Pentru Japonia, anul 2016 a fost unul cu adevărat plin de evenimente semnificative. Totuși, din punct de vedere al impactului asupra societății, cel mai important subiect ce preocupă poporul nipon este cel al reformei interne, care va proiecta direcția Japoniei în mediul internațional. Această poziționare a Japoniei între reformă și conservatorism nu poate fi înțeleasă fără plasarea în contextul istoric și internațional, amintind astfel de rănile istorice din cel de-al Doilea Război Mondial.
Contextul istoric al Japoniei este responsabil pentru anumite dileme cu care se confruntă statul nipon, care se află astăzi între reformă și conservatorism. Astfel, societatea niponă este divizată de dorința de a păstra actualul status quo, o consecință a zilei celei mai lungi a Japoniei, respectiv ansamblul reformelor adoptate la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, după capitulare, în timpul Ocupației Americane (1945-1952), cât și ulterior acesteia. Pe de altă parte, schimbarea status quo-ului vine din dorința unui anumit segment socio-politic nipon de a „normaliza” poziția și capacitatea de acțiune a Japoniei în cadrul sistemului internațional, Japonia aflându-se astfel undeva între pacifism și militarizare.
Cea mai sensibilă reformă vizată în orizontul politic al Japoniei, este, cu siguranță, reforma constituțională. Articolul 9 al prezentei Constituții exclude dreptul statului nipon la beligeranță, motiv pentru care securitatea Japoniei depinde de alianța cu Statele Unite ale Americii, realitate ce datează încă de la finalul războiului. Din punct de vedere istoric, această complexitate a situației este amplificată de faptul că Japonia este considerată responsabilă de declanșarea Războiului din Pacific, de tragediile din Asia-Pacific din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de atacul fulger de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941, precum și de necesitatea răspunsului „distrugerii rapide și totale” din partea Statelor Unite ale Americii, ce a constat în atacurile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. Japonia este singurul stat ce a cunoscut tragedia utilizării arsenalului nuclear, motiv pentru care se pronunță astăzi a fi un ferm denunțător al înarmării nucleare la nivel mondial.
În același timp, această durere, alături și de „insuficiența defensivă” generată de Constituție, îndreaptă segmente semnificative ale societății nipone spre ideea reformei și a „normalizării”. Acest fapt reiese clar din rezultatul alegerilor din 10 iunie 2016, când Partidul Liberal Democrat (Liberal Democratic Party – LDP), formațiunea condusă de actualul prim-ministru, Shinzō Abe, a câștigat în mod clar alegerile parțiale pentru camera superioară a parlamentului, deținând în prezent majoritatea parlamentară în ambele camere ale Dietei. Acest context politic îi permite prim-ministrului să propună mult dezbătuta reformă constituțională, principalul subiect din politica internă a Japoniei anului 2016.
De asemenea, contextul politic al Japoniei a fost tulburat acest an de intenția Împăratului Akihito de a se retrage de pe Tronul Crizantemelor, din motive medicale, acest proces deschizând dezbaterea asupra unei noi reforme, respectiv atât a Constituției, cât și a Legii Casei Imperiale, care în prezent exclud posibilitatea abdicării.
Din punct de vedere al politicii externe, prioritatea Japoniei a fost aceea de a-și consolida opțiunile de securitate, respectiv relația cu principalul aliat, Statele Unite ale Americii, în contextul în care acțiunile agresive ale Coreei de Nord sunt tot mai ample. Acest efort de consolidare a raporturilor bilaterale este demonstrat de vizita istorică pe care președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a desfășurat-o pe data de 27 mai la Hiroshima, primul oraș distrus de o bombă nucleară. Pentru cei doi actori internaționali, această vizită a confirmat dorința comună de a preveni tragedia războiului și de a exclude utilizarea militară a tehnologiei nucleare, în special din considerente morale.
Atât în societatea japoneză, cât și cea internațională, există voci ce condamnă cu fermitate existența și posibila amenințare dată de arsenalul nuclear, iar Japonia susține cu tărie o utilizare exclusiv energetică a tehnologiei nucleare. Deși vizita președintelui Obama la Hiroshima a reprezentat expresia ambelor state împotriva înarmării nucleare internaționale, ea nu a putut să satisfacă așteptările tuturor, motiv pentru care nu poate fi interpretată un succes deplin. Această idee este susținută de existența atât în rândul opiniei publice japoneze, cât și a celei internaționale, a unei dorințe de a primi scuze din partea administrației americane pentru acțiunile din 1945.
Cu toate acestea, răspunsul japonez a avut un impact cel puțin la fel de mare, din punct de vedere istoric. Este vorba de vizita de la sfârșitul lunii decembrie a prim-ministrului Shinzō Abe la Pearl Harbor. Momentul 7 decembrie 1941 rămâne probabil cea mai tragică zi din istoria poporului american, ziua în care a fost spulberat mitul invulnerabilității americane. Vizita prim-ministrului japonez a avut scopul de a exprima regretul pentru tragediile războiului, din partea ambelor tabere, și angajamentul ferm de a colabora mult mai activ în scopul prevenirii unei repetări a istoriei.
Vizita lui Abe la Pearl Harbor a fost menită să consolideze relațiile bilaterale dintre Statele Unite și Japonia. Controversele vin din impactul istoric uriaș pe care l-a avut momentul 7 decembrie 1941, precum și totalitatea consecințelor ce au urmat. În prezent, relațiile bilaterale sunt încercate de intenția noului președinte american, Donald Trump, de a implementa cerințe financiare mai mari pentru aliații aflați în umbrela de securitate a Statelor Unite. Din acest motiv, Shinzō Abe pare a fi decis să depună tot efortul pentru a asigura stabilitatea relațiilor Japonia-SUA, devenind primul lider străin care l-a vizitat la New York pe viitorul președinte, imediat după alegerile din noiembrie.
Politica externă a Japoniei este de asemenea preocupată de relația cu Federația Rusă și încercarea de a soluționa disputa teritorială privind insulele Kurile, ce datează încă din 1945, când insulele japoneze nordice au fost ocupate de Uniunea Sovietică. Această dilemă teritorială a împiedicat cele două state să ajungă la un acord de pace, iar în prezent este considerat că soluția poate fi inițiată printr-o intensificare a cooperării economice.
Există o conexiune puternică între toate aceste evenimente. Moștenirea războiului și noile provocări ale contextului internațional determină Japonia să-și dorească propria autonomie de securitate, însă această intenție este văzută în unele țări din regiune drept o scânteie pentru vechile tendințe militariste. În timp ce, pe plan extern, se pare că Japonia începe să treacă peste rănile lăsate de cel de-al Doilea Război Mondial, pe plan intern, partidul de guvernământ este interesant să modifice probabil cea mai importantă moștenire a Ocupației Americane din urma Războiului, constituția pacifistă a Japoniei. Oscilând între momente de reformă și conservatorism, de pacifism și militarizare și confruntându-se cu numeroase provocări interne, de ordin economic și demografic, Japonia are de înfruntat numeroase încercări în următorii ani.
Pentru Japonia, trecutul istoric va domina și anul 2017, fie că este vorba de modificarea constituției pacifiste, de rezolvarea disputelor teritoriale cu Rusia sau de găsirea poziției sale în noul context geopolitic din regiunea Asia-Pacific, cu China în ascensiune și cu politica incertă a Statelor Unite sub Donald Trump. Japonia rămâne un punct de interes major al scenei internaționale, iar modalitatea în care aceasta va evolua poate determina însăși viitoarea configurație politică și strategică din Asia-Pacific.
Comenteaza