Trump, TPP și viitorul comerțului liber

RISAP | 17 ianuarie 2017
Afișe de la un protest ... +
Afișe de la un protest anti-TPP -

În noiembrie 2009, în timpul unui discurs susținut în Tokyo, capitala Japoniei, Barack Obama s-a auto-intitulat „primul președinte Pacific al Americii”. Cele două mandate ale sale au fost marcate de politica rebalansării către Asia-Pacific, iar Parteneriatul Trans-Pacific (TPP – Trans Pacific-Partnership), cel mai mare acord de liber schimb din istorie, ar fi trebuit să fie încununarea acestei strategii americane.

La șapte ani distanță, pe 8 noiembrie 2016, Parteneriatul Trans-Pacific probabil a murit, fiind ucis de sistemul electoral american. Pe 8 noiembrie, Donald Trump a fost ales președinte al Statelor Unite, după o campanie în care una dintre principalele sale teme electorale a fost opoziția față de acordurile de liber schimb, în special față de TPP. Deși a pierdut votul național, obținând cu aproape 3 milioane de voturi mai puțin față de contracandidata sa, Hillary Clinton, Trump a devenit președinte, datorită sistemului Colegiului Electoral. Astfel, el a câștigat suficiente state americane încât să obțină majoritatea în acest Colegiu Electoral, care reprezintă toate cele 50 de state americane. Statele decisive, care i-au oferit lui Trump victoria au fost Pennsylvania, Wisconsin și Michigan. Toate aceste state nu mai votaseră cu un candidat prezidențial republican din 1992 sau 1988 și erau văzute de mulți analiști ca fiind state care vor fi cu siguranță câștigate de candidatul democrat. Motivele victoriei lui Trump (sau ale înfrângerii lui Clinton) sunt numeroase, însă printre ele se află, probabil pe un loc fruntaș, și opoziția acestuia față de acordurile de liber schimb și promisiunea că administrația Trump va păstra sau chiar va readuce slujbele în SUA. Fie că era vorba de impunerea unor tarife vamale sau de sancționarea companiilor care mută slujbe în afara SUA, de blocarea oricăror acorduri de liber schimb viitoare, de anularea unor tratate existente (precum NAFTA) sau chiar de retragerea din Organizația Mondială a Comerțului, Trump a promis în repetate rânduri că se va opune acestui val al comerțului liber, pentru a proteja muncitorii americani. Odată ajuns la Casa Albă, părea aproape sigur că Trump va ucide TPP-ul cu o singură semnătură.

Dar până în 2017, TPP-ul a avut și un an 2016 extrem de prost. Negocierile pentru Parteneriatul Trans-Pacific, care s-au prelungit foarte mult și au durat mai bine de cinci ani, s-au încheiat în 2015. Odată semnat acordul, acesta trebuia să fie și ratificat de fiecare stat membru. În mod straniu, principala piedică nu s-a găsit în vreun stat mai mic, ci în SUA, cea mai mare economie a lumii. Ratificarea de către Senat ar fi trebuit să vină în 2016, dar a devenit clar că acest lucru este imposibil în momentul în care candidații prezidențiali ai celor două mari partide, Republican și Democrat, și-au exprimat opoziția față de TPP. Puțini senatori ar fi avut curajul să iasă public, înainte de alegeri, și să își declare susținerea pentru TPP, atât în fața propriului candidat prezidențial, dar, mai ales, în fața unui electorat care nu mai pare așa de deschis față de politicile de comerț liber. Așa că TPP-ul a fost pus în așteptare, cu speranța că Hillary Clinton va câștiga alegerile. Cumva, părea greu de crezut că ea se opune cu adevărat TPP-ului, în ciuda declaraților sale. Ea a susținut și a promovat acest acord până în 2013, în perioada cât a fost Secretar de Stat al SUA. De asemenea, fiind un politician realist și pragmatic, care înțelege atât lumea, cât și economia globală, părea că opoziția față de TPP este doar o poziție necesară în campanie, dar că odată ajunsă președinte ea nu va face din aceasta o politică centrală. Planul părea a fi ca, după victoria lui Clinton pe 8 noiembrie, Congresul să supună la vot și să aprobe TPP-ul în actuala sesiune parlamentară, numită lame-duck session. Ar fi votat actualii senatori, unii dintre aceștia fiind poate învinși în alegerile tocmai trecute, neavând deci ce să piardă. Odată ratificat de Congres, Obama ar fi avut șansa să semneze pactul pe care l-a promovat și l-a dorit pentru atâția ani, un cadou de despărțire pentru primul președinte Pacific al Americii. Iar Hillary Clinton și-ar fi putut astfel păstra mâinile curate, America adoptând TPP-ul fără a fi nevoie ca ea să-și încalce promisiunea. Tot ce avea de făcut era să nu anuleze acest tratat deja semnat. Cum sondajele o arătau ca fiind marea favorită a alegerilor, TPP-ul părea a avea un viitor.

Dar apoi au venit rezultatele de pe 8 noiembrie și victoria lui Trump. Niciun lider republican din Congres nu a mai pretins că TPP-ul poate fi supus la vot în timpul sesiunii lame-duck. Iar perspectiva semnării acordului de către președintele Trump parea aproape imposibilă. În mentalul colectiv, TPP-ul părea deja a fi murit. Ceilalți semnatari ai acordului încă mai sperau că Trump va înțelege până la urmă utilitatea și importanța tratatului și încă mai încearcau să îl convingă să susțină acest acord de liber schimb. Deși Japonia a recunoscut, prin vocea prim-ministrului său, Shinzō Abe, că fără SUA, TPP-ul nu are sens, ea a ratificat în luna decembrie acest tratat, într-o mișcare simbolică. Este oarecum ironic că Japonia a reușit să ratifice așa ușor TPP-ul, iar piedica principală pare a fi în SUA, întrucât cu câțiva ani în urmă mulți observatori se întrebau dacă Shinzō Abe va avea puterea să învingă opoziția internă față de TPP a diverselor grupuri de interese japoneze. Pe atunci, nimeni nu își imagina că SUA, țara care a promovat cel mai mult comerțul liber în ultimele decenii, va fi veriga slabă (mai ales în contextul unui Congres dominat în ambele camere de republicani, partidul pieței și comerțului liber, începând cu 2014).

Teoretic, TPP-ul ar putea fi regândit fără Statele Unite (actualul text al acordului prevede că el intră în vigoare doar când este semnat de state care reprezintă 85% din PIB-ul total al grupului, iar SUA reprezintă aproape 60% din acest total – făcând deci imposibilă ratificarea în absența sa; totuși, celelalte state ar putea modifica această clauză), dar practic, SUA era cea mai importantă piață a acestui bloc comercial, în absența căreia importanța TPP-ului scade considerabil. Pentru multe dintre țările asiatice membre ale TPP, un alt acord de liber schimb rival, RCEP (Regional Comprehensive Economic Partnership – Parteneriatul Economic Regional Comprehensiv), promovat de China, pare mult mai atractiv. În primul rând, spre deosebire de TPP, el nu impune standarde la fel de stricte, multe dintre acestea promovate de SUA. Dacă SUA nu va mai fi parte a TPP-ului, de ce ar dori aceste țări să respecte regulile impuse de Washington, când ar putea adopta un acord nou, care să le fie mai favorabil?

Acesta este și unul dintre principalele argumente pe care președintele Obama și ceilalți susținători ai TPP-ului le folosesc pentru promovarea acordului: faptul că el oferă SUA șansa să scrie regulile care vor contura comerțul liber în secolul al XXI-lea. Obama a lăudat mereu anumite standarde de muncă, de proprietate intelectuală și de mediu pe care TPP-ul le impune, susținând că promovarea lor prin cel mai mare acord de liber schimb din istorie va duce la copierea lor și de către alte țări, conturând astfel un nou cadru pentru comerțul internațional, într-o eră în care Organizația Mondială a Comerțului, prin muribunda Rundă Doha, nu mai poate continua progresul realizat până acum. Prin abandonarea TPP-ului, SUA ar lăsa alte țări, în special China, să rescrie aceste reguli ale comerțului internațional.

