Smart power cu caracteristici chineze: AIIB

AIIB și OBOR sunt două acronime de care China se folosește pentru a-și propaga politicile sale de smart power la nivel mondial. Dacă OBOR sau proiectul One Belt, One Road se referă la refacerea vechiului drum al mătăsii atât pe uscat, cât și pe mare și a fost lansat în 2013, AIIB, adică Asian Infrastructure Investment Bank (Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură) este privită ca o alternativă la Banca Mondială și a fost lansată în 2015. Povestea înființări AIIB a avut însă un parcurs neașteptat.

După mai bine de cinci ani în care China a încercat să reformeze instituțiile actualului sistem financiar internațional, liderii de la Beijing au început să creadă că această reformă nu este posibilă din cauza opoziției vestice. Faptul că Congresul american nu a aprobat timp de patru ani un pachet legislativ care ar fi modificat cotele de vot din cadrul FMI este de fapt o consecință a politicilor Partidului Republican, dar China a privit probabil altfel lucrurile. Încetul cu încetul, liderii chinezi au început să ia măsuri pentru a schimba sistemul financiar creat la Bretton Woods, chiar dacă în același timp afirmau contrariul. Noua Bancă pentru Dezvoltare a BRICS și acordul monetar al acelorași cinci state au fost primul pas. Dar anul aceast a venit și etapa a doua.

Ideea din spatele AIIB este mai veche. Ea a fost propusă de un oficial chinez fostei administrații a lui Hu Jintao, dar liderii de atunci ai Chinei nu au fost interesați de înființarea unei noi organizații internaționale. Venirea la putere a lui Xi Jinping a schimbat acest lucru. AIIB se potrivea perfect cu ideea reconstruirii Drumului Mătăsii, atât pe uscat, cât și pe mare. Noile Drumuri ale Mătăsii se bazau pe dezvoltarea infrastructurii, iar AIIB oferă mijloacele prin care acest plan poate fi implementat. Cum bine indică mereu oficialii chinezi, Asia are o nevoie acută de infrastructură, estimându-se că este necesară cheltuirea unei sume de 8 trilioane de dolari în perioada 2010-2020 pentru a construi aceste drumuri, căi ferate, porturi sau centre energetice. AIIB și Noile Drumuri ale Mătăsii sunt darurile Chinei în ascensiune către Asia, o încercare de a lega destinele țările asiatice într-un secol al prosperității. Cel puțin așa se văd lucrurile în Beijing.

Dar la Washington se aduna furtuna. Când a venit la putere, președintele Barack Obama a încercat să adopte o poziție conciliatorie față de China, recunoscând că are nevoie de colaborarea liderilor chinezi pentru a rezolva problemele globale. Era o poziție asemănătoare celei față de Rusia. Dar, încetul cu încetul, Barack Obama a fost dezamăgit de realitatea din fața lui. Oficialii americani au ajuns să creadă că acestei poziții conciliante i s-a răspuns cu o politică mai încrezătoare și mai agresivă. Așa că au decis să se adapteze. A luat naștere politica de pivotare către Asia, formulată de Hillary Clinton. De la Beijing, această politică părea a da naștere unei noi versiuni  de containment. Acest lucru nu înseamnă că Obama a decis să confrunte China, ci doar a devenit mai sceptic față de ascensiunea acesteia.

Așa că, atunci când oficialii chinezi au încercat să prezinte proiectul AIIB americanilor s-au lovit de un zid. Washingtonul nu dorea să adere la propunerea Chinei, în ciuda asigurărilor chineze că noua organizație nu va fi dominată de China și se va ridica la standardele vestice. Dar americanii nu s-au mulțumit să rămână în afara AIIB-ului: și-au rugat toți aliații să urmeze acest exemplu – Japonia, Coreea de Sud, Australia, țările europene în frunte cu Marea Britanie. În lipsa acestora, AIIB ar fi rămas o organizație de rangul doi, al cărei succes ar fi fost improbabil. Scena globală este însă mereu pline de surprize.

George Osborne nu împarte aceeași viziune cu Washingtonul. Oficialul britanic însărcinat cu economia țării vede în China speranța viitorului. Alături de David Cameron, acesta dorește să atragă investițiile chineze, în încercarea de a întări economia Marii Britanii, care încă suferă după criză și austeritate. Osborne dorește să transforme Londra în cel mai mare centrul off-shore (din afara Chinei) de tranzacționare a renminbiului, atunci când moneda chineză va fi internaționalizată. Și ce alt mod mai bun de a face acest lucru, decât arătând Beijingului că Marea Britanie este un partener solid și de încredere prin aderarea la AIIB? Londra a luat decizia să ignore rugămințile de peste Ocean și să adere la planul chinez. După Londra, potopul. Franța, Germania, Italia, Olanda și mult prea multe alte țări au urmat. Inclusiv Polonia, acea țară numită de oficialii administrației Bush ca fiind parte din Noua Europă, cea care (alături de Marea Britanie) stătea alături de SUA când alți aliați trădau. În final, doar Japonia a rămas alături de Washington, deși inclusiv la Tokyo începuse o dezbatere despre care este decizia corectă.

Un oficial american explica decizia americană și supărarea față de aderarea Marii Britanii, spunând că „nu considerăm că îndeplinirea tuturor poftelor Chinei este strategia corectă de a interacționa cu o putere în ascensiune”. În următoarele luni, strategia SUA a fost criticată de numeroși experți, care au considerat că reacția administrației Obama a fost exagerată și a sabotat interesele americane.

În final, Beijingul a obținut o victorie de răsunet. AIIB a ajuns prin toate cotloanele lumii, state mari și mici acceptând să devină membre ale unei noi bănci ce își avea centrul în Asia-Pacific, noul pol al puterii mondiale. Statele membre au semnat acordul de înființare a bănci, care va acorda primul său credit anul viitor.

Din păcate, printre aceste state nu se numără și România. România nu a părut interesată sub nicio formă de acest nou proiect bancar venit dinspre Asia, dar pare a-și fi manifestat interesul pentru  proiectul OBOR – fapt dovedit de întâlnirea dintre Xi Jinping și Klaus Iohannis cu ocazia Summitului Adunării Generale ONU din septembrie 2015.

AIIB a trecut cu brio primul ei test, însă mai are multe lupte de dus. Aderarea țărilor vestice a fost o victorie parțială pentru China. Banca ei a obținut încredere globală, dar Beijingul a pierdut controlul asupra acesteia (deși încă deține drept de veto în legătură cu deciziile importante). Teoretic, cu toate statele occidentale la bord, AIIB ar trebui să urmeze standardele înrădăcinate în domeniul dezvoltării internaționale. Dar fiecare proiect va fi urmat cu mare atenție de comunitatea internațională, pentru a critica orice posibil derapaj. AIIB va fi un test pentru abilitatea Chinei de a conduce o organizație internațională, un test în urma căruia vom afla dacă Beijingul este pregătit sau nu să își preia responsabilitățile și statutul internațional pe care le revendică.

AIIB își va începe activitatea în 2016 și va fi interesant de urmărit care vor fi primele proiecte pe care va alege să le finanțeze.