Myanmar: un test pentru viitorul democrației

Republica Uniunii Myanmarului, cunoscută și sub fostul nume de Birmania, este un stat cu o populație de peste 51 de milioane de locuitori, situat strategic între India și China, de-a lungul fluviului Irrawaddy, dominând astfel coasta estică a Golfului Bengal. Pentru aproape o jumătate de secol, Myanmar a fost o dictatură militară, cu o economie închisă, dar în 2011, generalii de la conducere au renunțat la uniformele militare și au inaugurat o fațadă democratică a politici din Myanmar – partidul acestora a venit la putere în urma unor alegeri pe care Vestul nu le-a acceptat ca fiind libere.

Dar în mod neașteptat, noua conducere, în frunte cu președintele Thein Sein, a liberalizat scena politică și economia, a eliberat prizonierii politici, a ridicat restricțiile impuse presei și a deschis țara către Vestul dornic să interacționeze cu noua democrație birmaneză. Aung San Suu Kyi, laureata Premiului Nobel pentru Pace și un nume faimos al luptei pentru democrație și pentru drepturile omului, a fost eliberată din arest la domiciliu și, în 2012, a devenit membră a parlamentului. În numai cinci ani de la alegeri, Barack Obama a vizitat Mynamarul de două ori, iar SUA a ridicat multe dintre sancțiunile economice impuse fostei țării dictatoriale. Entuziasmul unei tranziții democratice complete a fost însă prematur, întrucât în ultimii doi ani au apărut semne că reformele s-au oprit, iar, din unele puncte de vedere, mediul politic din Myanmar chiar a cunoscut unele regrese.

Acesta este contextul în care alegerile de pe 8 noiembrie 2015 vor marca prima schimbare democratică a puterii în Myanmar din ultima jumătate de secol. Alegerile pun față în față cele două mari forțe politice ale țării: Liga Națională pentru Democrație (National League for Democaracy – NLD) și Partidul Solidarității și Dezvoltării Uniunii (Union Solidarity and Development Party – USDP ). NLD este partidul lui Aung San Suu Kyi, iar USDP este partidul foștilor generali și al actualului președinte, Thein Sein, care a căpătat în primii ani de mandat o imagine de reformator. NLD este considerat a fi marele favorit, partidul fiind foarte popular, în ciuda faptului că deține numai 41 de locuri în actualul parlament, de 664 de locuri (acest număr mic se justifica prin faptul că a boicotat alegerile din 2010, dar a câștigat 43 din cele 44 de locuri pe care le-a disputat în cadrul unor alegeri parțiale din 2012). De partea cealaltă, USDP a câștigat aproape 80% din voturi în alegerile din 2010, dar este însă asociat cu regimul militar, în ciuda reformelor inițiate de guvern.

Alegerile de pe 8 noiembrie vor fi alegeri parlamentare, fiind aleși membrii celor două camere ale parlamentului, cât și membrii parlamentelor regionale; în total, peste 1100 de fotolii legislative. Alegerile pentru camera inferioară a parlamentului se vor desfășura sub forma unui vot uninominal majoritar într-un singur tur. Cele pentru camera superioară implică un vot proporțional pe liste. Votul uninominal majoritar este văzut ca fiind un avantaj pentru NLD, datorită popularității lui Aung San Suu Kyi. În 1990, Liga Națională pentru Democrație a câștigat puțin peste 50% dintre voturi, dar a obținut aproape 80% din mandate.

Deși NLD este marele favorit, situația politică este complicată de constituția țării, care a fost gândită pentru a proteja rolul central al armatei, cunoscută sub numele de Tatmadaw, în procesul politic. Un sfert dintre locurile din parlament sunt alocate forțelor militare. Alegerile din noiembrie sunt alegeri parlamentare, iar președintele va fi ales tocmai în februarie 2016, în urma nominalizării a trei candidați. Unul va fi nominalizat de camera inferioară a parlamentului, iar altul de camera superioară, în timp ce al treilea candidat va fi nominalizat de armată. Parlamentul va vota câștigătorul, iar ceilalți doi candidați vor deveni vicepreședinți. Astfel, armata va deține cel puțin unul dintre cele două posturi de vicepreședinte. Constituția mai pune însă o problemă serioasă partidului lui Aung San Suu Kyi: conform constituției, aceasta nu poate deține funcția de președinte. Un articol al constituției, pe care mulți analiști în consideră redactat special pentru Aung San Suu Kyi, interzice deținerea funcției de președinte de către o persoană ai cărei copii sau al cărei soț sau soție sunt sau este cetățean străin. Suu Kyi a fost căsătorită cu un profesor britanic, decedat în 1999, iar cei doi copii ai ei au cetățenie britanică. Astfel, chiar dacă NLD va câștiga alegerile, cel mai popular politician al țării nu va putea deveni președinte, iar NLD nu a propus încă alte posibile nume pentru această funcție. Cel mai probabil, NLD va trebui să negocieze cu USDP și cu armata un candidat acceptabil pentru toate părțile, care să devină președinte.

