Când China strănută, economia globală răcește

Anul acest, rata de creștere a produsului intern brut (PIB) chinez a scăzut puțin sub 7%, cifra care este și ținta guvernului. În comparație cu anii de glorie, când economia creștea cu 11-12% pe an, „noua situație normală” seamănă cu o criză. Dar, în comparație cu ratele de creștere ale economiilor vestice, China este în continuare o stea. Din păcate însă, investitorii și piețele internaționale par a prefera prima perspectivă, al cărei impact a fost unul important.

A considera că economia Chinei are mari probleme nu este neapărat exagerat, cel puțin din anumite puncte de vedere. Economia Chinei a fost până acum centrată pe investiții și pe exporturi, consumul reprezentând mai puțin de 50% din creșterea PIB-ului. În urma crizei financiare din 2008, când cererea externă s-a prăbușit, guvernul chinez a investit enorm în infrastructură și industrie, creând o cerere imensă pentru materie primă. Dar acele vremuri au apus, iar economia chineză a evoluat și se află în tranziție către o economie bazată pe consum. În sectorul industrial există o situație de supracapacitate, iar infrastructura și piața imobiliară nu se mai dezvoltă cu aceeași viteză.

Din această cauză, cererea pentru materii prime, precum fier, cărbune sau cupru, nu mai crește la fel de repede sau chiar se află în scădere față de anii precedenți. În consecință, prețul resurselor naturale s-a prăbușit, afectând companiile miniere din întreaga lume. Giganți precum Anglo-American se chinuie să supraviețuiască. Problemele cererii chineze, care totuși nu s-a prăbușit, s-au făcut simțite pe toate piețele. Producătorii de resurse prime s-au trezit cu o ofertă prea mare în comparație cu cererea existentă, iar prețurile au răspuns ca atare. Problema este că aceleași companii nu au fost dispuse să taie suficient de mult producția, astfel încât criza continuă. Iar combinația între o rată de creștere a economiei chineze mai redusă și creșterea în importanță a consumului, în defavoarea investițiilor, creează perspective sumbre pentru sectorul minier.

Dar prăbușirea industriei miniere nu este singurul mod în care China a afectat economia globală în 2015. În luna iunie, bursa chineză a suferit o criză de proporții. Aproape patru trilioane de dolari au fost pierdute în doar câteva săptămâni. Principalii indici bursieri au căzut cu peste 40% pe perioada verii. Prăbușirea bursei chineze a venit după mai bine de un an de creștere fenomenală – care nu era bazată pe o creștere reală a veniturilor companiilor listate. Spargerea bulei de săpun era predictibilă, dar guvernul nu a fost deloc dornic să lase piețele să decidă. Intervenția guvernului chinez, în încercarea de a salva bursele din Shanghai și Shenzhen, a ridicat multe semne de întrebare în legătură cu necesitatea acesteia, dar și în legătură cu competența autorităților, care s-au văzut nevoite să tot revină cu măsuri suplimentare, după eșecurile măsurilor anterioare. Intervenția guvernului nu a avut succesul dorit, pe 24 august, la peste două luni de la începutul căderii, China trăind propria „lune neagră”, când principalul indice al Bursei de la Shanghai s-a prăbușit cu peste 8,5%.

Prăbușirea bursei chineze nu a afectat imediat piețele globale datorită numeroaselor restricții impuse de guvernul chinez, care au izolat astfel piețele financiare ale Chinei de cele internaționale. Foarte puțini investitori străini sunt prezenți pe piața bursieră chineză, deci impactul evenimentelor din China a fost limitat. Dar lumea nu a scăpat fără o sperietură.