Celălalt argument folosit pentru susținerea TPP-ului este necesitatea menținerii supremației SUA în regiunea Asia-Pacific, în fața Chinei. TPP-ul era expresia angajamentului Statelor Unite față de regiunea Asia-Pacific și aliații săi din această zonă. Abandonarea acestui acord ar afecta nu doar poziția SUA, dar și încrederea acestor aliați, care se văd la rândul lor abandonați în fața unei Chine în ascensiune. Dacă SUA nu mai este aici să le ofere susținere, atunci de ce să mai rămână legați de Washington, când se pot lipi de Beijing? În această perspectivă, TPP-ul nu mai este un acord de liber schimb, ci un instrument de politică externă și o piesă centrală pe tabla geopolitică a regiunii Asia-Pacific.

Întrebarea părea a fi dacă Donald Trump privește TPP-ul prin aceste prisme, sau îl vede doar ca un pericol pentru industria manufacturieră și economia americană. După încheierea campaniei prezidențiale, au apărut multe semne de întrebare dacă Trump va implementa toate politicile pe care le-a propus pe parcursul anului 2016. Dar când vine vorba de comerțul liber, lucrurile stau altfel. Încă din 1988, într-un interviu în emisiunea lui Oprah Winfrey, Trump vorbea despre cum America pierdea împotriva altor țări, despre cum „lăsăm Japonia să vină și să facă dumping în țara noastră”, despre cum „vin și vând mașinile și VCR-urile lor și bat companiile noastre”, despre cum „acesta nu este comerț liber” (în vremea aceea, China nu era încă competitorul economic principal al SUA, această distincție revenind Japonia, a cărei industrie manufacturieră explodase în ultimele decenii). Pe atunci, întrebat dacă dorește să candideze la președinție, Trump spunea că „probabil că nu”, întrucât nu credea „că are înclinația pentru asta”. După trei zeci de ani, Trump și-a schimbat părerea despre candidatură, dar a păstrat ideile sale despre comerțul liber. Atacurile împotriva comerțului liber și promisiunile sale nu au fost doar retorică din campanie. Din contră, ele au contrazis direct gândirea ortodoxă republicană, fiind ceea ce Trump crede cu adevărat.

Incertitudini despre soarta TPP-ului încă mai existau la sfârșitul anului trecut, existând speranța că Trump, un om de afaceri, va fi convins de companiile americane să accepte TPP-ul, poate cu unele modificări. Dar dezbaterea și incertitudinea au fost rapid încheiate, Donald Trump semnând în primele zile după inaugurarea sa ca președinte, un document care retrage Statele Unite din cadrul Parteneriatului Trans-Pacific. Pentru SUA, pentru cel puțin patru ani, epoca comerțului liber pare a se fi sfârșit.

Pentru Parteneriatul Trans-Pacific și pentru comerțul liber la nivel global, mai există încă speranța că acestea vor putea continua și fără SUA. La nivel de retorică, guvernul chinez, în frunte cu președintele Xi Jinping, s-a declarat deja un susținător al comerțului liber, poziționându-se ca un promotor al globalizării. Și alte state din regiunea Asia-Pacific, în frunte cu Japonia, par încă dispuse să lupte pentru globalizare. TPP-ul mai are astfel încă o șansă, dacă celelalte state membre, în loc să accepte numai noul acord al Chinei, vor încerca să modifice și să adopte Parteneriatul Trans-Pacific. Chiar și în absența SUA, aceasta ar fi o victorie importantă pentru globalizare și, așa cum fostul președinte Barack Obama a indicat, TPP-ul va contura standarde înalte pentru relațiile economice și comerciale dintre state. Așa se face că, într-o ironie a sorții, SUA ar putea scrie regulile comerțului liber pentru secolul al XXI-lea, fără a participa însă în acest proces. Dar poate că într-o zi America va reveni în lumea pe care a creat-o în ultimul secol.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza