După mai multe luni de negocieri bilaterale, începute în februarie 2016, Statele Unite și Coreea de Sud au convenit vineri, 8 iulie, ca sistemul antirachetă Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) să fie amplasat pe teritoriul sud-coreean, pentru a completa măsurile de protejare a Coreei de Sud în fața intensificării amenințării nord-coreene. Această decizie reprezintă cea mai recentă măsură prin care cei doi aliați încearcă să pună presiune pe un Nord din ce în ce mai izolat, afectat de numeroase sancțiuni impuse atât de către Washington, cât și de Națiunile Unite.
Acordul survine în contextul în care obișnuitele teste cu rachete Musudan, de rază intermediară, și Scud, de rază scurtă, s-au înmulțit în ultima perioadă. După testul bombei cu hidrogen din 6 ianuarie 2016 și până acum au avut loc 15 teste de rachete cu rază de acțiune scurtă, medie și lungă efectuate de către regimul de la Phenian. Ultimul test a avut loc pe 9 iulie, la o zi distanță după anunțarea amplasării bateriei THAAD în Coreea de Sud. Fiind vorba despre lansarea unei rachete dintr-un submarin, aceast test a fost, ca și precedentul, un eșec. Potrivit comandamentului forțelor americane staționate în Coreea de Sud, sistemul va fi amplasat „ca răspuns la dezvoltarea continuă de către Coreea de Nord a tehnologiei de rachete balistice prin încălcarea celor șase rezoluții adoptate de Consiliul de Securitate al ONU”. De asemenea, acesta „va contribui la o apărare stratificată împotriva rachetelor și va întări astfel actualele capabilități de apărare ale Alianței împotriva amenințărilor cu rachete venite din partea Coreei de Nord”, punct de vedere reiterat și de către Ministerul Apărării Naționale sud-coreean.
Operațional din martie 2009, sistemul THAAD are capacitatea de a intercepta și distruge rachete balistice în și în afara atmosferei în faza finală a zborului, având la bază tehnologia hit-to-kill. Bateria THAAD cuprinde 5 componente: 8 rachete interceptoare, un lansator amplasat pe un camion ce permite tragerea și încărcarea rapidă de interceptoare, un radar și un sistem de comandă și control ce face legătura între toate componentele sistemului.
Pentru moment, nu se cunosc detalii precise legate de locul amplasării, dar acestea urmează a fi stabilite în câteva săptămâni pentru ca sistemul să devină operațional până la finele anului 2016.
Deși măsura a fost catalogată drept una „prudentă și defensivă, menită să susțină apărarea eficientă și în straturi împotriva amenințării nucleare și a rachetelor nord-coreene fără a fi îndreptată către orice alt stat terț”, reacțiile nu au întârziat să apară.
China s-a declarat extrem de îngrijorată față de montarea THAAD în Peninsula Coreeană, percepând sistemul de apărare drept o amenințare la pacea și securitatea din regiune. Ministrul de externe chinez a cerut Statelor Unite și Coreei de Sud să pună capăt acestui plan și să nu aducă atingere intereselor strategice chineze. Pentru a-și justifica poziția, Beijing invocă în declarațiile oficiale faptul că amplasarea sistemului nu va ajuta la denuclearizarea Coreei de Nord și la menținerea păcii în zonă, însă ar putea afecta balanța strategică și interesele de securitate. Declarațiile oficiale anterioare arată că această îngrijorare este determinată de raza de acțiune a THAAD care ar putea lovi rachete în China, precum și de faptul că un sistem produs și controlat de Statele Unite se va afla în apropierea granițelor sale.
Atât Seul, cât și Washington sunt perfect conștiente că ajutorul Chinei în problema nucleară nord-coreeană este decisiv. „Continuăm să avem nevoie de leadership-ul și de influența pozitivă a Chinei în privința Coreei de Nord. Nu există niciun motiv care să determine îngrijorarea conducerii chineze, întrucât sistemul este o măsură strict defensivă, o consecință a faptului că Nordul continuă să reprezinte o amenințare reală și semnificativă pentru Coreea de Sud […] Am luat cunoștință de preocupările Chinei și ne-am oferit să le furnizăm informații cu privire la modalitatea în care funcționează sistemul THAAD”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Din aceleași motive de securitate, nici Rusia nu este de acord cu acest sistem. Ministerul de Externe a avertizat că amplasarea THAAD în Coreea de Sud, în ciuda opoziției puternice și constante a țării sale și a altor state din regiune, ar putea avea consecințe grave. Cu ocazia unei conferințe organizate la Beijing la care a participat ministrul de externe rus, omologul său chinez a declarat: „ambele părți consideră că acest acord depășește cu mult nevoile actuale de apărare ale Coreei de Sud”.
Cu toate acestea, în vederea materializării acordului declarativ dintre SUA și Coreea de Sud, a fost constituit un grup de lucru comun, însărcinat cu examinarea eficienței militare a sistemului THAAD în Coreea de Sud. Acesta își va putea prezenta în curând recomandările cu privire la „amplasamentul optim din punct de vedere al eficienței sistemului și al cerințelor de mediu, de sănătate și siguranță”.





Comenteaza