Anul 2017 a fost unul de foc pentru Coreea de Sud, țară prinsă între amenințări nucleare venite din Nord și scandaluri interne. Sud-coreeni au începutul anul cu o adevărată criză internă, acuzațiile de corupție asupra fostei președintă, Park Geun-hye, începând să se contureze încă de la sfârșitul lui 2016, și luând amploare în 2017, an care a dus chiar la demiterea acesteia. Coreea de Sud a trecut apoi prin alegeri prezidențiale anticipate, care l-au proclamat câștigător pe Moon Jae-in, o figură deja cunoscută pe scena politică. Toate aceste schimbări interne s-au produs în timp ce, în Nordul țării, amenințarea din partea regimului din Phenian devenea din ce în ce mai presantă. Din această cauză, scandalurile politice, problemele economice și nesiguranța din politica externă nu au fost doar niște evenimente izolate, ci au dominat anul 2017, având un impact puternic asupra capacității Coreei de Sud de a gestiona provocările externe și a diminua tensiunile din regiune.
Park Geun-hye – prima femeie președinte, primul președinte demis
Cu un trecut politic bogat, Park Geun-hye a câștigat alegerile prezidențiale din 2012, devenind astfel prima femeie președinte a Coreei de Sud. Aceasta avea o experiență politică vastă, fiind fiica lui Park Chung-hee, fostul conducător militar al Coreei de Sud, și devenind prima doamnă timp de 5 ani după moartea mamei sale, în 1974.
Ajunsa la putere, agenda sa politică a fost una relativ previzibilă. Reprezentând partidul Saenuri, Park l-a urmat pe Lee Myung-bak (membru al aceluiași partid) la conducerea țării și a continuat pe linia deschisă de acesta. În termeni economici, Park promitea să reformeze sectorul de servicii din Coreea de Sud și să diversifice economia țării. Deși în termeni absoluți, Coreea de Sud a înregistrat o creștere economică în anii de mandat ai lui Park, aceasta a fost una dezamăgitoare, iar problemele sociale și economice au continuat să existe.
Deși în timpul campaniei prezidențiale din 2012 Park părea să adopte o linie de compromis fata de Coreea de Nord, distanțându-se de politica fermă implementată de Lee și promițând să întărească relațiile bilaterale prin „ajutor umanitar și măsuri de creștere a încrederii”, relațiile inter-coreene au rămas inexistente în timpul mandatului său, refuzul regimului din Phenian de a își abandona arsenalul nuclear ducând la completa abandonare a oricărei încercări de dialog. Astfel, Park Geun-hye a continuat să îmbunătățească relațiile cu Statele Unite în timpul mandatului, relații care au culminat cu aprobarea amplasării în Coreea de Sud a controversatului scut antirachetă THAAD.
Amplasarea sistemului THAAD a accentuat tensiunile din regiune, afectând puternic relațiile dintre China și Coreea de Sud. China s-a opus încă de la început sistemului THAAD, deoarece „radarul încorporat sistemului ar putea furniza informații importante despre capacitățile nucleare ale țării, informații care ar putea ajunge la Statele Unite”. Astfel, la începutul lui 2017, China a sancționat economic, în mod neoficial, Coreea de Sud, iar relațiile dintre cele două state s-au înrăutățit, complicând astfel eforturile comune de a sancționa Coreea de Nord. Aceste tensiuni au fost diminuate în urma negocierilor care au avut loc la sfârșitul anului între China și Coreea de Sud, aceasta din urmă promițând „să nu se alăture unei inițiative americane de a construi un scut anti-rachetă regional”.
Episodul THAAD a evidențiat din nou incertitudinea care a dominat politica externă sud-coreeana în 2017. Amplasarea sistemului a fost întârziata de mai multe ori, fie din cauza presiunilor interne, populația ridicând anumite întrebări cu privire la eficienta și siguranța unui astfel de sistem, fie din cauza relațiilor tensionate cu țările din regiune. Astfel, Coreea de Sud a arătat din nou limitări la nivelul politicii externe, politică dominată de o incertitudine periculoasă în contextul actual.

Cel mai controversat aspect al mandatului lui Park este însă scandalul de corupție care a pus capăt carierei politice a președintei. În centrul acestui scandal se află Choi Soon-sil, confidentă și prietenă veche lui Park. Încă din 1974, după asasinarea mamei lui Park Geun-hye, aceasta a avut o relație apropiată cu tatăl lui Choi Soon-sil, o figură religioasă din Coreea de Sud care era adesea numit „Rasputin al Coreei”, Choi Tae-min. Relația dintre Choi Soon-sil și Park Geun-hye a constituit punctul de plecare al scandalului de corupție, după ce Choi a fost acuzată de fraudă și luare de mită, iar Park suspectată că a făcut presiune asupra unor companii sud-coreene pentru a oferi donații în schimbul favorurilor politice. Astfel, relația dintre cele două a fost descoperită că fiind mai mult decât o simplă prietenie, Park oferindu-i lui Choi, care nu avea nicio funcție oficială, acces la nenumărate documente prezidențiale, incluzând discursuri personale.
Din cauza acestor dezvăluiri, Park Geun-hye a pierdut rapid susținerea sud-coreenilor, 77% din aceștia fiind pro-suspendare. Astfel, după o anchetă îndelungată în care probele continuau sa apară și după suspendarea ei de către parlament, Curtea Constituțională sud-coreeană a aprobat demiterea președintei și ridicarea imunității acesteia în martie.
În aprilie, aceasta a fost acuzată de abuz de putere, luare de mită și dezvăluirea secretelor de stat, acuzații pe care Park le-a negat. Procesul fostei președinte este încă în desfășurare, iar aceasta își așteaptă sentința într-un centru de detenție din Seul.
Deși scandalul de corupție o are în centru pe Park Geun-hye, acesta ilustrează de fapt o problemă presantă în societatea sud-coreeana. Corupția politică este una dintre cele mai pregnante probleme din Coreea de Sud, iar Park se alătură unei liste lungi de persoane publice corupte, alături de foștii președinți Kim Dae-jung, Roh Moo-hyun sau Lee Myung-bak, care deși nu au primit sentințe definitive, au fost înconjurați de scandaluri de acest gen. Mai mult decât atât, scandalul din jurul lui Park ridică la suprafață o problemă veche, cea a conglomeratelor sud-coreene, care devin deseori un centru de putere politică și exercită influență asupra deciziilor de stat care ar trebui, în mod normal, să fie luate independent de interesele marilor corporații.
Acest cult al puterii sud-coreean a fost obiectul promisiunilor politice din ultimii ani, fiecare nou președinte construindu-și campania promițând, fără succes, să rezolve problema corupției uriașe din aparatul statal. Rămâne astfel de văzut dacă Moon Jae-in, noul președinte sud-coreean, va reuși să își ducă la bun sfârșit mandatul și sa își țină promisiunea de a lansa o campanie anticorupție puternică.
Implicațiile unui astfel de scandal se extind mai mult decât sfera politicii interne. În timp ce Coreea de Nord devenea din ce în ce mai agresivă, Coreea de Sud a rămas pentru câteva luni fără o figură politică centrală care să poată adresa amenințările din partea Phenianului. Mai mult decât atât, incertitudinea politică din Coreea de Sud a făcut țara să devină un partener nesigur în negocieri externe, iar Moon Jae-in va avea o misiune cu atât mai grea pentru a remedia o astfel de percepție.
Moon Jae-in – speranța care întârzie să apară
În urma demiterii lui Park Geun-hye, noi alegeri prezidențiale au fost organizate în Coreea de Sud la jumătatea anului, în luna mai. Cei mai importanți doi candidați au fost Moon Jae-in, un avocat specializat în drepturile omului și o figură deja cunoscută în Coreea de Sud datorită implicării sale în politică încă din timpul mandatului lui Roh Moo-hyun, și Ahn Cheol-soo, un candidat relativ necunoscut politic înainte de cursa prezidențială, fiind „fondatorul companiei de programe anti-virus Ahnlab”.
