Pentru Japonia, inegalitatea de gen nu poate fi privită ca o problemă recentă pentru că, la fel ca în Europa, această problemă afectează societatea în mod direct de foarte mult timp. Ultimul scandal ce are legătură cu reprezentarea de gen în societate japoneză a vizat Universitatea de Medicină din Tokyo, unde începând cu anul 2006, fetele care își doreau să fie admise trebuiau să ia un punctaj mult mai ridicat decât cel al băieților.
Această informație a devenit publică odată cu o investigație în timpul căreia s-a descoperit că băiatul unui oficial al Ministerului Sănătății din Japonia a fost admis la facultatea de medicină în schimbul obținerii de către universitate a unui ajutor important din partea ministerului. Cu această ocazie s-a descoperit faptul că băiatul obținuse un punctaj cu 20 de puncte mai mare decât oricare altă candidată, doar din cauza faptului că era băiat, deși acesta susținuse acest examen de trei ori până atunci. În același timp, investigația a dezvăluit că fostul director al universității primise bani din partea unor părinți doar ca băieții lor să poată beneficia de pe urma unui tratament preferențial. Suspiciunile legate de bariere în ceea ce privește admiterea fetelor au fost întărite și de faptul că, în ultimii 20 de ani, fetele au reprezentat doar 30% din totalul studenților admiși la universitatea de medicină. Deși în cadrul celorlalte domenii de studii, precum ingineria sau fizica, fetele au o rată de admitere foarte mare, pentru medicină acesta rămâne la 5,6 % pentru fete și 6,5% pentru băieți.
În 2015, procentul de reprezentare a femeilor în rândul medicilor a fost de doar 20,3% în Japonia, cel mai scăzut nivel dintre cele 34 de țări analizate, într-un studiu efectuat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. În cadrul aceluiași studiu, cel mai înalt nivel l-a înregistrat Letonia cu 74%, urmată de Estonia cu 73%, Slovenia cu 62% și Finlanda cu 58%. O proporție și mai mică a fost înregistrată pentru femei în departamentele unde exista un program de lucru prelungit: 7,8% de femei pentru departamentele chirurgicale și 5,2% pentru cele neurochirurgicale, conform unui studiu realizat de Ministerul Sănătății din Japonia în 2014.
Sarcina reprezintă a doua problemă care generează disparități foarte mari între bărbați și femei în domeniul medical. Pentru o femeie va fi destul de dificil să continue să lucreze în domeniul medical după ce aceasta a născut. Pe de o parte, pentru că programul este unul foarte încărcat, dar și din cauza faptului că în unele spitale universitare, odată plecată în concediu de maternitate, o femeie pierde orice șansă de promovare. Anul acesta, din cei 1.596 bărbați și 1.018 femei care au aplicat pentru Universitatea de Medicină din Tokyo, doar 8,8 % dintre bărbați au reușit să fie admiși, în timp ce doar 2,9% dintre femei au reușit același lucru. Conform unor surse, universitatea a măsluit punctajele, discriminând fetele candidate, deoarece considera că multe femei preferă să renunțe la locul de muncă după ce rămân însărcinate și astfel îi obligă pe ceilalți angajați să lucreze peste program. În acest sens, Ruriko Tsushima, medic și membră a Asociației Profesionale Medicale Japoneze pentru Femei (Japan Joint Association of Medical Professional Women), a afirmat: „Dacă doctorii trebuie să lucreze mai multe ore ca să acopere concediile maternale, acesta nu este o problemă a capacității femeilor de a fi doctori, ci mai degrabă este o problemă a sistemului”.
Scandalul pare să ridice o problemă importantă pentru societatea japoneză, în care 50% dintre femei sunt absolvente de studii superioare, iar majoritatea suferă de discriminare la locul de muncă. De asemenea, femeile sunt considerate responsabile pentru îngrijirea copiilor, a vârstnicilor și alte munci casnice, în timp ce bărbatul ar trebui să lucreze foarte multe ore. Această viziune tradiționalistă asupra poziției femeii, face ca numărul serviciilor care să se ocupe de îngrijirea vârstnicilor și a copiilor să fie destul de limitate.
