Visul lui Abe și evoluția armatei Japoniei

Shinzō Abe, prim-ministrul Japoniei, duce de mai bine de un deceniu o luptă pentru a transforma Japonia în ceea ce el numește „o țară normală”. O țară normală care să aibă o armată pe care să o poată trimite în operațiuni externe oricând liderii politici consideră că este necesar și o țară care poate interveni în apărarea aliaților săi militari când aceștia sunt atacați. Abe și-a început călătoria în timpul primului său mandat de prim-ministru, între 2006 și 2007, când a înființat Ministerul Apărării, care, până atunci, era doar o agenție guvernamentală, fără rang de minister. Primul mandat al lui Abe a fost însă un eșec, în special din cauza dorinței acestuia de a schimba constituția pacifistă a țării – propunere căreia publicul japonez i se opune.

A doua oară când a venit la putere, Abe a promis să se concentreze pe economie, promovând politica sa de repornire a motorului economic japonez, Abenomics. Dar visul lui Abe încă își face simțită prezența. Conștient fiind că modificarea constituției este mult prea dificilă sau chiar imposibilă, Abe și Partidul Democrat-Liberal au ales calea mai scurtă: reinterpretarea constituției.

Articolul 9 al Constituției Japoniei interzice țării să mențină forțe armate permanente și obligă guvernul de la Tokyo să renunțe la dreptul de a purta război. Realitățile scenei politice internaționale au făcut ca Japonia să dețină o armată, chiar dacă aceasta are un alt nume: Forțele de Auto-Apărare (Self-Defense Forces). Dar Japonia nu poate trimite aceste forțe în operațiuni expediționare, iar, conform fostei interpretări constituționale, forțele japoneze nu ar putea veni în ajutorul armatei americane dacă aceasta ar fi atacată în jurul arhipelagului nipon. Modificarea Constituției Japoniei presupune o majoritate de peste 75% în ambele camere ale parlamentului și o majoritate populară de peste 50% în cadrul unui referendum național. Chiar dacă, alături de partenerul de coaliție, Abe deține o majoritate de peste 75% în camera inferioară, prim-ministrul japonez este perfect conștient de dificultatea obținerii sprijinului necesar unor modificări constituționale. În schimb, reinterpretarea constituției, chiar dacă nu permite schimbări radicale, este mai ușor de obținut, fiind necesară doar o majoritate parlamentară simplă.

Astfel, Abe a propus în 2014 o reinterpretare a constituției, iar în 2015 au fost supuse la vot o serie de propuneri legislative care codifică această interpretare, permițând Forțelor de Auto-Apărare să fie detașate în misiuni internaționale de menținere a păcii sau să intervină pentru apărarea unui aliat al Japoniei. Pachetul legislativ a fost aprobat, însă doar în urma unei opoziții imense. Parlamentarii opoziției au încercat toate mijloacele posibile pentru a bloca votul, iar publicul a organizat proteste masive împotriva noilor legi de securitate.

Unii analiști au făcut paralele cu guvernul bunicului lui Abe, Nobusuke Kishi. Acesta a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai Japoniei în urma celui de-al Doilea Război Mondial, deși fusese arestat în 1945 și suspectat de crime de război. Kishi nu a fost niciodată condamnat și a devenit prim-ministrul Japoniei. Aceasta a avut, la fel ca nepotul său, visul de a elimina Articolul 9 din Constituția Japoniei, redactată de forțele ocupatoare americane. Kishi a fost nevoit să-și dea demisia în urma unor proteste populare de mare amploare, după ce a reușit să treacă prin parlament un tratat de alianță cu Statele Unite. Abe pare a se fi descurcat mai bine decât bunicul său, supraviețuind ratificării noilor legi de securitate.

Aprobarea noii interpretări constituționale a fost bine primită la Washington, dar aspru criticată de Beijing și Seul, care încă acuză Japonia că nu și-a recunoscut vina pentru crimele din cel de-al Doilea Război Mondial și nu și-a cerut iertare în mod sincer. Anul acesta, la 70 de ani de la sfârșitul războiului, Abe și-a prezentat propria viziune asupra vinovăției japoneze și și-a cerut scuze în propriul său mod. Au existat multe temeri că Abe va abandona declarațiile prim-miniștrilor precedenți, care și-au cerut scuze în numele Japoniei. Totuși, Abe a cedat presiunilor și a reușit să treacă de momentul comemorării războiului fără a trece și printr-o criză diplomatică cu China și Seul.

