Acum 70 de ani, pe 15 august 1947, obținerea independenței de către India a reprezentat un moment istoric pentru întreaga lume. Era colonialismului se apropia de sfârșit, iar Imperiul Britanic pierdea cea mai importantă „perlă” a lanțului său colonial, India. Tot în aceeași zi, 15 august 1947, primul prim-ministru al Indiei independente, Jawaharlal Nehru, declara: „exact în această zi la miezul nopții, când lumea doarme, India se va trezi la viață și libertate”. „Libertatea și pacea”, despre care Nehru vorbea, au fost însă presărate cu confruntări aprige între hinduși și musulmani, procesul de pace dintre cele două părți fiind alterat de părăsirea subcontinentului indian de către Imperiul Britanic. Protestele au izbucnit de-a lungul noii granițe trasate, în mod special în provincia Punjab, din nord-vestul Indiei.
Sfârșitul conducerii Britanice a subcontinentului indian a determinat formarea a două state: India, cu o majoritate hindusă, și cu un guvern secular, iar de pe altă parte, Republica Islamică a Pakistanului. Rezultatul partiționării a dus la proteste masive, numărul deceselor depășind 1 milion de persoane, și la un val de migranți nemaiîntâlnit, aproximativ 15 milioane de oameni fugind din calea violențelor, musulmanii plecând în Pakistan și hindușii în India. O altă așa-zisă moștenirea a partiționării poate fi observată în mult disputata regiune Kashmir.
Calea spre libertate a Indiei a fost unică, aceasta fiind începută în anul 1920, odată cu reîntoarcerea lui Mahatma Gandhi din Africa de Sud în India. Teoria gandhiană a non-violenței a inspirat de-a lungul timpului lideri și intelectuali importanți precum: Barack Obama, Martin Luther King Jr., Steve Jobs, Albert Einstein, Nelson Mandela. Totuși, pe subcontinentul indian nu a existat întotdeauna acest model de independență prin non-violență. De exemplu, în anul 1857 a luat naștere prima mișcare de independență a Indiei împotriva Coroanei Britanice. Adepții acestei mișcări, dar și conducătorii Congresului Național Indian, format în 1885 în urma violențelor dintre cele două părți, au organizat numeroase răscoale militare cu scopul obținerii mai multor drepturi civile și de proprietate funciară.
În anul 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mahatma Gandhi a lansat mișcarea „Quit India”, moment în care a cerut cu insistență sfârșitul conducerii britanice. Ca urmare a implicării Indiei în cel de-al Doilea Război Mondial, când 2,3 milioane de soldați indieni au luptat alături de englezi, Marea Britanie a promis Indiei independența odată cu finalizarea războiului. Imperiul Britanic, distrus de ororile celui de-al Doilea Război Mondial, nu a mai putut rezista presiunilor pentru independență venite din partea Indiei, în particular din partea Congresului și Ligii Musulmane, care conduceau detașat în sondajele vremii. Chiar și primul prim-ministru laburist al Marii Britanii post cel de-al Doilea Război Mondial, Clement Attlee, a sprijinit independența Indiei.
În urma presiunilor făcute de Muhammad Ali Jinnah, fondatorul Pakistanului și conducătorul Ligii Musulmanilor din India, și acoliții săi, care cereau ca musulmanii să aibă propriul lor stat, a fost creat Planul Mountbatten, care prevedea partiționarea Indiei Britanice în două dominioane independente: India și Pakistan. Urmarea Planului Mountbatten a fost Planul de Demarcație Teritorială Radcliffe (acest plan poartă numele inginerului Sir Cyril Radcliffe), care a avut sarcina de a trasa o graniță între India și Pakistan, și India și Bangladesh, și de a împărți teritoriul între populația hindusă și cea musulmană.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că Pakistan își sărbătorește ziua națională pe 14 august, pe când India o sărbătorește pe 15 august, deoarece guvernatorul Indiei Britanice, Lordul Mountbatten, a mers prima dată în Pakistan pentru celebrare, și apoi, pe 15 august, în India. India a rămas dominion britanic până în anul 1950, moment în care și-a elaborat propria constituție, în timp ce Pakistanul a fost sub conducerea Regelui George al VI-lea până în anul 1956, când și-a elaborat de asemenea propria constituție.
Deși planul de partiționare a avut succes în acel moment, pacea nu se instalase în subcontinetul indian. Primul război indo-pakistanez a avut loc în anii 1947-1948, când Pakistanul se temea că maharajahul regiunii Jammu și Kashmir, Hari Singh, va decide alăturarea regiunii Indiei. Populația regiunii era predominant musulmană, iar după partiționare avea posibilitatea alegerii cărei țări să se alăture, India sau Pakistan. După ce armata pakistaneză a invadat Jammu și Kashmir, Hari Singh a fost constrâns să semneze, pentru a primi sprijin militar indian, Acordul de Aderare a statului Jammu și Kashmir sub jurisdicția Indiei. Astfel a pornit primul război dintre India și Pakistan. Acordul de încetare a focului a fost semnat pe 1 ianuarie 1949.
În anul 1956, izbucnește cel de-al doilea război indo-pakistanez, care a avut ca miză controlul regiunii Kashmir. Această confruntare se încheie cu un acordat de încetare a focului, mandatat de către Națiunile Unite. În 1971, Pakistanul pornește un atac împotriva regiunii Bengal (pe atunci Pakistanul de Est) masacrând zeci de mii de persoane. India intervine și înăbușește confruntarea, creându-se astfel statul independent Bangladesh. Relațiile dintre India și Pakistan păreau că revin la normal în anul 1972, moment în care prim-miniștrii celor două state semnează un acord de reîntoarcere la patrie a prizonierilor de război pakistanezi. Tensiunile însă escaladează, iar în anul 1974 India devine prima țară care nu este membru permanent al Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite care efectuează un test nuclear, pe nume Smilling Buddha. În anul 1998, India detonează cinci dispozitive nucleare, iar Pakistanul, șase. Aceste acțiuni au atras sancțiuni internaționale. La doar un an, conflictul militar izbucnește din nou, dar de această dată în regiunea Kargil din Kashmir. Această acțiune a fost inițiată de India în momentul în care luptătorii de gherilă din Kashmir, susținuți militar de Pakistan, ocupau anumite zone din lanțul Himalaya.
Relațiile dintre cele două state au oscilat de-a lungul timpului. În anul 2008, India și Pakistan deschid prima rută comercială în 60 de ani de libertate, de-a lungul regiunii disputate Kashmir. De asemenea, în 2014, Narendra Modi îl invită pe fostul prim-ministru al Pakistanului, Nawaz Sharif, la inaugurarea sa în funcția de prim-ministru al Indiei. Tensiunile dintre cele două țări au rămas însă ridicate, regiunea Kashmir fiind încă disputată.
Pe parcul celor 70 de ani de la obținerea independenței, India a reușit să depășească, într-o anumită măsură, multe dintre problemele de ordin domestic, obținând recunoașterea globală în numeroase domenii. Consecințele negative ale partiției din 1947 rămân însă simțite în relațiile dintre India și Pakistan.
Comenteaza