Anul 2017 a început cu un eveniment care avea potențialul de a schimba scena internațională, așa cum a fost ea în ultimii 25 de ani: inaugurarea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite. Candidatul Trump făcuse în 2016 numeroase promisiuni care, dacă ar fi fost implementate, ar fi dat peste cap sistemul internațional creat de SUA în ultima jumătate de secol. Trump a fost însă surprinzător: deși a implementat multe promisiune de campanie, regiunea Asia-Pacific a reușit să scape de cele mai periculoase idei ale acestuia. Asta nu a însemnat însă că regiunea a fost ferită de tensiuni, întrucât criza nucleară nord-coreeană a continuat să se adâncească de fiecare dată când Trump a făcut declarații belicoase. Dar chiar dacă Asia-Pacific a reușit să treacă cu bine de anul 2017, noul an pare a complica peisajul geopolitic din regiune, posibile tensiuni sino-americane adăugându-se problemei nucleare a Coreei de Nord.
Anul relativ normal al lui Trump
Înainte de a deveni președinte, Trump făcuse numeroase declarații sau promisiuni care ar fi putut schimba radical regiunea Asia-Pacific: Trump a ridicat posibilitatea retragerii soldaților americani staționați în Japonia și Coreea de Sud, oferirea susținerii americane pentru ca cele două state să devină puteri nucleare, tarife și restricții economice impuse Chinei, recunoașterea Taiwanului ca stat, sau retragerea SUA din Parteneriatul Trans-Pacific. Dintre toate acestea, în primul an de mandat, Trump a implementat doar ultima propunere: în prima săptămână la Casa Albă, Trump a retras SUA din acordul TPP, care nu fusese încă ratificat.
Deși prima sa mutare a indicat posibilitatea ca Trump să-și mențină promisiunile de campanie, următoarele luni au adus administrația americană pe un făgaș relativ normal. Primul lider asiatic care a încercat să-și construiască o relație personală cu Donald Trump a fost prim-ministrul japonez Shinzō Abe, care l-a vizitat pe Trump în locuința sa din Trump Tower încă din luna noiembrie 2016, imediat după victoria electorală a omului de afaceri american. În februarie 2017, Abe a efectuat o nouă vizită în SUA, întâlnindu-se cu Trump la Casa Albă, dar și la vila acestuia de la Mar-a-Lago, din Florida. Cei doi s-au înțeles bine, iar Trump a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a apăra Japonia în fața oricărei amenințări externe. În timpul vizitei lui Abe, Coreea de Nord, care avea să se dovedească a fi principala problemă a anului pentru Trump, a testat o rachetă balistică. Testul a devenit o ocazie pentru Trump și Abe să arate un front unit împotriva amenințării nord-coreene.
Imediat după Abe, un alt lider asiatic important a încercat la rândul său să își construiască o relație personală cu Trump. În luna aprilie, Xi Jinping, președintele Chinei, a efectuat și el o vizită la Mar-a-Lago, însoțit de numeroși oficiali chinezi. În ciuda faptului că Trump criticase în repetate rânduri China în ultimul an, atât din cauza deficitului comercial american, cât și din cauza relației Chinei cu Coreea de Nord, Trump și Xi au evitat orice neînțelegere sau conflict. Trump a făcut chiar un efort notabil în a-l lăuda pe Xi după vizita acestuia, declarând că cei doi au legat o prietenie strânsă și că speră că președintele chinez îl va ajuta în rezolvarea problemelor globale.
Mai puțin norocoasă a fost Coreea de Sud, care din cauza unui scandal intern de corupție, a rămas fără președinte la începutul anului. De abia în luna mai, după alegeri anticipate, Moon Jae-in a devenit președintele Coreei de Sud. Moon a vizitat și el Washington în luna iunie, însă nu a reușit să formeze aceeași relație amicală cu Trump. Din contră, în mod ironic, Coreea de Sud fiind principalul aliat american în problema nucleară a Coreei de Nord, Trump și-a păstrat cele mai dure critici pentru Seul și pentru Moon. Trump a amenințat că ar putea anula acordul de liber schimb dintre SUA și Coreea de Sud, KORUS, a avertizat Seulul că trebuie să plătească pentru amplasarea sistemului antirachetă american THAAD (care este deținut și operat de SUA) și l-a mai avertizat pe Moon, care s-a declarat în campania electorală ca fiind un susținător al diplomației și al dialogului cu Nordul, că se opune dialogului. Trump a atras numeroase critici pentru comportamentul său față de un aliat american important, dar, din fericire pentru Sud, retorica lui Trump nu s-a concretizat. Acordul KORUS a rămas în vigoare, deși cele două guverne au început o renegociere dificilă. Trump nu retras niciun soldat sau echipament militar american din Coreea de Sud, suplimentând de fapt prezența militară din regiune, pentru a pune presiune pe Coreea de Nord. Sistemul antirachetă american THAAD a fost amplasat în Coreea de Sud conform planurilor, iar toate exercițiile militare comune au continuat nestingherit.