Liderii de la Beijing nu privesc însă cu ochi buni evoluțiile din Japonia, temându-se că Abe dorește să refacă puterea militară a țării. Pentru prima dată, China a organizat o paradă militară cu ocazia sărbătoririi sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial. Parada militară a fost văzută ca fiind un semnal către Japonia că China este acum puternică și nu mai poate fi invadată ca în trecut. Dar liderii chinezi par a fi trecut cu vederea că Tokyo este perfect conștient de acest lucru, Japonia temându-se de creșterea puterii militare chineze și de posibilitatea unui conflict cu vecinul mai mare de la vest. Disputa teritorială asupra insulelor Senkaku/Diaoyu a avut un an mai calm, dar ea rămâne un potențial punct fierbinte al Asiei, liderii japonezi luând decizia, la sfârșitul anului, să construiască o nouă bază în apropierea acestora și să detașeze sute de soldați în acea zonă începând cu anul 2019.

În acest context, al unor tensiuni și al unei competiții sino-japoneze crescute, noile legi de securitate ale Japoniei au un impact important, deși este în același timp important ca acesta să nu fie exagerat. Aceste legi nu dau liderilor japonezi dreptul să înceapă un război după bunul plac și nu ridică limitele constituționale impuse armatei japoneze. Din punctul de vedere al dreptei japoneze, Japonia nu este încă „o țară normală”, dar noile legi deschid un nou capitol în evoluția doctrinei de securitate japoneze.

Anul acesta, Japoniei i-a fost din nou amintit faptul că lumea este un loc periculos. Un cetățean japonez, luat ostatic de gruparea teroristă ISIS, a fost decapitat. ISIS a declarat că uciderea acestuia a fost un răspuns față de ajutorul economic pe care Shinzō Abe l-a oferit statelor din Orientul Mijlociu care se luptă împotriva acestei grupări. Nu este clar care a fost impactul evenimentului asupra publicului japonez, întrucât el poate fi privit din două perspective. Pe de-o parte, conform vechei interpretări constituționale, Japonia nu ar putea trimite trupe speciale pentru a elibera ostatici în asemenea situații. Pe de altă parte, creșterea rolului militar al Japoniei pe plan internațional va avea consecințe sângeroase pentru această țară.

În 2016 vor fi organizate alegeri parțiale pentru camera superioară a parlamentului, fiind disputate jumătate dintre locurile parlamentare. Economia va fi probabil subiectul principal, dar și problema noilor legi de securitate ar putea avea un impact asupra rezultatelor. Abe a reușit să obțină un nou mandat la conducerea Partidului Democrat-Liberal fără nicio opoziție, iar o victorie în alegerile din 2016 l-ar putea tenta să încerce schimbarea Articolului 9. Abe va trebui să își încheie mandatul de prim-ministru la sfârșitul lui 2018, când va preda și mandatul de lider al partidului. El ar mai avea deci timp pentru o ultimă încercare în a-și îndeplini visul.

Alegerile din 2016 vor fi și un moment în care lumea va afla dacă ratificarea legilor nepopulare de anului 2015 au rănit capitalul politic al prim-ministrului. Dar indiferent de rezultatul acestor alegeri, în 2016 vom fi martorii continuării evoluției începute în 2014. Un alt aspect important al reformelor propuse de Abe este liberalizarea exporturilor de armament. Japonia speră să obțină contracte semnificative, care să susțină industria autohtonă. Un asemenea contract ar putea veni din Australia, care va decide cine va construi viitoarea sa clasă de submarine. Un consorțiu japonez format din Mitsubishi Heavy Industries și Kawasaki Shipbuilding Corporation se află în competiție cu o companie franceză și una germană. Japonezii erau considerați inițial favoriți, dar, între timp, s-a schimbat nu doar situația, dar și prim-ministrul Australiei. Fostul prim-ministru, Tony Abbott, era văzut ca principalul susținător al acordării contractului Japoniei, în speranța întăririi legăturilor dintre cei doi aliați ai SUA. Saga acestui contract a ilustrat faptul că industria de apărare japoneză este adaptabilă, chiar dacă nu la fel de experimentată și de activă ca cele concurente. Japonezii au fost de acord să împartă date confidențiale despre submarine cu Australia și au fost, în final, de acord să construiască submarinele și în Australia, un aspect important pentru Canberra, care a suferit de pe urma crizei din sectorul minier și dorește să creeze slujbe noi.

Este greu de crezut că 2016 va fi martorul primei detașări în străinătate a Forțelor de Auto-Apărare japoneze, în conformitate cu noile legi. Dar, de la contractul pentru submarinele japoneze, la alegerile parlamentare, evoluția doctrinei și a industriei de apărare a Japoniei va trece prin momente importante. Pentru Shinzō Abe, însă, anul 2015 a fost un an încununat de succes, pe care probabil speră să îl repete și în viitor.