Trump: de la surpriză, la incertitudine

RISAP | 17 ianuarie 2017
Donald Trump gesticulând către public, ... +
Donald Trump gesticulând către public, la un eveniment politic din 2013 -

Revista americană Time și ziarul britanic Financial Times și-au anunțat alegerea pentru cel mai important om al anului 2016: Donald Trump. Pe lista Forbes a celor mai puternici oameni din lume, Trump se află pe locul 2, doar în spatele lui Vladimir Putin. Ce schimbare față de vara anului 2015, când Trump își anunța candidatura în holul clădirii sale din New York, Trump Tower! Nimeni nu l-a luat atunci în serios pe cunoscutul miliardar, presa fie criticându-l, fie ironizându-l și râzând de el. Părea imposibil ca Trump, care avea o imagine negativă atât în rândul electoratului republican, cât și în rândul publicului larg, să poată deveni președinte al Statelor Unite. Părea a fi doar un joc de imagine, mulți analiști întrebându-se dacă Trump chiar își va depune candidatura sau doar dorește să intre din nou în lumina reflectoarelor. Campania sa neortodoxă a continuat pentru încă un an și jumătate, fără a adopta vreodată normele politice tradiționale din SUA. Și totuși, Trump a reușit să se mențină pe primul loc în cursa alegerilor preliminare republicane, devenind candidatul Partidului Republican la președinție, iar apoi, într-un adevărat miracol și împotriva tuturor așteptărilor, să câștige alegerile prezidențiale din SUA, de pe 8 noiembrie.

Când s-a gândit să candideze, la începutul anului 2015, Trump a estimat că are 10% șanse de a câștiga. Probabilitățile nu au fost de partea lui pe tot parcursul anului trecut. Chiar în noaptea alegerilor, Trump a declarat că i-a spus soției sale că va pierde, așteptându-se ca totul „să fie un dezastru”.

Seara a fost de faptul un dezastru pentru Hillary Clinton, Donald Trump reușind poate cea mai mare surpriză electorală din istoria Statelor Unite. Trump a candidat pe o platforma complet neortodoxă, care de multe ori mergea împotriva nu doar a ideilor Partidului Republican, ci a tradiției politicii americane. Victoria lui Trump a dat peste cap sistemul politic american și a adus lumea față în față cu o simplă întrebare: ce va urma acum?

Este o întrebare imposibil de răspuns, din cauza a două motive simple: impredictibilitatea lui Trump și faptul că el nu a formulat, în timpul campaniei, politici clare, în special când vine vorba de politica externă. Cum va interveni Trump în criza din Siria, ce va face cu acordul nuclear semnat cu Iran, ce poziție va avea față de disputele din Marea Chinei de Sud, cum va aborda ascensiunea Chinei, va continua politica de rebalansare a SUA către Asia-Pacific? Deși este ușor de speculat, Trump nu a răspuns la aceste întrebări, iar acolo unde a oferit unele semne, nu este clar dacă va urma acest traseu odată ajuns la Casa Albă. În lunile care au trecut după alegerea sa ca președinte, Trump a indicat că nu va urma unele promisiuni făcute în timpul campaniei, precum deschiderea unei investigații speciale împotriva lui Hillary Clinton. Este deci greu de spus dacă ideile de politică externă pe care le-a enunțat în campanie vor deveni politica oficială a SUA.

Când vine vorba de regiunea Asia-Pacific, victoria lui Trump a avut deja consecințe importante. Imediat după alegeri, prim-ministrul japonez Shinzō Abe s-a deplasat în grabă către Trump Tower, pentru a se întâlni cu Trump, în încercarea de a stabili o relație strânsă cu acesta și de a menține intacte relațiile apropiate dintre Japonia și SUA. Trump a declarat în trecut că nu dorește ca SUA să mai asigure apărarea militară a Japoniei, dacă Tokyo nu va plăti pentru aceasta și că poate ar fi o idee bună ca Japonia să își obțină propriul său arsenal nuclear. Abe avea multe motive să se teamă de politicile viitoarei administrații Trump, de unde și nevoia de a fi proactiv. Prim-ministrul japonez a declarat la sfârșitul întâlnirii cu Donald Trump, că acesta este un om de încredere, lăsând impresia că relația Japonia-SUA ar putea continua traseul de până acum (cu excepția Parteneriatului Trans-Pacific, care pare improbabil să fie ratificat de Trump).

Dar țara din Asia-Pacific care pare a avea cel mai mult de suferit de pe urma victoriei lui Trump pare a fi China. Rusia și Putin au fost de multe ori lăudați de Trump. India a fost la rândul ei curtată de viitorul președinte, dar China a fost mereu atacată și criticată, fie pentru politicile sale economice și comerciale, fie pentru acțiunile sale din Marea Chinei de Sud. Iar Trump a continuat acest șir de atacuri și după 8 noiembrie. Totul a început cu o discuție telefonică pe care a purtat-o cu președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen. Trump este primul președinte american care a purtat o astfel de discuție cu președintele taiwanez în ultimii aproape 40 de ani, după 1978, când SUA a stabilit relații diplomatice cu China. Motivul îl reprezintă politica O singură China, care prevede că Republica Populară Chineză (numită colocvial China) și Republica China (adică Taiwan) sunt două guverne diferite care reprezintă același popor chinez și aceeași țară, China. Diviziunea este consecința Războiului Civil Chinez, care s-a încheiat în 1949, cu victoria comuniștilor lui Mao Zedong. Dar naționaliștii au părăsit China și au format un guvern în Taiwan, SUA recunoscând acest guvern ca fiind reprezentantul Chinei. Acest lucru s-a schimbat în 1978, prin stabilirea relațiilor diplomatice cu Beijingul, de către administrația președintelui american Jimmy Carter. De atunci, SUA și Taiwanul nu mai au relații oficiale, iar convorbirea lui Trump, cu președintele unui guvern nerecunoscut de Washington, a pus la îndoială această politică1.

