China și aspirațiile unei puteri maritime

Georgiana Boboc | 6 mai 2017
Distrugătorul chinez Qingdao, întâmpinat de ... +
Distrugătorul chinez Qingdao, întâmpinat de spectatori cu steaguri ale Chinei, în timpul unei vizite în portul american Pearl Harbor, în 2006 -

Timp de secole una dintre cele mai mari puteri terestre, China urmărește să devină și o mare putere maritimă cu o flotă impresionantă și tehnologie avansată. În spatele acestui proiect se află două mari interese pe care China le are în acest moment: securitate și expansiune comercială. Deși baza puterii este teritoriul imens pe care îl are la dispoziție, alături de numărul mare de locuitori, China a devenit în ultimii 30 de ani tot mai conștientă de importanța puterii maritime și de beneficiile unei flote maritime puternice.

În secolul al XX-lea, China avea la dispoziție o flotă foarte mică sau aproape inexistentă, iar după instaurarea comunismului, în 1949, scopul acesteia se limita la protejarea intereselor privind Taiwan și zonele de coastă. În anii ’80 însă, China a început să fie tot mai influențată de conceptul vestic de putere maritimă, așa cum a fost interpretat de către strategul american Alfred Mahan. Conform teoriei acestuia, puterea maritimă se află la baza expansiunii comerciale și militare a unui stat, iar cel care deține controlul asupra mării devine hegemon.

Mahan mai arată faptul că puterea maritimă depinde de trei factori principali: producție industrială domestică și piețe în străinătate; o flotă comercială și una militară; baze navale poziționate de-a lungul rutelor maritime pentru aceste flote. Dacă privim China la momentul actual, putem observa faptul că nivelul de producție industrială este foarte ridicat, iar China este cel mai mare exportator la nivel mondial (exporturi de 2,3 trilioane de dolari în 2015). De asemenea, China are o flotă comercială foarte mare, de trei ori mai mare decât acum 10 ani, în special cea de pescuit (de două ori mai mare decât cea a Japoniei). În 2010, China a devenit lider global în construcția de nave comerciale.

Îmbunătățirea flotei navale și expansiunea acesteia este un alt obiectiv major în acest moment, China urmărind să aibă 351 de nave maritime în 2020, depășind astfel flota Statelor Unite. Totuși, SUA dispune de 10 portavioane, pe când China are doar un portavion operațional, iar lipsa personalul abilitat să îl folosească reprezintă o dificultate majoră. Pe de altă parte însă, China dispune atât de capacități industriale mari, cât și de resurse umane importante. Ritmul de dezvoltare a flotei maritime și a tehnologiilor necesare este un atu important pe care China îl are în fața oponenților săi. China a reușit să-și construiască primul său portavion propriu, în același timp lucrând la un model și mai avansat, care se va asemăna mai mult cu portavioanele americane.

Portavionul Liaoning si grupul sau de nave
Portavionul Liaoning și grupul său ... +
Portavionul Liaoning și grupul său de nave -

Strategia maritimă a Chinei încorporează așadar elemente diverse, precum putere navală națională, dezvoltare economică și relații internaționale. Puterea navală a Chinei este una tot mai mare, însă aceasta are nevoie de baze navale și de relații bune cu statele aflate în zonele de interes economic și militar. Expansiunea comercială reprezintă în acest caz un mijloc pentru întărirea puterii maritime și vice versa. Cele două sunt strâns legate așa cum putem vedea din acțiunile Chinei în zona Oceanul Indian și folosirea porturilor așa-zise „dual use” sau cu dublu scop. Aceste porturi sunt de natură comercială, însă adesea servesc și scopurilor militare prin permiterea navelor militare chineze să staționeze în port. În foarte multe dintre aceste porturi comerciale (Djibouti, Colombo, Gwadar, Hambantota, Darwin, Pireu), un număr semnificativ de acțiuni sunt deținute de companii chineze, ceea ce poate facilita accesul în port pentru navele militare chineze.

Spre exemplu, portul din Djibouti a devenit tot mai important, nu doar din punct de vedere comercial, ci și naval. Pe lângă investițiile de 30 de milioane de dolari pe care compania China Merchants Group le va face în Zona Internațională de Comerț Liber din Djibouti, guvernul chinez a anunțat la sfârșitul anului 2015 că va construi în Djibouti prima bază navală de peste ocean a Chinei.

Deși nu au existat dovezi concrete, rolul acestor porturi comerciale a fost îndelung dezbătut de către Statele Unite și India, care se tem că acestea servesc și scopurile militare navale. Teoria „șiragului de perle” așa cum a fost numită, își are originea într-un studiu din 2005, realizat de către o companie de consultanță din Statele Unite. Conform acestei teorii, strategia Chinei este de a-și răspândi influența în regiunea Oceanului Indian, fiecare “perlă” sau port reprezentând o zonă de influență unde China are interese comerciale, dar și militare. Securizarea acestei regiuni și poziționarea flotei militare de-a lungul rutelor comerciale sunt obiective strâns legate de protejarea comerțului de petrol care traversează regiunea. Cel mai mare consumator de resurse energetice și al doilea cel mai mare importator, China este dependentă de importurile de energie, majoritatea provenind din zona Orientului Mijlociu.

Șiragul de perle
Teoria „Șiragului de perle” +
Teoria „Șiragului de perle” -

Astfel, regiunea Oceanului Indian și sudul Asiei joacă un rol major pentru promovarea intereselor militare și comerciale ale Chinei, dar printr-o abordare mai degrabă economică. Un exemplu foarte relevant al acestei abordări este inițiativa One Belt, One Road (OBOR). Prezentată pentru prima oară în 2013 de către președintele Xi Jinping, această inițiativă are în vedere dezvoltarea și expansiunea relațiilor economice și politice ale Chinei. Acest proiect include peste 60 de țări (4,4 miliarde de oameni și 40% din PIB-ul mondial) din Asia și Europa, ceea ce îi oferă Chinei un potențial extraordinar de a-și promova interesele economice. Această strategia este împărțită în două direcții: The Silk Road Economic Belt și The 21st Century Maritime Silk Road. Aceasta din urmă poate fi considerată o strategie de „marketing” („rebranding”) pentru China în regiunea Oceanului Indian, unde acțiunile Chinei au fost adesea interpretate cu ajutorul teoriei „șiragului de perle”. Drumul maritime al Drumului Mătăsii este în același timp și o inițiativă care vizează întărirea relațiilor bilaterale și sporirea interconectivității în regiunile adiacente Oceanul Indian. De asemenea, stabilirea unor relații economice și politice strânse cu țări precum Pakistan, Sri Lanka, Thailanda, poate însemna pe termen lung și construirea unor baze navale ale Chinei, așa cum este cazul în Djibouti.

Puterea maritimă reprezintă așadar un obiectiv din ce în ce mai important pentru China, iar ritmul dezvoltării și expansiunii flotei militare chineze constituie poate cel mai mare atu pe care China îl are în acest moment. În acest context, programul de portavioane al Chinei este perla strategiei navale chineze.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Despre autor:

Georgiana Boboc este analist RISAP. Ea urmează un Masterat de Relații Internaționale în China, în cadrul China Foreign Affairs University. Vorbitoare de limbă chineză, Georgiana este interesată, în mod deosebit, de politica externă a Chinei, rolul statului chinez în sistemul internațional precum și relația acestuia cu marii actori, precum Statele Unite și Rusia.

Un comentariu

  1. olindaru mircea 9 mai 2017 at 10:01 pm - Reply

    Corect.

Comenteaza