După ce banca centrală a Bangladeshului a suferit pierderi de 81 de milioane de dolari, din cauza unui atac cibernetic, noi informații par a o indica pe Coreea de Nord ca fiind vinovată de acest atac.
Aroganță, alienare, sancțiuni, criză sunt doar câteva cuvinte care ar putea descrie perfect starea Coreei de Nord din ultimul timp. Definiția sociologică a alienării trimite către îndepărtarea individului de comunitate, iar dacă am aplica acest tipar peste modul în care Kim Jong-un alege să conducă statul nord-coreean din calitatea sa de comandant suprem al țării, și mai nou al Partidului Muncitoresc Coreean, descoperim o alienare față de nevoile și problemele populației nord-coreene – cărei îi lipsește un element vital: hrana.
În urma sancțiunilor impuse de ONU și de marile puteri, în Coreea de Nord efectele acestora par a submina retorica populistă a infailibilității economiei comuniste. Magnitudinea acestor probleme se deduce și din avertizarea adresată de ziarul Partidului Muncitoresc Coreean populației: „e posibil să traversăm un marș împovărător[1], în timpul căruia va trebui, încă o dată, să mestecăm rădăcinile plantelor”, pentru că „drumul către revoluție e lung și împovărător”, dar, cu toate acestea, nord-coreenii nu trebuie să-și învinovățească comandantul suprem.
Disperarea oficialilor nord-coreeni nu pare a fi legată de soarta populației care va fi nevoită să roadă rădăcini, cât de lipsa finanțării viitoarelor programe care să-l glorifice pe comandantul suprem Kim Jong-un. Astfel, armatele de hackeri ale lui Kim Jong-un par a fi realizat o seria de atacuri cibernetice îndreptate asupra unor bănci din Filipine, Bangladesh și Vietnam, pentru a strânge „fonduri” pentru guvernul de la Phenian. Atacurile nu au fost orchestrate ca un protest, ci cu scopul clar de a fura bani. Este pentru prima dată când un stat își folosește aparatul național de „intelligence” pentru a face transferuri ilegale din conturile unor instituții financiare.
Vestea a fost făcută publică de compania Symatec și a lua prin surprindere sistemul financiar mondial, întrucât, prin atacurile cibernetice asupra băncilor din Asia, Coreea de Nord a dobândit acces la sistemul SWIFT – un sistem internațional de plăți și transfer de monedă dintr-o țară în alta. SWIFT a ținut să precizeze că hackerii nu au pătruns în sistemul SWIFT, ci doar în rețeaua de conectare a băncii la sistemul SWIFT. Șocul a fost amplificat de faptul că, deși până acum statele s-au mai folosit de atacuri cibernetice pentru a fura informații de la companii, pentru a spiona sau pentru a opri anumite proiecte, niciun stat nu a apelat la atacuri cibernetice pentru a fura de la un alt stat. Bangladeshul a fost, dintre cele trei state, victima cea mai clară, întrucât atacul a fost îndreptat asupra băncii centrale, de unde hackerii au reușit să retragă 81 de milioane de dolari, deși vizată era suma de 951 milioane de dolari, adică aproape 6% din PIB-ul Coreei de Nord.
Scurt istoric al marilor atacurilor marca Coreea de Nord
Într-o țară în care telecomunicațiile sunt restricționate, iar capacitatea de gestionare și stocare a datelor, cât și tehnologia IT sunt la un nivel redus, atacurile cibernetice, ca cel îndreptat împotriva Sony Pictures sau împotriva băncilor asiatice, par a trezi mai multe dezbateri, decât certitudini.
În 2014, cu ocazia lansării filmului The Interview, o comedie marca Sony Pictures Entertainment în care Kim Jong-un era personajul principal, iar acțiunea filmului vorbea despre o tentativă de asasinare a acestuia, a avut loc hack-uirea companiei, făcându-se publice mii de date ale companiei, de la e-mail-uri personale între angajați, la scenariile viitoarelor filme Sony Pictures. Gardienii Păcii (The Guardians of Peace) a fost grupul de hackeri care a coordonat atacul, dar SUA a indicat către Coreea de Nord ca fiind păpușarul din spatele acestor atacuri.
Coreea de Sud, o victimă permanentă a atacurilor cibernetice din partea Nordului, a făcut publică înformația că statul nord-coreean își antrenează așa numitele „trupe de hackeri” în universitățile sale: Kim Il-sung University și Kim Chaek University of Technology. Hackerii nord-coreeni nu doar că sunt racolați de mici într-o armată de elită a războinicilor cibernetici, dar primesc și tot felul de stimulente și bonusuri financiare și, mai presus de toate, statut social. Unii dintre ei ajung în China sau Rusia pentru a-și îmbunătăți aptitudinile, iar odată întorși în țară li se asigură o locuință în Phenian, cât și o viață comodă familiilor lor.
Revenind la problema atacurilor cibernetice asupra băncilor din Asia, este important de menționat că statul nord-coreean a fost prezentat de către Symatec drept entitatea care a condus atacurile, deoarece același tip de cod, care a fost folosit în atacul asupra companiei Sony Pictures și asupra unor companii media și bănci din Coreea de Sud în 2013, a fost folosit și în cadrul atacurilor asupra băncilor din Asia de Sud-Est și Bangladesh. Greșelile făcute de hackeri în timpul atacurilor asupra companiei Sony Pictures (folosirea unor IP-uri ale unei rețele nord-coreene), cât și similitudinea codului cu atacurile îndreptate împotriva Coreei de Sud, au determinat atunci FBI-ul să declare clar că statul nord-coreean se află în spatele atacurilor cibernetice, în timp ce gruparea de hackeri a primit numele de Lazarus.
Tot cei de la Symatec au fost cei care au descoperit că o bancă din Filipine a fost atacată de același grup Lazarus care a atacat banca centrală din Bangladesh și banca Tien Phong Bank din Vietnam, de la cea din urmă reușind să sustragă 1 milion de dolari. Fără a se face o legătură clară cu grupul Lazarus, un atac îndreptat în 2015 către o bancă din Ecuador, Banco del Austro, care a pierdut 12 milioane de dolari, pare a indica același pattern de operare ca cel folosit în fraudarea băncilor asiatice.
Atacul asupra băncii centrale din Bangladesh s-a realizat în luna februarie 2016 și viza furtul unei sume de 951 de milioane de dolari, prin intermediul a 30 de tranzacții, în timp ce banca era închisă. Hackerii au reușit să transfere din contul băcii centrale din Bangladesh, pe care aceasta îl avea la Federal Reserve Bank of New York, 101 milioane de dolari pe care i-au transferat în două conturi: 20 de milioane într-un cont din Sri Lanka, sumă ce a fost ulterior recuperată și 81 de milioane de dolari într-un cont din Filipine.
Pierderile financiare suferite de banca centrală din Bangladesh au fost diminuate de vigilența New York Federal Reserve Bank[2], căreia i s-au părut suspecte sumele foarte mari tranzacționate, a stopat tranzacția de 850 de milioane de dolari și a luat legătura cu banca centrală a Bangladeshului, care i-a cerut să blocheze tranzacțiile. Deutsche Bank a fost celălalt erou al Bangladeshului, pentru că a observat că hackerii au scris greșit numele ONG-ului către care trebuia să facă transferul sumei de 20 de milioane de dolari, respectiv Shalika Foundation din Sri Lanka.
