Shinzō Abe, Yasuo Fukuda, Tarō Asō, Yukio Hatoyama, Naoto Kan, Yoshihiko Noda – aceștia au fost cei șase prim-miniștri ai Japoniei între 2006 și 2012, niciunul dintre ei nereușit să rămână la putere mai mult de 16 luni. Instabilitatea politică la vârf era oarecum o tradiție a Japoniei, puțini prim-miniștri din ultimele decenii având mandate de mai mult de 2 sau 3 ani.
Partidul Liberal-Democrat, LDP (Liberal-Democratic Party), a fost în schimb constanta sistemului politic japonez post-al Doilea Război Mondial. Din 1954 până în 2009, LDP a fost la putere și a format guvernul pentru toată această perioadă de mai bine de cinci decenii, cu excepția a doi ani și jumătate, între 1993 și 1996 (în doi ani din această perioadă, LDP a fost partidul secundar din cadrul coaliției de guvernământ). Indiferent de starea economiei japoneze, de problemele sociale sau de situația externă, liderii LDP au fost de nemișcat din Kantei, reședința oficială a prim-ministrului Japoniei. Atunci când își pierdeau postul, o făceau în urma unor tensiuni interne din partid, fiind îndepărtați de facțiuni rivale și nu de alegătorii japonezi.
Un adevărat miracol politic a avut loc în 2009, când, pentru prima dată după 1954, alegătorii japonezi au votat masiv împotriva LDP-ului, care a pierdut în fața Partidului Democrat al Japoniei. Era prima dată când LDP nu mai era cel mai mare partid din parlament, iar Partidul Democrat al Japoniei a putut forma singur guvernul. Cu aproape 65% din locurile din camera inferioară a Dietei, Partidul Democrat ar fi trebuit să aibă suficientă stabilitate politică pentru a guverna țara și a-și implementa viziunea politică. Unii analiști chiar începuseră să vorbească despre posibilitatea ca Japonia să aibă de acum înainte un sistem bipartidic.
Au urmat însă trei ani de instabilitate și promisiuni încălcate, un dezastru politic pentru Partidul Democrat al Japoniei. O dată pe an, prim-ministrul democrat era schimbat de un nou lider de partid. Când prim-ministrul Yoshihiko Noda a anunțat la sfârșitul lui 2012 dizolvarea parlamentului, era clar că LDP-ul va reveni la putere. De aceea, competiția pentru conducerea LDP-ului, din luna septembrie, fusese așa intensă și așa urmărită, întrucât liderul partidului avea probabil să devină prim-ministru. Victoria lui Shinzō Abe în aceste alegeri interne ridica unele semne de întrebare. Abe mai fusese prim-ministru în 2006, un mandat fără succese notabile, în care dorința sa de modificare a constituției pacifiste a Japoniei i-a consumat capitalul politic. Atunci, în 2006, Abe devenise cel mai tânăr prim-ministru japonez de după al Doilea Război Mondial, prim-miniștrii japonezi fiind în general politicieni bătrâni. Astfel, era neclar dacă victoria probabilă a lui Abe în viitoarele alegeri parlamentare va aduce sau nu stabilitate Japoniei.
Abe și LDP au câștigat convingător alegerile din 2012, pe baza unei platforme economice care sublinia necesitatea ieșirii din cele două decenii de stagnare și deflație ale Japoniei. Abenomics, numele dat planului lui Abe de repornire a motorului economiei Japoniei, a devenit un termen la modă în presa internațională. Dar analiștii se întrebau dacă visul lui Abe de a modifica Constituția Japoniei nu îl va afecta din nou pe politicianul japonez.
Au trecut patru ani de la victoria lui Abe de pe 16 decembrie 2012. Între timp, nu doar că Abe este prim-ministru în continuare, dar LDP-ul a câștigat trei alegeri parlamentare (un scrutin pentru camera inferioară și două scrutine parțiale pentru camera superioară), spulberând opoziția. Dificultatea modificării constituției stă în necesitatea unei majorități de două treimi în ambele camere ale parlamentului. În timpul primului mandat, Abe nu s-a bucurat de o astfel de majoritate. Dar astăzi, LDP-ul și partenerul său de coaliție, Komeitō, dețin o majoritate de două treimi în camera inferioară și peste 60% din locurile din camera superioară. Cu ajutorul unor alte partide și politicieni care susțin o astfel de modificare constituțională, Abe ar putea obține voturile necesare și în camera superioară.
Dar cel mai important este că, în 2016, Abe și LDP au demonstrat că ideea unui sistem bipartidic în Japonia a murit. După mai bine de patru ani, succesul politicilor Abenomics este încă neclar. Între timp, Abe a reușit să reinterpreteze (dar nu să și modifice) Articolul 9, astfel încât să permită o politică externă și militară mai proactivă. Dar această reinterpretare a generat proteste masive ale opoziției, care dorește să lupte cu orice preț pentru salvarea Articolului 9. Unele partide de opoziție au decis, la începutul anului 2016, să fuzioneze, creând un nou partid, Partidul Democrat. Mai apoi, aproape toate partidele importante de opoziție au făcut un pact, pentru a nominaliza un candidat comun împotriva LDP-ului în unele districte electorale. Opoziția a încercat să transforme alegerile într-un referendum asupra modificărilor constituționale, în timp ce Abe a tot încercat să pună accentul pe economie. Cu o opoziție unită, cu dorința publicului de a se opune reinterpretării Articolului 9, cu rezultate economice care nu s-au simțit încă la nivelul populației, LDP-ul ar fi trebuit să aibă probleme. Chiar și micșorarea vârstei de participare la vot, de la 20 la 18 ani, ar fi trebuit teoretic să fie un avantaj pentru opoziție, tinerii obișnuind să aibă poziții mai liberale. Dar nimic din toate acestea nu a oprit LDP-ul, care, împreună cu Komeitō, a obținut aproape 58% din locurile disputate din camera superioară a parlamentului. A fost o victorie clară și detașată, iar acum schimbarea Constituției și a Articolului 9 pare în sfârșit posibilă. Rămân însă multe piedici, întrucât, deși există alte partide care susțin modificarea Constituției și ar putea asigura majoritatea de două treimi în camera superioară, Partidul Komeitō își găsește susținerea în rândul comunității budiste, având o orientare pacifistă. Astfel, nu este foarte clar dacă parlamentarii Komeitō vor vota pentru modificarea constituției pacifiste.
În urma alegerilor, Partidul Democrat a ales un nou lider, politiciana de origine japonezo-taiwaneză, Renhō. Aceasta a fost o premieră, atât prin prisma faptului că Renhō este prima femeie lider a unui partid important din Japonia, cât și prin prisma faptului că Renhō are rădăcini taiwaneze, tatăl său fiind imigrant din Taiwan (un aspect care i-a creat probleme politice lui Renhō, întrucât, în trecut, legea japoneză oferea copilului cetățenia tatălui, astfel încât lidera democrată și-a obținut cetățenia japoneză tocmai după majorat și a avut apoi dificultăți în a renunța la cetățenia taiwaneză). Chiar dacă Renhō se va dovedi a fi un lider carismatic, este greu de crezut că LDP și Abe vor avea probleme în viitor. Până la sfârșitul lui 2018, Abe nu este obligat să organizeze alegeri noi pentru camera inferioară, dar ar putea să facă asta oricum, bucurându-se de suficient sprijin popular.
Adevărata problemă pentru Abe părea a fi faptul că regulamentul intern al LDP prevede că liderul partidului poate avea doar două mandate de trei ani, deci Abe ar trebui să renunțe la postul său în septembrie 2018. Cum liderul partidului este și prim-ministru, cariera politică a lui Abe ar fi trebuit să se încheie în următoarele 20 de luni. Dar anul trecut, pe baza popularității și puterii lui Abe, în LDP au început să aibă loc discuții despre modificarea acestui regulament, astfel încât Abe să își poată continua mandatul de prim-ministru. Cele două variante discutate au fost fie prelungirea limitei la trei mandate de președinte al partidului (în acest caz Abe rămânând prim-ministru până în 2021), fie eliminarea completă a limitelor de mandat, caz în care Shinzō Abe ar putea rămâne prim-ministru până la următoarea înfrângere electorală a LDP (sau următoarea luptă internă în partid).
Modificarea regulilor interne ale LDP este acum aproape sigură, ceea ce îi va permite lui Abe să rămână mai mult timp în Kantei. În acest fel, Abe, care deja a devenit unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri din ultimii decenii (și primul, după Shigeru Yoshida, care a revenit în funcție după părăsirea acesteia), ar putea să devină chiar cel mai longeviv prim-ministru din istoria Japoniei. Mult mai important, această amânare a momentului despărțirii de putere i-ar oferi lui Abe șansa să își îndeplinească visul: modificarea Constituției și a Articolului 9. Aproape de o majoritate de două treimi în ambele camere, Abe este însă conștient de dificultățile care încă există și de cât de lung va fi acest proces. De asemenea, electoratul nu pare a fi dornic să aprobe această schimbare, care necesită o majoritate simplă într-un referendum național. Dacă ar avea mai mult timp, Abe ar avea posibilitatea să nu grăbească acest proces și să crească probabilitatea succesului. Până la începerea acestor discuții despre prelungirea mandatului, modificarea Articolului 9 părea improbabilă din cauza limitei temporale asupra mandatului lui Abe. Dar eliminarea acesteia face posibil acest pas suplimentar.
Chiar dacă până la urmă Abe nu va reuși să modifice Constituția Japoniei, el a reușit deja să ofere o libertate mai mare armatei, prin reinterpretarea Articolului 9. Iar prelungirea mandatului lui Abe îi va oferi șansa acestuia să fie prim-ministru în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020, un eveniment care va aduce Japonia în lumina reflectoarelor pe scena mondială, fiind o oportunitate să crească prestigiul internațional al Japoniei. Pentru Abe, îmbunătățirea imaginii Japoniei și poziționarea ei pe ceea ce consideră a fi locul ei special între statele lumii ar fi încununarea perfectă a mandatului său.
În luna august, pe stadionul Maracana din Brazilia, Shinzō Abe a apărut pe scenă îmbrăcat într-un costum de Super Mario, promovând imaginea Japoniei și preluând ștafeta olimpică pentru Tokyo, pentru Jocurile Olimpice din 2020. În lumina reflectoarelor în fața întregii lumi, Abe se află mai aproape ca niciodată de visul său de modificare a Constituției, iar Abe și LDP par a-și fi asigurat controlul asupra politicii japoneze. Rămâne de văzut dacă această stabilitate politică, la care pentru atâția ani Japonia nu a putut decât să viseze, va aduce și beneficii tangibile țării soarelui răsare, care ar putea fi consumată în anii următori de o luptă internă privind modificarea constituției sale pacifiste.
Comenteaza