Shinzō Abe și moștenirea celui mai longeviv prim-ministru japonez

2006 — Shinzō Abe devine prim-ministrul Japoniei, marcând un prag istoric: este cel mai tânăr prim-ministru de după al Doilea Război Mondial. Un an mai târziu, Abe demisionează din cauza unor probleme din sănătate. 2012 — Shinzō Abe este ales prim-ministrul Japoniei a doua oară, o mare realizare în sine. În această funcție avea să [...]

Sfârșitul unei ere: abdicarea Împăratului Akihito

Numele său înseamnă benevolență luminată și a fost împăratul Japoniei timp de de 30 de ani, instaurând ceea ce este cunoscut ca era Heisei. Numele lui este Akihito și va fi primul împărat al Japoniei, după 200 de ani, care abdică voit. Noul său titlu va fi cel de Jōkō, iar era Heisei va [...]

Shinzō Abe reales președinte al LDP pentru un al treilea mandat

După schimbarea de Constituție din anul 1947, Japonia s-a transformat într-o veritabilă democrație, însă cu o caracteristică aparte: din 1955 până în prezent, cu numai două pauze care însumează mai puțin de patru ani, Partidul Democrat Liberal (Liberal-Democratic Party – LDP) se află constant la guvernare și a rămas principalul partid politic al țării. [...]

Încercările lui Shinzo Abe

Prim-ministrul japonez Shinzō Abe a început anul 2017 dintr-o poziție foarte puternică, existând zvonuri că partidul său ar putea modifica regulamentul intern care limita deținerea funcției de președinte la numai două mandate de trei ani. Dacă modificarea ar fi fost efectuată, Abe ar fi avut oportunitatea să devină cel mai longeviv prim-ministru japonez. Dar [...]

Sezonul demisiilor în Japonia

Una dintre cele mai importante femei din politica japoneză, ministrul apărării naționale al Japoniei, Tomomi Inada, a declarat joi, 27 iulie 2017, că intenționează să demisioneze din funcția de ministru, funcție pe care o ocupă din luna august a anului trecut. Decizia acesteia vine după câteva săptămâni în care discursul mass-mediei din Japonia s-a concentrat în jurul [...]

Alegerile din Tokyo: un pas înainte pentru Koike, unul înapoi pentru Abe?

În data de 2 iulie 2017, cetățenii din Tokyo au votat pentru alegerea unor noi membri în cadrul Consiliului Metropolitan al Tokyo, cele două partide aflate în strânsă competiție fiind Partidul Liberal Democrat (Liberal Democratic Party – LDP) și partidul relativ recent creat de guvernatoarea capitalei japoneze, Yuriko Koike, partidul Tomin First no Kai [...]

Shinzō Abe primește șansa la al treilea mandat și la revizuirea Constituției Japoniei

Duminică, 5 martie, Partidul Liberal Democrat din Japonia (Liberal Democratic Party – LDP) a decis să își modifice regula veche de câteva decenii care limita numărul mandatelor președintelui partidului la două. Conform modificării, președintele LDP va avea dreptul să rămână la putere pentru trei mandate de trei ani, în total nouă ani, față de [...]

Shinzō Abe și scandalul imobiliar al grădiniței naționaliste

Scena politică a statului nipon nu este scutită de controverse și intrigi, iar acest lucru poate fi confirmat, printre multe alte cazuri, de recentul caz al unui teren imobiliar din Osaka. Moritomo Gakuen, o instituție educațională aflată în orașul japonez Osaka, a cumpărat de la stat un teren imobiliar de 8.770 de metri pentru [...]

| 8 martie 2017|Categories: Japonia, Politică|Tags: , , , |0 Comentarii

Shinzō Abe Forever?

Shinzō Abe, Yasuo Fukuda, Tarō Asō, Yukio Hatoyama, Naoto Kan, Yoshihiko Noda – aceștia au fost cei șase prim-miniștri ai Japoniei între 2006 și 2012, niciunul dintre ei nereușit să rămână la putere mai mult de 16 luni. Instabilitatea politică la vârf era oarecum o tradiție a Japoniei, puțini prim-miniștri din ultimele decenii având [...]

În Japonia, femeile încep să preia puterea

Joi, 15 septembrie 2016, a marcat un nou moment istoric pentru Japonia, odată cu finalizarea numărătorii voturilor pentru noul lider al Partidului Democrat, principalul partid de opoziție. Cu o majoritate de 503 puncte, față de cele 230 și 116 ale contracandidaților săi (Seiji Maehara, respectiv Yuichiro Tamaki), câștigătoarea alegerilor a fost Renhō, care a [...]

| 15 septembrie 2016|Categories: Japonia, Politică|Tags: , , , |0 Comentarii