Rodrigo Duterte – un altfel de Trump al Filipinelor

Parcursul politic al micuțelor insule din sud-estul Asiei, situate de-a lungul Lanțului de Foc al Pacificului, Filipine, este unul, dacă nu interesant, cu siguranță surprinzător. Un stat controlat succesiv de trei mari puteri: Spania, SUA și mai apoi Japonia, Filipine este și un stat a cărui politică a fost puternic influențată de parcursul său istoric.

Astfel, după recunoașterea independenței de către SUA, în 1946, Filipine a cunoscut un val de democratizare politică, moment ce a fost curmat de pierderea alegerilor de către fostul președinte Diosdado Macapagal în fața celui care avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți dictatori ai Asiei de Sud-Est: Ferdinand Marcos. Marcos a condus țara în mod autoritar, iar în ultima parte a mandatului său s-a folosit de legea marțială pentru a restabili ordinea în țară. Cu toate încercările sale de cenzură, de reprimare a opoziției și militanților pentru drepturile omului, acesta nu a reușit să își păstreze și scaunul de președinte-dictator, fiind înlăturat după alegerile din 1986 (pe care le-a câștigat fraudulos) de către Revoluția Puterii Poporului, cunoscută și drept Revoluția Galbenă. O mișcare non-violentă, Revoluția Galbenă a dus la înlăturarea lui Marcos și la venirea la putere a lui Corazon Aquino – nimeni alta decât soția principalului adversar politic al lui Marcos, care tocmai fusese asasinat, și mama ex-președintelui Benigno Aquino III, care tocmai și-a încheiat mandatul la sfârșitul lui iunie 2016. Dar Filipine este cunoscută pentru patologia dinastiilor sale politice care au deschis calea către scaunul prezidențial și femeilor (Corazon a fost prima femeie președinte din Asia) și nu atât de mult ca urmare a implementării unor politici antidiscriminatorii.

În rândurile ce vor urma, vom vorbi despre noul președinte al Filipinelor: Rodrigo Duterte, una dintre cele mai controversate figuri politice din Asia, figură ce nu a aparținut însă unei dinastii politice puternice.

Rodrigo Duterte, alintat Rody sau supranumit Digong[1], a câștigat alegerile prezidențiale desfășurate într-un singur tur cu 38%, devenind unul dintre cei mai controversați lideri ai Asiei. Controversele din jurul său nu au fost cauzate de speculații, ci de modul acestuia de a conduce orașul Davao, din insula Mindanao, în calitatea sa de primar, dar și din cauza felului deschis în care a ales să vorbească public despre anumite subiecte sensibile.

Duterte a legitimat uciderea traficanților de droguri, a criminalilor și a membrilor unor grupări infracționale care operau în orașul pe care el îl conducea. Această practică alătura numele său unui grup justițiar care lupta pentru implementarea ideilor lui Duterte în Davao și a dus la o serie de execuții și crime îndreptate împotriva unor răufăcători, fapt ce i-a conferit lui Duterte un nou supranume: „Cel care Pedepsește”. Chiar dacă subiectul eroului care luptă împotriva răufăcătorilor este un laitmotiv al filmelor de la Hollywood, și se pare că a participat la transformarea orașului Davao într-unul dintre cele mai sigure orașe din Filipine, practica a fost pe larg dezbătută de activiștii pentru drepturile omului, printre care Amnesty International, Human Rights Watch și chiar ONU.

