Ceea ce cu puţin timp în urmă părea un nou proiect futurist de origine chineză s-a dovedit a fi un autobuz inedit construit și intrat în faza de testare.
La sfârșitul lunii mai, o companie din Beijing făcea public, în cadrul celei de-a 19-a ediții a Expoziției Internaționale High-Tech, un plan spectaculos, inovator, dar şi prietenos cu mediul, sub forma unui mijloc de transport în comun care să circule pe deasupra șoselelor congestionate din marile aglomerații urbane, fără a afecta traficul clasic, automobilele putând circula pe dedesubt.
Sub denumirea de TEB – Transit Elevated Bus – autovehiculul reprezintă o combinație între autobuz şi metrou, având o capacitate de 300 de pasageri, şi se doreşte a fi atât revoluționar, cât şi extrem de practic. Totodată, „vehiculul viitorului” prezintă un mare avantaj – circulă pe şine electrice paralele cu şoseaua. Datorită acestei caracteristici tehnice, potrivit unui calcul simplu, fiecare TEB ar putea înlocui 40 de autobuze clasice, ducând la o reducere a emisiilor de carbon cu 2.480 de tone şi a combustibilului folosit cu 800 de tone.
De asemenea, conform specificațiilor tehnice, TEB ar putea atinge viteza de 60 km/h şi ar putea permite conectarea a patru secțiuni-vagon astfel încât să transporte simultan până la 1.400 de călători. Dimensiunile sale – 22 m lungime, 7,8 m lățime şi 4,8 m înălțime – limitează totuşi circulația maşinilor ce trec pe sub el la automobilele de maximum 2 metri înălțime.
În plus, dezvoltatorii subliniază că autobuzul poate fi construit relativ repede, mai exact într-un an, iar costurile implicate sunt de 5 ori mai mici decât în cazul unui metrou.
Primul test a avut loc la începutul săptămânii și s-a desfășurat în provincia Hebei, situată în nordul Chinei, în jurul capitalei Beijing, pe o pistă cu lungimea de 300 de metri, separată de trafic.
O invenţie asemănătoare a mai fost prezentată în format virtual la aceeaşi expoziție în 2010, dar nu s-a bucurat de succes. Se pare însă că perseverența şi ambiția l-au ajutat pe designerul de atunci şi actualul inginer-şef, Song Youzhou, să reuşească anul acesta să capteze atenția publicului.
Rămâne însă de văzut dacă TEB va impresiona și alți clienți în afară de internauții Weibo și Facebook şi se va vinde şi în alte țări. Deja există voci care susțin că proiectul a atras interesul unor state ca Brazilia, Franța, India sau Indonezia, care sunt prezente în studii ca având orașe cu un trafic intens.
Totodată, proiectul ar putea ridica semne de întrebare legate de siguranța în trafic, mai ales în privința automobilelor care vor circula pe dedesubtul autobuzului şi care vor trebui să respecte anumite limite de distanță atunci când vor circula pe sub un TEB. Astfel, implementarea proiectului va necesita atât o reglementare din acest punct de vedere din partea autorităților, cât și o adaptare a celorlalți participanți la trafic.





Comenteaza