Statele din Asia Centrală – asemănări și particularități

Mihaela Trăistar | 6 august 2018
Conducte în Turkmenistan +
Conducte în Turkmenistan -

Deși ocupă un teritoriu imens, regiunea Asiei Centrală este una din cele mai puțin cunoscute zone ale lumii. Un timp îndelungat, statele din acest areal au fost marginalizate în sistemul relațiilor internaționale. După căderea Cortinei de Fier și prăbușirea sistemului bipolar, ordinea mondială s-a modificat, iar importanța statelor din Asia Centrală a fost treptat redescoperită. Odată cu dizolvarea URSS și colapsul comunismului, cele 15 republici care făceau parte din Uniune și-au declarat independența. Astfel, alături de statele baltice, cele din Caucaz și Europa de Est, au devenit suverane și cele cinci republici din Asia Centrală – Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan.

Din perspectiva altor regiuni și continente ale lumii, ar părea că statele central-asiatice sunt foarte asemănătoare nu doar prin prisma denumirii, ci și a originii populației, amplasării geografice, a resurselor sau sistemelor politice. Însă, odată cu aprofundarea realităților fiecărui stat, putem observa trăsături distinctive. Deși cele cinci țări au o istorie comună, evoluând și dezvoltându-se ca state post-sovietice, în prezent acestea au resurse, strategii și probleme de securitate diferite.

Putem împărți statele din Asia Centrală în două tipologii: republici consolidate din punct de vedere politic, economic și a capacității militare: Kazahstan, Turkmenistan și Uzbekistan și state cu rezultate mai slabe din punct de vedere al indicilor dezvoltării: Kârgâzstan și Tadjikistan. Chiar dacă au fost sub aceeași umbrelă geopolitică, având o experiență comună în cadrul URSS, țările din Asia Centrală au un grad ridicat de diferențiere.

Cele cinci republici ocupă împreună un teritoriu de 4 milioane km2 cu o populație de aproximativ 72 milioane locuitori, majoritatea fiind de religie musulmană. Această populație este neomogenă și răspândită inegal într-o zonă geografică vastă, caracterizată de deșerturi și întinderi montane care nu sunt conectate între ele.

Kazahstanul este cel mai mare și prosper stat din Asia Centrală. Acesta are o populație de circa 18 milioane de oameni. Este o fostă Republică Sovietică Socialistă din cadrul URSS, iar după destrămarea acesteia, relația tradițională cu Rusia a continuat. În ultimii ani, Kazahstanul este determinat să ducă o politică independentă față de Rusia. Există mai mulți factori care determină să aibă loc această ruptură, iar cei mai importanți sunt imensele resurse naturale de care dispune și ofertele altor state de a le explora. Kazahstanul deține numeroase resurse naturale, situându-se astfel în vârful a numeroase clasamente globale privind resursele naturale. Cea mai importantă poziție pe care Kazahstanul o deține se datorează cantității de uraniu, acesta fiind cel mai mare producător din lume, deținând 12% din rezervele mondiale. Kazahstanul are cea mai mare cantitate de petrol dintre toate statele foste socialiste, cu excepția Rusiei. Proviziile acestuia sunt estimate la circa 30 miliarde de barili. În cadrul legislației interne, politica investițională ține cont atât de interesele statului, cât și de investitorii naționali și cei străini. În 2015, în țară a fost introdusă o procedură simplificată pentru obținerea drepturilor de explorare folosind principiul „primul venit, primul servit”. Principalii investitori sunt companiile din Statele Unite, Olanda, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Coreea, Japonia, Rusia, dar și China.

Uzbekistanul este un alt stat important din Asia Centrală. Statul se consideră moștenitorul direct al vastului imperiu al lui Tamerlan (1336-1404). Uzbekistanul este în plin proces de dezvoltare economică și este principalul actor care are șasa de a deține supremația regională. Uzbekistanul are rezerve de petrol estimat la circa 594 de milioane de barili pe câmpurile petroliere situate în sud-vestul țării, și anume în bazinul Amudaria și în bazinul regiunii Fergana. Acesta are o și o cantitate semnificativă de rezerve de gaze naturale, fiind un important producător și exportator în regiunea caspică. Cea mai mare cantitate este exportată spre Rusia. În Uzbekistanul de astăzi se află unul dintre cele mai importante centre comerciale ale rutelor antice din cadrul Drumului Mătăsii – orașul Samarkand. Acesta se afla în centrul traseelor de comercializare a mătăsii și a altor produse alese, care traversau prin Rusia, Asia Centrală, Afganistan și Iran, ajungând în Turcia și ulterior în Europa.

Turkmenistanul este un alt stat din Asia Centrală și are o populație extrem de omogenă. Acesta este bogat în resurse naturale, ocupând al patrulea loc în lume după totalul rezervelor de gaz. Având cele mai mari rezerve de gaz din regiune, este în același timp și cel mai mare producător. Bazinele de gaze naturale sunt situate în bazinul Amudaria din sud-est, bazinul Murgab din sud și în bazinul de la Marea Caspică, situat în vestul țării. Rezervele sale se petrol sunt de aproximativ 600 de milioane de barili, iar cea mai mare cantitate se găsește în bazinul Amudaria. În mod tradițional, cea mai mare cantitate de gaz și petrol transportată de Turkmenistan este exportată în Rusia prin intermediul conductelor care trec prin Uzbekistan și Kazahstan. Acesta este un factor de risc care determină dependența Turkmenistanului față de cele două state prin care se exportă resursele sale naturale. Companiile petroliere chineze s-au implicat în revitalizarea sectorului energetic din Turkmenistan, intrat în criză după destrămarea Uniunii Sovietice, investind în punerea în valoare a câmpului de extracție a gazelor naturale de la Yototan-Osman, unul dintre cele mai mari din lume.

Kârgâzstanul poate fi considerat un teritoriu tampon între China și Kazahstan, iar acțiunile sale și progresul economic sunt dependente față de aceste două state. Este greu de imaginat un stat cu mai puține opțiuni strategice decât Kârgâzstanul. Din punct de vedere geografic, acesta este practic strivit între Kazahstan și China. În viitor, datorită intensificării cooperării Chinei cu Asia Centrală, și Kârgâzstanul va cunoaște o influență chineză tot mai mare. Acesta a fost primul stat din Asia Centrală care a aderat la Organizația Mondială a Comerțului. Datorită deschiderii economiei și piețelor, Kârgâzstanul a devenit un importator de bunuri, în special cele de origine chineză. Ca urmare, acesta s-a dezvoltat, iar prin intermediul fluxurilor de mărfuri și-a diversificat piața.

Tadjikistanul este ultimul dintre cele cinci state central asiatice, în prezent slab dezvoltat, cu o populație omogenă de aproximativ 9 milioane de oameni. Tadjikistanul este unicul stat indo-european, celelalte 4 republici fiind de origine turcă. Războiul civil din 1992-1997 a condus statul într-un colaps economic. Până în prezent, guvernul din Tadjikistan a reușit instaurarea unui grad de stabilitate și securitate a statului. Acest factor a determinat revitalizarea sectorului economic și eradicarea sărăciei. Tadjikistanul are o poziție geostrategică extrem de importantă pentru continentul asiatic, deoarece este un punct de tranzit dintre Est și Vest, Nord și Sud. Întinderile montane ale Pamirului și Tian Shan acoperă aproximativ 93% din întreg teritoriu. Prezența munților complică extrem de mult organizarea transportului intern și a comunicațiilor în ansamblu. Însă, în același timp, reprezintă un factor primordial în asigurarea resurselor hidroenergetice ale republicii. O problemă importantă a Tadjikistanului este faptul că deși este amplasat la intersecția rutelor internaționale, aceasta nu posedă o infrastructură modernă, precum rute de transport și telecomunicații. Acest aspect a atras investițiile străine, în special cele ale statului chinez.

Statele din Asia Centrală alcătuiesc o zonă geostrategică extrem de importantă. Acestea constituie un punct de tranzit dintre Orient și Occident și prezintă perspective majore pentru investiții noi datorită resurselor naturale de care dispun. Odată cu obținerea independenței, principala problemă a acestor republici este dezvoltarea democrației și a unei societăți deschise. Totodată, un obiectiv fundamental reprezintă asigurarea securității regionale pe fondul luptei împotriva celor trei factori destabilizatori, așa cum sunt ei definiți de Organizația de Cooperare de la Shanghai, care include toate cele cinci state, în afara Turkmenistanului: terorismul, separatismul și extremismul. Acestea sunt premisele fundamentale care au condus la vulnerabilitatea și instabilitatea zonei.

Asia Centrală reprezintă o regiune care „tentează și invită la amestecul vecinilor mai puternici”, cum susținea Zbigniew Brzezinski, numind-o „Balcanii Eurasiei” din cauza conflictelor și diferendelor etnice, politice și culturale.[1] În ultimii ani, relațiile dintre Uzbekistan și Kârgâzstan au fost marcate de conflicte privind râurile care străbat teritoriul ambelor țări și folosirea apei acestora în scop hidroenergetic, cât și de dispute teritoriale, care se adaugă la o rivalitate tradițională între popoarele celor două țări, întrucât kârgâzii aveau un stil de viață nomad, în timp ce uzbekii erau stabiliți în așezări sedentare.

Prin prisma puterilor implicate în regiune, Kazahstanul, Turkmenistanul, Uzbekistanul, Kârgâzstanul și Tadjikistanul promovează o politică multidimensională și multivectorială. Acestea tind să găsească un echilibru între actorii și companiile străine implicate, acestea reprezentând o importantă sursă de venit pentru republici.

Geografia zonei central-asiatice a creat o realitate geopolitică comună. Aceste state sunt poziționate lângă Rusia și China, două țări puternice și adesea rivale, precum și în apropierea altor puteri regionale: Turcia, Iran și India. Aceste civilizații au influențat mult timp Asia Centrală. În prezent, resursele reprezintă miza fundamentală a competiției actorilor în regiunea Asiei Centrale. Asia Centrală se află în centrul continentului eurasiatic și este pe cale să beneficieze de o conectivitate intraregională foarte strânsă, atât cu partenerul tradițional, Rusia, cât și cu alți actori regionali: China, India, Turcia, Iran. În pofida caracteristicilor geografice, statele din Asia Centrală au beneficiat de o integrare tot mai sporită în economia globală în ultimul deceniu. Resursele naturale și forța de muncă de care dispune au reprezentat factorii esențiali de progres economic. Odată cu colapsul URSS și proclamarea independenței celor cinci republici, Asia Centrală a devenit una dintre cele mai dinamice regiuni economice ale lumii. Dacă în viitor consumul de hidrocarburi se va mări, rezervele Asiei Centrale și ale bazinului Caspic vor putea acoperi cererea tot mai mare. Aceasta este fundamentul esențial pentru care marile puteri doresc obținerea influenței în Asia Centrală.

[1]  Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale geostrategice, Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 139

Despre autor:

Mihaela Trăistar este fost trainee RISAP. Domeniile sale de interes sunt relațiile dintre China și statele din Asia Centrală și Inițiativa Belt and Road.

Comenteaza