Disparitatea de gen reprezintă pe lângă o problemă socială și una politică. De aceea, prim-ministrul Shinzō Abe a încercat să implementeze încă din 2012 o strategie care să reducă aceste disparitate, politică ce va purta numele de „Womenomics”. Termenul a fost inventat de Kathy Matsui, vicepreședintă și director strategic al Goldman Sachs Japan, ca parte a „Abenomics”, strategia economică pe care prim-ministrul Abe a propus-o la începutul mandatului său în 2012, ca un plan de relansare economică a Japoniei. „Womenomics” a încercat încă de la început să arate că implicarea femeilor în economie și societate poate avea consecințe pozitive, având în vedere numeroasele țări în care această politică este deja aplicată. Principalele politici ale „womenomics” sunt îmbunătățirea condițiilor de creștere a copiilor, promovarea femeilor în companii și crearea unor medii de lucru cât mai plăcute și o politică de reducere a taxelor și a asigurărilor sociale. Scopul inițial al proiectului a fost să crească la 30% numărul de femei care făceau parte dintr-un board de management, cu mult peste cele 23% la nivel global. Însă din cauza unor progrese slabe din sectorul privat, în 2015, nivelul așteptat a fost scăzut la 15%.
Progrese la fel de slabe s-au înregistrat și la indexul global al diferențelor de gen. Dacă în urmă cu 10 ani, Japonia ocupa poziția 80, în ultimii doi ani acesta a ocupat poziția 111 în 2016 și 114 în 2017. Deși numărul femeilor angajate cu vârsta de peste 25 de ani a crescut comparativ cu SUA, acest lucru a dus doar la o creștere a numărului de femei angajate și mai puțin a îmbunătățirii condițiilor acestora la locul de muncă. Conform unei statistici publicate de Ministerul Muncii, Sănătății și Asigurărilor Sociale, în 2016, femeile reprezentau 48,9% (aproximativ 28 de milioane) din totalul forței de muncă angajate în Japonia, dar jumătate dintre acestea (aproximativ 13,67 milioane) erau angajate în regim de tip part-time sau pe perioadă determinată. Acest lucru echivalează cu un nivel slab de salarizare, responsabilități puține la locul de muncă și șanse mici de avansare în carieră. Din acest motiv, guvernul Abe a încercat în 2017 să crească nivelul de acordarea a taxei de dependență (dependent-spouse tax). Taxa are rolul să acorde un ajutor familiilor în care un părinte (în cele mai multe cazuri mama) câștigă un venit mai mic de 1 milion de yeni (aproximativ 9.000 de dolari) pe an. Astfel, foarte multe femei au preferat să își găsească locuri de muncă mai prost plătite, precum cele de tip part-time. În acest sens guvernul a mărit plafonul de acordare a deducției de la 1 milion la 1,5 milioane de yeni.
La nivel politic, diferențele de gen sunt chiar mai vizibile decât cele la nivelul societății. Deși în 2016, Yuriko Koike a devenit prima femeie aleasă în funcția de guvernator al Tokyo, la nivel politic reprezentarea femeilor este destul de slabă. În Dietă, doar 9,3% dintre parlamentari sunt femei, iar în noul cabinet al lui Shinzō Abe, format în noiembrie 2017, doar două femei ocupă un post de ministru. Această rată de reprezentare este considerată cea mai mică în rândul țărilor G7, dar și mai mică în comparație cu alte țări din regiune, precum Coreea de Sud, Indonezia și China. Pentru prim-ministrul Abe, problema disparității de gen pare să fie o problemă serioasă, având în vedere faptul că politica sa de „womenomics” nu a reușit în cei 5 ani de la lansare sa producă efecte așteptate.
Pentru Japonia, problema disparității de gen continuă să reprezinte o problemă foarte importantă la nivel politic și social, pe de o parte pentru că societatea a rămas conservatoare într-o lume modernă și tehnologizată, dar și din cauza unui sistem de asistență socială încă nedezvoltat, care să le permită femeilor șanse mai mari la angajare în timp ce cresc un copil.
Comenteaza