Astfel, perioada de după alegeri va fi una foarte tensionată, întrucât lupta pentru putere va continua pentru încă trei luni, iar situația va rămâne incertă indiferent de rezultatul alegerilor.

Pentru a înțelege însă mai bine scena politică din Myanmar și mai ales riscurile și dificultățile cu care se confruntă tânăra democrație, este necesară o analiză mai detaliată a istoriei recente a țării.

Aung San Suu Kyi s-a născut în 1945, în Birmania. Ea era fiica lui Aung San, fondatorul armatei birmaneze moderne și cel care a obținut independența țării față de Imperiul Britanic. Aung San a fost însă asasinat când fiica sa avea numai doi ani. El a rămas însă un simbol al tinerei țări asiatice, fiind respectat și astăzi. Aung San Suu Kyi a fost crescută de mama ei, pe care a însoțit-o în afara țării atunci când aceasta a fost numită ambasadoare în India și Nepal, în 1960. După studiile liceale efectuate în India, Suu Kyi a urmat cursurile Universității Oxford, iar apoi a lucrat pentru trei ani la ONU, în New York. Suu Kyi s-a mutat apoi în Londra, alături de soțul său, Michael Aris, un expert în studii tibetane. Aung San Suu Kyi s-a întors în Birmania tocmai în 1988, după aproape trei decenii petrecute în afara țării. Întoarsă pentru a-și îngriji mama bolnavă, Suu Kyi a rămas marcată de protestele pro-democrație îndreptate împotriva dictaturii militare și a hotărât să se alăture protestatarilor, devenind unul dintre principalii lor lideri. În 1988, Aung San Suu Kyi a fost unul dintre cofondatorii NLD, dar în 1989, guvernul militar a condamnat-o la arest la domiciliu. Suu Kyi avea să petreacă aproape 15 ani în arest la domiciliu în următoarele două decenii. În 1990, guvernul a organizat alegeri, pe care NLD le-a câștigat cu peste 50% din voturi. Guvernul militar a ales însă să ignore rezultatele alegerilor și să rămână la putere.

Aung San Suu Kyi a devenit un simbol al opoziției față de dictatura militară și, datorită mijloacelor non-violene prin care a ales să conteste puterea armatei, a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1991. Chiar dacă, spre deosebire de alți lideri ai NLD, Suu Kyi a reușit să evite închisoarea, asta nu înseamnă că nu a avut de suferit de pe urma opoziției politice: între 1990 și 1999, anul în care soțul său a decedat, cei doi s-au văzut de numai câteva ori. Michael Aris avea să moară de cancer în Londra, la zeci de mii de kilometri de soția sa.

În cele două decenii dintre alegerile din 1990 și 2010, mai mulți lideri militari au venit la conducerea țării. Birmania, al cărei nume oficial a devenit Mynamar în 1989, a devenit un stat izolat pe scena internațională. Statele vestice, în frunte cu SUA, au impus sancțiuni economice dure. Myanmar nu a avut încotro și s-a orientat către vecinul ei din nord-est, China. Aceasta avea să ofere Myanmarului nu doar investiții importante, ci și protecție în fața rezoluțiilor inițiate de state vestice în Consiliul de Securitate al ONU. Myanmar oferea Chinei resurse minerale și energetice importante, cât și acces la Oceanul Indian. Așa cum le place chinezilor să spună, era o colaborare win-win.

În 2008, Than Swhe, generalul aflat la conducerea țării, a supus la vot o nouă constituție. Într-un referendum considerat a fi fost fraudat, noua constituție a fost aprobată cu peste 98% dintre voturi. Referendumul s-a desfășurat imediat după ce Ciclonul Nargis a lovit Myanmarul, provocând unul dintre cele mai mari dezastre naturale din istoria țării, cu peste 100.000 de morți. Dar votul a mers înainte, așa cum era în plan. La acel moment, puțini observatori își făceau speranțe că Myanmarul chiar va avea o tranziție către democrație, existând multe dubii că armata ar fi dispusă să renunțe la puterea pe care a deținut-o de câteva decenii.

Doi ani mai târziu, în noiembrie 2010, au fost organizate alegeri. NLD a refuzat să participe la aceste alegeri, având dubii asupra corectitudinii lor. Aung San Suu Kyi se afla încă în arest la domiciliu. Mulți membri ai armatei au renunțat la posturile deținute și s-a înscris într-un partid nou format, USDP. Era partidul care trebuia să câștige alegerile, iar generalii se pregăteau să preia conducerea țării din ipostaza de civili. În absența partidului lui Aung San Suu Kyi, USDP a câștigat fără probleme alegerile și alături de blocul de militari din parlament a venit la conducerea țării.

Thein Sein, al patrulea cel mai important lider al regimului militar a devenit președinte, iar Shwe Mann, al treilea om al regimului, a devenit președintele camerei inferioare a parlamentului. Ambii aveau să capete aura de reformatori, în ciuda faptului că urmau să devină și adversari politici.

Atunci când au avut loc, în 2010, doar China a lăudat alegerile organizate în Myanmar. Vestul a fost extrem de sceptic că acestea vor aduce vreo schimbare. Părea a fi un simplu truc prin care armată să pretindă că a transmis puterea către un guvern ales în mod democratic. Privind însă în urmă, prin prisma modului în care constituția a fost redactată cu scopul de a proteja puterea armatei, probabil că generalii știau încotro se va îndrepta democrația pe care au inaugurat-o și aveau multe motive să se teamă de pierderea puterii.

Probabil că autorii constituției din 2008 o consideră o adevărată capodoperă. Aung San Suu Kyi a caracterizat-o ca fiind una dintre cele mai greu de modificat constituții din lume. Constituția este extrem de bine gândită, întrucât nu doar că protejează rolul și puterea armatei, dar este special concepută pentru Aung San Suu Kyi. Articolul 59(f) al Constituției interzice deținerea funcției de președinte de către o persoană care are rude apropiate cu cetățenie străină. Este exact cazul lui Aung San Suu Kyi, care putea astfel deveni parlamentar, ministru, președinte al unei camere a parlamentului, dar nu și Președinte al Myanmarului. Cum sistemul politic a fost gândit sub forma unei republici prezidențiale, Suu Kyi nu putea deține cea mai importantă funcție a țării. Dar participarea ei în sistemul politic creează imaginea unei democrații funcționale.

Orice constituție poate fi modificată. Autorii constituției Myanmarului s-au gândit însă la asta: pentru a modifica orice articol al constituției, este necesară o majoritate de 75% în parlament și o majoritate simplă într-un referendum de modificare a constituției. Pragul de trei sferturi dintre parlamentari este unul greu de atins. Dar schimbarea devine aproape imposibilă în cazul unor anumite articole atunci când luăm în considerare și articolele 109(b) și 141(b): 25% din locurile din parlament sunt rezervate forțelor armate. Astfel, armata deține un drept de veto asupra oricărei schimbări constituționale. Aung San Suu Kyi avea să vorbească despre „un singur soldat curajos”, un parlamentar al armatei care să voteze în favoarea schimbărilor constituționale (asta în cazul în care toți parlamentarii USDP, majoritatea acestora foști militari, ar fi votat de asemenea pentru schimbarea constituției – un caz greu de imaginat).

Mai sunt însă și alte prevederi care asigură perpetuarea puterii armatei: dreptul de a nominaliza unul dintre cei trei candidați la președinție, care implică certitudinea deținerii unei funcții de vicepreședinte sau președinte al țării de către armată, cât și dreptul de a nominaliza ministrul apărării, ministrul de interne și ministrul problemelor de graniță. După alegerile parlamentare, grupul parlamentar al armatei, ai cărui membri sunt numiți de șeful statului major al armatei, va numi unul dintre cei trei vicepreședinți, în ciuda faptului că deține numai 25% din membrii celor două camere. Dacă acest candidat va deveni și președinte depinde de rezultatele alegerilor, dar armata se asigură măcar de existența unui vicepreședinte loial ei.

Astfel, armata a construit un mare zid juridic în jurul său, devenind imună în fața posibilelor atacuri ale opoziției, chiar dacă aceasta ar fi câștigat puterea. De asemenea, a construit și un zid juridic în jurul lui Aung San Suu Kyi, dorind să se asigure că nu va deține niciodată puterea supremă în stat. Combinată cu carisma ei, această putere ar fi putut deveni o amenințare existențială pentru rolul privilegiat al armatei.

Chiar dacă este ușor să folosim termenul de „armată” pentru a defini un grup monolitic care are interese comune, ultimii ani au demonstrat că există tensiuni și interese diferite între diverse facțiuni din armată și din USDP. Acestea au ieșit cu adevărat la iveală vara aceasta, când Shwe Mann, președinte al camerei inferioare a parlamentului și principalul favorit la funcția de președinte, a fost demis de la conducerea USDP.

De multă vreme existau zvonuri despre tensiuni între Thein Sein, președintele Myanmarului și Shwe Mann. Thein Sein, care a uimit mediul internațional cu reformele instituite și care a ajuns să fie nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, declarase uneori în trecut că nu va mai candida pentru un nou mandat, însă au rămas dubii că acesta se va retrage la sfârșitul lui 2015. De partea cealaltă, Shwe Mann, care era văzut ca un politician abil, aflat în ascensiune, lăsase să se înțeleagă că ar dori să preia cea mai înaltă funcție în stat. Astfel, cei doi se aflau deja în competiție, deși ambii erau foști membri importanți ai juntei militare și aliați în cadrul USDP.

Shwe Mann ridicase multe semne de întrebare între membrii armatei și USDP și din cauza apropierii sale față de Aung San Suu Kyi. Această apropiere era de înțeles: susținerea ei i-ar fi asigurat funcția de președinte lui Shwe Mann chiar dacă unii membri ai armatei l-ar fi abandonat. Încetul cu încetul, armata a început să vadă în Shwe Mann un pericol. Suspiciunile au devenit și mai puternice când, la începutul verii, din funcția sa de președinte al camerei inferioare a parlamentului, Shew Mann a susținut organizarea unui vot pentru modificarea constituției, care nu a avut însă niciun rezultat din cauza opoziției armatei și a USDP. Picătura care a umplut paharul a fost refuzarea a aproape două treimi dintre candidații propuși de armată pentru alegerile din noiembrie. Mulți generali și-au dat demisia din armată pentru a candida pentru fotolii de parlamentar sub umbrela USDP. A fost o surpriză imensă ca partidul condus de Shwe Mann să refuze acceptarea a două treimi dintre aceștia. Mesajul pentru armată era clar: Shwe Mann devenise un pericol și trebuia îndepărtat. Așa că în noaptea zilei de 12 august, în timp ce forțe de securitate înconjurau clădirea sediului USDP și, în absența lui Shwe Mann și a aliaților săi, liderii partidului au decis demiterea acestuia de la conducere și înlocuirea sa cu un apropiat al actualului președinte.

A fost un eveniment care amintea de zilele negre ale Myanmarului din timpul juntei militare, când asemenea schimbări de lideri mai avuseseră loc. Comportamentul USDP a ridicat multe semne de întrebare privind starea democrației birmaneze, în special în capitalele vestice. The Wall Street Journal a deplâns pierderea unui „aliat al Statelor Unite”. Există dubii despre convingerile democrate ale lui Shwe Mann, dar imaginea acestuia a fost una de reformator și de moderat, în special datorită contactelor pe care le-a avut cu Aung San Suu Kyi. Aceasta l-a susținut pe președintele camerei inferioare după demiterea sa de la conducerea partidului de guvernământ, iar susținerea ei a fost importantă, întrucât USDP a încercat să îl demită și din parlament, prin votarea unei legi care permitea revocarea mandatului unui parlamentar dacă 1% din alegătorii din circumscripția acestuia semnează o petiție în acest sens. Shwe Mann se confrunta deja cu o asemenea petiție, dar parlamentul a decis, într-un vot foarte strâns, să amâne dezbaterea proiectului de lege pentru viitoarea sesiune a noului parlament.

Datorită ajutorului lui Aung San Suu Kyi, Shwe Mann și-a păstrat una dintre cele mai importante funcții din stat, iar datorită susținerii unei anumite facțiuni a USDP, ar putea juca un rol important în perioada de trei luni de după alegerile parlamentare și înainte de întâlnirea colegiului electoral prezidențial. Chiar cu câteva zile înainte de alegeri, Shwe Mann a oferit cele mai clare declarații de până acum, subliniind faptul că va lucra alături de Aung San Suu Kyi în noul parlament, caracterizând partidul acesteia ca fiind „cel mai popular din țară”.

Alte diferențe de opinii există probabil în interiorul armatei și al USPD pe subiecte precum modificarea constituției, transferul puterii către NDL (în cazul în care aceasta va obține majoritatea voturilor) și, cel mai important, viteza reformelor în cadrul următorului guvern.

Liga Națională pentru Democrație a refuzat să participe la alegerile din 2010, susținând că acestea sunt doar un mod de a mima democrația, păstrând puterea în mâinile armatei. Și anul acesta au existat unele dubii privind participarea NLD la alegeri, dar Aung San Suu Kyi și ceilalți lideri ai partidului au recunoscut probabil faptul că singurul mod în care NLD poate schimba constituția și sistemul politic este prin victoria electorală. Rămân însă dubii despre corectitudinea alegerilor din 8 noiembrie.

Comisia Electorală a Uniunii, care este responsabilă de organizarea alegerilor, este condusă de Tin Aye, un fost general. De asemenea, aparatul birocratic local și central este condus, în cea mai mare parte, de foști generali. USDP și armata dețin, deci, puterea de a influența alegerile. Ținând cont că NLD este marele favorit al alegerilor, prin prisma rezultatelor fantastice de la alegerile parțiale din 2012, USDP și armata au și motive să influențeze alegerile. Vor face însă asta, riscând toate progresele realizate în ultimii cinci ani, cât și dezvoltarea economică înregistrată în această perioadă? Anul acesta, aproape 8 miliarde de dolari ar putea intra în economia Myanmarului sub formă de investiții străine directe. În anul fiscal 2009-2010, valoarea investițiilor străine directe a fost de numai 330 de milioane de dolari, de 25 de ori mai puțin. Un raport al institutului Global Witness susținea că industria jadului ar fi, în mare parte, controlată de armată, valoarea resurselor exploatate anul trecut fiind estimată la 31 de miliarde de dolari. Combinația dintre rolul important al armatei în economia Myanmarului și deschiderea către Vest, prin intermediul alegerilor democrate oferă numeroase avantaje acestei instituții. Eliminarea sistemului democratic ar atrage noi sancțiuni internaționale.

Tin Aye nu este doar un fost general; el este și un fost membru important al USDP. Aflat la conducerea Comisiei Electorale a Uniunii, acesta a încercat să fie cât mai imparțial și să ofere asigurări că alegerile vor fi corecte și libere. Într-un interviu relativ recent, deși recunoștea că ar prefera ca USDP să câștige, Tin Aye a subliniat că dorește ca această victorie să fie meritată și curată și că nu își va susține foștii colegi în niciun fel.

Corectitudinea alegerilor va putea fi însă determinată doar în ziua acestora. Pentru prima dată, observatori ai Uniunii Europene și ai Centrului Carter din SUA vor participa la alegeri. Prezența acestora ar trebui să facă mai dificilă o posibilă fraudă. Într-o decizie importantă și neașteptată, guvernul a decis să acorde dreptul observatorilor occidentali să participe inclusiv la secțiile de votare din bazele militare, care erau în mod normal restricționate (deși, în săptămâna alegerilor, au apărut dubii legate de accesul nerestricționat al observatorilor la votul din bazele militare, care a început deja). Bazele militare erau cel mai favorabil loc pentru fraudarea alegerilor din cauza caracterului lor special. Accesul observatorilor străini are din nou rolul de a demonstra, atât opoziției, cât și țărilor vestice, că guvernul Myanmarului dorește să organizeze alegeri corecte. Dar asta nu înseamnă că alegerile vor fi într-adevăr libere. Inevitabil, în cazul unei tinere democrații, vor fi mulți lideri locali care vor încerca să influențeze votul. Întrebarea decisivă va fi cât de mare va fi influența acestora?

Armata a dat, la rândul ei, asigurări că nu va interveni în procesul democratic. Generalul Min Aung Hlaing, comandantul suprem al armatei, a declarat într-un interviu că armata va respecta rezultatele alegerilor, chiar dacă acestea vor fi câștigate de opoziție. Declarația este importantă în contextul în care armata a ignorat rezultatul alegerilor din 1990. Recenta decizie de aprobare a accesului observatorilor în incinta bazelor militare întărește imaginea unei armate care dorește ca alegerile să fie corecte. Dar asta nu înseamnă că rolul armatei în sistemul politic se va diminua. Chiar generalul Min Aung Hlaing a declarat că ia în considerare posibilitatea de a deveni președinte „dacă poporul îi va cere acest lucru”.

În acest context, rămân dubii dacă alegerile pot fi într-adevăr caracterizate ca fiind democratice. Dacă NLD câștigă 51% dintre voturi, dar nu obține majoritatea în parlament din cauza prevederilor constituționale care garantează un sfert dintre locuri armatei, iar președintele țării devine un alt fost general, pot fi alegerile numite ca fiind democratice? Dar dacă NLD câștigă, datorită popularității lui Aung San Suu Kyi, majoritatea în parlament, dar lidera partidului nu poate deveni și președinta țării?

Ultima întrebare este una care a ridicat într-adevăr multe semne de întrebare, mai ales fiindcă NLD nu a propus niciun alt nume pentru această funcție. De-a lungul timpului, Aung San Suu Kyi a vorbit despre necesitatea schimbării constituției, referindu-se în special la articolul care îi interzice dreptul de a deține funcția supremă. Cum aceste eforturi au eșuat însă, situația rămâne incertă, deși Aung San Suu Kyi a subliniat în ultima vreme că ea va veni la conducerea țării chiar dacă funcția de președinte îi este restricționată. Cel mai recent, aceasta a declarat că dacă NLD va câștiga alegerile, atunci ea va veni la conducerea țării, fiind „deasupra președintelui”. În acest context, se vor ridica întrebări nu despre cât de democratice au fost alegerile, ci despre cât de constituțional este sistemul politic, din moment ce puterea va fi exercitată nu de președinte, ci de un simplu membru al parlamentului. O asemenea mișcare a lui Aung San Suu Kyi riscă să arunce țara într-o criză, întrucât oferă armatei o șansă de a prelua puterea, acuzând-o de încălcarea constituției și arestând-o.

Actuala constituție ridică astfel nenumărate întrebări despre legitimitatea procesului electoral și despre ce se va întâmpla după ziua de 8 noiembrie. Devine clar că puterea nu va fi câștigată în această zi, ci în lunile de după, după îndelungate discuții și compromisuri.

Problema legitimității alegerilor este întărită de situația minorității Rohingya, de religie musulmană. Aceasta locuiește în statul vestic Rakhine. Într-o țară preponderent budistă, musulmanii reprezintă sub 10% din populație. Dar după cedarea puterii de către armată, între cele două confesiuni au izbucnit conflicte violente. Acestea sunt alimentate de teama majorității budiste că musulmanii vor deveni majoritari peste câteva decenii. Mulți budiști consideră că etnicii Rohingya nu sunt cetățeni, ci imigranți veniți din Bangladesh. Această frică a fost exploatată de unii călugări budiști, care au creat și o asociație, cunoscută sub abrevierea de Ma Ba Tha, care și-a asumat un important rol politic. În timpul verii, a fost votat un set de patru legi „pentru protejarea rasei și religiei”, care prevăd limite pentru numărul de copii pe care îl pot avea musulmanii sau restricții privind căsătoria unei femei budiste cu un bărbat musulman.

Mult mai important din perspectiva alegerilor este însă faptul că etnicii Rohingya au pierdut dreptul la vot. Întrucât aceștia nu sunt considerați cetățeni ai Myanmarului, ei au putut vota în 2010 doar datorită unor acte temporare care le confereau acest drept. În climatul tensionat din 2015, aceste acte nu au fost reînnoite, iar sute de mii de musulmani nu vor mai putea vota. O situație și mai stranie a fost aceea a lui Shwe Maung, parlamentar din partea partidului de guvernământ, USDP: acesta a aflat în luna august că nu are dreptul de a mai candida, întrucât părinții săi nu ar fi deținut cetățenie, implicând deci faptul că nici el nu ar fi cetățean al Myanmarului. Shwe Maung se întreba retoric cum a putut pierde cetățenia în cei cinci ani dintre alegeri.

Dar situația lui nu a fost singulară: au fost înregistrate zeci de cazuri ale unor candidați musulmani care nu au primit dreptul de a candida. Ei nu au primit nici susținere din partea principalului partid de opoziție: pentru a-și asigura votul budiștilor, NLD nu are niciun candidat musulman între cei aproape 1150 de candidați pentru alegerile parlamentare și locale de pe 8 noiembrie. Sub protecția anonimatului, un lider al partidului a declarat că decizia a fost luată de Aung San Suu Kyi. Aceasta a fost criticată în repetate rânduri de presa occidentală pentru tăcerea ei față de situația etnicilor Rohingya. Se pare că Aung San Suu Kyi a făcut un calcul politic și a decis să nu îi supere pe călugării extremiști și pe susținătorii acestora.

Dar calculul lui Suu Kyi a eșuat lamentabil, întrucât Ma Ba Tha a atacat în repetate rânduri partidul acesteia în timpul campaniei electorale. Aung San Suu Kyi se află astfel în poziția nefericită de a pierde atât susținerea budiștilor extremiști, cât și unei părți a comunității internaționale, care este dezamăgită de transformarea ei dintr-un luptător pentru drepturile omului într-un politician.

De multe ori, alegerile din Myanmar sunt ilustrate ca fiind o simplă alegere între putere – armată și USDP – și opoziție – Aung San Suu Kyi și NLD. În realitate însă, situația este mult mai complexă. La alegeri vor lua parte peste 90 de partide și, deși unele dintre acestea sunt partide mici care nu vor câștiga niciun loc, există numeroase partide etnice care vor câștiga locuri în puținele circumscripții în care candidează. Myanmarul este un stat multietnic, în care principalul grup etnic reprezintă aproximativ două treimi din populația țării. Guvernul țării recunoaște 135 de grupuri etnice. Unele dintre acestea au purtat războaie de gherilă împotriva guvernului central timp de câteva decenii. În luna octombrie, guvernul a semnat un acord de pace cu opt grupuri rebele, care semnaseră deja armistiții individuale cu acesta. Acordul a fost o victorie importantă pentru guvern și pentru președintele Thein Sein, care și-a dedicat o bună parte a mandatului său rezolvării problemei conflictelor etnice de la periferia Myanmarului.

Cum partidele etnice vor câștiga un număr important de locuri în parlament, acestea vor influența alegerea noului președinte și a guvernului acestuia. În ciuda faptului că USDP a punctat o victorie importantă prin intermediul acordului de pace, unele partide etnice, cu o istorie îndelungată a opoziției față de armată, ar putea să se alieze Ligii Naționale pentru Democrație.

Peisajul electoral din Myanmar este astfel mai complicat de cât o simplă dihotomie USDP-NLD. De asemenea, procesul de selecție a președintelui complică foarte mult acest peisaj, întrucât este foarte posibil ca NLD să dețină o majoritate, fără a putea să o nominalizeze însă pe Aung San Suu Kyi. Cu Thein Sein, Shwe Mann și Min Aung Hlaing, toți trei parte a fostei junte militare, posibili candidați, este aproape imposibil de prezis cine va deveni președintele țării. Alegerile nu vor stabili nici ele acest rezultat. Perioada de trei luni, până în februarie 2016, va fi decisivă pentru viitorul Myanmarului. În joc va fi nu doar numele noului președinte, ci viitorul sistemului democratic al țării. Orice tânără democrație este fragilă, dar complexitatea sistemului politic din Myanmar ridică și mai multe semne de întrebare față de o tranziție pașnică a puterii. Alegerile de pe 8 noiembrie reprezintă doar începutul unui test mai lung la care va fi spus sistemul politic democratic al țării, iar întreaga comunitate internațională speră că acesta vă supraviețui intact lunilor tensionate și incerte ce vor urma.