China a reacționat inițial mai blând, ministrul de externe Wang Yi dând vina pe partea taiwaneză pentru această ofensă. Dar în fața criticilor presei americane, Trump a reacționat dur, nu împotriva acestor critici, ci tot împotriva Chinei, acuzând-o pe Twitter pentru politicile sale economice, devalorizarea monedei și acțiunile militare din Marea Chinei de Sud. Pentru Beijing, tirada a fost probabil un semn a ceea ce va urma în următorii patru ani, Trump fiind înconjurat de consilieri cu puternice opinii anti-Beijing. Trump a adus apoi din nou în discuție politica O singură China, spunând că SUA ar trebui să se folosească de ea pentru a obține concesii economice din partea Chinei – în absența acestora, fiind posibilă recunoașterea Taiwanului. Reacția Chinei nu a întârziat să apară, fie prin poziții dure luate de unele ziare chineze, precum Global Times, fie prin vocea ambasadorului chinez la Washington, care a declarat că suveranitatea chineză nu poate fi folosită ca o monedă de schimb.

Prin intenția sa de a folosi problema Taiwanului într-o negociere mai largă cu China, Trump a adoptat o poziție tipică de afaceri. Problema este că spre deosebire de toate celelalte aspecte, Taiwanul nu reprezintă un obiectiv material al Chinei, ci unul spiritual, strâns legat de naționalismul  și patriotismul chinez. După decenii de propagandă, majoritatea chinezilor au adânc înrădăcinată ideea „celor 100 de ani de umilință”, perioada dintre 1839, debutul Primului Război al Opiului împotriva Marii Britanii, și 1949, înființarea Republicii Populare Chineze, când puterile vestice au dominat China și i-au impus tratate cu clauze inegale. Această perioadă de umilință și slăbiciune în fața vestului stă în contrast cu ceea ce chinezii văd a fi mileniile de glorie ale Chinei. Iar astăzi, China este văzută ca fiind puternică, demnă și în ascensiune, astfel încât folosirea suveranității Taiwanului într-o negociere ar fi de neconceput pentru liderii chinezi. Din contră, această manevră nu va face decât să le distrugă încrederea față de SUA și să le confirme temerile lor că liderii americani vor face orice pentru a opri ascensiunea Chinei. Încetul cu încetul, în urma unor neînțelegeri și jigniri reciproce, se poate instala o atmosferă de confruntare și neîncredere, care să afecteze relațiile sino-americane pentru următoarele decenii, ducând poate chiar la un conflict militar deschis.

Pentru multă vreme, Taiwanul a fost principala țintă a strategiei militare chineze, armata chineză pregătindu-se pentru un posibil război pentru cucerirea insulei, în cazul în care aceasta își va declara independența față de China (momentan, Taiwanul se consideră a fi reprezentantul poporului chinez și nu un stat independent, dar unii membri ai partidului președintei Tsai Ing-wen doresc schimbarea acestui status-quo prin proclamarea formală a independenței). Tensiunile provocate de problema Taiwanului, spre deosebire de cele din Marea Chinei de Sud, au o șansă mai mare să conducă la o confruntare militară. Dintr-o dată, orice scenariu pare a fi posibil.

În prima sa lună de după victoria din alegerile prezidențiale americane, Trump pare a fi creat noi dileme și tensiuni în regiunea Asia-Pacific. Dacă Beijingului îi era teamă că Hillary Clinton va avea poziții dure față de China, se pare că perspectivele privind administrația Trump sunt și mai sumbre. Iar problema nucleară a Coreei de Nord, tensiunile și disputele din Marea Chinei de Sud, soarta Parteneriatului Trans-Pacific (TPP) rămân și ele în prim-plan, alte subiecte asupra cărora președintele Donald Trump va trebui să decidă. Este imposibil de spus cum va gestiona Trump toate aceste probleme și care va fi politica sa față de regiunea Asia-Pacific. Dar ultima lună a anului trecut indică faptul că 2017 va fi un an plin de surprize și tensiuni. Speranța rămâne totuși că Trump, un afacerist și negociator veritabil, va reuși până la urmă să navigheze complexul peisaj geopolitic din Asia-Pacific și să evite orice scenariu apocaliptic.

2016 a fost anul lui Trump și al surprizelor. Dar victoria sa a fost etapa cea mai simplă. Acum urmează cu adevărat partea cea mai grea: Trump va trebui să conducă cel mai puternic stat din lume, într-o era a necunoscutelor și a conflictelor. Trump are în față patru ani dificili, în care incertitudinea pare a fi singura certitudine.

Referințe

[1] Ulterior, în prima convorbire telefonică pe care a avut-o cu președintele Chinei, Xi Jinping, în februarie 2017, Donald Trump l-a informat pe omologul său chinez că va respecta politica O singură China. Există însă posibilitatea ca, în cazul unor tensiuni viitoare, Trump să încerce să readucă problema Taiwanului la masa negocierilor sino-americane.

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza