Vineri, 2 septembrie, președintele Uzbekistanului, Islam Karimov, a murit, după o săptămână de spitalizare în urma unei hemoragii cerebrale, suferite pe 27 august. Funeraliile au fost organizate sâmbătă, de către prim-ministrul uzbec Shavkat Mirziyoyev, în Piața Registan din orașul natal al președintelui, Samarkand. La ceremonie au participat reprezentanți ai 17 țări, alături de figuri politice și publice uzbece, precum și de un mare număr de cetățeni ai țării. La înmormântare au participat și prim-miniștrii Karim Massimov și Dmitri Medvedev, în numele Kazahstanului, respectiv Rusiei, președintele afghan, Ashraf Ghani, și cel tadjik, Imomali Rahmon, iar președintele Barack Obama și-a reafirmat angajamentul față de statul central-asiatic printr-o declarație publică. Nigmatilla Yuldashev, președintele senatului, va fi președinte interimar până la stabilirea succesorului lui Karimov prin intermediul alegerilor care, conform constituției, ar trebui organizate în următoarele trei luni.
Regimul lui Islam Karimov a fost unul dintre cele mai autoritare din Asia Centrală. Ascensiunea sa la putere a început în perioadă de stăpânire sovietică a Uzbekistanului, Karimov devenind președinte în 1991, și a continuat timp de încă 25 de ani, prin repetate prelungiri de mandat. Relațiile cu Occidentul, în special cu SUA, au devenit mai strânse odată cu atacul de la 11 septembrie 2001, în urma căruia Uzbekistanul a permis forțelor armate americane să își stabilească baze pe teritoriul țării. Acestea au fost reînnoite în 2008 datorită poziției strategice a Uzbekistanului în lupta talibană din Afghanistan, după o răcire considerabilă în 2005, cauzată de masacrul din Andijan, când autoritățile au deschis focul asupra persoanelor care protestau împotriva arestării și închiderii celor acuzați de extremism islamist. Deși martorii au susținut că sute de civili au fost uciși, oficialii uzbeci au raportat mai puțin de 200 de victime, iar președintele a justificat acțiunea drept o măsură necesară împotriva fundamentaliștilor ce ar fi vrut să înființeze un califat musulman în Asia Centrală.
Karimov a folosit pretextul amenințării de către Mișcarea Islamică a Uzbekistanului pentru a-și elimina opoziția politică, a suprima libertatea mass-media și drepturile civile și pentru a menține dezvoltarea economică a țării sub controlul statului. Președintele a fost de multe ori criticat de către organizațiile umanitare și susținătoare ale drepturilor omului pentru valurile de arestări, în special ale musulmanilor, utilizarea torturii în închisori, dar și pentru exploatarea muncitorilor din industria de bumbac. Totuși, președintele a fost lăudat pentru menținerea stabilității regionale, prin încercările de a menține un echilibru între Uzbekistan și statele influente în reigune, Rusia, China și Turcia, dar și SUA. Opinia generală pare a fi însă că moartea lui nu va fi mult regretată de către popor.
Moartea președintelui, singurul șef de stat al Uzbekistanului de la dobândirea independenței, a adus în prim-plan problema succesiunii la putere, având în vedere că liderul nu și-a făcut publică preferința pentru niciunul dintre cei considerați posibili candidați. Analiștii sunt de părere că, în lipsa unei tranziții spre democrație, noul conducător al statului uzbec va aparține fie familiei celui decedat, fie cercului său de acoliți politici, dar indiferent de identitatea acestuia, nu există așteptări pentru o schimbare de atitudine în ceea ce privește politica externă sau problemele legate de drepturile omului.
Luând drept exemplu cele petrecute în Turkmenistan în 2006, analiștii consideră că nu președintele senatului, actualul interimar, va fi succesorul lui Karimov. Un candidat mai plauzibil ar fi Shavkat Mirziyoyev: prim-ministru din anul 2003. Acesta are strânse legături atât cu familia lui Karimov, cât și cu serviciile de securitate ale statului, fiind responsabil pentru producția de bumbac, industrie cheie pentru economia țării.
Alți favoriți pentru președenție sunt: actualul vice-președinte și ministru de finanțe, Rustam Azimov – acesta pare a fi mai agreat de către puterile occidentale, menținând relații apropiate și cu familia Karimov, asemenea lui Mirziyoyev, și de asemenea membru al comitetului responsabil pentru organizarea funeraliilor; șeful serviciului național de securitate, Rustam Inoyatov – considerat responsabil pentru moartea a sute de civili cu ocazia evenimentelor sângeroase de la Andijan și fost membru KGB (analiștii sunt de părere că Inoyatov va juca un rol important în alegerea noului lider al statului, chiar dacă funcția nu îi va fi acordată lui); fiica mai mică a lui Karimov, Lola Karimova-Tillyaeva – spre deosebire de sora sa mai mare, Gulnara Karimova, care a căzut în dizgrație, mezina este ambasador al Uzbekistanului la sediul UNESCO din Paris și este cea care a afișat pe contul său de Twitter noutățile cu privire la starea de sănătate a lui Karimov, în ciuda tăcerii mass-media naționale și a obiceiului de a nu face publică nicio știre care să demonstreze slăbiciuni ale președintelui. În lipsa unui consens între apropiații lui Karimov, analiștii se tem de posibilitatea ca statul să se destabilizeze din cauza luptelor interne între facțiunile politice și a reînnoirii eforturilor extremiștilor musulmani de a prelua puterea.
Comenteaza