Vizita lui Zhang Dejiang, al treilea cel mai înalt oficial chinez, în Hong Kong și efectele generate în rândul populației.
Zhang Dejiang, al treilea cel mai înalt oficial chinez, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic Central al Partidului Comunist Chinez și președintele parlamentului chinez, a efectuat o vizită în Hong Kong. Zhang, oficialul chinez care coordonează legătura Beijingului cu Hong Kong, este cel mai înalt demnitar chinez care vizitează orașul în ultimii patru ani, perioadă în care au avut loc proteste de amploare îndreptate împotriva guvernului de la Beijing, în 2014. Protestele au fost cauzate de refuzul Beijingului de a permite alegeri libere pentru cea mai înaltă funcție politică din Hong Kong, guvernul chinez hotărând ca doar 2-3 persoane aprobate de Beijing vor putea candida. Hong Kong, o fostă colonie britanică, reintegrată în China sub principiul „O țară, două sisteme”, se bucură de un sistem politic, juridic și economic diferit față de Beijing. Dar unii cetățeni ai Hong Kong-ului se tem de faptul că Beijingul controlează din ce în ce mai mult orașul, temeri ce au stat la baza protestelor din ultimii ani. Ei sunt de asemenea dezamăgiți de faptul că guvernul chinez nu pare a-și fi ținut promisiunea făcută în 1997, când Hong Kong-ul a trecut din posesia Marea Britaniei sub tutela Chinei: progresul către alegeri libere. Cel mai recent, arestarea în China a unor cetățeni ai Hong Kong-ului a creat teama că sistemul juridic chinez a început să își facă simțită prezența și în Hong Kong, în contradicție cu legea locală. Din cauza temerii legate de noi proteste, vizita lui Zhang Dejiang a fost probabil cea mai bine păzită vizită din istoria recent a Hong Kong-ului, fiind detașați aproape 6.000 de polițiști, dintr-un total de 29.000.
Zhang Dejiang a încercat să domolească temerile cetățenilor din Hong Kong, asigurându-i că își vor putea păstra identitatea și că orașul nu va fi absorbit de China. El a reafirmat principiul „O țară, două sisteme”, spunând că ideea lui Deng Xiaoping de a păstra sistemului politico-economic diferit al Hong Kong-ului rămâne intactă. Afirmațiile sale au făcute în cadrul unui discurs de 25 de minute. Zhang a mai adăugat că Beijing-ul este dornic să asculte opiniile și sugestiile oamenilor de rând din Hong Kong. Discursul a fost boicotat de parlamentarii din Hong Kong care se opun controlului chinez, un bloc cunoscut sub numele de „pan-democrat”. Zhang a reiterat susținerea Chinei pentru principiul „o țară, două sisteme”, care nu trebuie schimbat. Zhang a criticat însă dur orice propunere de independență a Hong Kong-ului, afirmând că noul val al „localismului” este de fapt „secesiune în numele localismului”.
În încercarea de a ilustra apropierea sa față de Hong Kong, Zhang Dejiang a iscat o altă controversă, fiind criticat pentru declarațiile sale legate de SARS (Severe acute respiratory syndrome – Sindromul Acut Respirator Sever), virusul care a creat panică față de o posibilă pandemie în 2003. Zhang, care atunci era șeful local al partidului în provincia Guangdong, de lângă Hong Kong, a declarat că își aduce aminte de victoria comună împotriva SARS. În Hong Kong, declarația a fost criticată, deoarece guvernul din Guangdong a încercat să ascundă atunci epidemia SARS care izbucnise în provincie, virusul ajungând mai apoi în Hong Kong, unde a provocat sute de decese.
Zhang Dejiang a participat și la o conferință organizată în Hong Kong, despre proiectul One Belt, One Road, care prevede refacerea Drumului Mătăsii, atât pe uscat, cât și pe mare. Zhang a ilustrat rolul pe care Hong Kong-ul îl poate juca în cadrul acestui proiect. Orașul va avea un rol important în cadrul proiectului, în special prin prisma sectorului financiar bine dezvoltat al Hong Kong-ului.
La începutul vizitei, Zhang Dejiang a afirmat că scopul prezenței sale în Hong Kong este „să vadă, să asculte, să vorbească”. Din punctual de vedere al protestatarilor, care nu s-au putut apropia de Zhang și însoțitorii săi, acesta nu a putut să vadă și să asculte adevăratele sentimente ale Hong Kong-ului. Prezența masivă a poliției a demonstrat însă faptul că nu tot Hong Kong-ul l-a așteptat cu brațele deschise pe oficialul chinez. Liderii de la Beijing sunt probabil conștienți de opoziția care se consolidează în oraș față de centralizarea puterii și își vor planifica cu atenție pașii în viitor. Tonul vizitei a fost relativ conciliant, Zhang oferind asigurări, însă fiind în același timp ferm în opoziția sa față de curentul independenței. Mesajul transmis Hong Kong-ului de administrația lui Xi Jinping, prin vocea lui Zhang Dejiang, a fost clar: viitorul Hong Kong-ului va depinde de colaborarea cu China.





Comenteaza