Peninsula Coreeană

RISAP | 1 februarie 2016
Poarta Namdaemun +
Poarta Namdaemun -

Săptămâna 25-31 ianuarie 2016

Politică externă și de securitate

ONU: pași mici spre adoptarea unei rezoluții împotriva Coreei de Nord

În contextul tergiversării votului asupra rezoluției ONU ce va sancționa Coreea de Nord pentru recenta activitate nucleară, secretarul de stat american John Kerry s-a întâlnit cu ministrul de externe al Chinei Wang Yi pentru a convinge Beijingul să adopte o poziție de forță împotriva Coreei de Nord. Din informațiile inițiale, oficialitățile chineze se împotrivesc impunerii unor sancțiuni dure guvernului nord-coreean și ar putea apela la dreptul de veto pentru a bloca propunerea americană în cadrul Consiliului de Securitate ONU.

Sursă: Washington Post, Korea Times

SUA va extinde sancțiunile asupra guvernului nord-coreean

Comitetul pentru relații externe din cadrul Senatului american a aprobat, în unanimitate, o nouă măsură legislativă, prin care va sancționa orice încercare de a facilita accesul Coreei de Nord la arme de distrugere în masă sau la resurse ce ar putea sprijini activitățile interzise, conform politicii ONU (atacuri cibernetice, abuzuri ale drepturilor omului etc.). Legea va ajunge în plenul Senatului în săptămânile următoare și va necesita apoi semnătura președintelui Barack Obama.

Sursă: Reuters

Coreea de Nord intenționează să lanseze noi rachete în spațiu

Surse din comunitatea de informații au indicat posibilitatea ca autoritățile nord-coreene să se pregătească pentru testarea unei tehnologii similare cu cea a rachetelor balistice intercontinentale. Creșterea activității la o bază din nord-vestul Coreei de Nord a îngrijorat oficialii din SUA, Coreea de Sud și Japonia. În acest context, ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, a emis o ordonanță prin care permite armatei japoneze să distrugă orice rachetă lansată de pe teritoriul nord-coreean.

Sursă: Straits Times, Reuters

O companie privată singaporeză a fost amendată pentru încălcarea restricției ONU

Compania Chinpo Shipping va trebui să plătească o amendă de peste 125.000 de dolari, după ce în decembrie 2015 o curte de judecată din Singapore a găsit-o vinovată de facilitarea transportului de arme către Coreea de Nord, activitate ce violează interdicția impusă de ONU. Această a mai fost găsită vinovată și că a activat fără licență în perioada 2009-2013.

Sursă: Reuters

Politică internă

Cazul Volkswagen continuă

Săptămâna aceasta, procurorii sud-coreeni au depus două plângeri penale împotriva reprezentanților producătorului german de mașini, având în vedere că emisiile de gaze toxice ale mașinilor Volkswagen nu corespund normelor privind mediul. Ultima lor ținta a fost Terence Bryce Johnsson, membru al Consiliului director din cadrul filialei coreene a companiei Volkwagen.

Sursă: Japan Times

Coreea de Nord printre cele mai corupte state din lume

Noul raport Transparency International a plasat Coreea de Nord în topul celor mai corupte state din lume, alături de Somalia sau Afganistan. Cu un scor mediu de 8 puncte, statul nord-coreean se află pe ultimul loc.

Sursă: The Chosunilbo

Societate

Guvernul sud-coreean va sprijini industria cosmetică și de sănătate

Oficialitățile au anunțat că vor pune la dispoziția companiilor locale, din industria cosmetică și de sănătate, un fond de aproximativ 126 de milioane de dolari, pentru a le încuraja să-și extindă activitatea pe plan extern. La acest fond au contribuit Ministerul Sănătății și Bunăstării cu 25.000 de dolari, precum și alte 10 instituții private. Conform informațiilor oferite de ministerul finanțelor, banii vor fi disponibili pe o perioadă de 8 ani.

Sursă: Korea Herald

Întâlnire istorică între miniștrii educației din Coreea de Sud, China și Japonia

Reprezentanții celor trei state s-au întâlnit pentru a discuta extinderea parteneriatelor dintre instituțiile școlare pentru a permite o mobilitate mult mai mare a elevilor și studenților. Subiecte sensibile precum istoria comună nu au făcut parte din agenda întânirii, însă, cele trei state vor mai repeta această experiență și în anii următători. Anul viitor, miniștrii educației se vor reuni în Japonia, urmând ca întâlnirea din 2018 să se desfășoare în China.

Sursă: Japan Times

Coreea de Nord are 7.200 de utilizatori de internet

Conform raportului publicat de agenția de marketing We are Social, guvernul nord-coreean a permis accesul la Internet unui procent de 0.03 din totalul populației. La polul opus se află Islanda, unde aproximativ 98% din populație utilizează Internetul.

Sursă: The Next Web

UNICEF și-a exprimat îngrijorarea față de situația copiilor din Coreea de Nord

UNICEF a solicitat donații de 18 milioane de dolari pentru a desfășura activități umanitare în Coreea de Nord. Agenția ONU a avertizat asupra situației extreme în care se află 25.000 de copii nord-coreene, ca urmare a distrugerii recoltelor agricole de către ultimele inundații.

Sursă: The Guardian

| 1 februarie 2016|Categories: Retrospectiva Săptămânii|Tags: , |0 Comentarii

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza