Transformările armatei chineze

RISAP | 17 ianuarie 2017
Soldați chinezi participând la o ... +
Soldați chinezi participând la o paradă militară, în 2011 -

În ultimii 25 de ani, bugetul militar al Chinei a crescut aproape în fiecare an cu mai mult de 10%. Nu de puține ori această creștere a depășit rata de creștere a PIB-ului țării. Altfel spus, armata Chinei a început să primească o proporție din ce în ce mai mare din bugetul țării. Armata chineză a inaugurat numeroase platforme militare avansate, de la avionul de luptă de generația a V-a J-20, la distrugătorul 052D sau racheta balistică anti-navă DF-21D. În 2011, China a finalizat echiparea primului său portavion, Liaoning, un vechi vas sovietic cumpărat cu ani în urmă din Ucraina. Portavionul este simbolul suprem al puterii militare în epoca contemporană, un instrument de proiectare a puterii care i-a oferit SUA supremația pe ape, peste tot în jurul lumii. Odată cu operaționalizarea primului său portavion, armata chineză a dobândit un nou statut.

Dar toată tehnologia din lume este inutilă dacă soldații nu sunt suficient de bine antrenați, generalii sunt incompetenți și corupți, iar forțele militare nu au structuri de comandă bine pregătite sau protocoale și planuri stricte. Altfel spus, puterea unei armate nu este dată doar de partea de hardware, reprezentată de echipamente și buget, ci și de cea de software, de la calitatea antrenamentelor, la promovarea pe merit, strategii de luptă atent planificate și un sistem eficient de comandă și control. Toate acestea se construiesc cu greu și în timp. Iar armata chineză, în ciuda numeroaselor progrese bugetare și tehnologice din ultimele decenii, a rămas încă în urmă pe frontul software.

2016 avea să înceapă schimbarea acestor aspecte, sub conducerea președintelui chinez Xi Jinping. Încă de când și-a preluat funcția, Xi a început să promoveze necesitatea unor forțe militare bine antrenate și pregătite să lupte un război adevărat. Misiunea sa de a întări armata chineză a început încă din 2013, urmând un traseu complex. Pentru început, în 2014 și 2015, Xi a țintit corupția din armată, investigând zeci de generali, inclusiv pe cei mai importanți generali care au fost la vârful armatei în perioada 2003-2012, Xu Caihou și Guo Boxiong. Amândoi au fost investigați pentru corupție, scoțându-se la iveală un sistem complex de promovare a personalului militar pe baza mitei. Dacă generalii sunt promovați nu pentru competența lor, ci pentru cotizația lor financiară, atunci în vreme de război China nu va avea cei mai buni comandați, ci lideri incompetenți și nepregătiți. Campania anticorupție a dorit să întărească forța militară a Chinei, prin promovarea unor reguli noi, care vor facilita o conducere militară mai competentă și mai bine pregătită.

În 2015, Xi a anunțat și alte modificări, precum disponibilizarea a peste 300.000 de soldați din cadrul forțelor terestre, o măsură care a creat multe temeri în rândul armatei. Astfel de disponibilizări masive nu mai avuseseră loc de mulți ani, dar necesitatea este ușor relevată de faptul că armata chineză a moștenit o structură gândită pe vremea lui Mao, care punea accentul pe apărarea terestră bazată pe cantitate, nu calitate. Astfel, milioane de soldați au fost disponibilizați după 1978, în încercarea de a reduce dimensiunea forțelor terestre și de a echilibra cele trei componente principale: forțele terestre, aeriene și navale. Măsura lui Xi urma această evoluție către o diversificare și echilibrare a forțelor militare chineze.

Dar adevăratele schimbări au venit în cursul anului 2016. Xi a început anul luându-și titlul de comandat suprem al armatei. Chiar dacă el era oricum președintele Comisiei Militare Centrale, Xi a devenit primul lider chinez care își asumă titlul de comandat suprem pe timp de pace. Dar schimbările mult mai importante au venit în structura și conducerea armatei. Au fost eliminate vechile departamente, unele dintre ele infestate de corupție, acestea fiind înlocuite cu 15 noi departamente. De asemenea, au fost eliminate vechile regiuni militare, șapte la număr, în locul lor fiind înființate cinci comandament regionale unificate, în rândul cărora cele trei componente ar trebui să se coordoneze și să lucreze împreună.