Trump a generat multe emoții și dezbateri și în Australia, unde unele figuri politice sau diplomatice au subliniat necesitatea ca Australia să-și întărească relațiile cu principalul partener economic, China. Premierul chinez Li Keqiang a și efectuat o vizită în Australia în luna martie, dar China nu a reușit să profite de pe urma dezbaterilor privind viitorul relațiilor Australia-SUA. Imaginea guvernului chinez în Australia a avut foarte mult de suferit în a doua parte a anului, din cauza unor investigații de presă privind influența ascunsă a Chinei în Australia, inclusiv în politica australiană, prin intermediul donațiilor către politicieni. Dar nici relațiile SUA-Australia nu au primit vreun impuls pozitiv, Trump certându-se cu prim-ministrul australian Malcolm Turnbull din cauza unui acord negociat de acesta cu fostul președinte Barack Obama, conform căruia SUA trebuia să verifice și să primească în țară aproximativ 1000 de refugiați pe care Australia nu dorea să îi accepte. Trump, care își bazase campania pe retorică anti-imigrație, a fost sceptic privind acest acord, iar conversația tensionată dintre cei doi a devenit subiect de știri după ce a fost făcută publică.
În schimb, un lider asiatic care a avut mult de câștigat de pe urma victoriei lui Donald Trump în alegerile din 2016 a fost președintele filipinez Rodrigo Duterte. Acuzat de numeroși observatori filipinezi și străini pentru crime și abuzuri comise în cadrul nemiloasei sale campanii anti-droguri, care a condus la peste 10.000 de decese într-un an și jumătate de când a fost demarată, Duterte a găsit un aliat în Trump. Spre deosebire de Obama sau de alți lideri vestici, Trump nu l-a criticat pe Duterte, ci chiar l-a lăudat pe liderul filipinez pentru campania sa. Trump și-a atras la rândul său multe critici pentru ignorarea problemei drepturilor omului, dar asta nu a afectat impresia sa pozitivă despre Duterte, căruia i-a cerut și părerea sa personală despre starea mentală a liderului nord-coreean Kim Jong-un (Trump și Duterte punându-se de acord că liderul nord-coreean este nebun). Filipine a primit și ajutor militar din partea SUA în lupta împotriva unei insurgențe islamice ce are loc în partea sudică a țării.
Nici India nu a avut de suferit de pe urma victoriei lui Trump, prim-ministrul Narendra Modi efectuând o vizită de succes la Washington. Cei doi lideri au convenit să întărească relațiile bilaterale, deși victoria lui Trump a ridicat inițial temeri în India, numeroși tineri indieni întrebându-se dacă mai sunt bineveniți la studii în Statele Unite. Și datorită tensiunilor dintre China și India, în special disputa privind regiunea Doklam, Washington și New Delhi au continuat procesul de apropiere din ultimii ani, Trump declarându-se un prieten al Indiei.
Trump a încheiat anul cu o vizită maraton în Asia, care l-a plimbat prin Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam și Filipine. În ultimele două state, Trump a participat și la summiturile APEC (Asia Pacific Economic Cooperation Forum) și ASEAN (Association of South-East Asian Nations). Trump a lipsit însă de la întâlnirea East Asia Summit, plecând din Manila cu câteva ore înainte de începerea acesteia. Prezența sa la celelalte summit-uri a fost totuși un semnal transmis țărilor asiatice că guvernul american acordă în continuare importanță regiunii Asia-Pacific. Participarea președintelui american la aceste summit-uri este o politică pornită de Barack Obama, care implementase strategia unui pivot american către Asia-Pacific. Vizitele lui Trump din Tokyo, Seul și Beijing au fost la rândul lor un succes.
Coreea de Nord, coșmarul lui Trump și al regiunii
În mod normal, dar și ironic, Trump nu a vizitat exact țara care s-ar putea să-i definească mandatul de președinte: Coreea de Nord. Toate vizitele și întâlnirile sale cu liderii din Asia de Est au fost însă marcate de problema nucleară a Coreei de Nord și de lipsa de soluții a Statelor Unite. Încă de la inaugurarea sa, Trump a fost avertizat de predecesorul său, Barack Obama, într-o discuție privată, că problema nord-coreeană este cea mai importantă și urgentă problemă cu care se confruntă. Cuvintele lui Obama au fost profetice, în 2017, Coreea de Nord testând pentru prima dată o rachetă balistică intercontinentală (intercontinental ballistic missile – ICBM) care ar putea lovi teritoriul american, cât și bombă cu hidrogen, care ar putea distruge un întreg oraș. Strategia lui Trump a luat destul de repede contur în prima jumătate a anului: înăsprirea sancțiunilor economice, întărirea prezenței militare americane din regiune și amenințarea frecventă și deseori belicoasă cu un posibil atac preventiv lansat de SUA.
