Forțele navale ale Chinei au plecat în lume, prin Djibouti

RISAP | 2 ianuarie 2016
Vasele chineze Zhenghe și Weifang ... +
Vasele chineze Zhenghe și Weifang în timpul vizitei în portul indian Visakhapatnam, în 2014 -

China își va construi prima bază navală din afara țării, în Djibouti. Ce înseamnă asta pentru armata chineză și pentru paradigma strategică a țării?

Legendele locale din insula kenyană Lamu vorbesc despre niște marinari chinezi care au fost găsiți la țărm după ce vasul lor s-a scufundat. Ei ar fi ajuns în Africa de Est cu 600 de ani în urmă, în timpul călătoriilor lui Zheng He, navigatorul chinez care a străbătut Oceanul Indian timp de trei decenii. Șase secole mai târziu, marina chineză s-a întors în Africa de Est. Și de data aceasta plănuiește să rămână.

Pentru aproape toată istoria lor, misiunea forțelor navale chineze a fost apărarea coastei Chinei de posibile atacuri inamice. Lipsa tehnologiei și a ambițiilor maritime a limitat raza de acțiune a navelor chineze. Schimbarea de paradigmă a început în anii ’80, când amiralii și politicienii chinezi au început să acorde atenție posibilității transformării forțelor navale chineze într-o putere globală. Între timp, Alfred Thayer Mahan, amiralul american care a pus bazele teoriei puterii maritime, a devenit unul dintre cei mai populari autori din China în domeniul gândirii strategice. Chinezii au început să recunoască importanța puterii maritime și au început să planifice transformarea armatei chineze.

În 2012, a devenit operațional primul portavion chinez. Deși a fost un moment important care a comunicat lumii intențiile Chinei, acesta nu a fost punctul decisiv. Și Brazilia deține un portavion operațional, dar nu emite pretenția de a fi o putere maritimă globală. China continua să se laude că nu este un hegemon, că nu deține nicio bază militară în străinătate și că armata sa nu este implicată în nicio operațiune în afara țării. Dar anul acesta, China a făcut un pas decisiv și transformator: a recunoscut că își construiește prima bază navală din afara țării, în Djibouti.

Când informația a apărut prima dată în presă, în luna mai, oficialii chinezi nu au negat, dar nici nu au confirmat vestea. Sursa acesteia, președintele Djiboutiului, Ismail Omar Guelleh, acorda o oarecare credibilitate anunțului. Totuși, faptul că venea în preajma vizitei în Djibouti a secretarului american John Kerry ridica unele semne de întrebare: poate Guelleh dorea doar să pună presiune pe SUA, să se asigure că americanii nu se vor implica în politica internă a țării, forțându-l pe președinte să nu mai candideze pentru un al patrulea mandat?

Zvonurile despre o bază chineză în străinătate nu sunt ceva nou. Din contră, ele abundă. În 2014, ziarul The Namibian se lăuda că a descoperit un plan secret al Chinei de a construi 18 baze navale în jurul lumii. Una dintre ele ar fi trebuit să fie în Namibia. Faptul că Beijingul operează deja un centru de urmărire a sateliților în statul african i-a condus pe unii să dea crezare zvonului. Sursa informației era însă o postare de pe site-urile chineze. Un an mai târziu, China nu a inaugurat nicio bază în Namibia. După anunțul lui Guelleh, au apărut zvonuri despre cum Djibouti a dat afara forțele americane din baza militară Obock, pentru a le face loc chinezilor. A fost uitat faptul că SUA nu are nicio asemenea bază în Obock, unde doar a investit câteva milioane de dolari pentru a îmbunătăți infrastructura portuară.

Totuși, confirmarea oficială a venit în luna noiembrie. China chiar va deschide o bază în Djibouti. Nu se va numi bază, pentru a nu părea agresiv. Va fi un centru de suport logistic. Nu este clar cum va arăta exact acest centru și nu se știe unde va fi plasat. Din luna mai până astăzi, zvonurile vorbesc de Obock. Sursa inițială este imposibil de identificat. Toate bazele militare străine din Djibouti (și nu sunt puține: americană, franceză, japoneză) sunt în orașul Djibouti, capitala. Aici este cea mai dezvoltată infrastructură. Obock este un oraș situat în pustietate, fără infrastructură dezvoltată și situat într-o regiune în care s-au reaprins scânteile unui război civil care a bântuit Djibouti în anii ’90. Seamănă mult cu descrierea Gwadarului, din Pakistan, unde China încearcă de peste un deceniu să construiască un port de importanță regională. China ar putea repeta scenariul și ar putea încerca să construiască infrastructura din Obock de la zero. În felul acesta, poate ar fi iertată de Frontul pentru Restaurarea Unității și a Democrației, care a pornit o mișcare de insurgență împotriva guvernului în regiunea Obock. Dar la fel de logic ar fi să își localizeze baza în orașul Djibouti, unde o companie chineză a cumpărat o parte a portului Doraleh.

Infografic RISAP care prezinta bazele militare din Djibouti operate de China, Statele Unite, Japonia si Franta

Oricum, indiferent de unde va fi plasată și de cum va arăta, baza în sine nu va avea un impact strategic și geopolitic important pe termen scurt. Oficialii chinezi au anunțat că scopul bazei este susținerea operațiunilor anti-piraterie din Golful Aden. Cum pirații au devenit din ce în ce mai puțini, baza apare cam tardiv în peisaj. Dar ea are două roluri importante: ajută la antrenarea forțelor navale chineze și deschide calea pentru o prezentă chineză globală.

Baza din Djibouti va fi prima ocazie pentru marinarii și diplomații chinezi să învețe ce înseamnă să administrezi un centru operațional în străinătate, de la aprovizionare, până la problemele cauzate de unii marinari mai nedisciplinați, precum bătăi sau violuri. Va fi un exercițiu care va pregăti China pentru administrarea unei baze navale adevărate, poate tot în Djibouti sau poate în altă țară.

Cea mai importantă consecință a deciziei chineze este însă schimbarea de paradigmă, schimbare pe care nici China nu dorește încă să o recunoască, numind baza ca fiind un centru de suport logistic. Desigur, este posibil ca și viitoarele planuri chineze să implice tot centre de suport logistic. Dar chiar dacă nu se va compara cu bazele militare americane, centrul chinez reprezintă o schimbare de paradigmă. China, care nu se implica în afacerile interne ale altui stat și care nu trimitea soldați în străinătate, va avea marinari și nave staționate în altă țară. Încetul cu încetul, atât lumea, cât și Beijingul, vor începe să se obișnuiască cu gândul la o armată chineză cu prezență globală. Liderii chinezi au indicat această schimbare și în strategia militară a țării, publicată în luna mai: pentru prima dată, aceasta a vorbit nu numai despre protejarea suveranității și teritoriului Chinei, dar și despre protejarea intereselor chineze din străinătate și a liniilor maritime de aprovizionare. Dar această schimbare de paradigmă va însemna abandonarea imaginii și politicii de până acum a Chinei, proces care va dura o vreme. Primii pași au fost însă făcuți.

China a încercat să alunge orice temeri vestice față de ascensiunea sa militară. Nu este o bază, ci un centru, nu este în Pakistan sau Myanmar sau Sri Lanka, ci în Djibouti, acolo unde și pașnicii japonezi au o bază. Unele voci din SUA au ridicat semne de întrebare, dar spre marele noroc al Chinei, vestea pare a fi trecut fără mari șocuri. Comandantul forțelor americane (care a confirmat prezența unei baze chineze în Djibouti înaintea oficialilor de la Beijing) nu părea deloc neliniștit de noii săi vecini. Acțiunile chineze din Marea Chinei de Sud, intervenția rusă din Siria și declarațiile incendiare ale lui Donald Trump despre imigranți au oferit o cortină perfectă care a diminuat din impactul veștii că China calcă pe urmele Statelor Unite. Dar oricât și-ar dori liderii de la Beijing, analiștii și oficialii americani vor începe să-și facă griji în legătură cu navele chineze care patrulează coastele Africii de Est. Iar alte operațiuni navale chineze, precum cele efectuate în Alaska sau Sri Lanka, vor impacienta nu doar SUA, dar și vecinii Chinei. Xi și ceilalți lideri chinezi vor trebui să atingă un echilibru fin între expansiune navală și diminuarea temerii celorlalte state.

Acesta va fi un exercițiu de lungă durată, care pare a fi început cu noroc pentru China. 2015 reprezintă anul în care China nu a avut încotro și a recunoscut că trebuie să abandoneze paradigma de până acum și să îmbrățișeze importanța puterii navale. Anul viitor vom afla mai multe despre baza din Djibouti și poate chiar o vom vedea în funcțiune, deși, este posibil ca progresul să fie lent, în special dacă Beijingul va decide să o construiască de la zero. Impactul ei va fi limitat, dar va fi deschizătorul de drumuri care, după șase sute de ani, readuce China în rândul marilor puteri navale ale lumii… de data aceasta, poate definitiv.

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza