A devenit deja o opinie generală că Xi Jinping este cel mai puternic lider chinez de după Deng Xiaoping, inițiatorul reformelor economice chineze care au propulsat China la statutul de a doua mare economie a lumii. Unii merg chiar mai în urmă în timp cu comparația, vorbind de cel mai puternic lider de după Mao, fondatorul Republicii Populare Chineze. Această evoluție din ultimii patru ani, de când Xi Jinping a devenit secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCC) în noiembrie 2012, a fost neașteptată. La acel moment, majoritatea analiștilor și observatorilor se întrebau dacă Xi va fi un lider slab și cât de puternică va fi influența fostului președinte Jiang Zemin, care părea a fi influențat componența Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al PCC, grupul de șapte oameni de la vârful piramidei politice a Chinei. Pe atunci, se considera că Xi Jinping face parte din facțiunea lui Jiang, în a cărui umbră părea a fi președinția sa.
Dar lucrurile au început să se schimbe odată cu campania anticorupție declanșată în 2013. Dacă la început campania era văzută doar ca o fațadă sau un instrument de luptă internă, încetul cu încetul a devenit clar că ea țintește și oficiali importanți, simbolizând puterea acumulată de Xi Jinping. Apogeul a fost arestarea și condamnarea lui Zhou Yongkang, care făcuse parte, până în 2012, din Comitetul Permanent al Biroului Politic, fiind deci unul dintre cei mai puternici oameni din China. Puterea sa era augmentată de faptul că fusese șeful serviciilor de securitate internă ale Chinei, care au un buget mai mare decât bugetul militar al țării. Dar rețeaua sa de influență a fost minuțios destrămată, pentru ca în final și Zhou să fie investigat. A fost un act fără precedent în istoria post-reformă a Chinei, existând un cod nescris conform căruia liderii din Comitetul Permanent al Biroului Politic nu vor fi investigați după pensionare, pentru a preveni astfel luptele interne în partid.
Încetul cu încetul a devenit clar și faptul că Xi nu este omul lui Jiang, ci, din contră, chiar încearcă să diminueze puterea și influența acestuia. Unii au început chiar să speculeze despre posibilitatea ca Jiang să fie următoarea țintă a campaniei anticorupție. O astfel de acțiune ar fi riscat să destabilizeze întreg sistemul politic al Chinei, astfel încât zvonurile nu s-au adeverit până acum. Dar influența lui Jiang a fost puternic redusă, mai ales în rândul forțelor militare, unde Xi a decapitat fosta conducere, investigându-i pe cei mai importanți generali de la conducerea Comisiei Militare Centrale din perioada 2003-2012: Xu Caihou și Guo Boxiong (amândoi numiți în poziția de vicepreședinți ai comisiei de către Jiang Zemin). Această campanie a avut atât rolul de a curăța, întări și profesionaliza armata chineză, cât și acela de a întări controlul lui Xi asupra forțelor militare. Dacă Hu Jintao, predecesorul său, nu a reușit niciodată să își consolideze puterea asupra armatei, fiind mereu în umbra influenței lui Jiang, Xi a devenit liderul incontestabil al forțelor militare.
2016 a început și s-a încheiat în aceeași notă: cu procesul de consolidare a puterii lui Xi Jinping. La începutul anului, diverși lideri provinciali de partid au început să folosească sintagma centru al conducerii (core leader) când vorbeau de Xi Jinping. Sintagma era importantă deoarece ea fusese folosită, cu decenii în urmă, de Deng Xiaoping, pentru a-i proteja poziția succesorului său, Jiang Zemin. Deng a afirmat că Mao, el însuși, iar apoi Jiang au fost cu toții centrul conducerii partidului în generația fiecăruia. Altfel spus, Jiang trebuie respectat ca fiind liderul incontestabil al partidului. Succesorul său, Hu Jintao, nu s-a bucurat de această titulatură. Hu a fost mai degrabă un primus inter pares, promovând o conducere colectivă a partidului, prin Comitetul Permanent al Biroului Politic și Biroul Politic în sine. În umbră plutea desigur și influența lui Jiang, pensionat, dar nu și retras.
Folosirea termenului în cazul lui Xi demonstra că acesta a abandonat conducerea colectivă, fiind o confirmare a statutului său. Încetul cu încetul, mai mulți lideri provinciali au început să folosească termenul, probabil în încercarea de a-și dovedi loialitatea față de Xi.
În timpul verii, termenul a devenit mai rar folosit, iar în luna septembrie a avut loc un eveniment care a pus sub semnul întrebării poziția centrală a lui Xi: punerea sub investigație a lui Huang Xingguo, secretarul de partid din Tianjin, orașul-port de lângă Beijing. Huang era considerat un aliat al lui Xi, pe care îl lăudase la începutul anului ca fiind centrul partidului. Până acum, campania anticorupție nu mai țintise niciun aliat important al președintelui Chinei. Huang părea a fi primul astfel de aliat al lui Xi investigat pentru corupție, un semn că adversarii din partid ai lui Xi încearcă să îl atace pe acesta sau poate un semn că în fața opoziției din partid față de campania anticorupție și față de consolidarea puterii, Xi a trebuit să sacrifice un aliat. Oricum, căderea lui Huang nu părea a fi o veste bună pentru Xi.
La două luni distanță, la sfârșitul lui octombrie, a avut loc cea de-a șasea plenară a celui de-al XVIII-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, ultima astfel de întâlnire înainte de congresul partidului de anul viitor, la care s-ar putea să fie promovați viitorii lideri ai Chinei, care vor prelua ștafeta în 2022. Plenara a fost un moment important pentru liderii chinezi, fiind o oportunitate de consolidare a poziției fiecăruia. Pentru Xi, întâlnirea a fost o victorie: în comunicatul final, Xi era numit centrul conducerii partidului, o recunoaștere la cel mai înalt nivel a conducerii centrale față de poziția lui Xi. Acum nu mai era vorba de câțiva lideri provinciali care îl lăudau pe Xi, ci de recunoașterea întregului partid față de puterea președintelui Chinei. Victoria nu a fost însă totală, întrucât în același comunicat se vorbea despre rolul central al sistemului de decizie colectivă, subliniindu-se importanța menținerii acestuia și avertizând împotriva încălcării sale. Altfel spus, Xi a depășit nivelul de primus inter pares, fiind centrul conducerii partidului, dar este încă înconjurat și de ceilalți lideri, de a căror părere trebuie să țină cont. Până la urma, un sistem asemănător cu cel al lui Deng Xiaoping, dar diferit de vremea lui Mao, cel care a inițiat un adevărat război civil împotriva Partidului Comunist, sub forma Revoluției Culturale din 1966-1976. Chiar și puțin diluată de menționarea sistemului de decizie colectivă, noua titulatură a lui Xi se adaugă numeroaselor alte titluri ale acestuia (președinte, secretar general, comandant suprem al armatei, președinte al numeroase comisii de nivel înalt), accentuând imaginea sa de lider incontestabil al partidului și al Chinei.
Odată trecut anul 2016, Xi începe noul an într-o poziție solidă, pregătit pentru congresul din toamnă, la care se va alege o nouă componență a Biroului Politic și a Comitetului Permanent al Biroului Politic, cele mai importante foruri de conducere din China. Există multe speculații despre posibilele rezultate, de la o componență care urmează regulile tradiționale de succesiune, la o adevărată lovitură a lui Xi, prin îndepărtarea din postul de premier a lui Li Keqiang, care face parte dintr-o facțiune diferită a partidului, apropiată fostului președinte Hu Jintao. Mult mai probabilă este desigur prima variantă, dar speculațiile privind puterea și influența lui Xi au condus la numeroase scenarii, existând posibilitatea ca Xi să nu numească niciun succesor în 2017, ci să încerce să rămână la putere pentru încă un mandat, până în 2027. În sistemul politic chinez, destul de bine instituționalizat în ultimii 15 ani, ar fi un gest fără precedent, care ar ilustra cu adevărat puterea incontestabilă a lui Xi. Astfel, congresul este așteptat cu nerăbdare, pentru a afla fie identitatea viitorilor lideri, fie dacă Xi va rămâne la putere pentru încă 5 sau 10 ani. În cele aproape 10 luni dinaintea congresului vor avea loc numeroase schimbări de personal, demiteri și promovări, care vor oferi indicii privind posibilele evoluții de la congres. Va trebui să privim deci atent astfel de schimbări de personal, atât la nivel regional, cât și la nivel central, dar opacitatea sistemului politic chinez face imposibilă anticiparea rezultatului congresului.
La sfârșitul anului 2017, ar trebui însă să ne facem o idee mai clară despre puterea și intențiile lui Xi și despre viitorul politic al țării. Până atunci, va fi un an plin de evenimente pe scena politică chineză, pe care președintele Xi Jinping îl începe dintr-o poziție de forță, după un 2016 în care lucrurile par a fi mers bine pentru el.
Comenteaza