Folosind retorica „scopul scuză mijloacele”, Duterte a vrut să atragă de partea sa, în drumul său către președinție, oameni cărora să nu le pese că acțiuni imorale erau folosite pentru a garanta ordinea și siguranța majorității populației. Duterte a afirmat de numărate ori, din calitatea sa de primar al Davao, că va omorî persoanele care au un comportament criminal pe teritoriu orașului, a pus un turist să-și mănânce țigara, întrucât nu a vrut să respecte legea antifumat în public, impusă pe teritoriul orașului, l-a înjurat pe Papă, întrucât vizita sa a cauzat blocaje în trafic și s-a declarat a fi mai mult un afemeiat, decât un susținător al drepturilor femeilor. Acest ultim lucru a fost întărit de recentele afirmații a lui Duterte din campanie prezidențială, când, făcând trimitere la un incident de luare de ostatici din 1989, când una dintre ostatice a fost și violată, Duterte a văzut convenient să spună: „Am fost supărat pentru că ea a fost violată? Da, acesta este unul dintre motive. Dar era cu adevărat frumoasă. Primarul trebuia să fie primul (n.r. care să o violeze). Așa că i-aș fi omorât pe toți. Aceasta e povestea.” În plus, după ceva timp, a ales să molesteze sexual o jurnalistă, cu ocazia unei conferințe de presă, iar, mai apoi, a vorbit despre violul fetei sale, alegând să o catalogheze drept „regina dramelor” întrucât a deschis acest subiect.

În aceste condiții, având o perspectivă a modului de acțiune al lui Rodrigo Duterte din poziția sa de fost primar al Davao, vom analiza care vor fi politicile și modul de a conduce statul filipinez, de către cel care a fost supranumit Trump al Filipinelor.

În cadrul campaniei sale prezidențiale, Duterte a afirmat că va continua ofensiva împotriva criminalilor și răufăcătorilor, de această dată la nivel național, având în vizor peste 100.000 de astfel de persoane pe care le va omorî și cărora le va arunca corpurile în Golful Manila. Tot atunci a recunoscut legătura cu grupul justițiar din Davao, care a cauzat uciderea a peste 1.000 de persoane. Campania sa îndreptată împotriva criminalilor și corupției a avut sorți de izbândă, propulsându-l în poziția de președinte al Filipinelor. Pe 30 iunie 2016, Duterte a depus jurământul în fața națiunii, la Palatul Prezidențial Malacañang, începând astfel exercitarea funcției de președinte al Filipinelor. Având în vedere că această funcție a fost una democratică în Filipinele ultimelor două decenii, dar și apelând la ciclicitatea istorică și la episodul Ferdinand Marcos, mulți analiști s-au întrebat dacă Duterte va derapa către o poziție de dictator și au încercat să analizeze modul în care fostul primar din Davao va conduce statul filipinez.

Cu ocazia inaugurării sale în funcție, Duterte a ținut să precizeze că nu va fi un dictator și că nici nu dorește să stea la cârma Filipinelor mai mult de un mandat. Chiar dacă inițial a promis în campanie că în primele 6 luni de mandat va porni o ofensivă împotriva criminalilor și corupției, cu scopul de a micșora rata criminalității în țară, în timpul discursului de inaugurare tonul a fost mai moderat, afirmând că va lupta împotriva răufăcătorilor în limita permisă de lege.

Tonul moderat s-a simțit și în apelul făcut către comunitățile internaționale și către celelalte state de a îndeplini acordurile semnate cu Filipine și de a susține acest stat. După câștigarea alegerilor din luna mai, Duterte a avut un mesaj pentru ONU, căruia îi comunica: „(înjurătură), ONU, nu poți să rezolvi măcelul din Orientul Mijlociu, nu poți nici măcar să ridici un deget în Africa fără să măcelărești oameni negri. Tăceți toți!”.

Componența eterogenă a cabinetului său, de la tehnocrați la politicieni de stânga cu multe realizări la activ, pare a da administrației sale credibilitate și se vrea a concura cu cea a lui Benigno Aquino, care a fost una dintre cele mai bune din Filipine. Dar afirmații de genul reintroducerii pedepsei cu moarte prin spânzurare, acordarea cetățenilor dreptul de a ucide criminali și răufăcători, par a știrbi din această credibilitate – statul ar trebui să dețină monopolul violenței absolute, așa cum postula Weber, iar acest drept nu ar trebui delegat mulțimii, care nu are capacitatea de a gestiona corect și obiectiv o situație de acest tip.

© Wikimedia/Ryan Lim

Actualul președinte, Rodrigo Duterte, alături ... +

Actualul președinte, Rodrigo Duterte, alături de fostul președinte, Benigno Aquino III, în orașul Davao -

Chiar dacă pentru mulți Duterte este conducătorul machiavelic pentru care rezultatul dorit trebuie obținut cu orice preț, pentru cetățenii Filipinelor, dar mai ales pentru locuitorii din Davao, Duterte este privit ca o speranță.

A devenit avocat în 1972, în același an în care Ferdinand Marcos impunea legea marțială, iar, pentru că salariul îi era foarte mic, și-a depus candidatura pentru poziția de procuror în Davao. Urcând merituos în ierarhia profesională, a luptat împotriva criminalilor, dar și împotriva celor care se împotriveau sistemului. Iar din această poziție a ajuns, în 1989, primarul orașului Davao.

Duterte a vrut să-și creeze o imagine de om de rând în fața cetățenilor săi și una de un om cu pumnul de fier în fața criminalilor, iar acest lucru pare să-i fi adus admirația poporului filipinez. În timpul discursului său de inaugurare, și-a susținut cauza de a lupta împotriva criminalilor și a făcut apel la instituțiile statului, pentru a-l ajute în această luptă spunând că: „Nu vă bateți joc de mine, pentru că sunt dispus să mor pentru voi. Faceți-vă treaba, și, chiar dacă în timpul procesului veți omorî 1.000 de persoane pentru că vă faceți treaba, eu vă voi proteja”. În plus, a preferat o ceremonie de inaugurare modestă, care a atras în mod pozitiv atenția mass-mediei, fiind mult mai simplă față de cele ale predecesorilor săi.

Tot Duterte, după învestirea sa în funcția de președinte, a ales să se întoarcă în Davao pentru a sărbători alături de cei care îl numesc „domnul primar”. Alegând să circule cu limita de 30-40 de km la oră impusă în Davao și stând la coadă, Duterte și-a împărtășit bucuria cu locuitorii din orașul pe care l-a condus câțiva zeci de ani, ocazie cu care a făcut poze și a salutat mulțimea.

Această imagine populistă, politicile propuse, atacurile îndreptate împotriva unor instituții publice, trusturi de presă și jurnaliști, cât și promisiunile de a conduce Filipine cu un pumn de fier creionează posibilitatea transformării sale în cel de-al doilea dictator al Filipinelor.

În plus, poziția sa privind politica externă a Filipinelor în gestionarea conflictului din Marea Chinei de Sud și relația cu China nu pare a fi încurajatoare pentru filipinezi, părând diametral opusă celei întreprinse de Benigno Aquino III. Filipine așteaptă pe 12 iulie, cu sufletul la gură, verdictul pe care îl va da un tribunal internațional din Haga, unde statul filipinez a intentat un proces împotriva revendicărilor Chinei din Marea Chinei de Sud. Duterte a adoptat un ton reconciliat în așteptarea acestei decizii, fiind dispus să negocieze cu China și chiar să reia relațiile cu statul chinez, dacă negocierile vor fi fructuoase. Având în vedere că poziția lui Aquino era susținută de majoritatea populației, dar și că problema disputelor din Marea Chinei de Sud a atras atenția a 91% din populația Filipinelor, poziția lui Duterte în rezolvarea acestui conflict va fi decisivă pentru statutul mandatului său prezidențial. Ministrul de externe al administrației lui Duterte a afirmat chiar că lupta împotriva islamismului este prioritară față de cea privind disputele din Marea Chinei de Sud, în acest sens începând negocierile cu extremiștii din organizația Abu Sayyaf  – pe care Duterte a promis că o va stârpi.

O apropiere de China va implica automat un regres al relațiilor cu Japonia și SUA, pe care Benigno Aquino III a încercat să le construiască după escaladarea tensiunilor din Marea Chinei de Sud. Astfel, rămâne de văzut cum va gestiona Duterte relația cu Japonia și SUA, două state sub autoritatea cărora Filipine s-a aflat în ultimul secol. Apropierea Filipinelor de aceste state a fost coordonată de Aquino, care a permis accesul armatei americane la 5 porturi filipineze, printre care și Subic Bay, port pe care SUA a fost obligată să-l părăsească în 1992, iar Japonia a donat sau împrumutat în ultimul timp aparatură militară statului filipinez, punând bazele unei noi alianțe.

Duterte nu pare a împărtăși aceeași viziune ca predecesorul său, acesta optând pentru o reapropiere față de China și o balansare a relațiilor cu celelalte puteri.

China a ținut să-l felicite pe Duterte pentru învestirea sa în funcție, președintele Xi Jinping trimițându-i un mesaj de felicitare, în care îndemna la cooperare,  în timp ce purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din China a prezentat o schimbare de retorică din partea Chinei – care, de la practica de a acuza Filipine, a trecut la acuzații la adresa administrației Aquino.

Rămâne de văzut cum va gestiona Rodrigo Duterte cei 6 ani de mandat și mai ales cum va aborda conflictul din Marea Chinei de Sud, într-un moment în care toate privirile sunt îndreptate asupra acestei regiuni, iar un val de susținere din partea multor state din regiune, și nu numai, se propagă asupra Filipinelor. Tot timpul va fi cel care ne va arăta dacă victoria lui Duterte a fost una câștigată pe merit și nu datorită unor circumstanțe electorale favorabile, care permit câștigarea alegerilor dintr-un singur tur, chiar dacă acel candidat nu întrunește majoritatea de voturi din partea populației. Pentru a înțelege mai bine ideea alegerilor într-un singur tur și șansele pierdute de un alt candidat de a câștiga într-un al doilea tur, putem face o paralelă cu alegerile din 2016 pentru primăria Bucureștiului, unde numărul mare de candidați a condus la împărțirea votului opoziției.

Rafalele editoriale negative îndreptate împotriva lui Duterte, în ultimul timp, vin pe filonul declarațiilor sale directe și fără menajamente, dar mai ales prin paralela făcută cu Donald Trump. Dacă mulți analiști văd în Duterte un Trump al Filipinelor, fostul primar nu pare a fi fericit cu această comparație. Poate din cauza stilului de viață complet diferit (Duterte trăiește o viață simplă, a folosit o mașină second-hand și preferă simplitatea în defavoarea opulenței) sau poate a modului jovial de a interacționa cu toți alegătorii săi, Duterte s-a simțit profund jignit de această comparație și de previziunile făcute pe seama acesteia.

Poate șansa lui Duterte de a nu aluneca spre o poziție trumpistă este vicepreședintele său, Leni Robredo, o fostă activistă pentru drepturile omului, care face parte din partidul liberal, partidul de opoziție din Filipine.

În Filipine, vicepreședintele este ales și el în mod democratic, nefiind impus de președinte. Ideea acestor alegeri este tocmai de a balansa puterea și de a oferi șansa mai multor partide să ajungă la conducere. Robredo a câștigat la câteva sute de mii de voturi în fața unui nume cunoscut filipinezilor, Bongbong Marcos, fiul fostului dictator Ferdinand Marcos. O femeie ocupă astfel poziția de al doilea cel mai important om din statul filipinez, având funcția de a-l controla și balansa pe președintele Filipinelor, în cazul acesta pe Duterte, un politician care a făcut multe afirmații misogine și are politici care contravin uneori cu drepturile omului.

Drept urmare, rămâne de văzut care va fi drumul pe care Duterte va purta Filipine în acest nou mandat al său și într-un moment de răscruce al țării, ca urmare a conflictului din Marea Chinei de Sud, dar cu siguranță va fi un parcurs interesant de urmărit și plin de surprize.

[1] Practică des întâlnită în Filipine. De exmplul, rivalul lui Ferdinand Marcos, Benigno Aquino Jr., era numit Ninoy, pe când soția sa a fost alintată Cory, iar fiul lor Noynoy.