Cât de grave sunt problemele economice ale Coreei de Nord
Coreea de Nord are poate cel mai ermetic sistem politic și cel mai centralizat sistem economic, iar unul dintre cele mai facile moduri de a măsura problemele economice cu care se confruntă Coreea de Nord, este, pe lângă furtul de valută din bănci, numeroasele dezertări ale nord-coreenilor plecați la muncă forțată în afara granițelor Coreei de Nord. Lucrând în condiții inumane, acești sclavi moderni sunt, după impunerea sancțiunilor, și mai împovărați să trimită mai multă valută în țara, pentru ca liderul Kim Jong-un să-și finanțeze programul nuclear. Din această cauză, tot mai mulți tineri nord-coreeni (care de cele mai multe ori fac parte din familii ce sunt elite în Coreea de Nord) trimiși să muncească în străinătate fug către Coreea de Sud. Un grup de 13 persoane a ajuns în aprilie 2015 în Coreea de Sud, urmat recent de un grup format din alte trei femei nord-coreene. Toți au fugit din China, iar statul nord-coreean acuză Sudul de răpirea acestora. Între timp, părinții lor roagă în lacrimi autoritățile sud-coreene să le elibereze copiii. Modul tradițional de constrângere a diasporei nord-coreene pentru a trimite bani în țară este utilizarea familiilor drept troc – siguranța familiilor contra banilor diasporei. Acest fapt este poate cel mai bine cunoscut de comunitatea coreeană din Japonia, supranumită Pachinko[3] sau, mai formal Chongryon, adică Asociația Generală a Rezidenților Coreeni din Japonia. Această comunitate aservește interesele Coreei de Nord, funcționând ca o ambasadă de facto a statului nord-coreean în Japonia. Comunitatea, pe lângă funcția de a face propagandă în numele Coreei de Nord, trebuie să trimită și valută în țară, care ulterior este folosită la îmbunătățirea arsenalului militar și nuclear al Coreei de Nord. Chiar dacă mulți ar rămâne impresionați de patriotismul coreenilor din Japonia, la adresa Coreei de Nord, în spatele acestor „donații” se ascunde uneori ceva mai mult: amenințări îndreptate asupra familiilor rămase pe pământ nord-coreean.
Chiar dacă Chongryon a susținut în trecut Coreea de Nord cu sume impresionante (aproximativ un miliard de dolari pe an), nu pare a mai fi luată în calcul în acest moment, deoarece asociația se află în faliment și înglodată în datorii către statul japonez. În plus, Japonia supraveghează cu atenție comunitatea, înterzicând în martie intrarea în țară a 22 de membri ai asociației Chongryon, care au vizitat Coreea de Nord – ca parte a sancțiunilor impuse statului nord-coreean.
Economia nord-coreeană fusese schilodită încă de anul trecut, când Coreea de Nord a traversat o perioadă de secetă puternică, și a început să tremure cu adevărat când statul nord-coreean a testat în luna ianuarie o bombă cu hidrogen, care a cauzat un val de sancțiuni ONU.
Nici măcar cel de-al Șaptelea Congres Național al Partidului Muncitoresc Coreean, care a avut loc în luna mai a acestui an, nu a reușit ofere o perspectivă panoramică asupra viitoarelor reforme economice, ci doar o strategie pe cinci ani, coroborată deciziei de continuare a îmbunătățirii arsenalului nuclear: un oximoron faptic, întrucât Coreea de Nord nu poate avea parte de dezvoltare economică, atât timp cât continuă dezvoltarea puterii nucleare.
Nu este de mirare că multe voci se așteaptă la o prăbușire a sistemului lui Kim Jong-un. Dar cu siguranță Coreea de Nord se va lupta, chiar și târându-se, până la final, astfel încât, teama de viitoare atacuri cibernetice venite din partea Coreei de Nord a fost deja inoculată băncilor la nivel mondial – chiar dacă este clar că statul nord-coreean vizează bănci mai fragile, aflate în zone mai vulnerabile. În fond, lupta cibernetică sub stindardul Coreei de Nord pare a a fi, pentru programatorii geniali ai Coreei de Nord, o onoare și un nou mod de a obține statut și recunoaștere. Nu este de mirare că statul nord-coreean pare a avea o trupă de 6.000 de hackeri, ajunge să poarte atacuri cibernetice de mare anvergură asupra unor instituții importante și dezvoltă sisteme de operare ca Red Star, care conține fișiere malware ce spionează și colectează date despre activitatea utilizatorului care folosește acest sistem.
Referințe
[1] Marșul împovărător sau „arduous march”, așa cum sună această sintagmă în limba engleză, face trimitere la perioada de foamete dintre 1994-1998, care a cuprins Coreea de Nord.
[2] Federal Reserve Bank of New York a fost însă criticată pentru că a permis primele cinci tranzacții, care au transferat suma de 101 milioane de dolari din contul băncii centrale din Bangladesh și nu a luat măsuri imediate, având în vedere că hackerii greșiseră inițial modul de transfer.
[3] Nume ce vine de la jocurile mecanice cu bile, de origine japoneză, pentru că mulți coreeni care au ales să rămână în Japonia după eliberarea Peninsulei Coreene de sub stăpânirea Japoniei Imperiale, în 1945, au început să dezvolte afaceri cu săli de jocuri Pachinko.
Comenteaza