La începutul lunii august, în încercarea de a convinge Fondul Monetar Internațional că moneda chineză, renminbiul, merită să fie inclusă în coșul valutar al Fondului, banca centrală de la Beijing a decis să modifice procedura de stabilite a valorii renminbiului, acordând o putere mai mare pieței. Cum piața consideră că valoarea renminbiului este supraevaluată (după mulți ani în care renminbiul era considerat ca fiind subevaluat), moneda chineză a pierdut aproape 2% din valoare într-o singură zi. Investitorii și analiștii globali s-au panicat, interpretând evenimentul ca fiind o depreciere voită a valorii renminbiului menită să susțină exporturile chineze, în încercarea de a întări economia Chinei. O asemenea măsură disperată ar fi însemnat că economia chineză are probleme reale. Și cum China era oricum de ceva vreme în gândul tuturor investitorilor, a început nebunia. Luni, 24 august, piețele asiatice, în frunte cu cea chineză, au suferit o cădere masivă, care s-a extins către Europa și apoi către America. Indicele Dow Jones a pierdut peste 6% din valoare, deși a reușit să recupereze din pierderi până la sfârșitul zilei. Bursa americană și-a revenit, dar acea zi din august a creat multe dezbateri despre cauzele prăbușirii.

Lunea neagră a Chinei a readus în atenția tuturor că principalul risc pentru economia mondială este situația din a doua cea mai mare economie a lumii – China. Principala teamă a investitorilor este posibilitatea unei crize economice în China, scenariul unei „aterizări dure” a economiei. În anii de după criza financiară, liderii chinezi au demonstrat că sunt capabili să ia măsurile necesare pentru a evita o aterizare dură, deși aceste măsuri nu sunt mereu benefice pe termen lung. Ei nu au reușit însă să gestioneze prăbușirea bursei, ridicându-se semne de întrebare în legătură cu cât de bine vor gestiona starea economiei în anii viitori.

Dar unii analiști nici nu mai sunt siguri că China nu se află deja într-o criză. Ei pun la îndoială acuratețea și credibilitatea statisticilor oficiale, arătând cu degetul către unii indicatori industriali care nu se împacă cu rata de creștere de aproape 7%. Dubiile în legătură cu credibilitatea statisticilor chineze nu sunt ceva nou (chiar și actualul premier, Li Keqiang, a ridicat unele semne de întrebare în legătură cu acuratețea acestora în trecut, propunând niște indicatori alternativi precum consumul de energie electrică sau volumul de marfă transportată feroviar), dar tot mai mulți analiști externi adoptă această părere. Există riscul ca următoarele vești sau evenimente negative din China să provoace din nou panică pe piețele vestice, chiar dacă cifrele în sine nu indică o criză economică în țară.

Este normal ca odată cu creșterea în importanță a economiei chineze să crească și influența acesteia asupra piețelor globale. Astfel, piețele globale au devenit dependente de performanța economiei chineze. Din păcate însă, de multe ori, teama și panica se instalează înainte de o analiză rațională a situației din China. Tranziția Chinei către o economie bazată pe consum va continua, iar acest lucru va avea un impact negativ asupra anumitor sectoare, precum cel minier. Totuși, asta nu înseamnă o prăbușire a cererii. În continuare, în China se vor construi drumuri și căi ferate, iar alte câteva sute de milioane de locuitori se vor muta din mediul rural în orașe, stimulând dezvoltarea infrastructurii. Chinezii își vor cumpăra și mai multe mașini noi, cât și numeroase aparate electrocasnice. De multe ori, imaginea unei Chine în prăbușire este mai mult o exagerare, decât realitatea – cererea chineză va continua să crească.

Dar ceea ce este fără dubiu este că evoluția economiei chineze în 2016 va avea consecințe globale. Sectorul minier încă mai speră la o revenire, iar aceasta nu este posibilă fără vești buni legate de cererea de materiale din China sau fără o scădere a producției. Riscurile există însă nu doar în sectorul minier sau în cazul companiilor cu o expunere crescută față de China, precum Yum! Brands, deținătoarea brandurilor KFC și Pizza Hut, extrem de populare în China (Yum! a pierdut aproape un sfert din capitalizarea sa bursieră în ultimele șapte luni). Așa cum a arătat-o luna august, vești proaste sau percepția unor vești proaste din China vor provoca reacții peste tot în lume. China pare a fi obținut într-adevăr un loc central în economia globală, dar acest lucru implică, din păcate, și riscuri semnificative.