Săptămâna 20-26 iunie 2015
Aung San Suu Kyi se îndepărtează de președinție
Marți, 23 iunie, parlamentul Myanmarului a respins două proiecte de amendare a constituției, care i-ar fi permis lui Aung San Suu Kyi, lidera opoziției, să candideze pentru funcția de președinte. Amendamentele au fost respinse, deși au primit 66% dintre voturi, întrucât pentru a fi aprobate era necesară o majoritate de 75%. Primul amendament ar fi redus majoritatea parlamentară necesară unor modificări constituționale de la 75% la 70%, eliminând astfel dreptul de veto al forțelor militare, care au alocate 25% din locurile parlamentare. Al doilea amendament ar fi adus mici modificări articolului 59(f) din constituție, care interzice celor care au copii sau soț/soție cu cetățenie străină să dețină funcția de președinte. Aceste modificări nu i-ar fi permis însă lui Aung San Suu Kyi să devină președinte, fiind necesar un amendament suplimentar până la alegerile din toamnă.
Sursă: Radio Free Asia
Japonia și Filipine sfidează China
Miercuri, 24 iunie, Japonia și Filipine au efectuat un zbor de patrulare în apropierea unei zone disputate din Marea Chinei de Sud. Exercițiile de căutare și salvare ale celor două forțe militare s-au desfășurat la 92 km nord de insula Palawan, sfidând astfel avertismentele primite din partea Chinei. Tot săptămâna aceasta, Marina filipineză urmează să aibă exerciții separate cu Statele Unite.
Sursă: GMA News Online, The Straits Times, Business Insider
Vase militare indiene în vizită în Cambodgia și Thailanda
Într-o misiune sub umbrela politicii „Act Est”, nave ale Marinei indiene au vizitat porturi din Cambodgia și Thailanda. Pe lângă întărirea legăturilor bilaterale, un scop al vizitei este întărirea interoperabilității forțelor navale.
În timpul misiunii, navele militare indiene au vizitat și porturi din Indonezia, Singapore, Malaysia și Australia.
Sursă: The Economic Times
Bali devine imaginea turismului indonezian
Indonezia dorește ca până în 2020 să-și dubleze numărul de turiști străini, urmând ca toate eforturile de promovare să se îndrepte spre Bali și insulele din apropierea Singapore. Bugetul aprobat pentru marketing anul acesta atinge 75 milioane de dolari.
Statul indonezian are în plan construirea unui aeroport internațional în Bali și a unei șosele cu taxă în partea de vest a insulei. Indonezia atrage doar 9,4 milioane de turiști străini în timp ce vecinele sale, Thailanda și Malaysia atrag, împreună, peste 40 milioane.
Sursă: Bloomberg
Hyundai Engineering & Construction câștigă un proiect de dezvoltare cu Timorul de Est
Hyundai a câștigat un contract pentru construirea unei faleze de 3,3 km și a unor clădiri din cadrul unui proiect petrolier, în orașul Suai, din Timorul de Est. Acesta este primul contract câștigat de Hyundai în Timorul de Est, iar valoarea sa este de 720 milioane dolari și construcția va fi finalizată în 2018.
Sursă: Yonhap News Agency
Summitul Cambodgia-Laos-Vietnam-Myanmar (CLMV) a avut loc în Myanmar
Al șaptelea Summit Cambodgia-Laos-Vietnam-Myanmar (CLMV) a început pe 22 iunie în Naypyidaw și a reunit liderii Vietnamului, Myanmarului, Cambodgiei și Laosului. Cele patru state vor adopta un plan pe trei ani care vizează opt sectoare: comerț și investiții, agricultură, industrie și energie, transport, turism, dezvoltarea resurselor umane, sănătatea, precum și conservarea mediului.
Discuțiile s-au purtat în jurul progreselor înregistrate de proiectele în desfășurare și al cooperării dintre țări, pentru a micșora decalajul de dezvoltare dintre statele ASEAN.
Tot în Naypyidaw a avut loc și Summitul Irrawaddy-Chao Phraya-Mekong pentru Strategia de Cooperare Economică, care pe lângă cele patru state CLMV a inclus și Thailanda. Prim-ministrul thailandez, generalul Prayut Chan-o-cha, a participat la acest summit.
Sursă: Bangkok Post, The Nation
Tribunal ONU pentru vinovații tragediei MH17
Olanda, Malaysia, Australia, Belgia și Ungaria cer înființarea unui tribunal ONU, care să-i judece pe cei responsabili pentru doborârea avionului MH17, deasupra teritoriului ucrainean. Nu se știe dacă Rusia va vota pentru formarea acestuia, având în vedere posibilitatea ca și aceasta să fie implicată în incident.
Malaysia speră ca măsura să fie adoptată pe 22 iulie, la un an de la prima rezoluție care solicită ca făptașii să fie aduși în fața justiției.
Sursă: Straits Times
Sentință definitivă pentru francezul condamnat la moarte în Indonezia
Serge Atlasul este ultimul din grupul celor opt traficanți străini de droguri care va fi executat după ce ultimul său apel a fost respins. Refuzul președintelui indonezian, Joko Widodo, de a oferi clemență va adaugă Franța pe lista țărilor revoltate și va crea tensiuni între cele două state.
În aprilie, șapte străini de naționalitate australiană, braziliană și nigeriană au fost executați, stârnind mânia Australiei, care și-a retras ambasadorul din Indonezia, iar președintele Braziliei a refuzat să accepte acreditările unui nou ambasador indonezian.
Pedeapsa capitală pentru traficul de droguri a fost reintrodusă în 2013, iar actualul președinte indonezian refuză aplicarea oricărei clemențe declarând că luptă împotriva unei epidemii naționale. În medie între 30 și 50 de indonezieni mor în fiecare zi datorită supradozelor sau accidentelor produse de consumul de droguri sintetice.
Sursă: The Star, New York Times
Un jurnalist CNN Filipine este asasinat
Joi, 25 iunie, în timpul dimineții, un asistent cameraman al CNN din Cavite, Filipine, a fost împușcat mortal. Agresorul nu este cunoscut, fugind de la locul faptei. Motivul atacului nu este încă cunoscut.
Într-o declarație de presă, CNN Filipine deplânge pierderea colegului lor și cere ca atacatorul sau atacatorii să fie aduși în fața justiției. Acesta este al 27-lea jurnalist ucis sub conducerea administrației Aquino.





Comenteaza