Baza Ayni – visul unei nopți de vară

Aflată la 15 km de capitala Dushanbe, baza aeriană Ayni este o fostă bază militară sovietică, abandonată după retragerea URSS-ului din Afganistan.

Povestea actualei baze începe în 2002, când India începe reconstrucția bazei militare, reconstrucție ce va fi finalizată în 2010 și va valora 70 de milioane de dolari.

Dincolo de dorința de a lua parte la eufemisticul Mare joc sau de a implementa strategia Connect Central Asia, India și-a pavat drumul militar către Asia Centrală după deturnarea zborului Indian Airlines IC 814.

În decembrie 1999, în timpul zborului dinspre Nepal (Kathmandu) către India (New Delhi) a cursei Indian Airlines IC 814, aceasta a fost deturnată de extremiștii pakistanezi ai grupării Harkat-al-Mujahideen. Avionul deturnat a ajuns în Kandahar, Afganistan, zonă controlată la momentul respectiv de talibani. Acest incident a generat o criză a ostaticilor care a forțat India să elibereze trei militari talibani pe care îi avea în detenție.

Evenimentul a determinat India să conștientizeze necesitatea de a avea o poartă de acces către Afganistan, anii ce au urmat propulsând India, în urma încheierii unui acord bilateral de securitate, la statutul de modernizator al bazei militare Ayni.

În 1990, India a creat un spital militar de campanie într-o altă bază militară tadjică – Farkhor – unde acorda ajutor Alianței Nordice, alianță ce lupta împotriva talibanilor. Ulterior, spitalul a fost închis și înlocuit cu un alt spital de campanie pe care Narendra Modi l-a vizitat în timpul deplasării sale în Tadjikistan, din 13 iulie 2015. India deține acea bază militară de jure, de facto neavând însă niciun echipament militar staționat acolo.

Organizația Drumurilor de Graniță (The Border Roads Organisation – BRO) din India a fost cea care s-a ocupat de renovarea bazei militare Ayni prin recondiționarea pistei, pe care a extins-o până la 3.200 de metri, construirea unui turn de control și a mai multor hangare care să depoziteze bombardierele MiG-29, folosite de armata indiană.

India visa să staționeze bombardiere MiG-29 în baza Ayni și să obțină astfel o prezență în apropiere de Afganistan, lucru ce ar fi dus la îmbunătățirea rețelei sale C3I  (Command, Control, Communications and Intelligence), cât și la îmbunătățirea supravegherii Pakistanului.

Chiar dacă Tadjikistan se lăuda că baza ar deține tehnologie militară de ultimă generație, lucru datorat investițiilor indiene, oficialii tadjici s-au întors la 180˚ când a venit vorba de a acorda baza militară Indiei, lăsând-o în stand-by.

Au urmat mai multe declarații contradictorii, în 2010, Tadjikistanul susținând, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, că baza va fi încredințată forțelor aeriene tadjice, dar și alte declarații, în același ani, conform căror Rusia era singurul stat luat în considerare pentru a folosi baza pe viitor și că India nu intră în calcul pentru deținerea bazei Ayni.

Tot mai multe voci susțin că baza va fi preluată, cel mai probabil, de Rusia. Marea problemă a acestei aserțiuni ar fi că Rusia deține deja o bază militară în Dushanbe, unde și-a staționat 5.000 de soldați ai Diviziei Armate Motorizate 201 (201st Motorized Rifle Division) și toate aceste lucruri gratis. Prin urmare, apare întrebarea: își dorește Rusia încă o bază militară la 15 km de actuala sa bază? Răspunsul este nu, Rusia nu-și dorește baza Ayni drept baza sa militară, dar nici nu dorește înstrăinarea sa unei terțe părți și, prin urmare, tine Tadjikistanul în șah – Rusia nu exprimă clar dorința de a închiria baza, iar Tadjikistan nu are curajul să o dea spre utilizare unei alte părți.

Voci susțineau că Tadjikistan nu ar fi pe deplin încântat să ofere baza Rusiei, având în vedere că de pe urma bazei rusești din Dushanbe nu reușește să obțină nici un venit, iar tentativele de negociere a unei chirii au eșuat, dar și pentru că  Rusia nu a susținut financiar și diplomatic construcția barajului Rogun. Pe de altă parte, președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, pare a dori să aducă trupe rusești în baza Ayni, având în vedere că nu vrea să primească critici că ar înstrăinat baza militară unui actor internațional străin, așa cum s-a întâmplat în cazul cedării către China a unei părți din granița China-Tadjikistan – în urma rezolvării unei dispute de graniță. De asemenea, Rusia a fost un partener de nădejde a lui Rahmon în conflictul din Valea Rasht – în lupta cu clanurile estice, care a degenerat în război civil și a avut loc între 1992-1997.

Rusia nu dorește ca așa-zisa curte a sa din spate să aibă porți deschise și pentru alte state, acum că SUA s-au retras din Afganistan. Pe de altă parte, nici Pakistanul și nici China nu se declară fericite la gândul că India ar putea opera baza aeriană Ayni. Toate aceste lucruri au pus mari presiuni pe un Tadjikistan firav și l-au determinat să anuleze staționarea echipamentelor militare indiene în baza Ayni.

Pakistanul se teme atât de mult de posibilitatea operării bazei Ayni de către India, încât a promis Tadjikistanului în 2012 că va renova alte două baze militare tadjice inoperabile și că va antrena gratis forțele aeriene tadjice, dacă va refuza să dea baza Ayni Indiei.

Chiar dacă India și-a pierdut, prin anularea înțelegerii asupra bazei militare Ayni, un posibil cap de pod în Asia Centrală, lucrurile nu stau atât de rău pentru statul indian. Odată cu vizitele lui Modi în statele din Asia Centrală, India și-a consolidat cât de cât poziția în regiune, revigorând politica Connect Central Asia, pe care India a lansat-o în 2012 și care implică o apropiere culturală, economică, politică și în domeniul securității de stan-urile Asiei Centrale.

Chiar dacă India nu s-ar fi lovit de răzgândirea Tadjikistanului și ar fi putut opera baza Ayni, statul indian ar fi avut o mare dilemă: cum să transporte în cel mai scurt timp echipament militar din India în Tadjikistan. Baza Ayni se află în vestul Tadjikistanului, în apropierea graniței cu Uzbekistan. Pentru a ajunge cât mai rapid în regiune, India ar trebui să străbată Azad Jammu și Kashmir (Pakistan) și Coridorul Wakhan (Afganistan) sau să zboare prin China. Având în vedere că Pakistanul i-a interzis Indiei să folosească spațiul său aerian încă din 2002, iar China nu e deloc încântată de posibilitatea deschiderii unei baze militare indiene în Tadjikistan (cu atât mai mult cu cât este destul de aproape de regiunea disputată de China și India, Aksai Chin), India s-ar fi văzut în situația de a-și trimite echipamentele militare în Ayni, folosind ruta Iran-Afganistan-Tadjikistan. Această rută este posibilă deoarece Iran și Afganistan nu sunt aliați ai Pakistanului, dar ineficientă din punct de vedere al distanței.

În concluzie, anularea încredințării bazei militare Ayni Indiei este problematică având în vedere investiția indiană în bază, cât și faptul că acea investiție nu este fructificată (baza nu este operată nici măcar de Tadjikistan), dar nu tragică, pentru că India poate marșa pe o politică de smart power în Asia Centrală (prin acordurile și contractele încheiate) și nu una exclusivă de hard power.