Sri Lanka se confruntă cu o problemă globală pentru care nu s-a găsit încă soluție: traficul de fildeș care decimează populația de elefanți.
Comerțul cu fildeș nu mai este demult un secret pentru nimeni, el întreținând atât o piață internațională deosebit de profitabilă, cât și o diviziune a muncii care opune, pe de-o parte, pe braconieri, traficanți, artiști și clienți, iar de cealaltă, pe cei care încearcă să oprească fenomenul.
Numai între 1979-1989, braconarea necontrolată a elefanților a înjumătățit populația acestora din Africa de la 1,3 milioane, la 600 de mii de exemplare. Între 1998 și 2002, 13.000 de elefanți au fost uciși de către braconieri. Dacă inițiativele provenite de la guverne și de la organizațiile non-guvernamentale au reușit să reducă practica braconajului la un anumit plafon în deceniul 2000, cifrele aveau să crească din nou îngrijorător pe măsură ce ne apropiem de prezent. Astfel, 2011 a fost anul unor niveluri record, autoritățile din toată lumea totalizând un numar de 17 capturi importante de fildeș, echivalentul a 26,4 tone; dublu față de 2009.
ETIS (Elephant Trade Information System) care este cea mai mare bază de date de profil din lume, a contorizat 18.300 de cazuri ce implică vânătoarea ilegală din 1989 încoace, tabelele de mai jos redând o tendință deloc plăcută:
Între 2008-2013, se estimează că cifra pahidermelor vânate variază între 30.000-50.000 pe an.
Site-ul Iworry.org dă o cifră similară: 36.000 de elefanți vânați anual, adică unul la fiecare 15 minute. Dacă ritmul se va menține, elefanții vor fi dispărut până în 2025!
Cum s-ar explica trendul ascendent? Experții vorbesc despre organizarea tot mai bună a sindicatelor de trafic și crimă organizată. În ultimii trei ani de zile, investigații diferite au relevat cum traficul colților de elefanți contribuie la veniturile unor organizații teroriste precum Al-Shahab sau Armata de Rezistență a Domnului – LRA, condusă de Joseph Kony.
În 2015, jurnalistul și scriitorul Bryan Christie aduce dovezi suplimentare pentru cea de-a doua organizație. Cu ajutorul mai multor tehnicieni, Christie a reușit să introducă un dispozitiv GPS într-un dinte de fildeș artificial și să îl plaseze unor bande de traficanți în Africa Centrală. În numai două luni, emițătorul GPS călătorise 600 de kilometri (prin diferite mâini) până într-un sat din nordul Sudanului unde se presupunea că s-ar ascunde antenumitul Kony!
Printre marii furnizori globali de fildeș se numără Namibia, Botswana, Zimbabwe și Africa de Sud. Ascensiunea Asiei a rafinat concomitent și gusturile națiunilor orientale care au devenit consumatoare de proporții. Pe primele locuri se găsesc China și Japonia, unde oasele sunt prelucrate în obiecte artistice deosebit de estetice și de bine valorizate. Este vorba despre așa-numitele okimono și natsuke, figurine de mici dimensiuni extrem de detaliate care au cunoscut gloria în epoca Meiji (1868-1912).
Dar nici măcar aici lucrurile nu rămân neschimbate, unde numeroase voci semnalează abuzurile și îndeamnă la acțiune. La sfârșitul lui ianuarie 2016, guvernul din Sri Lanka a făcut senzație în presa internațională când a hotărât distrugerea unui transport de 359 colți de fildeș, cu o greutate totală de 1,5 tone. Transportul fusese capturat în portul Colombo, capitala statului-insular, în 2012. Vaporul era în tranzit dinspre Kenya spre Dubai. Cercetările suplimentare au arătat că locul de proveniență al fildeșului fusese Tanzania. Inițial, administrația fostului președinte, Mahinda Rajapaksa, întreținea ideea de a da captura unui templu budist, ceea ce a provocat scandalizarea societății civile. Noua administrație a actualului președinte, Maithripala Sirisena, care a preluat frâiele în ianuarie 2015, s-a decis să distrugă fildeșul. Evenimentul s-a consumat de abia în 2016, Sri Lanka devenind astfel a 16-a țară din lumea care recurge la acest gest și prima din Asia de Sud.
Fauna de elefanți a Ceylonului (vechea denumire a Sri Lankăi) era binecunoscută în scrierile autorilor antici. Unul dintre amiralii lui Alexandru Macedon nota că elefanții ceylonezi erau superiori în luptă celor din India centrală[1]. Pliniu cel Bătrân îi pomenește de asemenea.[2]
Puterile coloniale europene, de la portughezi la olandezi și, în cele din urmă la englezi, au oscilat între tentația vânării elefantidelor și aceea a protejării lor. La începutul secolului al XIX-lea se crede că densitatea lor era atât de aglomerată pe mica insulă, că guvernământul colonial britanic răsplătea pe oricine i-ar fi vânat. În numai zece ani au fost ucise 5.000 de exemplare. Un anume maior Thomas Rogers este creditat că a fi omorât 1.400 de animale. Alții au fost vânduți. Între 1863-1899, 2.190 de elefanți au fost exportați grădinilor zoologice din Statele Unite. Per total, în timpul stăpânirii britanice (circa 1815-1848) populația elefantină s-a redus de la 10.000 la 2.000. Unii împușcați, alții pierind din cauza extinderii orașelor și defrișărilor.
În anii 2000, efectul lor este estimat undeva între 3-4.000+[3]. O statistică acurată este dificilă din cauza fondului forestier încă abundent, dar și din cauza conflictului civil dintre tamili și sinhalezi. De asemenea, trebuie precizat că, spre deosebire de Africa, tensiunea dintre oameni și animale nu este descrisă doar de lăcomia primilor (mai ales că doar 1/7 elefanți sri lankezi posedă colți), ci de lupta ambelor specii pentru resurse. Pe măsură ce așezările umane se extind, elefanții își văd habitatul redus. Totodată ei atacă locuitorii, cifra victimelor anuale oscilând undeva între 100-200 de oameni.
În ultimii ani s-a reușit totuși înjghebarea unei statistici privind cauzele decesului elefanților:
Documentarul de mai jos este ilustrativ în acest sens:
Sri Lanka a alocat 8577 kilometri pătrați din suprafața sa totală de 65.000 km² zonelor protejate dedicate vieții sălbatice, dar multe alte probleme rămân de rezolvat, de la suprafața insuficientă a mai multor parcuri naturale la problemele de hrană. Unul dintre cele mai renumite habitate rămâne orfelinatul de elefanți de la Pinnawala. Acesta a fost întemeiat în 1975 pornind de la cinci elefanți, pentru ca în zilele noastre numărul lor să treacă de 80. Este vorba despre specimene despărțite de mamele lor care sunt salvate de la un trai plin de pericole, hrănite și îngrijite. Cei mai mulți rămân dependenți de viața din orfelinat, câțiva sunt donați templelor, iar alți câțiva redați habitatului sălbatic.
Până la urmă, se pare că rezolvarea conflictului om-elefant face parte din tabloul mai amplu al reconstrucției naționale. Dacă politicienii de la Colombo vor reuși să armonizeze atât relațiile dintre etniile încercatei insule, precum și între lumea umană și ecosistemul înconjurător, rămâne un pariu care încă nu a fost câștigat.
Comenteaza