Peninsula Coreeană

RISAP | 15 februarie 2016
Poarta Namdaemun +
Poarta Namdaemun -

Săptămâna 8-14 februarie 2016

Politică externă și de securitate

Lansarea rachetei nord-coreene a fost primită cu critici

De la Moscova la Washington, principalii actori internaționali și-au exprimat dezaprobarea față de lansarea unei rachete în spațiu de către Coreea de Nord. În ciuda solicitărilor ONU de a renunța la activitatea nucleară și spațială, Phenian-ul a lansat cu succes, săptămâna trecută, un satelit, care, după aprecierea vecinilor, a fost mai degrabă un test al unei rachete intercontinentale.

Sursă: Reuters, Reuters

SUA a transferat o nouă unitate de rachete Patriot în Coreea de Sud

Armata americană a trimis la baza aeriană Osan, de lângă Seul, o nouă sistem de apărare aeriană echipat cu rachete Patriot. Acțiunea constituie un răspuns împotriva ultimei lansări în spațiu a unui satelit, realizate de autoritățile din nord. Conform afirmațiilor generalului Thomas Vandal, scopul acestui transfer este de a asigura protecția împotriva unui atac din partea Coreei de Nord.

Sursă: NHK

Sancțiuni unilaterale împotriva Coreei de Nord

După ce Japonia a anunțat impunerea unor sancțiuni unilaterale împotriva Phenianului, China a declarat că nu se va alătura acestui trend. Între timp, SUA, Coreea de Sud și Japonia s-au pus de acord pentru discutarea unui pachet de sancțiuni mult mai dure împotriva autorităților nord-coreene. Intenția lor rămâne însă convingerea Chinei de necesitatea  pedepsii Coreei de Nord pentru încălcarea acordurilor internaționale.

Sursă: Global Times, Reuters

Coreea de Nord a oprit investigațiile în cazul cetățenilor japonezi răpiți

Phenianul a anulat acordul bilateral cu Japonia prin care se angaja să cerceteze soarta celor 8 japonezi răpiți între 1970-1980 de către agenții de securitate ai Coreei de Nord. Declarația a venit în urma impunerii unor sancțiuni unilaterale de către Tokyo pentru ultima rachetă lansată de Coreea de Nord. Cazul datează din 2002, când autoritățile de la Phenian au recunoscut răpirea a 13 cetățeni japonezi, dintre care doar 5 s-au reîntors în Japonia. Chiar dacă Coreea de Nord a anunțat că ceilalți 8 sunt morți, Japonia  a solicitat o investigație oficială în acest sens pentru mai multe informații.

Sursă: Straits Times

Tensiunile continuă între Coreea de Sud și Japonia pentru insulele Dokdo

Seulul a răspuns agresiv activităților japoneze de a submina autoritatea sub-coreeană asupra insulelor disputate Dokdo.  Coreea de Sud a criticat intenția oficialilor din prefectura Shimane de a organiza „Ziua Takeshima” în data de 22 februarie pentru a reafirma revendicările Japoniei asupra insulelor Dokdo. În plus, Tokyo a confirmat prezenta la sărbătoatre a viceministrului Yasuyuki Sakai, membru al cabinetului lui Shinzō Abe.

Sursă: Yonhap News

Activitatea a fost încetată la parcul industrial Kaesong

După ce legăturile dintre cele două Coreei au încetat ca urmare a testelor cu rachete a autorităților din nord, Phenianul a confiscat bunurile companiilor ce activau în parcul industrial Kaesong și a deportat muncitorii sud-coreeni. Drept răspuns, Coreea de Sud a întrerupt furnizarea de apă și curent către această zonă de graniță. Activitatea parcul industrial Kaesong a constituit un simbol al cooperării dintre cele două state, pentru o perioadă de mai mult de 10 ani, adăpostind peste 100 de companii și 50.000 de muncitori.

Sursă: DW, People’s Daily

Coreea de Nord – rămâne o prioritate în bugetul SUA pe 2017

Conform Departamentului de Apărare al SUA, planul fiscal pe anul 2017, la secțiunea apărare, include, printre altele, solicitarea de fonduri pentru a gestiona chestiunea Coreei de Nord. Bugetul, preconizat a fi în valoare de 582,7 de miliarde de dolari, va include aproximativ 60 de miliarde pentru operațiuni externe.

Sursă: U.S. Department of Defense

Rusia a solicitat scuze din partea autorităților sud-coreene

Directorul Departamentului rusesc pentru neproliferare și control al armelor, Mikhail Ulyanov, a declarat că autoritățile de la Seul trebuie să ofere dovezi pentru a sprijini afirmațiile recente ale unor oficiali sud-coreeni. Aceștia au acuzat Rusia că ar fi sprijinit Coreea de Nord în construcția recentei rachete lansate prin oferirea de componente.

Sursă: Korea Times

Coreea de Nord s-ar putea reorienta spre producția de plutoniu

Ultimele informații oferite de serviciile de informații americane au indicat intenția Coreei de Nord de a-și extinde producția de plutoniu, după redeschiderea unui nou reactor în Yongbyon. Acesta a fost închis în urmă cu 9 ani, însă autoritățile de la Phenian s-au arătat interesate în a-l redeschide încă din 2013. Aceste activități ale Coreei de Nord ar putea duce la creșterea numărului de bombe nucleare pe care le deține de până la 10 ori, în 2020.

Sursă: The Independent

Politică internă

Autoritățile nord-coreene au executat un nou oficial

Ri Yong-gil este ultima victimă a regimului comunist din Coreea de Nord, fiind executat, în decursul acestei luni pentru că și-ar fi creat o nouă facțiune politică și pentru corupție. Acesta a fost un cunoscut oficial din cadrul armatei nord-coreene ce a fost deseori văzut acompaniindu-l pe Kim Jong-un în tururile de inspecție. În luna mai a anului 2015, fostul șef apărării, Hyon Yong-chol, a fost la rândul său executat.

Sursă: The Guardian

| 15 februarie 2016|Categories: Retrospectiva Săptămânii|Tags: , |0 Comentarii

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza