Uniunea Economică Eurasiatică țintește spre Asia-Pacific

RISAP | 6 iunie 2015
Prim-ministrul Rusiei, Dmitry Medvedev, într-o ... +
Prim-ministrul Rusiei, Dmitry Medvedev, într-o întrevedere cu omologul său vietnamez, Nguyen Tan Dung, în aprilie 2015. -

Vietnam a devenit primul stat care semnează un acord de liber schimb cu Uniunea Economică Eurasiatică, o nouă dovadă a relațiilor preferențiale pe care Rusia le are cu statul asiatic. Relațiile ruso-vietnameze au întâmpinat însă și unele obstacole.

Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) a semnat un acord de liber schimb cu Vietnam, pe 29 mai. Acest acord va intra în vigoare la 60 de zile după ce va fi ratificat de toate statele membre UEE și de Vietnam.

Înființarea zonei de liber schimb a fost stabilită în timpul vizitei prim-ministrului Dmitry Medvedev în Vietnam, în luna aprilie, când s-a întâlnit cu omologul său vietnamez Nguyen Tan Dung. Vietnam devine astfel prima țară care a semnat un acord de liber schimb cu UEE și prima țară din afara spațiului ex-sovietic care s-a asociat organizației conduse de Rusia.

Apropierea dintre Vietnam și UEE, o consecință a relației Vietnam-Rusia, nu ar trebui să fie o surpriză. Vietnam a fost unul dintre puținii membrii non-europeni ai Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) – ceilalți membrii non-europeni au fost Cuba și Mongolia. Relația strânsă dintre Vietnam și URSS a fost motivată, printre altele, și de conflictele pe care ambele țări le-au avut cu Republica Populară Chineză. Astfel, Vietnam a fost nu doar un aliat economic, ci și un aliat militar al URSS – acesta a oferit Uniunii Sovietice dreptul de a construi o bază militară navală în Golful Cam Ranh.

În ultimii ani, Rusia a încercat să se restabilească relația strânsă pe care a avut-o cu Vietnam înainte de destrămarea Uniunii Sovietice. Începând cu 2013, atât aviația, cât și marina rusă au reînceput să utilizeze baza militară din Golful Cam Ranh, pe care Rusia o moștenise de la URSS și pe care a folosit-o până în 2002. Cu un an înainte, într-o întâlnire în orașul rusesc Sochi, președintele Vladimir Putin și omologul său vietnamez Truong Tan Sang au decis să ridice relația bilaterală dintre cele două țări la rangul de parteneriat strategic cuprinzător. În 2009, Rusia a decis să vândă Vietnamului șase submarine clasa Kilo îmbunătățită (cunoscute în Rusia ca Proiectul 636 Varshavyanka), dintre care a construit deja cinci și a livrat trei.

Relațiile strânse nu s-au limitat însă doar la cooperarea militară: un domeniu în care colaborarea celor două țări a adus multe rezultate este domeniul energiei. De-a lungul anilor, companiile ruse și cele vietnameze au semnat acorduri de exploatare în comun a resurselor celor două țări, din Marea Chinei de Sud până în Marea Pechora. Cooperarea energetică ar fi trebuit să își atingă apogeul în domeniul energiei nucleare, Rusia oferind Vietnamului un credit de aproape 8 miliarde de dolari, care să finanțeze construcția de către compania rusă Rosatom a primului reactor nuclear al țării. Temeri legate de siguranța reactorului, amplificate de accidentul de la Fukushima, cât și probleme juridice au amânat însă construcția primei centrale atomice a Vietnamului până în 2019, fiind un pas înapoi pentru Rusia.

Într-o relație care a avut parte atât de succese, cât și de dezamăgiri, asocierea Vietnamului la UEE reprezintă un important pas înainte. Beneficiile acestui acord sunt însă limitate. Comerțul dintre Rusia și Vietnam s-a ridicat, în 2014, la valoarea de 3,7 miliarde de dolari, în scădere de la 4 miliarde în 2013. În timpul vizitei în Vietnam a prim-ministrului Medvedev, a fost stabilit obiectivul de a crește valoarea comerțului la 10 miliarde de dolari până în 2020, însă istoria recentă a demonstrat că obiectivul s-ar putea să fie prea optimist: la sfârșitul lui 2013, Vladimir Putin declara că își dorește ca valoarea comerțului dintre cele două state să ajungă la 7 miliarde până în 2015, urmând ca apoi sa crească la 10 miliarde în 2020. Ținând cont că în 2014 valoarea comerțului bilateral a scăzut, cel mai probabil obiectivul 2020 va rămâne neîndeplinit.

Semnarea primului acord de liber schimb al UEE reprezintă un succes important al organizației, dând șansa Rusiei să promoveze Uniunea ca fiind un jucător economic global. Posibile acorduri cu Iran sau Egipt vor contribui și ele în acest sens. Însă Uniunea Economică Eurasiatică mai are de parcurs un drum lung până va demonstra că aduce beneficii economice reale membrilor săi și că poate evolua în direcția Uniunii Europene.

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza