Vladimir Putin, Președintele Federației Ruse, a aprobat o nouă doctrină militară care prevede acțiuni navale în două direcții – Oceanul Arctic și Oceanul Atlantic.
Arctica, deșert înghețat și totodată areal împânzit de frumuseți naturale, ascunde unul dintre cele mai bogate rezervoare de resurse naturale. De-a lungul secolelor, apele, aisbergurile și banchizele au pus la grea încercare tenacitatea și experiența marinarilor – exploratori ce voiau să descopere tărâmuri necunoscute, noi trasee pentru comerț sau drumuri rapide către Asia. Deși tentativele de cucerire a Arcticii au fost numeroase, datorită condițiilor ostile ale mediului, această zonă polară a rămas sălbatică și aproape neatinsă de om.
Această stare s-a schimbat în secolul al XX-lea, când încălzirea globală, progresul tehnologiei și, poate cel mai important factor, nevoia imperioasă de resurse naturale, au declanșat cursa pentru explorarea potențialului economic al acestei zone. Topirea gheții, în ritmul alert al ultimilor ani, a determinat reevaluarea intereselor și a condițiilor de colaborare ale țărilor riverane (Statele Unite ale Americii, Canada, Rusia, Norvegia și Danemarca), deoarece fenomenul dezghețului înseamnă teritorii tot mai mari pentru pescuit, comerț și producție de energie.
Dorințele hegemonice ale statelor asupra teritoriului polar au început să se manifesteze din ce în ce mai pregnant. Cel mai recent eveniment, în acest sens, se referă la Federația Rusă care, în data de 26 iulie 2015, cu ocazia Zilei Marinei, a anunțat faptul că Rusia își va consolida puterea navală în două direcții: Oceanul Arctic și Oceanul Atlantic. Această nouă strategie ar trebui să contracareze apropierea NATO de granițele Federației. Motivele care ghidează acțiunile din Oceanul Arctic sunt evidente: surse de apă potabilă, minerale, pescuit, precum și prezența unor cantități mari de petrol (conform raportului geologic realizat de Statele Unite ale Americii se estimează că Arctica deține 13% din rezervele mondiale de petrol și 30% din depozitele de gaz, pe fundul oceanului).
Teritoriul din jurul Polului Nord este considerat teritoriu internațional din 1994, când a intrat în vigoare Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, semnată de către marea majoritate a statelor membre ONU. Acest document a fost ratificat de 157 de state, inclusiv Rusia. Documentul limitează accesul celor cinci țări vecine ale Oceanului Arctic – Rusia, Statele Unite, Canada, Norvegia și Danemarca – la resursele naturale și economice disponibile (aria de explorare și exploatare economică nu poate depăși 320 de mile maritime de la coastă, adică zona economică exclusivă). Nicio țară nu s-a extins, până acum, la Polul Nord. Totuși, legea mai prevede și următorul aspect: o țară își poate extinde zona economică exclusivă dacă poate dovedi că dorsala oceanică arctică nu este o formă geologică separată, ci este o extensie a platformei continentale a țării respective. În acest sens au fost inițiate și întreprinse cercetări avansate și expediții de către Federația Rusă, ce doresc să motiveze dreptul asupra dorsalei Lomonosov, dorsală ce i-ar asigura cadrul legal pentru extinderea spre pol.
Doctrina navală modificată și aprobată de președintele Vladimir Putin susține menținerea potențialului naval al Federației Ruse, conform intereselor naționale ale statului, precum și asigurarea prezenței navale în Arctica. Actul evocă necesitatea continuării acțiunilor întreprinse de statul rus pe trei dimensiuni: economică, militară și navală, pentru a contracara apropierea NATO de către frontierele Federației. Există un capitol special în document care explică nevoia expansiunii spre Arctica.
Astfel, din punct de vedere economic, Rusia depinde îngrijorător de mult de resursele sale naturale și petroliere, deoarece îi oferă supremație economică și politică la nivel mondial. Posibilitatea accesării resurselor din Arctica ar însemna un aport economic în valoare de 5 miliarde de tone de petrol și gaze, conform declarațiilor ministrului resurselor naturale, Serghei Donskoi. Pentru a îndeplini condițiile Convenției, ministrul rus al afacerilor externe, a afirmat că „Rusia a întreprins cercetări serioase menite să justifice drepturile de proprietate ale statutului rus asupra teritoriului subacvatic de 1,2 milioane de kilometri pătrați – Dorsala Lomonosov care se întinde de-a lungul Mării Arctice, făcând parte din placa continentală eurasiatică – deținut, în prezent, de Organizația Națiunilor Unite”. Trebuie menționat faptul că teritoriul acesta a mai fost revendicat de către ruși în 2002, însă ONU a refuzat propunerea inițială, cerând realizarea unor cercetări științifice care să o justifice. Prin urmare, adăugarea acestui teritoriu arctic la cel deja existent ar însemna expansiunea Rusiei până la Polul Nord.
Mai mult, Rusia a propus crearea unui traseu prin Oceanul Arctic care ar rivaliza din punct de vedere economic și strategic cu Canalul Suez. Această nouă rută ar conecta Europa de Asia în 35 zile, față de distanța actuală, de 48 de zile, prin Canalul Suez. Crearea noii rute este motivată de faptul că în zona arctică există rezerve importante de cărbune, fier, pește, apă potabilă, iar transportul acestora de la sursă la producător trebuie să fie cât mai rapid și mai eficient. Traficul prin Ruta Nordică este modest, însă are potențial și este destul de accesibil navigației. Se constată o creștere a numărului de vase ce aleg să parcurgă noul drum: de la doar 4 vase în 2010, la 71 în 2013. În 2012, pentru prima oară, un vas ce transporta petrol lichid – Ob River, a străbătut Ruta Nordică de la Hammerfest, Norvegia până la Tobata, în Japonia. Traseul a fost parcurs în doar nouă zile, scurtând considerabil distanța, spre deosebire de ruta normală, prin Canalul Suez. Evenimentul a demonstrat vizibil avantajele pe care le are Ruta Nordică, indiferent de condițiile ostile de mediu.
Interesant este faptul că pentru aceeași dorsală Lomonosov și Canada și Danemarca (Groenlanda) au întreprins acțiuni menite să dovedească faptul că reprezintă o extensie a platformelor continentale de care aparțin cele două state. Expedițiile însă nu s-au soldat cu succes.
În afara aspectelor economice, se distinge vizibil și o puternică dimensiune militară a proiectului rus expansionist. Comanda Nordului, responsabilă pentru Arctica, va fi direct subordonată Flotei Nordului. Anul trecut nava de război Petru cel Mare a condus o escadră alcătuită din alte zece nave de război și patru spărgătoare de gheață cu proiectile nucleare în Noile Insule Siberiene. În plus, patrule aeriene pentru distanțe mari au fost instalate. De asemenea, se construiește o bază aeronautică în arhipelagul dintre Marea Laptev și Marea Siberiei de Est, cu rolul de a evidenția prezența Rusiei în regiune.
Mai mult, se presupune că în anul 2025 apele Oceanului Înghețat vor fi patrulate de escadre care vor transporta următoarea generație de bombardiere PAK DA. În prezent, nave armate cu proiectile Tu-95MS și bombardierele Tu-160 pot acoperi zona polară.
Din punct de vedere al forțelor terestre, un detașament commando din a Doua Trupă Independentă cu Destinație Speciale (SPEȚNAZ – Boиcka специального назначения) se antrenează împreună de Trupele Navale Independente cu Destinație Specială din detașamentul 420. Brigada 200 a armatei are baza la Pecenega, în vecinătatea graniței cu Norvegia. Se prevede ca până la sfârșitul anului 2015, această bază va fi transformată într-o bază „polară” specializată, iar până în 2017 i se va alătura o a doua brigadă de război . De asemenea, s-au luat deja măsuri care vor asigura supremația militară în regiunea arctică: s-au construit zece stații radar de apărare aeriană, zece stații de căutare și salvare, treisprezece aerodromuri și șaisprezece portavioane de mare adâncime. Mai mult, Rusia dorește să-și dubleze forțele militare în Novaia Zemlea până în 2020. În același timp, în data de 1 decembrie 2014 a fost fondată Strategia Comună de Comandă a Nordului – the Joint Strategic Command North (JSCN) – o unitate complementară la cele patru districte militare rusești deja existente.
Toate aceste măsuri au fost luate pentru a contracara avansarea NATO spre est, până la frontiera cu Rusia. Revizuirea doctrinei militare este o demonstrație clară a intenției statului rus de a-și proteja interesele din afara țării, precum și a pregătirii pentru luarea unor măsuri ferme în eventualitatea în care conflictele pentru teritoriul Arctic escaladează.
Împotriva măsurilor întreprinse de Federația Rusă, țările nordice și vecine cu Rusia au întreprins acțiuni diplomatice și de colaborare cu scopul de a se apăra. Deși aceste state nu sunt recunoscute pentru reacții și politici externe radicale, se pare că de această dată au luat o poziție hotărâtă față de tendințele expansioniste ale Rusiei în regiunea Arctică. Astfel, în aprilie 2015, Islanda, Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda au declarat planurile comune pentru întărirea raporturilor de apărare. Prin urmare, tendința de a semna tratate de apărare demonstrează îngrijorarea acestor state. Având în vedere că Islanda, Danemarca și Norvegia sunt membre NATO, Suedia și Finlanda rămâneau într-o ipostază delicată. Însă, cu toate riscurile asumate, cele două state s-au aliat conștient celorlalte state împotriva Rusiei. „Acțiunile Rusiei reprezintă cea mai mare provocare pentru securitatea europeană”, afirmau miniștrii de apărare ai țărilor nordice, într-o declarație comună. „Se remarcă numeroase activități secrete în zona Baltică și în ariile noastre.” Declarațiile se referă la acțiunile provocatoare întreprinse de Kremlin în regiunea Baltică după anexarea Crimeei, în martie 2014.
Un alt aspect important al cursei pentru Arctica are în vedere consecințele climatice grave pe care exploatările petroliere le vor avea, susține Greenpeace: „Topirea ghețarilor transformă marea într-un loc vulnerabil și predispus la pericole, iar țări precum Rusia și Norvegia vor să o transforme în noua Arabie Saudită.” Greenpeace International dorește recunoașterea zonei polare drept parc natural al lumii, ca în cazul Antarcticii. Prin această metodă, statele care vor avea drept de exploatare vor trebui să îndeplinească condiții stricte de protejare a mediului, iar în eventualitatea unor scurgeri de petrol, vor trebui să suporte toate cheltuielile. În plus, statutul de parc natural ar limita pescuitul excesiv, ar proteja populațiile inuite care rezidă teritoriul arctic.
Pe fundalul schimbărilor politice, economice și climatice care antrenează politica globală într-o nouă cursă a resurselor, care va fi destinul Arcticii: teatru al operațiunilor de colaborare sau câmp de bătălie?
Comenteaza