Scena internațională întâmpină constant noi încercări, statele fiind nevoite să găsească modalități de a se adapta, luând în considerare încercări majore, precum efortul de combatere a crizelor internaționale. Din păcate, acestea pot fi regăsite într-un număr mult prea mare de forme, precum terorismul transfrontalier, războaie civile, boli, foamete și multe altele. Într-un mediu internațional, aflat atât de departe de viziunea păcii și a bunăstării, există totuși eforturi mari, întreprinse de actori internaționali, atât guvernamentali cât și neguvernamentali, pentru soluționarea acestor probleme și crize internaționale.
Japonia se numără printre statele care depun un efort constant în a combate aceste probleme ale scenei internaționale, ale umanității. Astăzi, Japonia este un pilon al economiei internaționale și depune eforturi mari cu scopul de a contribui la procesul de soluționare a problemelor lumii, însă istoria dezvăluie cum însuși statul nipon a provocat numeroase răni, aici fiind amintită moștenirea dureroasă a celui de-al Doilea Război Mondial.
În acest context intervine discuția asupra perspectivelor și opțiunilor pe care statul nipon le are la dispoziție, în ceea ce privește politicile de securitate și implicarea sa în rezolvarea crizelor internaționale. De aceea, pentru a înțelege orizontul politic al Japoniei este nevoie de precizarea unui factor fundamental în determinarea comportamentului statului nipon atât în secolul al XX-lea, cât și în secolul al XXI-lea și anume Constituția Japoniei. Adoptată după război, în anul 1947, în timpul ocupației Japoniei de către Puterile Aliate, constituția, prin articolul 9, lipsește statul nipon de dreptul la beligeranță, respectiv capacitatea de a-și rezolva problemele internaționale prin recurgerea la amenințare cu forța sau chiar forță militară.
În ceea ce privește securitatea statului nipon, aceasta a fost și este în continuare asigurată de Statele Unite ale Americii. Acest sistem a fost inițiat de îndată ce Japonia a acceptat capitularea, iar ulterior a fost formalizat prin Tratatul de Securitate din 1951 și, ulterior, prin Tratatul de Cooperare și Securitate din 1960, valabil și în prezent. Această dependență de Statele Unite este văzută negativ de numeroși conservatori din mediul politic japonez, drept pentru care, în ultimii ani, din ce în ce mai des a fost întâlnit un discurs cu trăsături naționaliste ce invocă necesitatea „normalizării” Japoniei.
Această normalizare a statului nipon, în viziunea actualei guvernări, presupune modificarea sau chiar îndepărtarea restricțiilor militare, permițându-i astfel Japoniei să dezvolte capacitățile militare necesare pentru a-și asigura propria securitate, dar și pentru a putea contribui mai eficient în soluționarea crizelor internaționale, inclusiv protejarea intereselor sale extra-teritoriale.
Această dorință de normalizare reiese din discursul prim-ministrului Shinzō Abe, care se apropie din ce în ce mai mult de posibilitatea de a amenda constituția, amintind de victoria electorală din 10 iulie 2016, când Partidul Liberal Democrat, în fruntea căruia se află, împreună cu alte partide și parlamentari aliați, a dobândit o majoritate de două treimi în camera superioară a Dietei, fiind posibilă pentru prima dată propunerea unei modificări constituționale.
Luând în considerare trecutul Japoniei, poate fi apreciat că societatea japoneză este totuși foarte atentă și foarte sensibilă față de această inițiativă a modificării constituționale. Pe o scenă internațională tot mai agitată, în care sunt împinse din ce în ce mai mult limitele de toleranță ale actorilor competitori, Japonia se află între dilema pacifismului și a militarismului. De-a lungul anilor, constituția a fost interpretată foarte subiectiv, permițând implicarea Japoniei în efortul de securitate internațională, în special alături de principalul său aliat, Statele Unite ale Americii. Sunt amintite astfel Forțele de Autoapărare ale Japoniei, văzute drept o armată neoficială, ce a participat la numeroase eforturi umanitare și continuă să o facă.
Constituția este un aspect foarte sensibil, iar acest lucru a fost dovedit și în cadrul cursei electorale din Statele Unite, când actualul vicepreședinte, Joe Biden, a făcut o declarație neașteptată, spunând despre candidatul republican, Donald Trump, că „nu înțelege că noi am scris constituția Japoniei, astfel încât aceasta să nu poată deveni o putere nucleară?” Societatea japoneză, fiind singura victimă a armelor nucleare, este foarte sensibilă în ceea ce privește acest subiect. Încă din timpul ocupației și nu numai, pe întreg parcursul Războiului Rece, societatea japoneză s-a pronunțat ferm împotriva arsenalului nuclear, amintind de doctrina fostului prim-ministru Eisaku Satō, ce se pronunța că Japonia „nu va deține, nu va produce și nu va permite introducerea în Japonia a armelor nucleare, în baza prevederilor constituției”.
Deși în privința arsenalului nuclear poziția Japoniei pare a fi clară, acest lucru nu poate fi spus despre ansamblul arsenalului și potențialului militar. Acest fapt reiese din dorința Ministerului Apărării de a obține un buget record pentru anul 2017, încadrat în suma de 5.16 trilioane de yeni japonezi, echivalentul a 51 de miliarde de dolari americani. Această acțiune este justificată de guvernul japonez prin accentuarea tensiunilor din Marea Chinei de Est și Coreea de Nord.
În ultimii cinci ani, în mod consecutiv, a fost înregistrată o creștere a bugetului militar, îndreptată împotriva amenințării nord-coreene, însă în ceea ce privește relațiile Japoniei cu celelalte state asiatice, în special cu China, această inițiativă bugetară reprezintă o sabie cu două tăișuri pentru Japonia. Nu sunt străine mediului internațional frecventele neînțelegeri dintre China, Coreea de Sud și Japonia, în ceea ce privește legislația și drepturile maritime regionale, motiv pentru care China nu este tocmai încrezătoare de proiectul militar japonez.
Oficialii japonezi din cadrul Ministerului Apărării au dezvăluit că este intenționată achiziționarea sistemului de rachete Standard Missile-3 Block 2A, dezvoltate în comun cu Statele Unite. De asemenea, bugetul Ministerului Apărării pentru anul 2017 va fi folosit și pentru a dezvolta sistemul de interceptare Patriot Advanced Capability-3. Alături de aceste două proiecte ambițioase poate fi precizată și intenția Japoniei de a achiziționa patru aeronave de transport Osprey și șase avioane de luptă F-35.
La nivel guvernamental, discuțiile cu privire la majorarea bugetului militar sunt planificate pentru sfârșitul acestei luni și asupra lor este atribuită o atenție tot mai mare din partea mediului internațional. De asemenea, luând în considerare evenimentele recente din Japonia, precum victoria Partidului Liberal Democrat din 10 iulie, situația complexă a instituției imperiale în contextul vârstei înaintate a Împăratului Akihito, precum și recenta atenție dobândită ca urmare a preluării ștafetei pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, poate fi apreciat că statul nipon dobândește din ce în ce mai multă atenție în plan internațional. Din acest motiv, este interesant ce opțiuni vor alege oficialii japonezi și care va fi reacția societății. Curiozitatea se extinde pe măsură ce se pune problema dacă va rămâne Japonia un susținător al pacifismului promovat de actuala constituție sau va adopta o formulă a „normalității”
Din punct de vedere al normalizării, aceasta ar elimina posibilul complex de inferioritate al conservatorilor cu privire la capacitatea Japoniei de a asigura propria securitate, precum și dubiile conservatorilor asupra sistemului postbelic, văzut drept impus din exterior. În același timp, investițiile în sectorul apărării reprezintă sacrificii bugetare din alte domenii, precum cel al sănătății sau al asistenței sociale. Totuși, poate fi amintit faptul că dezvoltarea echipamentelor militare și comercializarea acestora în afara țării au reprezentat o contribuție semnificativă în cadrul bugetului, astfel existând avantaje și dezavantaje în cadrul ambelor proiecte.
La prima vedere, poate fi apreciat că societatea japoneză nu dorește o remilitarizare, dorind să continue această epocă de pace generată de constituție, însă este la fel de important faptul că Japonia trebuie să-și dezvolte contribuția la efortul de securitate internațională, în contextul în care amenințările la adresa acesteia sunt in continuă creștere. Poate fi apreciat faptul că reacția opiniei publice, a societății japoneze, va cântări greu în comportamentul pe care Japonia îl va adopta.
Comenteaza