Parteneriatul Trans-Pacific și noile dezbateri asupra comerțului liber

Au trecut douăzeci de ani de la ultimul mare tratat de liber schimb semnat de Statele Unite, Acordul Nord-American de Comerț Liber (North American Free Trade Agreement – NAFTA). Între timp, lumea s-a schimbat: a devenit mai interdependentă, dar și mai reticentă față de integrarea economică a țărilor. Acest lucru este cel mai ușor de observat în Europa, unde euroscepticismul a devenit o forță politică importantă. Dar opoziția față de acorduri transfrontaliere se face simțită și în SUA, unde încheierea negocierilor pentru cel mai mare acord de liber schimb din istorie a fost o adevărată aventură politică.

Parteneriatul Trans-Pacific (Trans-Pacific Partnership) este un acord de liber schimb care va implica 12 state din regiunea Asia-Pacific: SUA, Japonia, Canada, Mexic, Peru, Chile, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Brunei, Malaysia și Vietnam. Aceste state reprezintă 40% din Produsul Global Brut, iar orice acord între ele va influența standardele unor acorduri de liber schimb ulterioare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care președintele american Barack Obama susține cu ardoare TPP-ul: cu ajutorul TPP-ului, SUA poate creiona regulile comerțului internațional și investițiilor transfrontaliere din secolul al XXI-lea. Problema este că unii critici consideră că aceste reguli nu sunt în avantajul oamenilor de rând, ci în avantajul corporațiilor care au avut un cuvânt important de spus pe parcursul negocierilor.

Opoziția față de TPP vine mai mult din partea stângii politice, argumentul principal fiind cel legat de avantajul oferit corporațiilor, în defavoarea consumatorilor și angajaților. Dar o parte a argumentelor anti-TPP, atât în SUA, cât și în alte țări, are și valențe naționaliste și protecționiste. Faptul că TPP-ul a fost negociat de 12 state cu economii complet diferit, de la mărimea lor, la stadiul de dezvoltare și gradul de intervenție a statului pe piață, a complicat aceste tratative. Este foarte greu să ajungi la un acord când interesele părților sunt de multe ori contradictorii. Dar totuși, etapa negocierilor, deși a durat mai mult de șapte ani, cu câțiva ani peste termenele stabilite inițial, a fost partea mai ușoară, întrucât aceste negocieri au fost purtate în spatele ușilor închise. Din nefericire pentru TPP, aprobarea sa în Congres va avea loc tocmai într-un an electoral, iar candidații, inclusiv cei de dreapta, care în mod normal susțin comerțul liber, au suficiente motive să se opună tratatului – pentru a-și întări poziția politică în cadrul alegerilor preliminare și generale.

Parteneriatul Trans-Pacific nu este un acord de liber schimb. Este mult mai mult de atât. TPP-ul impune reguli legate de investiții internaționale, de companiile de stat, de relația companie-angajați, de drepturile de proprietate intelectuală, de protecția mediului și multe alte aspecte care nu țin de tarife și alte bariere netarifare. Acest lucru înseamnă că impactul acordului asupra economiilor țărilor semnatare va fi mult mai puternic. Susținătorii cuantifică acest impact sub forma creșterii suplimentare a PIB-ului datorată sinergiilor create, în timp ce criticii deplâng soarta oamenilor de rând, consumatorilor sau angajaților în fața puterii crescânde a companiilor multinaționale. Ambele părți sunt însă de acord că TPP-ul, dacă va fi aprobat, va avea o influență importantă nu doar asupra celor 12 state din Asia-Pacific, ci asupra economiei mondiale. După TPP, va urma TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership) și nu este greu de crezut că cele două vor fi destul de asemănătoare.

Iar importanța TPP-ului va continua să crească odată cu numărul statelor membre. Taiwan, Thailanda și Indonezia și-au exprimat până acum intenția de a se alătura acordului. China este marele absent, iar normele stringente, care limitează puterea statului în economie, fac aderarea celei de-a doua cea mai mare economie a lumii improbabilă pe termen scurt. Dar China are altă soluție: RCEP (Regional Comprehensive Economic Partnership) – un alt acord de liber schimb, care să implice cele mai mari economii ale Asiei, dar nu și SUA. Competiția dintre cele două zone de liber schimb nu va fi asemănătoare celei din timpul Războiului Rece, deoarece majoritatea țărilor asiatice vor fi membre ale ambelor cluburi. Dar această competiție va exista, principalii susținători ai acordurilor, SUA și China, promovând avantajele propriei creații. TPP este, din acest punct de vedere, parte a luptei geopolitice dintre Statele Unite și China în regiunea Asia-Pacific.

© RISAP

Dar toată această importanță și influență a Parteneriatului Trans-Pacific depinde de ratificarea acordului. În cazul celorlalte 11 state, procesul va fi mai puțin vizibil, iar un răspuns negativ nu ar afecta foarte mult viabilitatea proiectului, chiar dacă acesta ar veni din Tokyo sau Canberra. Dar absența SUA din TPP ar fi istorică și ar reprezenta o înfrângere memorabilă pentru principalul susținător al tratatului, președintele Barack Obama.

2016 va fi anul cheie pentru TPP. Teoretic, ratificarea tratatului ar putea fi amânată pentru 2017, pentru a evita tensiunile și populismul unui an electoral. Dar din cauza faptului că Barack Obama privește TPP-ul ca fiind una dintre cele mai importante proiecte ale președinției sale și o parte vitală a pivotului american către Asia-Pacific, acesta va dori să semneze cu mâna sa documentul. Astfel, este foarte probabil ca Congresul să supună la vot TPP-ul în 2016. Majoritatea republicană din Congres ar trebui să încline balanța în favoarea acordului, dar această majoritate este, mai ales în Camera Reprezentanților, dezbinată. Susținerea unor democrați va fi necesară, dar Hillary Clinton, cel mai influent lider al partidului și cea care va fi, probabil, candidata partidului la președinție, a declarat că se opune acordului, deși când era secretar de stat era unul dintre principalii lui susținători. Astfel, democrații din Camera Reprezentanților și acei democrați din Senat care vor candida pentru noi mandate în noiembrie 2016 vor simți presiunea electorală de a se opune tratatului. Principalele sindicate americane au militat cu ardoare împotriva TPP-ului și au amenințat parlamentarii democrați cu retragerea sprijinului financiar. În vară, când s-a purtat prima lupta pentru TPP, lupta pentru acordarea unui mandat de negociere președintelui, susținătorii TPP au reușit să închege o majoritate fragilă la al doilea vot. Acea victorie face ca acum parlamentarii americani să voteze cu Da sau Nu textul final al acordului, fără a avea voie să modifice nicio prevedere. Teoretic, asta avantajează ratificarea documentului, întrucât un susținător care are câteva dubii legate de două-trei articole ar trebui sa prefere aprobarea acestui text, decât să arunce la gunoi ani de negocieri și șansa Statelor Unite de a integra economiile din regiunea Asia-Pacific, cea mai dinamică regiune a lumii.

Indiferent de cum va decurge lupta pentru ratificarea TPP și de rezultatul acesteia, un lucru este sigur: va fi o luptă interesantă. Iar impactul acestui tratat, dacă va fi ratificat, va fi unul profund. 2015 a fost anul în care dezbaterile despre comerțul liber (un termen care ar trebui regândit pentru a ilustra adevăratul impact al tratatelor moderne, care vorbesc despre mult mai mult decât comerț) au revenit la modă.