Cooperarea trilaterală Rusia-Coreea de Nord-Coreea de Sud

În 2015, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, înființa prin decret prezidențial Forumul Economic din Est, mecanism de cooperare, dezbatere și elaborare de strategii între Rusia și state din zona Asia-Pacific. Desfășurat, ca în fiecare an, la Vladivostok, forumul din acest an a marcat însă două absențe notabile. Pregătindu-se pentru întâlnirea de la Phenian, atât [...]

Actori noi în vechiul Mare Joc din Asia Centrală

Implicarea actorilor în statele din Asia Centrală ne amintește de Marele Joc care a avut loc în decursul secolului al XIX-lea. Aceasta a fost o rivalitate intensă între Imperiul Rus și Imperiul Britanic în Asia Centrală, ambele având scopul de a influența și chiar de a controla teritoriile central asiatice, miza finală fiind India. Metafora [...]

Statele din Asia Centrală – asemănări și particularități

Deși ocupă un teritoriu imens, regiunea Asiei Centrală este una din cele mai puțin cunoscute zone ale lumii. Un timp îndelungat, statele din acest areal au fost marginalizate în sistemul relațiilor internaționale. După căderea Cortinei de Fier și prăbușirea sistemului bipolar, ordinea mondială s-a modificat, iar importanța statelor din Asia Centrală a fost treptat [...]

SUA aplică noi sancțiuni asupra companiilor chineze și rusești

În ultimele luni, tensiunile dintre Phenian și Washington s-au intensificat odată cu noile teste de rachete balistice intercontinentale ale Coreei de Nord, dar și prin schimbul de declarații acide dintre Donald Trump și Kim Jong-un. De aceea, SUA a impus pe 22 august mai multe sancțiuni companiilor din Rusia și China, ce au ajutat Coreea de Nord la realizarea programului nuclear. [...]

| 6 septembrie 2017|Categories: China, Geopolitică, Rusia și Asia Centrală, Statele Unite|Tags: , , |1 Comentariu

China și Rusia se antrenează în Marea Baltică

China și Rusia au organizat între 25-28 iulie un exercițiu naval în Marea Baltică, al cărui scop a fost consolidarea parteneriatului militar dintre administrațiile de la Beijing și cea de la Moscova. Exercițiul face parte din programul anual de exerciții navale sino-ruse Joint Sea. El poate fi privit și ca un potențial răspuns la presiunile crescânde, [...]

Shinzō Abe în Rusia: așteptări și realități

Prim-ministrul Japoniei, Shinzō Abe, a încheiat luna aprilie cu două deplasări importante: una în Rusia și una în Marea Britanie. Turul său de patru zile a început pe data de 27 aprilie, în Rusia, unde Abe a avut o întâlnire cu Vladimir Putin. Aceasta este cea de-a 17-a reuniune bilaterală dintre cei doi și [...]

Bilanțul vizitei lui Vladimir Putin în Japonia

Mijlocul lunii decembrie l-a găsit pe Vladimir Putin, președintele Rusiei, în Japonia. Acesta a efectuat o vizită de două zile în statul nipon pentru a-l întâlni pe prim-ministrul Shinzō Abe, cei doi purtând discuții referitoare la relația dintre Rusia și Japonia. Vizita lui Putin în Japonia este considerată a fi de o importanță deosebită, deoarece [...]

Rusia și Japonia, la limita dintre conflict și cooperare

Actualul context global este unul al schimbărilor și al incertitudinilor. Pe fondul acestor realități, este firesc ca și relațiile dintre marile puteri ale lumii să cunoască mutații semnificative care, în marea majoritate a cazurilor, au ca scop final construirea de noi alianțe. Prin aceste alianțe se urmărește fie dobândirea unor beneficii mutuale, fie pur [...]

Exercițiul Joint Sea 2016: China și Rusia în Marea Chinei de Sud

Timp de opt zile, exercițiul militar Joint Sea, dintre China și Rusia, va lua cu asalt Marea Chinei de Sud, în special zona din apropierea provinciei Guangdong, din sudul Chinei. În cadrul exercițiului, cele două flote vor desfășura exerciții de tragere de focuri, manevre defensive și ofensive, exerciții la sol și operațiuni de asalt [...]

Insulele Kurile în așteptarea păcii dintre Japonia și Rusia

Între 2 și 3 septembrie 2016, prim-ministrul japonez Shinzō Abe s-a aflat la Vladivostok, pentru a discuta cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Discuția a avut loc cu ocazia Forumului Economic pentru Orientul Îndepărtat organizat în această perioadă. Deznodământul întâlnirii dintre cei doi ar putea fi cu atât mai important cu cât intenția lui Abe [...]