Tot anul a fost marcat de declarațiile și amenințările lui Trump, care au fost amplificate de mass-media și au atras de multe ori replici la fel de dure din Phenian. După ce Trump a amenințat Coreea de Nord cu „foc și furie”, regimul lui Kim Jong-un a amenințat că ar putea lansa patru rachete balistice către insula americană Guam, pe care să o „învăluiască în foc”. După ce Trump a amenințat Nordul cu „distrugerea totală”, ministrul de externe nord-coreean a avertizat că liderul Kim Jong-un ar putea aproba un test al unei bombe nucleare deasupra Oceanului Pacific. Acest concurs al amenințărilor militare a ridicat de multe ori temerea că un simplu accident ar putea degenera într-un război nuclear între SUA și Coreea de Nord.
Dar adevărata temere a fost și rămâne posibilitatea, des adusă în discuție de Trump și de oficialii americani, ca SUA să inițieze un atac preventiv asupra Coreei de Nord, astfel încât Kim Jong-un să nu obțină capacitatea de a lovi un oraș american cu un ICBM nuclear. Nicio altă administrație americană nu a adus, atât de des și atât de direct, în discuție un atac asupra Coreei de Nord, deoarece un conflict militar ar putea conduce la sute de mii de decese, chiar și dacă ar rămâne un atac convențional. Cum Nordul are însă capacitatea de a lansa rachete nucleare către Coreea de Sud sau Japonia (și poate chiar și SUA), un conflict cu Coreea de Nord ar putea duce la milioane de victime. Fie doar pentru a speria Coreea de Nord sau fiindcă oficialii americani chiar încep să vadă opțiunea militară ca ultima variantă posibilă, războiul a devenit un lait-motiv în Washington. Din fericire, anul 2017 s-a încheiat fără niciun conflict militar în Peninsula Coreeană, însă strategia presiunii maxime aplicată de administrația Trump nu a condus încă la o soluție pașnică.
Sancțiunile dure ar putea să-și facă efectul în 2018, dar până atunci programul nuclear și cel balistic nord-coreean continua nestingherite. Dacă oficialii americani chiar sunt dispuși să oprească Nordul cu prețul unui atac militar, atunci anul care tocmai a început l-ar putea pune față în față pe președintele american cu această decizie.
Dar importantă este și evoluția relațiilor sino-americane, care în luna decembrie a luat o întorsură mai sumbră. În ciuda declarațiilor de prietenie din timpul anului și a încercărilor lui Trump și Xi de a se flata reciproc, tensiunile dintre Washington și Beijing au ieșit la iveală. Noua strategie națională a SUA numește China ca fiind un competitor strategic și economic, iar administrația Trump a demarat atât o investigație privind furtul de proprietate intelectuală americană în China, cât și investigații comerciale care ar putea conduce la tarife împotriva unor exporturi chineze, precum oțelul sau aluminiul. Dacă SUA va impune astfel de tarife, există posibilitatea ca între cele două state să pornească un război tarifar, mult temut de economiști încă din 2016. Acestor tensiuni se adaugă și diferențele de perspectivă privind problema nord-coreeană și percepția americană că guvernul chinez nu face tot ce îi stă în putere să pună presiune pe Kim Jong-un. La sfârșitul anului, Trump s-a declarat dezamăgit de președintele chinez Xi, acuzând China că permite în continuare exportul de petrol către Coreea de Nord, încălcând astfel sancțiunile ONU.
Imediat după victoria sa din 2016, Trump părea a fi un președinte care ar putea schimba radical sistemul internațional din Asia-Pacific. După primul an de mandat, cu excepția acordului TPP, care continuă și fără SUA, Trump nu a implementat politici în Asia-Pacific radical diferite față de predecesorul său. Dar tensiunile și problemele evitate în 2017 ar putea până la urmă să se manifeste și să marcheze anul 2018. Până la urmă, Trump ar putea să își implementeze unele dintre amenințările și politicile controversate pe care le-a promovat atât în campanie, cât și în primul an de mandat. Dacă răcirea relațiilor cu China sau chiar începerea unui război tarifar ar fi nefericite, criza din Peninsula Coreeană are potențialul de a se sfârși dramatic. Chiar dacă Trump a fost în mare parte un președinte normal privind regiunea Asia-Pacific în 2017, acesta nu a pierdut nicio secundă a anului an pentru a reaminti lumii că este special. Iar începutul lui 2018 nu a adus nicio schimbare. După ce Kim Jong-un a avertizat SUA, în discursul său de noul an, că are pe biroul său un buton nuclear, Trump a avertizat și el pe Twitter că are la rândul său „un buton mai mare și mai puternic”. Iar butonul nuclear american „chiar funcționează”. Regiunea Asia-Pacific poate doar să spere că nu va afla niciodată dacă Trump are dreptate.
Comenteaza