Coreea de Nord – putere nucleară sau bluff?

Sun Tzu spunea: „când ești slab, arată-te puternic și când ești puternic, arată-te slab”. Strategie perfect aplicată de state ca URSS, Vietnam și China, a fost precar utilizată de unul dintre cele mai ermetice state din lume: Coreea de Nord. Într-o eră a globalizării, statul nord-coreean alege să-și arate puterea nu prin pârghiile economice, ci prin forța nucleară, mizând pe teama de distrugere. Cum puterea nu mai vine de pe țeava puștii, așa cum credea Mao cândva, statele lumii nu au fost deloc încântate de aceste capricii de putere ale Coreei de Nord.

Înapoi în timp, pe 6 ianuarie 2016, Coreea de Nord testa prima sa bombă nucleară cu hidrogen, fapt primit cu groază, dar și cu scepticism de lumea internațională. Ce arunca groază asupra ideii că statul nord-coreean a testat o bombă cu hidrogen era faptul că, bazându-se pe procesul de fuziune, bomba cu hidrogen are o putere de distrugere chiar de peste 1.000 ori mai mare decât o bombă atomică cu fisiune, cum au fost Little Boy și Fat Man, care au șters de pe fața Pământului Hiroshima și Nagasaki. Pentru a ne face mai ușor o părere despre puterea de distrugere a unei bombe cu hidrogen, să facem o paralelă între bomba atomică Fat Man, care a fost lansată pe 9 august 1945 asupra orașului japonez Nagasaki, și bomba cu hidrogen denumită Bomba Țarului, care a fost testată de ruși pe 30 octombrie 1961, în regiunea Novaia Zemlea, și despre care se spune că a fost cea mai puternică bombă nucleară detonată vreodată. Dacă Fat Man cântărea 4.670 de kg și a eliberat o energie echivalentă cu 21 de kilotone de TNT, Bomba Țarului a cântărit 27.000 de kg și a eliberat o energie de 50 de megatone de TNT, adică de peste 2.000 de ori mai mult.

Și cum o bombă cu hidrogen este mult mai eficientă, aceasta este și mult mai greu de realizat, având în vedere că implică două explozii nucleare care trebuie să declanșeze un proces în lanț – un design care nu este perfect pus în practică de toate statele. Dovadă stă faptul că doar SUA, Rusia, China, Marea Britanie și Franța au reușit până acum să dezvolte o bombă cu hidrogen. Chiar dacă sunt speculații că și India ar deține bombe cu hidrogen, enegia mult prea mică eliberată în urma testului bombei indiene a ridicat multe sprâncenele printre specialiștii în energie nucleară.

Revenind în prezent, scepticismul este cel care planează și asupra acțiunilor Coreei de Nord și nu norii cauzați de testul nuclear. Coreea de Sud relata că pe 6 ianuarie a înregistrat o activitate seismică anormală în partea nord-estică a Coreei de Nord, acest fapt ducând la concluzia că activitatea seismică a fost una produsă artificial. Această informație, combinată cu informațiile făcute publice de Coreea de Nord, conform cărora ar fi testat cu succes o bombă nucleară cu hidrogen, i-a făcut pe specialiști să analizeze impactul provocat de explozia bombei cu hidrogen nord-coreene, ajungând la concluzia că energia mult prea mică degajată poate avea două explicații: fie nu a fost testată o bombă cu hidrogen, ci doar una cu fisiune, fie testarea bombei cu hidrogen a fost una eșuată.

Dar, cum Coreea de Nord și-a mai încordat puțin mușchii, lansând o rachetă de rază lungă pentru a plasa pe orbită un satelit, mediul internațional s-a inflamat și mai tare, tot mai multe state temându-se de viitoarele acțiuni ale Coreei de Nord. De la folosirea lansării unui satelit drept paravan pentru testarea unei rachete de rază lungă (teorie propusă de specialiști), la testarea rachetei pentru ca pe viitor să trimită o rachetă cu încărcătură nucleară care să explodeze în spațiu deasupra SUA și să genereze un impuls electromagnetic care să pună la pământ întregul sistem electric al Americii (teorie susținută cu precădere de republicanii din SUA), toate au fost idei care au pus Occidentul față în față cu un nou pericol: Coreea de Nord înarmată cu rachete nucleare intercontinentale. John Kerry, secretarul de stat al SUA, afirma într-o întâlnire cu ministrul de externe al Chinei că „sancțiuni mai importante și cu un mai mare impact au fost impuse Iranului, care nu a dezvoltat nicio armă nucleară, decât Coreei de Nord”, lucru cât se poate de adevărat, dar care urma să fie schimbat.

Și cum sancțiunile impuse Iranului din cauza programului său nuclear au fost ridicate în mare parte, Coreea de Nord avea să-i ia locul, devenit noul stat sancționat de ONU pentru arsenalul său nuclear. Pe 2 martie, ONU a lansat lista sancțiunilor impuse Coreei de Nord, urmărind un dublu țel: oprirea finanțării programului nuclear și întoarcerea la masa negocierilor pentru aplicarea procesului de denuclearizare. Coreea de Nord pare a nu fi fost foarte încântată de propunerile ONU, astfel încât a lansat câteva rachete de rază scurtă în Marea Japoniei. Printre sancțiunile impuse statului nord-coreean se numără interzicerea totală a comerțului de arme de orice tip, interzicerea importurilor de cărbune și alte resurse minerale venite din Coreea de Nord, interzicerea aprovizionării Coreei de Nord cu combustibil folosit pentru alimentarea avioanelor, întrucât acesta poate fi folosit la alimentarea rachetelor, interzicerea acostării vaselor nord-coreene în porturile statelor membre ONU și inspectarea tuturor vaselor nord-coreene, chiar dacă asupra lor nu planează suspiciuni.

SUA, Coreea de Sud și Japonia au impus și ele sancțiuni adiacente celor impuse de ONU Coreei de Nord. Măsurile punitive ale SUA împotriva Coreei de Nord au fost făcute publice de Barack Obama și prevăd scoaterea din sistemul financiar global a oricărei persoane sau companii care dezvoltă afaceri cu Coreea de Nord, înghețarea activelor din SUA ale conducerii nord-coreene, interzicerea exporturilor și investițiilor către și în Coreea de Nord și punerea pe o listă specială a oricărei persoane care are legătură cu Coreea de Nord. Nu știm exact care va fi soarta baschetbalistului Dennis Rodman (un apropiat al lui Kim-Jong-un) în era sancțiunilor post-2016, dar se pare că planurile călătoriilor sale către Coreea de Nord vor trebui amânate, asta dacă nu dorește să-și ia un bilet doar dus în țara lui Kim Jong-un.

Coreea de Sud a pus pe o listă specială companiile, nord-coreeni și chiar străini care au  avut legătură cu programul nuclear al Coreei de Nord, a înghețat conturile bancare nord-coreene de pe teritoriul său, a interzis intrarea vaselor nord-coreene în apele sale teritoriale și, cel mai important lucru, a oprit activitatea în parcul industrial Kaesong – oraș din Coreea de Nord, care era operat de ambele state coreene și reprezenta un simbol al îmbunătățirii relațiilor dintre Sud și Nord. Se pare că micile companii sud-coreene care operau în acest parc industrial au fost principalele victime ale eșuării negocierilor dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, acestea raportând pierderi de 644 de milioane de dolari. Conducerea de la Phenian a preluat ulterior controlul asupra parcului industrial, a înghețat activele tuturor companiilor sud-coreene și a plasat militari în regiune.

Japonia a fost primul stat care a impus sancțiuni de sine-stătătoare Coreei de Nord, chiar dacă cele două state ajunseseră la un acord în 2014, prin care Coreea de Nord se angaja să ofere un raport complet privind răpirea și moartea a opt japonezi, răpiți de forțele nord-coreene între 1970-1980. După ce Japonia a interzis nord-coreenilor (inclusiv celor din asociația Chongryon, despre care se spune că ar fi finanțat indirect activitatea Coreei de Nord prin banii trimiși în țară) și cercetătorilor din domeniul nuclear care au fost în Coreea de Nord să mai intre în Japonia, nu a mai dat voie vaselor nord-coreene sau a celor care au ancorat în vreun port din Coreea de Nord să mai ancoreze în porturile japoneze și nu a mai permis transferul de bani către Coreea de Nord (cu excepția ajutoarelor umanitare de sub 890 de dolari), Coreea de Nord a ales să oprească investigația asupra răpirii japonezilor.

Dar se pare că sancțiunile și nici discuțiile despre amplasarea de către SUA a unui sistem de apărare THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) pe teritoriul Coreei de Sud nu au impacientat atât de mult Coreea de Nord, pe cât au făcut-o exercițiile militare dintre SUA și Coreea de Sud, respectiv Foal Eagle, Key Resolve și Ssangyong. 

Pe 7 martie, SUA și Coreea de Sud au lansat cel mai mare exercițiu militar comun, exercițiu ce implica 15.000 de soldați americani și 300.000 de soldați sud-coreeni. Structurat în două părți, exercițiile Key Resolve (7-18 martie) și Foal Eagle (7-30 martie) vor ține cont de Planul Operațional SUA-Coreea de Sud, care prevede, printre altele, lansarea unui atac preventiv asupra bazelor militare și a liderilor politici nord-coreeni, în cazul în care Coreea de Nord atacă Sudul.

Dacă Key Resolve și Foal Eagle sunt exerciții cu precădere terestre și aviatice, Ssangyong vine a completa triada sol-aer-apă, printr-o serie de exerciții navale ce prevăd simulări ale unor debarcări de tip amfibiu pe coastele nord-coreene. Exercițiul s-a desfășurat între 7-18 martie, este ținut o dată la doi ani, iar anul acesta a implicat 12.200 de soldați din marina americană și peste 5.000 de soldați din cea sud-coreeană.

Deși exercițiile militare doreau să fie întruchiparea puterii și angajamentelor pe care SUA și Coreea de Sud le-au dezvoltat, mesajul nu pare a fi fost receptat în acest mod în Coreea de Nord, care oricum vedea în exercițiile anuale SUA-Coreea de Sud o repetiție continuă a unor viitoare invazii.

Și cum anvergura exercițiilor s-a dublat față de anii trecuți, același lucru s-a întâmplat și cu paranoia nord-coreenilor care, după numeroase amenințări cu atacuri nucleare preventive și lansarea unor rachete în Marea Japoniei, s-au hotărât să organizeze și ei o serie de exerciții care să simuleze contraofensiva în cazul unor debarcări ale unor trupe străine pe teritoriul nord-coreean. Iar dacă amenințările și exercițiile nord-coreenilor nu păreau destul de credibile, Coreea de Nord a făcut recent publică informația că a simulat cu succes condițiile atmosferice la care este supusă o rachetă, ilustrând faptul că statul nord-coreean are tehnologia necesară construirii unei rachete de rază lungă, care să reintre în atmosferă. Alăturând acestei informații faptul că liderul nord-coreean a afirmat că va testa în curând o focoasă nucleară, ar trebui să deducem că Coreea de Nord are capacitatea de a miniaturiza bombele nucleare pentru a le pune pe rachete, cărora le poate controla traiectoria. Și din acest moment, s-au amplificat și mai mult atât scepticismul, cât și groaza lumii Occidentalele și nu numai – inclusiv China a fost de acord cu semnarea unei rezoluții ONU și aplicarea sancțiunilor acesteia, în încercarea de a opri escaladarea unui conflict în regiune.

Cum nicio zi nu pare a se scurge fără a primi o veste din Coreea de Nord, Vestul pare a fi tot mai mult bulversat de informațiile venite dinspre Peninsula Coreeană. Scepticismul cu privire la noile capacități nucleare ale Coreei de Nord este tot mai mult alimentat de afirmațiile bombastice ale Coreei de Nord, care susține că are capacitatea de a rade Manhattanul de pe fața Pământului, bomba lor cu hidrogen fiind mult mai puternică decât Bomba Țarului. Bomba despre care vorbeam în începutul articolului, Bomba Țarului a cauzat o undă de șoc ce a dus la spargerea geamurilor pe o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri, afectând chiar și zone din Norvegia și Finlanda. Să fie oare Coreea de Nord capabilă să creeze o astfel de bombă? Si dacă da, este acea bombă suficient de fiabilă, încât să funcționeze fără a fi fost testată? Chiar dacă aceste afirmații pălesc mult în credibilitate, adevărată enigmă e dată de viitoarele acțiunile ale Coreei de Nord. Va utiliza statul nord-coreean puterea nucleară ca pe o unealtă pentru a-și atinge scopurile și a-și propaga pseudo-puterea sau se va întoarce la masa negocierilor, așa cum a făcut și Iranul? Și până la urmă, va avea SUA pârghiile necesare pentru a îngrădi criza de personalitate a Coreei de Nord, acum că statul lui Kim Jong-un se prezintă ca o putere nucleară? Toate sunt întrebări a căror răspunsuri vor depinde cu precădere de acțiunile unilaterale ale Coreei de Nord, acțiuni care s-au dovedit destul de imprevizibile, fiind gestionate, în fond, de un singur om.