Timp de patru zile, de pe 24 octombrie până pe 27, s-au reunit în Beijing cei peste 350 de membri care alcătuiesc cel de al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), pentru cea de a VI-a plenară a acestei structuri. Evenimentul a fost prezidat de președintele Chinei, Xi Jinping, care îndeplinește în același timp și funcția de secretar general al Partidului, iar alături i-au stat ceilalți șase membri ai Comitetului Permanent.
Dacă în cadrul celei de a treia, a patra și a cincea plenară s-au discutat chestiuni precum: continuarea reformelor, introducerea conceptului de „stat de drept” și construirea unei societăți cu o distribuție echitabilă a prosperității, problema principală adusă în atenția celor care au luat parte la această întrunire este disciplina de partid. Subiectul ales spre dezbatere în această sesiune, împreuna cu cele enumerate anterior, face parte din „Cele Patru strategii complexe”, care stau la baza unei modalități reformate de guvernare a țării.
Alegerea acestui subiect este văzută de către mulți specialiști ca fiind o consecință a nevoii de transparentizare a procedurilor interne, care are ca scop eliminarea corupției din rândul membrilor de partid.
În cele patru zile ale întâlnirii s-a dezbătut punctual redactarea a două documente ce vizează înăsprirea disciplinei în cadrul Partidului: 1. normele vieții politice din Partid, și 2. o revizuire a regulamentului cu privire la supervizarea înăuntrul PCC.
Conform unui comunicat de presă emis la finalul întâlnirii, nu va mai exista loc pentru oficialii corupți ca să se ascundă în cadrul Partidului Comunist Chinez, liderii de partid nu vor putea căuta avantaje personale, iar încercările de a oferi beneficii familiei și prietenilor, folosindu-se de poziția lor din cadrul Partidului, va deveni istorie. Plenul Comitetului Central a conchis că va funcționa urmând dictonul „fără zone restricționate, acoperire absolută și toleranță zero” în lupta contra corupției.
Același comunicat precizează că în cadrul întrunirii desfășurate cu ușile închise s-a statuat necesitatea întăririi capacității Partidului de guvernanță statală, pentru ca aceasta pe termen lung să creeze un mediu sănătos pentru dezvoltarea economică a Chinei. Noutățile aduse de către acest comunicat sunt puține: pe lângă lupta anticorupție și încurajarea membrilor către disciplină, a mai statuat chestiuni precum interdicția de a se cumpăra promovările, care ar trebui oferite pe merite și nu pe negociere.
Campania anti-corupție se crede că va determina oficialii PCC să se concentreze pe îmbunătățirea stării de bine a populației, a mediului și dezvoltarea politicii de guvernanță în acord cu regulile economice, pentru a-și revigora sistemul și a păstra o creștere stabilă, sprijinind o economie globală letargică.
Dacă la începutul acestui an, unii lideri provinciali au început să îi atribuie secretarului general Xi Jinping titlul de „centru” (the core) al partidului, la întâlnirea ce tocmai s-a încheiat, s-a statuat oficial această idee, Comitetul Central anunțând toți membrii de partid „să se unească în jurul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, cu tovarășul Xi Jinping în poziția de centru al acestuia”. Această decizie poate fi interpretată ca fiind o confirmare a puterii lui Xi Jinping, întrucât predecesorul său în funcția de secretar general și președinte, Hu Jintao, nu a primit acest titlu (care fusese folosit în cazul lui Jiang Zemin, predecesorul lui Hu în aceste funcții). Comitetul a decis însă să pună accent și pe conceptul de conducere colectivă, ceea ce poate fi interpretat ca o contrapondere față de puterea crescută a lui Xi Jinping.
Există totuși și voci care afirmă că Președintele Xi Jinping ar profita de această ocazie pentru a-și consolida poziția în cadrul Biroului Politic al Partidului (BPP) oameni care să nu constituie o opoziție reală în ultimii 5 ani de mandat ai săi, vehiculându-se că ar putea fi primul lider chinez după Mao Zedong care să nu se retragă după un deceniu în fruntea statului.
Această structură, BPP, formată din 25 de membri, își va schimba componența la congresul național al Partidului din 2017, când o treime din membrii acesteia urmează să se pensioneze. La rândul său, BPP este prezidat de un Comitet Permanent, format din 7 membri, din care 5 se vor retrage și ei în anul următor, lăsându-se astfel loc pentru speculații cu privire la cine se va număra în rândul celor șapte cei mai puternici oameni politici din China, alături de secretarul general, Xi Jinping și premierul, Li Keqiang. Cea mai importantă întrebare de astăzi este cine dintre cei nou promovați în rândul liderilor partidului ar reprezenta o variantă viabilă pentru poziția de secretar general al Partidului după retragerea lui Xi Jinping?





Comenteaza