Moon Jae-in a reușit să câștige alegerile din 9 mai cu 41% dintre voturi, după „cea mai mare prezență la vot din ultimii 20 de ani în Coreea de Sud, prezență de peste 77%”. Acesta are un istoric politic impresionant: a fost arestat pentru proteste în timpul erei lui Park Chung-hee și a servit ca chief of staff în timpul mandatului președintelui Roh Moo-hyun, între 2003 și 2008. De asemenea, acesta a candidat pentru președinție și în 2012, când a pierdut alegerile în fața lui Park Geun-hye.
În politica internă, Moon promitea în timpul campaniei să pornească reforme economice cu scopul de a genera locuri de muncă și a reduce șomajul în rândul tinerilor. În cele șase luni de mandat, acesta a creat un comitet cu scopul de a adresa problema șomajului, iar reformele economice încep să apară, deși este încă destul de devreme pentru înregistrarea unor date exacte. Acesta promitea de asemenea să adreseze problema corupției, dar nu există încă o schimbare tangibilă în legea sud-coreeană.
Cel mai important aspect al mandatului lui Moon Jae-in va fi cel al politicii externe. Acesta se declara susținător al politicii de comunicare necondiționată cu Coreea de Nord, promițând în timpul campaniei să continue pe bazele puse de Kim Dae-jung și Roh Moo-hyun, încercând să inițieze un dialog cu regimul nord-coreean în vederea reducerii tensiunilor și reînceperii cooperării dintre cele două state. Promisiunea din campanie ridica însă întrebări cu privire la relația dintre Coreea de Sud și Statele Unite, mai ales în lumina declarațiilor violențe față de Coreea de Nord lansate de Donald Trump.

Dar, după ce Moon a devenit președinte, politica sa față de Coreea de Nord a întârziat să apară. Inițial opunându-se instalării sistemului THAAD negociat de Park Geun-hye, acesta a cedat, acceptând amplasarea sistemului. În lumina multiplelor teste balistice efectuate de Coreea de Nord, răspunsurile din Seul au fost neclare. În momentul de față, Coreea de Sud rămâne aliniată cu Statele Unite, refuzând dialogul cu regimul din Phenian. Deși în timpul campaniei au existat speculații despre redeschiderea fostului complex comercial Kaesong, până acum nu a fost făcut nici un pas concret spre o astfel de măsură. Totuși, Moon Jae-in se opune ferm unui atac inițiat de SUA, iar ultima întâlnire dintre el și președintele Donald Trump a evidențiat faptul că strategia sancțiunilor va fi menținută ca o unealtă de presiune asupra Coreei de Nord.
Deși este încă la începutul mandatului, Moon Jae-in s-a arătat de multe ori nesigur. Promisiunile din timpul campaniei, în special la nivel de comunicare cu Coreea de Nord, nu s-au concretizat, iar speranța că politica agresivă venită din partea lui Donald Trump va fi moderată de o mână fermă din partea Coreei de Sud pare acum departe de a se realiza. În 2018, Moon va trebui să decidă spre o politică mai fermă, încercând să diminueze diferențele dintre promisiuni și acțiuni. Acesta poate servi că un pion important în politica regională doar în măsura în care instabilitatea și nesiguranța din Coreea de Sud vor fi schimbate cu o linie politică concretă și clară, pe care aliații țarii, în special SUA, să o cunoască și să o respecte.
Astfel, Moon Jae-in trebuie încă să își concretizeze planul de guvernare și să decidă unde se plasează în problema Coreei de Nord, astfel încât să își mențină promisiunile din campanie în timp ce balansează relația crucială dintre Coreea de Sud și Statele Unite. Anul 2018 aduce speranța că Moon va reuși să își mențină suportul popular, să repornească economia și să diminueze corupția din aparatul statal, toate acestea în timp ce Coreea de Sud își consolidează poziția ca un actor important în Asia, capabil să înainteze soluții concrete pentru tensiunile crescute generate de Coreea de Nord.
Sper ca publicatia dv. sa faca analize pertinente, obiective, fara „influente” politice, in favoarea adevarului.
Nu cred ca ma insel dar, uneori, razbat „ideile” partinitoare americane (gen Stratfor, etc). Credibilitatea se castiga greu dar se pierde intr-o clipa.