Peninsula Coreeană

RISAP | 7 martie 2016
Poarta Namdaemun +
Poarta Namdaemun -

Săptămâna 29 februarie – 6 martie 2016

Politică externă și de securitate

Sancțiunile ONU împotriva Coreei de Nord

ONU a adoptat noi sancțiunii împotriva Coreei de Nord, ca urmare a testului nuclear și a lansării unui satelit la începutul acestui an. Printre sancțiuni se numără și un embargou total impus armelor. ONU cere celor statelor să nu mai importe cărbune și alte minerale de proveniență nord-coreenă și de asemenea interzice vânzarea de combustibil folosit pentru alimentarea avioanelor către Coreea de Nord, întrucât acesta poate fi utilizat la alimentarea rachetelor. Vânzarea bunurilor de lux către Coreea de Nord a fost și ea interzisă.

Coreea de Nord a răspuns acestor sancțiuni prin lansarea unor rachete de rază scurtă pe coasta sa estică.

Sursă: Voice of America

Vas nord-coreean oprit în Filipine

Deși ONU atrăgea atenția că multe state nu au respectat vechile sancțiuni impuse Coreei de Nord, contribuind astfel la situația actuală, Filipine pare a-și fi însușit foarte bine sarcinile, oprind în portul Subi un vas de tip cargo ce aparținea Coreei de Nord. Conform noilor sancțiuni, orice vas nord-coreean trebuie oprit și inspectat, Vasul Jin Teng aparținând companiei Ocean Maritime Management Co., companie căreia i s-a interzis activitatea de către ONU după ce în 2014 s-a descoperit că un vas de-ale sale transporta un avion și alte echipamente sovietice din Cuba.

Deși la bordul vasului Jin Teng nu s-a găsit niciun produs care să ridice suspiciuni, Filipine va deporta cei 21 de membri ai echipajului și va pune ambarcațiunea la dispoziția ONU pentru investigații.

ONU a interzis ancorarea celor 31 de vase aparținând companiei Ocean Maritime Management Co., lucru care a fost implementat și de China. De asemenea, autoritățile chineze au restricționat de la 300-400 la 100 numărul mașinilor care pot intra în Coreea de Nord în fiecare zi, pe podul din orașul Dandong, de la granița cu Coreea de Nord.

Sursă: The Wall Street Journal, Reuters

China a oprit transferul de valută către Coreea de Nord

Patru cele mai mari bănci din China (Bank of China, Construction Bank, Industrial and Commercial Bank și Agricultural Bank) au oprit transferul de renminbi și dolari către Coreea de Nord, parte a sancțiunilor impuse de ONU. Luna trecută, multe bănci chineze au înghețat conturile și transferurile unor nord-coreeni.

Sursă: RT

Coreea de Nord și fabrica de armament din Namibia

Un raport ONU susține că statul nord-coreean construiește o fabrică de armament în Windhoek, capitala Namibiei, fapt ce violează sancțiunile impuse de ONU Coreei de Nord. Autoritățile din Namibia infirmă existența unei astfel de fabrici. Compania Mansudae Overseas Project Group s-a ocupat de o serie de construcții a unor clădiri cu rol militar în Namibia, iar această companie pare a avea strânse legături cu o companie nord-coreeană, Korea Mining Development Trading Corporation (Komid), despre care SUA afirmă că este principalul furnizor de armament al Coreei de Nord.

Sursă: All Africa

SUA + Coreea de Sud = exerciții militare

SUA va organiza exerciții militare cu Coreea de Sud, în ciuda divergențelor cu Coreea de Nord. Exercițiul Foal Eagle dintre cele două state din 2016 va fi dublu ca mărime față de anii anteriori și va implica 15.000 de soldați americani care vor realiza alături de cei 300.000 de soldați sud-coreeni operațiuni militare care doresc să-i pregătească pe sud-coreeni pentru un atac preventiv în cazul în care Coreea de Nord va ataca Sudul.

Exercițiul va începe pe 7 martie și se va încheia pe 30 aprilie și este privit de Coreea de Nord drept un fel de repetiție anuală a unei viitoare invazii.

Un alt exercițiu care va fi organizat între SUA și Coreea de Sud este Ssangyong, care va implica peste 5.000 de soldați din marina sud-coreeană și 7.000 de soldați din marina americană. Exercițiul se va desfășura între 7-18 martie și va implica cinci vase maritime.

