Săptămâna 24-30 octombrie 2015
Joko Widodo anunța la Washington că Indonezia va adera la TPP
Președintele Indoneziei, Joko Widodo, a efectuat o vizită în Statele Unite, în timpul căreia s-a întâlnit cu Barack Obama, la Casa Albă. Cu această ocazie, Widodo a anunțat că Indonezia va adera la Parteneriatul Trans-Pacific (Trans-Pacific Partnership – TPP). Aceasta a fost prima vizită a unui președinte indonezian la Casa Albă de mai bine de un deceniu.
Joko Widodo avea în plan și o serie de întâlniri cu directorii celor mai mari companii IT americane, în încercarea de a atrage investiții străine în sectorul IT al Indoneziei. El a fost însă nevoit să anuleze aceste întâlniri pentru a se întoarce înapoi în țară, din cauza situației alarmante a incendiilor.
Sursă: The Guardian, abc news
Incendiile forestiere din Indonezia afectează întreaga planetă
Joko Widodo și-a scurtat călătoria pentru a participa în lupta împotriva incendiilor, însă prezența sa nu poate schimba situația alarmantă din Indonezia. Incendiile forestiere continuă de mai bine de două luni, în ciuda eforturilor internaționale de a le opri. O analiză a Bloomberg a determinat că în aceste două luni, din cauza incendiilor, Indonezia a devenit cel mai mare poluator mondial, înaintea Chinei și a Statelor Unite.
Președintele Widodo se confruntă cu proteste ale studenților, care îl acuză pentru modul defectuos în care incendiile au fost abordate.
Sfârșitul săptămânii a adus însă primele ceruri albastre din regiune în ultimele săptămâni, odată cu ploi care au curățat aerul de fum.
Sursă: Bloomberg, The Guardian, The Guardian
Incendiu devastator într-un club din Indonezia
Cel puțin 12 persoane au murit în urma unui incendiu ce a avut loc la un club de karaoke din insula indoneziană Sulawesi. Unele informații indică faptul că localul avea o singură ieșire. Câteva sute de persoane se aflau în club la momentul izbucnirii incendiului. Cel puțin 70 de persoane au ajuns la spital în urma inhalării fumului.
Sursă: BBC
Australia ar putea efectua patrule în jurul insulelor artificiale chineze din Marea Chinei de Sud
Surse din armata australiană au declarat că Australia a luat în calcul posibilitatea efectuării unor patrule militare în zona de 12 mile marine ale insulelor artificiale din Marea Chinei de Sud, asemănătoare patrulei distrugătorului american USS Lassen de săptămâna aceasta. Guvernul australian nu a luat încă nicio decizie în acest sens, dar ministrul apărării, Marise Payne, a confirmat existența acestor planuri și a declarat că Australia are interesul de a păstra intact dreptul la libera circulație maritimă în Marea Chinei de Sud. China este însă unul dintre principalii parteneri comerciali ai Australiei, astfel încât guvernul de la Canberra trebuie să pășească cu grijă, pentru a nu afecta relațiile economice dintre cele două state.
Sursă: The Wall Street Journal
Procesul intentat de Filipine împotriva Chinei va continua
Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga a decis că are jurisdicție asupra procesului intentat de Filipine împotriva revendicărilor chineze din Marea Chinei de Sud. Astfel, curtea va asculta argumentele filipineze și va lua o decizie asupra punctelor aduse în discuție de petentă. China a refuzat să participe la proces, dar acesta va continua și în absența Beijingului. O decizie este așteptată în cursul anului 2016.
Sursă: The New York Times
Filipine își întărește armata cu ajutorul Australiei
Departamentul Apărării din Australia a confirmat că va livra către Filipine trei nave folosite pentru asalt amfibiu. Acestea au fost folosite de armata australiană până când au fost retrase din folosință în decembrie 2012. Două alte vase din aceeași clasă au fost deja donate Filipinelor în luna iulie 2015. Nu se știe însă care va fi valoarea contractului pentru achiziția celor trei vase.
Sursă: IHS Jane’s
Despre cum angajați ai aeroporului din Manila plasau gloanțe în bagajele pasagerilor…
Parlamentari filipinezi au cerut demararea unei anchete la aeroportul din Manila, după apariția unor informații conform cărora personalul de securitate „scăpa” gloanțe în bagajele pasagerilor, pentru a le cere apoi sume de bani, pentru a fi acuzați de posesie ilegală de arme. Printre victime s-a numărat și un turist japonez, care s-a plâns de cele întâmplate. O investigație care să îi găsească pe vinovați a fost deja demarată.
Sursă: BBC
1MDB s-ar putea transforma într-un spectacol televizat
Președintele fondului de investiții malaysian 1MDB, Arul Kanda, a declarat că este dispus să participe la o dezbatere televizată cu liderul opoziției Tony Pua, dar cu condiția ca acesta să demisioneze din comitetul parlamentar care investighează 1MDB. Tony Pua l-a provoat pe Arul Kanda la o dezbatere televizată despre scandalul 1MDB, care a început acum aproape 4 luni.
Sursă: CNBC
Malaysia nu va mai interzice țigările electronice
Guvernul malaysian a decis să renunțe la ideea interzicerii țigărilor electronice. Decizia a fost luată în urma criticilor publice adusă propunerii de interzice a acestor dispozitive, pe care guvernul le consideră a fi de asemenea nocive sănătății umane. Dintr-o populație de 30 de milioane de locuitori, se estimează că 1 milion ar folosi țigări electronice.
Sursă: International Business Times
Situație politică tensionată în Cambodgia
Situația politică din Cambodgia a cunoscut o săptămână extrem de tensionată. Luni, 26 octombrie, doi parlamentari ai partidului de opoziție au fost bătuți în apropierea clădirii parlamentului de o gloată care protesta împotriva unui lider al partidului de opoziție. În urma asaltului, cei doi parlamentari au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Două zile mai târziu, într-o declarație publică, prim-ministrul Hun Sen a criticat atacurile și a promis că cei vinovați vor fi arestați și judecați.
Totuși, vineri, 30 octombrie, partidul lui Hun Sen, Partidul Popular Cambodgian, și-a dus la împlinire planul de a-l demite pe vicepreședintele Parlamentului, Kem Sokha, liderul de opoziție împotriva căruia era îndreptat protestul de luni. Opoziția acuză actul ca fiind neconstituțional, întrucât vicepreședintele Parlamentului își poate pierde locul doar prin deces, demisie sau dacă este bolnav. Opoziția a refuzat să participe la vot.
În tot acest timp, liderul opiziției, Sam Rainsy, aflat în Franța, l-a criticat pe Hun Sen și l-a acuzat că cele două acte au fost gândite ca o răzbunare pentru protestele pe care opoziție le-a organizat în timpul vizitei la Paris a prim-ministrului cambodgian.
Sursă: Radio Free Asia, Reuters, Al Jazeera
Guvernul din Papua Noua Guinee supraviețuiește unei încercări în Parlament
Guvernul condus de Peter O’Neill a trecut cu brio o moțiune de cenzură inițiată de opoziție. Președintele Parlamentului a refuzat să aprobe moțiunea de cenzură, pe motiv că aceasta nu ar fi respectat procedurile. El a inițiat apoi un vot de reconfirmare a guvernului, la care opoziția nu a participat. Guvernul lui Peter O’Neill a câștigat acest vot cu 78 la 2 voturi. Liderul opoziției, Don Polye, a declarat însă că opoziția va continua să depună moțiuni de cenzură până ce aceasta va fi supusă la vot.
Sursă: abc news





Comenteaza