Japonia a pierdut licitația pentru submarine din Australia

Cu două luni înaintea alegerilor parlamentare,  care ar avea loc în luna iulie, conform dorinței prim-ministrului australian Malcolm Turnbull, guvernul australian a anunțat rezultatul „procesului de evaluare competitivă”, o licitație hibrid pentru acordarea unui contract în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari, pentru construirea viitoarei flote de 12 submarine australiene. Australia plănuiește de mai mulți ani să-și înlocuiască și să-și extindă actuala flotă de submarine clasa Collins, iar fostul prim-ministrul Tony Abbott, care se bucura de o relație apropiată cu omologul său japonez, Shinzō Abe, a părut decis să acorde contractul pentru construirea flotei unui consorțiu japonez. Dar o companie franceză și una germană s-au arătat și ele interesate de contract, iar Abbott a fost obligat de presiunea politică să inițieze procesul de evaluare competitivă, pentru a decide care este cea mai bună ofertă. Majoritatea analiștilor se așteptau ca procesul să fie doar o fațadă, dar Abbott a fost dat jos de la conducerea partidului și a țării de Malcolm Turnbull, care nu mai avea aceeași preferință pentru Japonia. Astfel, dintr-o serie mai largă de considerente, guvernul Turnbull a decis în cele din urmă să acorde contractul companiei franceze DCNS, lăsând Japonia dezamăgită și nelămurită.

La Paris, vestea a fost primită cu mult entuziasm, venind într-un moment în care economia franceză nu se află în cea mai bună formă a sa. Presa a lăudat „contractual secolului”, iar președintele François Hollande a efectuat o vizită la sediul DCNS, pentru a lăuda constructorul francez.

Același entuziasm a încercat să-l transmită și guvernul lui Malcolm Turnbull, care a postat anunțul pe contul său de Twitter: „Flota de submarine a Australiei va fi construită local. Construită de australieni. Slujbe australiene. Oțel australian.” Mesajul lui Turnbull a ilustrat foarte clar principalul aspect care a atârnat asupra acestei competiții comerciale: problema construirii submarinelor în Australia. A fost aspectul care a afectat cel mai mult oferta japoneză la începutul licitației, întrucât Japonia, care până acum doi ani nu putea, din cauza constituției sale pacifiste, să exporte armament, nu era foarte dornică să împărtășească toate secretele tehnologice cu Australia și să construiască submarinele în Adelaide, în statul Australia de Sud. Încetul cu încetul, presat mai ales de disponibilitatea competiției (compania franceză DCNS și cea germană ThyssenKrupp Marine Systems – TKMS) de a construi submarinele în Australia, consorțiul japonez format din Mitsubishi Heavy Industries și Kawasaki Shipbuilding Corp s-a arătat la rândul său dispus să localizeze producția submarinelor în Adelaide. Dar Japonia nu a părut la fel de dornică precum francezii sau germani, iar unele dubii legate de soarta slujbelor australiene au rămas. Un senator independent din Australia de Sud, Nick Xenophon, a atârnat ca sabia lui Damocles deasupra guvernului australian, amenințând că noul său partid va contesta toate locurile parlamentare din acest stat dacă slujbele australiene vor fi periclitate. Xenophon nu s-a opus în totalitate propunerii japoneze, atât timp cât submarinele ar fi fost construite în Australia, dar presiunea politică pusă pe guvern a avut cu siguranță un efect. De exemplu, odată ce guvernul a ales constructorul francez, a trebuit să decidă dacă toate cele 12 submarine vor fi construite în Australia sau dacă primele două vor fi construite în Franța, iar restul în Australia. A doua variantă era atât mai rapidă, cât și mai ieftină. Dar guvernul a ales ca toate cele 12 submarine să fie construite în Adelaide, iar ministrul industriei, Christopher Pyne, care este și parlamentar din partea statului Australia de Sud, a apărat decizia spunând că ea s-a bazat pe recomandările Ministerului Apărării. Aparent însă, Ministerul Apărării a declarat că ambele variante ar fi acceptabile, decizia fiind deci una politică.

În afara factorului politic, au mai existat și alte considerente care au afectat negativ șansele consorțiului japonez. Statutul de favorit al Japoniei se baza în special pe relațiile strânse dintre prim-miniștrii Tony Abbott și Shinzō Abe. Odată ce Abbott a fost scos din ecuație, a dispărut orice posibilitate ca varianta japoneză să se bucure de favoritism. Din contră, au început să iasă la suprafață punctele sale slabe. Abbott și Abe erau atrași de acest contract în special prin prisma impactului pe care l-ar fi avut nu numai asupra relațiilor Japonia-Australia, dar și asupra triunghiului SUA-Japonia-Australia. Submarinele Sōryū ale Japoniei ar fi permis interoperabilitatea forțelor militare ale celor trei țări și ar fi putut fi echipat cu echipamente americane cu tehnologie avansată. Astfel, varianta japoneză (Option J, după cum a ajuns să fie numită în cercurile de analiză strategică ale Australiei) avea și unele avantaje strategice, întărind alianția Japonia-Australia. Dar unii analiști, precum Hugh White, s-au temut tocmai de acest lucru, argumentând că ar lega destinul geopolitic al Australiei de cel al Japoniei și ar putea târî Australia într-un război cu China. Astfel, din punctul de vedere al unor analiști, opțiunea J implica riscuri strategice mari, întrucât consorțiul japonez nu doar ar fi construit flota australiană în următorii ani, dar ar fi oferit servicii de mentenanță pentru câteva decenii.

Factorul China s-a simțit și în mod direct: ministrul afacerilor externe al Chinei, Wang Yi, a avertizat Australia în legătură cu alegerea consorțiului japonez, cerându-le liderilor australieni să ia în calcul „istoria de război a Japoniei” atunci când vor lua o decizie. Temându-se de posibilitatea creșterii rolului militar și geopolitic al Japoniei sub conducerea lui Abe, care a reinterpretat constituția pentru a permite misiuni în afara țări și care a aprobat exporturile de armament, Beijingul nu își dorea ca planurile japoneze să aibă succes. La începutul lunii, Malcolm Turnbull a vizitat China însoțit de aproape 1.000 de oameni de afaceri, China fiind principalul partener comercial al Australiei. Deși nu este clar dacă opinia Beijingului a avut vreo influență importantă asupra deciziei, faptul că Australia nu i-a supărat pe liderii chinezi este fără îndoială un plus al alegerii companiei DCNS (este ironic faptul că Germania este cea care a folosit riscul unui impact asupra relațiilor cu China pentru a susține TKMS, pentru ca, în final, contractul să meargă către francezi).

Și considerentele militare au jucat probabil un rol, submarinele franceze Shortfin Barracuda Block 1A fiind mai apropiate de cerințele australiene decât varianta japoneză, Sōryū. Dar pe lângă acestea, în Australia par a fi apărut dubii și față de disponibilitatea birocrației japoneze de a implementa acest contract, cât și față de capacitatea industriei de apărare japoneze să producă aceste submarine, ținând cont că aceasta nu a mai avut până acum astfel de contracte cu clienți externi. DCNS, în schimb, are o vastă experiență în colaborarea cu alte state.

Un alt factor important a fost aparenta schimbare de poziție a SUA. Dacă inițial americanii indicaseră că nu sunt dispuși să își instaleze echipamentele militare pe submarine europene, Obama i-a comunicat lui Turnbull că decizia asupra constructorului este numai a Australiei. Astfel, unul dintre principalele avantaje ale variantei japoneze s-a evaporat, întrucât Australia ar fi beneficiat oricum de tehnică de luptă americană. Încetul cu încetul, s-au strâns tot mai multe argumente împotriva consorțiului japonez.

Astfel, zvonuri despre faptul că Japonia nu mai este luată în calcul pentru determinarea câștigătorului au apărut încă de acum două săptămâni, anunțul privind DCNS nefiind o surpriză completă. Oficialii japonezi s-au arătat însă surprinși și dezamăgiți. Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, a caracterizat decizia ca fiind „regretabilă” și a afirmat că „vom întreba Australia de ce nu a ales modelul nostru”.

Întrebarea care plutește acum în aer este legată de impactul deciziei asupra relațiilor Japonia-Australia. A fost ironic că anunțul privind câștigătorul contractului a fost făcut la mai puțin de o săptămână după ce un submarin japonez Sōryū a vizitat portul australian Sydney, pentru a lua parte la exerciții militare bilaterale. Fostul prim-ministru Tony Abbott a declarat că „relația specială a Australiei cu Japonia este suficient de puternică pentru a face față acestei dezamăgiri”. Dar unele dubii totuși există, întrucât guvernul Abbott crease foarte multe speranțe în Tokyo. Japonezii se văzuseră favoriți, iar un asemenea contract, venit la numai doi ani de la ridicarea barierelor asupra exporturilor de armament, ar fi fost o mare victorie pentru guvernul Abe și pentru industria de apărare a țării. Și în Australia începuse să devină clar faptul că Japonia se așteaptă să câștige licitația, iar pierderea acesteia ar putea afecta negativ relația dintre cele două țări. Totuși, Abbott are probabil dreptate când afirmă că relația japonezo-australiană este suficient de puternică pentru a trece peste acest moment. Principalul motiv pentru care atât Abbott, cât și Abe, erau atât de dornici ca acest contract să fie acordat consorțiului Mitsubishi- Kawasaki era tocmai faptul că Tokyo și Canberra aveau relații așa strânse. De asemenea, triunghiul SUA-Japonia-Australia a început deja să își întărească legăturile, iar această evoluție va continua și în absența acestei colaborări militare.

În final, Japonia ar fi trebuit să se aștepte la acest deznodământ. Șansele japonezilor depindeau de Abbott, iar în lipsa acestuia au existat mult prea mulți factori care au influențat negativ varianta Sōryū. La doar doi ani de la ridicarea restricțiilor impuse asupra exporturilor de armament, industria de apărare a Japoniei este încă la început de drum și nu are experiența necesară pentru a concura împotriva unor jucători de mare calibru. Japonia nu a știut cum să-și promoveze submarinele în Australia și cum să facă lobby pe lângă politicienii australieni, satisfăcându-le cerințele. Atât francezii, cât și germanii au reușit, în urma schimbării de guvern, să recupereze terenul pierdut, iar Turnbull a avut suficiente motive să aleagă constructorul francez DCNS. În Australia a început însă o dezbatere legată de utilitatea acestor submarine și de suma astronomică ce va fi investită în acest proiect. În contextul creșterii rolului geopolitic și militar al Chinei, în comunitatea de apărare australiană nu există însă dubii privind necesitatea flotei de submarine.

Relația dintre Japonia și Australia a pierdut o șansă importantă de a se întări în mod considerabil, dar, în ciuda dezamăgirii din Tokyo, evoluția acestei relații va continua. Pentru Australia, important rămâne faptul că forțele navale vor obține în sfârșit submarinele mult dorite. Iar pentru partidul lui Turnbull, anunțul a fost făcut la momentul oportun.