Sursă: Yonhap

Sistemul THAAD trezește pasiuni în Asia de Est

SUA și Coreea de Sud au început pe 4 martie tratativele pentru amplasarea sistemului de apărare THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) în Coreea de Sud. Această decizie a fost amplu criticată de Coreea de Nord, Rusia și China.

SUA și Coreea de Sud au început tratativele prin semnarea unul acord, acord ce trebuia semnat încă de pe 23 februarie, dar care a fost amânat din cauza negocierilor dintre SUA și China privind sancțiunile impuse de ONU Coreei de Nord.

Sursă: Korea JoongAng Daily

Sisi în vizită în Coreea de Sud

Președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi și-a încheiat turul prin Asia cu un popas în Coreea de Sud. Sisi s-a întâlnit cu președinta Coreei de Sud, Park Geun-hye, ocazie cu care cei doi lideri de stat au semnat nouă memorandumuri de înțelegere, în special în domeniul infrastructurii. Cele două state vor să coopereze și pentru renovarea sistemului feroviar din Egipt, a unor porturi, dar și în domenii ca dezvoltarea, construcțiile, energia regenerabilă și domeniul financiar.

Sursă: Business Korea

Coreea de Sud își îmbunătățește „parcul subacvatic”

Coreea de Sud va lansa în luna aprilie al șaptelea submarin din clasa diesel 214 KSS 2. Submarinul se va numi Hong Beom-do 079, cântărește 1.700 de tone și a fost construit de Hyundai Heavy Insdustries în Ulsan.

Sursă: INH Jane’s

Politică internă

Filibuster fără succes în Coreea de Sud

După 192 de ore de discursuri parlamentare, un record mondial, opoziția din Coreea de Sud s-a văzut înfrântă de partidul de guvernământ care a votat o lege anti-terorism. Opoziția consideră această lege ca punând în pericol libertatea personală a sud-coreenilor și a încercat să o saboteze cu ajutorul procedurii parlamentarei a filibuster-ului: discursuri lungi ale parlamentarilor, care întârzie votarea unei legi. În total, 38 de parlamentari au participat la acest filibuster, cel mai lung discurs ținând peste 12 ore. Opoziția a fost însă criticată pentru tactica adoptată, deoarece ea întârzia nu numai votul asupra legii anti-terorism, dar și votul asupra unor sancțiuni impuse Coreei de Nord.

Noua lege anti-terorism va permite serviciilor de informații să colecteze datele personale, inclusiv istoricul telefonic, al oricărei persoane care este considerată ca fiind un risc pentru securitate.

Sursă: BBC

Economie

Coreea de Sud și problemele economice

Productivitatea muncii se află în declin în Coreea de Sud, având în vedere că vânzările și exporturile companiilor listate la bursă au scăzut, în timp ce cererea și implicit consumul intern au cunoscut creșteri anemice. Rata de creștere a consumului a scăzut de la 5,1%, în 2007, la doar 2% în anii care i-au urmat lui 2012. Scăderea numărului populației apte de muncă pare a fi unul dintre factorii principali care provoacă aceste scăderi în economia sud-coreeană.

Sursă: Manila Bulletin

Societate

Vas sud-coreean scufundat în Marea Japoniei

Șase vietnamezi care lucrau pe un vas de pescuit sud-coreean au fost dați dispăruți după ce ambarcațiunea s-a scufundat în Marea Japoniei pe 3 martie.

La bordul vasului care a plecat din portul Chuksan din orașul Pohang se aflau șase marinari vietnamezi și comandantul vasului, al cărui corp pare a fi fost găsit.

Sursă: Thanh Niem News

Studentul arestat în Coreea de Nord pare să fi vrut să fure un banner

Studentul american arestat în Coreea de Nord a avut o apariție publică în care își cerea scuze statului nord-coreean pentru că a încercat să fure un semn cu inscripții propagandistice de la hotelul în care s-a cazat.

Mulți analiști sunt sceptici cu privire la motivul arestării studentului, dar autoritățile nord-coreene par a fi încropit o adevărată poveste a investigației. Tânărului i s-ar fi promis o mașină de 10.000 de dolari în schimbul unei inscripții cu sloganuri propagandiste din Coreea de Nord. Studentul a încercat să fure bannerul în timpul unei nopți, dar fiind mai mare decât și-a imaginat, l-a lăsat abandonat pe podea hotelului.

Sursă: NPR

| 7 martie 2016|Categories: Retrospectiva Săptămânii|Tags: , |0 Comentarii

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza