Pe viitor va fi foarte dificil pentru Statele Unite să dobândească o influență reală în Asia Centrală în contextul unei tot mai puternice prezențe chineze și rusești în această zonă și a unei posibile ascensiuni a Turciei și Iranului ca forțe regionale.
Pe 3 august, miniștrii de externe din cinci state din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan) s-au întâlnit la Washington cu secretarul de stat american John Kerry în cadrul celei de-a doua întâlniri SUA-Asia Centrală (C5+1). Pe agenda discuțiilor s-au aflat securitatea regională și lupta împotriva terorismului, comerțul și investițiile, dezvoltarea economică și schimbările climatice. John Kerry a anunțat că Statele Unite va investi 15 milioane de dolari în cinci proiecte regionale. În comparație cu prezența rusă (mai ales în termeni militari și de securitate) și cea chineză (în domeniul economic), implicarea Washingtonului în Asia Centrală este redusă și există puține indicii că ea ar putea crește semnificativ pe viitor.
Contextul istoric al regiunii și implicarea marilor puteri
De-a lungul istoriei, Asia Centrală (vezi harta) a fost o regiune înconjurată mari puteri. În nord și est și-au avut originea imperiile stepelor (hunii, mongolii etc.), urmați apoi de expansiunea Rusiei țariste. Dinspre sud a venit expansiunea arabă și Islamul și diferitele imperii care își aveau centrul în Persia (Iran). Mai spre sud, controlul britanicilor asupra Indiei a transformat Asia Centrală în zona de contact între Imperiul Britanic și Imperiul Rus pe tot parcursul secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Istoria mai îndepărtată a Chinei nu este nici ea străină de perioade de expansiune în Asia Centrală. În ceea ce privește trecutul recent al regiunii, acesta a fost marcat de dominația sovietică de până în 1991, când cele cinci state amintite mai sus au devenit independente în urma destrămării URSS. În prezent, în afară de Kârgâzstan (stat care se luptă să păstreze o democrație relativă), celelalte state sunt conduse de regimuri autoritare, criticate pentru nerespectarea drepturilor omului, alegeri trucate și suprimarea opoziției. Dependența lor de economia rusă și de exporturile de petrol și gaze naturale (în cazul Kazahstanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului) a făcut ca recenta prăbușire a pieței petrolului și a gazului natural să aibă un impact negativ asupra regiunii.
Fragmentarea accentuată a Asiei-Centrale, amplificată de intervenția marilor puteri, l-a determinat pe specialistul american în relații internaționale și fost consilier național de securitate Zbigniew Brzezinski s-o numească „Balcanii Eurasiei” (o zonă, deci, marcată de un vid de putere, mozaic etnic, instabilitate și intervenția vecinilor mari puteri. Brzezinski include în această descriere și Caucazul). Importanța regiunii este dată de resursele sale naturale, în principal petrol, gaze naturale și resurse minerale, alături de poziția strategică, la intersecția unor puteri cu interese în zonă – Rusia, China, Iran, Turcia. Un alt aspect important este inaccesibilitatea Asiei Centrale dinspre mare, ceea ce face dificilă intervenția sau prezența SUA, statul care domină fără rival mările și oceanele, dar căruia îi este extrem de dificil să contrabalanseze, în zona eurasiatică, puterea Moscovei sau pe cea a Chinei.
În prezent, există o sumă de proiecte și de organizații dirijate de marile puteri, care se concentrează asupra Asiei Centrale. Unele dintre acestea sunt proiectele inițiate de Rusia pe ruinele fostei Uniuni Sovietice. Comunitatea Statelor Independente (CSI), fondată imediat după 1991, cuprinde 9 dintre cele 15 foste republici sovietice și alte două cu statut de asociat. În afară de Turkmenistan (doar membru asociat), celelalte 4 state din grupul C5 sunt membre CSI. CSI prevede cooperarea părților în domenii ca economia, securitatea regională, politici de imigrație. Sub umbrela CSI se găsește Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară fondată în 1992, condusă de Moscova și care are în prezent șase membri (printre care, alături de Rusia, se găsesc Tadjikistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Armenia și Belarus. Uzbekistan s-a retras în 2012). Cel mai important proiect de cooperare economică venind dinspre Moscova este Uniunea Economică Eurasiatică, fondată în 2014 și având acum 5 membri: Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Armenia și Belarus. Această construcție este un proiect de integrare economică care încearcă să contracareze influența Uniunii Europene, care se apropie tot mai mult de zone pe care Rusia le consideră „vecinătatea ei apropiată” (spațiul ex-sovietic).
O altă rețea de organizații are în centru China, care a depășit în 2013 Rusia ca principalul partener comercial al celor cinci state din Asia Centrală menționate anterior. Prin Asia Centrală trece ruta terestră a marelui plan al Chinei de realizare a unui Nou Drum al Mătăsii, un vast proiect de investiții în infrastructură și nu numai, care ar conecta Asia de Est cu Europa. Un alt proiect chinez notabil este Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură, inițiativă lansată în 2014, care are în prezent 37 de membri și susține investiții masive în Asia Centrală (patru state dintre cele cinci menționate mai sus, în afară de Turkmenistan, participă). Cea mai importantă platformă pentru armonizarea intereselor rusești și chineze în regiune este Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), o organizație interguvernamentală fondată în 2001, cu șase membri cu drepturi depline în prezent (China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Tadjikistan). India și Pakistan se vor alătura în 2016. OCS promovează cooperarea în domenii cheie, printre care cele mai importante sunt combaterea terorismului, separatismului și extremismului („cele trei rele”), dar și cooperarea economică. Această organizație are potențialul de a bloca influența americană în zonă, dar doar în cazul în care va exista o reală cooperare între membrii săi, mai ales Rusia și China.
Evenimente mai recente par a indica un interes tot mai sporit pentru Asia Centrală din partea a două foste imperii cu o prezență istorică în această regiune: Turcia și Iranul. Prima este în cursul unei reorientări în politica externă spre Asia în urma tentativei eșuate de lovitură de stat de la Ankara și a represiunii care i-a urmat (vezi și recenta vizită a președintelui Erdoğan la Moscova). Iranul va deveni tot mai influent în zonă pe fondul, pe de o parte, a prăbușirii vecinilor săi Afghanistan și Irak în urma intervențiilor americane, pe de alta, ca urmare a recentei ridicări a sancțiunilor internaționale asupra Teheranului – în urma acordului nuclear încheiat cu marile puteri. India la rândul său ar putea fi un jucător important pe viitor, însă relațiile tensionate cu Pakistanul îi blochează ruta spre Asia Centrală.
După 1991, Washingtonul a susținut independența fostelor republici sovietice și a promovat stabilitatea regională în contextul tulburărilor care au urmat prăbușirii Uniunii Sovietice și fragmentării controlului asupra armelor rusești de distrugere în masă. După atacurile teroriste din septembrie 2001, însă, politica SUA în Asia Centrală s-a concentrat pe aspectele militare și de securitate. Regiunea a devenit importantă mai ales în termeni logistici pentru intervenția în Afghanistan. Două baze militare americane au fost deschise în acest sens, una în Uzbekistan, la Karshi-Khanabad, și cealaltă în Kârgâzstan, la Manas. Doar ocazional au mai fost folosite și baze din Tadjikistan. Tensiunile cu Tașkentul au dus însă la închiderea bazei Karshi-Khanabad în 2005, Rusia și China protestând și ele împotriva unei prezențe permanente a americanilor în Asia Centrală. Baza din Kârgâzstan a rămas deschisă până în 2014, retragerea SUA fiind salutată atunci de Moscova. Acum, pe fondul reducerii treptate a prezenței americane și în Afghanistan, orchestrată de administrația Obama, Washingtonul este în curs de recalibrare a politicii sale. Această retragere accentuează influența tot mai mare a Beijingului în zonă. Posibilitățile reale de creștere a prezenței SUA în Asia Centrală sunt limitate, zona fiind mai puțin importantă pentru interesele americane, decât este Orientul Mijlociu, regiunea Asia-Pacific sau Europa de Est. În plus, competiția cu Rusia și China este inegală din cauza marii distanțe care separă Statele Unite de această regiune.
Întâlnirea C5+1 și interesele americane în zonă
Interesele americane țin de stabilitatea zonală, împiedicarea terorismului să prindă rădăcini într-o regiune locuită de populații musulmane și democratizarea regimurilor de guvernare (în acest ultim punct progresele sunt cele mai slabe). Întărirea cu cele cinci republici este în avantajul SUA, în măsura în care ar bloca extinderea puterii chineze și ruse (în ultimii ani, Rusia a intervenit direct în regiunea ex-sovietică, atât în Georgia cât și în Ucraina, iar retorica belicoasă a lui Vladimir Putin la adresa Kazahstanului, cel mai puternic stat dintre cele cinci, i-a îngrijorat pe liderii regionali). Cele cinci republici din Asia Centrală ar avea nevoie de o prezență occidentală în zonă, măcar pentru a-și spori puterea de negociere în relația cu Moscova sau Beijing (arătând că au și alte opțiuni), sau chiar pentru a evita să fie prinse între acești doi giganți asiatici.
Pe fondul acestor interese comune, prima întâlnire în format SUA-Asia Centrală (C5+1) a avut loc în toamna anului trecut, la Samarkand, în Uzbekistan. S-a hotărât ca aceste summituri să aibă loc anual, la nivel de miniștri de externe. În cadrul întâlnirii de pe 3 august de la Washington, SUA a insistat pe întărirea cooperării regionale în domenii ca lupta împotriva terorismului, competitivitatea economică, rețeaua de transport între statele din Asia Centrală, folosirea energiei regenerabile și o abordare comună a problemelor ce țin de schimbările climatice. Proiectele despre care s-a discutat în capitala americană sunt modeste, raportate la inițiativele amintite mai sus și care vin din partea Chinei și a Rusiei, însă ele reprezintă un început și un semnal că retragerea treptată din Afghanistan nu înseamnă dezinteresul Statelor Unite pentru această regiune.
Rusia și China nu ar fi foarte mulțumite în cazul unei revigorări a prezenței americane în zonă, întrucât ambele au beneficiat de pe urma politicii mult mai prudente a lui Barack Obama (comparativ cu cea a predecesorului său George W. Bush) pentru a-și mări influența. Ziarul chinez cu tentă naționalistă Global Times amintește că totul depinde acum de cine va câștiga cursa pentru Casa Albă, menționând că o administrație Clinton ar putea relansa competiția marilor puteri pentru control în regiune. Platforma de știri rusească Sputnik News (cunoscută pentru tonul său virulent) acuză Statele Unite că urmărește o confruntare cu Rusia și că încearcă să destabilizeze regiunea. Unul dintre experții ruși citați de Sputnik News vorbește chiar despre încercarea Washingtonului de a încercui Rusia și China.
În concluzie, există o serie de interese comune între Statele Unite și cele cinci republici din Asia Centrală. Cu toate acestea, lipsa progresului lor pe calea democratizării, dependența economică de Rusia și China și prezența militară mult mai pregnantă a Moscovei în zonă, ca și distanța care separă această regiune de continentul american, fac foarte dificilă o întărire a influenței occidentale. În acest moment, prin proiectele sale, Beijingul este marea putere care se găsește în ascensiune în regiune. Rămâne de văzut măsura în care forumul de dialog C5+1 va putea fi urmat de o implicare mai substanțială a americanilor în Asia Centrală, sau va rămâne doar o inițiativă cu obiective limitate.
Comenteaza