Al VII-lea Summit Mekong-Japonia s-a încheiat cu noi promisiuni de asistență în dezvoltarea regiunii din partea Japoniei (o sumă de aproximativ 6 miliarde de dolari).
Pe data de 4 iulie, în Tokyo, a avut loc al 7-lea Summit al Cooperării dintre Japonia și statele sudul-asiatice ce se află de-a lungul râului Mekong. Șefii de guvern din Vietnam, Cambodgia, Laos, Thailanda și președintele Myanmarului au stat la aceeași masă cu gazda summitului, premierul japonez Shinzo Abe. Obiectivul întâlnirii a fost adoptarea unei noi strategii de cooperare inter-statală care va fi implementată pe durata a trei ani, 2016-2018. Evenimentul s-a dovedit a fi foarte important, promisiunea părții japoneze de a oferi 750 de miliarde yeni (aprox. 5,69 miliarde de euro sau 6,17 miliarde de dolari) pentru asistență pentru dezvoltare (Official Development Assistance – ODA) reușind să atragă atenția opiniei publice internaționale.
Statele Mekong (Vietnam, Cambodgia, Laos, Thailanda, Myanmar) reprezintă partea continentală a ASEAN și sunt, de asemenea, regiunea mai puțin dezvoltată a organizației. Dacă Singapore are un PIB PPC (paritatea puterii de cumpărare) pe cap de locuitor de 82.763 de dolari, iar Malaysia de 24.714 de dolari, cele cinci state Mekong se află la polul opus, cu un PIB PPC pe cap de locuitor de 6.679 de dolari, Cambodgia fiind cea mai săracă, cu un PIB PPC pe cap de locuitor de 3.242 de dolari. Compensația vine din faptul că regiunea înregistrează una dintre cele mai mari creșteri economice, ratele acesteia fiind printre cele mai mari la nivel global. Cu toate acestea, există o reală nevoie de investiții în infrastructura subdezvoltată.
Atrase fiind de perspectivele de viitor ale regiunii, China și Japonia sunt cei mai importanți parteneri în dezvoltarea acestor state – prin asistența acordată. De exemplu, din 2003 până în prezent, Japonia a pompat 1.266,7 miliarde de yeni 1 (aproximativ 10,2 miliarde de dolari), pentru asistentă pentru dezvoltare (ODA), fiind donatorul cel mai important din punct de vedere cantitativ, dar și calitativ.
Din punct de vedere al comerțului exterior, China este cel mai important partener al statelor Mekong, deoarece comerțul se desfășoară în mare parte la nivel fluvial, existând o legătură rapidă cu vecinul nordic. Deficitului de infrastructură rutieră nu permite comerțului continental să opereze la potențial maxim. Fluviul Mekong este, astfel, cea mai importantă rută comercială (chiar dacă și infrastructura portuară este precară). Drept urmare, China rămâne cel mai important partener de comerț exterior al regiunii. De exemplu, în 2013, Vietnam avea ca prim partener comercial China (19% din comerț), Japonia fiind pe locul al 5-lea și însumând jumătate din valoarea comerțului Vietnam-China. În aceeași ordine de idei, în 2014, Cambodgia o avea pe China ca al doilea partener comercial, Japonia, de această, dată clasându-se doar pe poziția a șaptea. Ambițiile de viitor ale Chinei sunt însă și mai mari. China anunța anul trecut că dorește să crească volumul comerțului de la 443,6 de miliarde de dolari, cifra pentru 2013, la 500 de miliarde de dolari până la finalul acestui an, iar până în 2020 la o valoare de 1 trilion de dolari. Așadar, Japonia pare să aibă de-a face cu concurența economică a Chinei în regiune.
Formatul actual de cooperare Japonia-Mekong a început inițial în 2008 cu o primă întâlnire a miniștrilor de externe ai statelor Mekong-Japonia ce a avut ca principale teme de discuție încrederea, dezvoltarea și stabilitatea în regiune. Un an mai târziu avea să aibă loc primul summit. Prin acest mecanism, rolul Japoniei în dezvoltarea regiunii Mekong a crescut de-a lungul anilor, iar recent încheiatul program 2012-2015 cu a sa “Strategie Tokyo 2012”a oferit suma de 600 de miliarde de yeni (4,8 miliarde de dolari) sub formă de ODA. În timpul intervalului 2012-2015 cea mai mare parte a fondurilor a fost alocată lucrărilor de infrastructură: cele de întregire a conectivității coridoarelor rutiere regionale Est-Vest și celui Sudic. Coridorul Est-Vest unește Marea Andaman de Marea Chinei de Sud, iar al doilea, Coridorul Sudic, străbate litoralul de la Golful Thailandei la Marea Chinei de Sud. Coridoarele au importanță însemnată deoarece fac conexiunea între Oceanul Indian și Marea Chinei de Sud. S-a pus accentul, de asemenea, pe sporirea conectivității maritime prin dezvoltarea porturilor aflate în aria coridoarelor: porturile Dawei (Myanmar) și Vung Ang (Vietnam).
Cu adevărat important este faptul că această cooperare a marcat dezvoltarea în regiune și astfel a îmbunătățit considerabil imaginea Japoniei. Să luăm exemplul celei mai importante lucrări a perioadei programului 2012-2015, podul Neak Loeung (de asemenea cunoscut sub denumire de Tsubasa) din Cambodgia. Finalizarea acestuia a însemnat un capitol important în conectarea Coridorului Sudic, reușind să-l unească per ansamblu. Înainte de inaugurarea sa în luna aprilie a acestui an, toate activitățile economice sudice depindeau de un feribot, iar întreaga regiune sud-estică a Cambodgiei nu era conectată la restul țării. Construcția a început în 2011, fiind finanțată printr-un grant de 11,9 miliarde de yeni (aproximativ 95 de milioane de dolari).
Dovada importanței asistenței japoneze în regiune și a recunoașterii acordată de către statele Mekong acestui ajutor se poate observa cu ușurință prin simpla aruncare a unei priviri pe moneda națională cambodgiană. O reprezentare a noului pod, Neak Loeung, apare pe noua bancnotă de 500 de riel. Modelul vechi întruchipa un alt pod, finalizat în 2001, Kizuna, pod realizat tot prin asistența acordată de statul japonez.
Summitul actual de la Tokyo și-a centrat energia pe elaborarea strategiei de cooperare 2016-2018 pe baza direcțiilor oferite de documentul Noua Strategie Tokyo pentru cooperarea Mekong-Japonia 2015. Părțile întrunite în cadrul summitului au punctat reușitele pașilor parcurși anterior din cadrul Mekong Development Roadmap (Itinerariul de Dezvoltare a Mekong), un proiect adoptat în timpul celei de-a patra întâlniri dintre miniștrii de economie ai statelor Mekong și cel al Japoniei, din 2012. În egală măsură s-a punctat importanța continuării acestui program în cadrul noii strategii.
Strategia descrie 4 piloni de cooperare între părțile implicate în acest proiect. Primul este acela al infrastructurii grele (hard infrastructure) prin facilitarea investițiilor în conectarea coridoarelor, în căi ferate, aeriene, dar și maritime către celelalte membre ASEAN. Din această perspectivă s-a specificat doar asistența în dezvoltarea Coridorului Est-Vest și a Coridorului Sudic, deoarece al treilea coridor al regiunii, cel Nord-Sud, este încadrat în aria asistenței oferite de China.
Proiectul Dawei este cel mai important obiectiv al acestor ani, apărând atât în strategia predecentă, cât și în cea actuală, ca un obiectiv întârziat al cooperării dintre Japonia, Thailanda și Myanmar. Acest proiect constă în crearea unei zone economice speciale (Special Economic Zone – SEZ) în jurul portului Dawei din Myanmar, terminalul vestic al Coridorului Est-Vest, ce ar reprezenta poarta regiunii către India, Orientul Mijlociu și Africa de Est – parteneri comerciali minori din cauza deficitului de infrastructură portuară. Odată finalizat proiectul portului, Coridorul Est-Vest cu ale sale conexiuni maritime ar putea acționa și ca o alternativă la Strâmtoarea Malacca (ce facilitează comerțul dintre Oceanul Indian și China, Japonia, Peninsula Coreeană). Coridorul va face astfel legătură între Marea Andaman și Marea Chinei de Sud. Complexul se va întinde pe o suprafață de peste 200 de km2 și va avea o capacitate de stocare de 200 de milioane de cargouri, urmând să devină principalul port din Asia de Sud-Est. În afara proiectului Dawei, a mai fost luat în calcul proiectul de construcție a liniei ferate de mare viteză dintre Bangkok și Chiang Mai din Thailanda, linie ce se va întinde pe 670 de km și va uni capitala de o regiune importantă a Thailandei, creând și acces rapid din Bangkok către obiectivele turistice din nord-vesul țării.
Referitor la proiectele de infrastructură, s-a subliniat ideea de cantitate, dar și cea de calitate a asistenței. Se pare că cele 6.1 miliarde de dolari promise de Japonia vor proveni din fondul de ajutor extern al Japoniei, Partnership for Quality Infrastructure, în valoare de 110 miliarde de dolari. Chiar în luna mai a anului curent, după înfiintarea Băncii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură (Asian Infrastructure Investment Bank – AIIB), Shinzo Abe a venit cu această cifră pentru a investi în dezvoltarea continentul asiatic. Fondul are ca obiectiv central asistența la standarde înalte acordată proiectelor de infrastructură, prin cel mai avansat know-how japonez, îmbinat cu dorința de a fi prietenos cu mediul. În proiect sunt implicate Banca Asiatică pentru Dezvoltare (Asian Development Bank – ADB), fondată de Japonia în 1966, și Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională (Japan Bank for International Cooperation). De remearcat este faptul că suma oferită de Japonia în cadrul fondului este cu 10 miliarde de dolari mai mare față de suma declarată de China ca fiind capitalul inițială al AIIB. Fondul poate fi văzut ca o mișcare ofensivă de întâmpinare a noului jucător, ADB rivalizând cu AIIB.
Calitatea lucrărilor este emblemă a politicii de ajutor pentru dezvoltare oferit de Japonia. Dacă privim în comparație cu politica chineză de dezvoltare, fondul de 110 miliarde de dolari subliniază importanța calității lucrărilor de infrastructură și ar putea fi citit ca o strategie de comunicare și promovare a tipului de asistență pe care îl acordă Japonia, dat fiind faptul că în același timp, opinia internațională are nelămuriri în jurul standardelor de calitate și de mediu pe care le va urma AIIB. Primăria Kitakyushu, prefectura Fukuoma, oferă încă din anii asistența pentru dezvoltare în regiunea Mekong. În 2013, importantul oraș industrial Haiphong din Vietnam a primit un nou sistem de filtrare a apei potabile (Upward Biological Contact Filtration – U-BCF), sistem experimentat pentru prima oară în Kitakyushu – pentru care este deținut și patentul în țară. Înainta acestui caz, orașul japonez a reușit să ajute chiar Phnom Penh-ul în a deveni unul dintre puținele orașe din regiune în care apa de la chiuvetă este potabilă la orice oră, fapt ce avea să fie amintit ca Miracolul din Phnom Pehn.
Revenind la ideile din cadrul summitului, al doilea pilon a făcut referire la dezvoltarea infrastructurii “soft”, cu accentuare a cooperarării sectoarelor public-privat, încurajarea firmelor japoneze să își extindă operațiile în regiunea Mekong și să își crească investițiile. Astfel pe agenda cooperării Mekong-Japonia sunt stabilite viitoarele întâlniri Public-Private Cooperation in the Mekong Region și Mekong-Japan Industry Government Dialogue în care se va discuta viziunea strategiei 2015 și se vor găsi pașii necesari de implementare. De asemenea, pilonul al doilea subliniază importanța soft power-ului nipon prin desfășurarea evenimentelor de schimb cultural cu accent pe WA Project – Toward Interactive Asia through ‘Fusion and Harmony ce promovează cultura japoneză, în special limba japoneză, între statele membre ASEAN.
Al treilea pilon păstrează tradiția oferirii de asistență japoneză regiunii Mekong și subliniază cooperarea pentru crearea unui Mekong Verde. Cu alte cuvinte, activitățile din următorii trei ani trebuie să fie sustenabile în relație cu mediul înconjurător, dat fiind gradul de subdezvoltare din regiune. Este urmărită eficientizarea centralelor electrice pe bază de cărbune pentru a scădea considerabil emisiile create în urma procesării unui anumit volum de materie primă.
În final, pilonul al patrulea, subliniază că viitoarea cooperare va ține cont de tratatele încheiate de țărilor Mekong și de partenerii acestei regiuni. În legătură cu cooperarea în cadrul tratatelor actuale, un aspect a fost evidențiat în cadrul summitului: cel al respectării tratatelor maritime. Liderii celor 6 state au evidențiat importanța respectării acestora, în special a Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, din 1982 (United Nations Convention on the Law of the Sea – UNCLOS). În plus, părțile întrunite au subliniat importanța unui Cod de Conduită al Mării Chinei de Sud. Yoichi Shimada, profesor de relații internaționale la Universitatea Prefecturală din Fukui, susține că declarațiile din timpul summitului vin ca o replică la campania Chinei de expansiune din Marea Chinei de Sud, aceasta construind insule artificiale, iritând astfel vecini precum Vietnam. Ca urmare, summitul ar putea fi considerat un pas înainte al Japoniei într-o regiune unde China este mai bine integrată economic.
Ideile summitului urmează sa fie puse în practică pe parcursul celor trei ani, iar planul de acțiune al strategiei (stabilirea pașilor concreți) urmează să fie formulat în cadrul celei de a opta întâlniri a miniștrilor de externe Mekong-Japonia, din luna august 2015. În același timp, întâlnirea miniștrilor de economie ai celor 4 state, ce va avea loc tot în august, va elabora Viziunea de Dezvoltare Industrială Mekong.
Așadar, poate fi înțeles gradul mare de interes al opiniei internaționale în jurul acestui ultim summit Japonia-Mekong. Suma înaintată de Shinzo Abe în cadrul fondului de investiții este una importantă și este văzută de mulți ca un pas strategic făcut de Japonia în fața Chinei pe un teritoriu vecin celei din urmă. Pentru alții, este doar o îmbunătățire a politicii de asistență pentru dezvoltare, Japonia urmându-și propriui interes în regiune. În realitate, regiunea râului Mekong este un spațiu în care interesele chineze și japoneze se întâlnesc. Însă nu putem face referire la contrarea acerbă dintre cele două puteri în domeniul investițiilor în regiunea Mekong, deoarece gradul ridicat de subdezvoltare, cât și perspectivele de creștere, oferă oportunități de extindere a influenței economice, ambilor actori. Politicile de dezvoltare ale celor două puteri aduce astfel un mare beneficiu, atât pentru modernizarea regiunii, cât și pentru companiile chineze și japoneze care doresc să investească în economiile statelor Mekong.
Comenteaza