De asemenea, recunoscând realitatea războiului modern, au fost înființate două noi categorii de arme: una dintre ele, Forța de Rachete, reprezintă promovarea unui departament mai vechi al artileriei; cealaltă componentă, Forțele de Suport Strategic, include capacități de luptă în spațiul cibernetic, în spațiul cosmic și în spectrul electromagnetic. Aceste două noi componente ale forțelor militare chineze întăresc capacitatea de luptă a Chinei într-un război modern, continuând procesul de schimbare a armatei Chinei dintr-o forță terestră defensivă într-un instrument de proiectare a puterii în secolul al XXI-lea.

Cea mai importantă reformă este însă înființarea unui comandament unificat, astfel încât toate cele cinci componente ale forțelor militare să lucreze laolaltă, așa cum se întâmplă și în cazul forțelor militare ale Statelor Unite ale Americii. În China, forțele terestre, navale și aviatice erau obișnuite să se antreneze și să planifice operațiunile separat, interacționând rar între ele. Recunoscând însă realitățile războiului modern, liderii chinezi au dorit de multă vreme să introducă un sistem de comandament unificat, care să crească eficiența și capacitatea de luptă a armatei chineze. 2016 a adus o astfel de reformă, iar încetul cu încetul, după ani de antrenament și planificare, capacitatea de luptă a armatei Chinei va crește considerabil.

Deși nu a fost în sine o reformă, un alt eveniment important a avut loc în 2016: China a confirmat începerea construcției primei sale baze navale în afara țării, în statul african Djibouti, situat în Cornul Africii. Pentru o țară care s-a lăudat mereu cu postura sa defensivă și cu lipsa unor instalații militare pe teritorii străine, decizia a fost o importantă schimbare de perspectivă. Deși China a încercat să diminueze importanța bazei, numind-o un simplu „punct de sprijin”, semnificația ei este clară: China se pregătește pentru faza de proiectare a puterii în Oceanul Pacific și Oceanul Indian, devenind astfel, dintr-o mare putere regională, o mare putere globală. Navele și submarinele chineze străbat de câțiva ani Oceanul Indian, participând la misiuni anti-piraterie în Golful Aden, dar de acum prezența lor în regiune va deveni ceva complet normal. China începe să se obișnuiască cu ideea de expansiune a prezenței sale militare, ceea ce va avea consecințe asupra balanței puterii în regiune.

Anul s-a încheiat apoi cu o nouă știre interesantă: portavionul Liaoning, până acum folosit doar pentru antrenamente, a devenit operațional, începând să fie folosit de forțele navale. Deși această decizie nu are consecințe practice foarte importante pe termen scurt, întrucât, pe timp de pace, scopul principal al Liaoningului va fi în continuare antrenarea piloților chinezi, simbolismul deciziei este important. China are în sfârșit un portavion operațional, iar alte două sunt în construcție și vor deveni la rândul lor operaționale în următorii ani. Cu o bază militară în Djibouti și trei portavioane, armata chineză va putea în sfârșit să proiecteze putere departe de coastele Chinei.

Pentru armata Chinei, 2016 a adus numeroase schimbări importante, nu atât de mult din punct de vedere al echipamentelor și tehnologiei, cât din punct de vedere al modului de funcționare și operare. După mai bine de două decenii de creșteri bugetare, a venit și momentul transformării mai dificile: schimbarea mentalităților și a perspectivelor. De la construirea primei baze navale, la integrarea comandamentelor diferitelor componente ale forțelor militare chineze, progresul înregistrat face posibilă o armată chineză mai eficientă și mai bine pregătită de luptă. Dacă pentru China acest lucru este bine venit, pentru restul regiunii, aceste evoluții ridică numeroase dileme. Cu cât armata este mai bine pregătită de luptă, cu atât este mai probabil ca liderii chinezi să nu se sfiască de folosirea forței, în cazul unor dispute sau tensiuni. Cu trecerea anilor, armata chineză începe să reducă din decalajul față de armata Statelor Unite, intensificând competiția militară dintre cele două mari puteri. Reformele din 2016 vor fi probabil continuate și intensificare, iar ele vor facilita creșterea puterii militare chineze. Ținând însă cont de numeroasele crize și tensiuni care au marcat regiunea în 2016, de la Marea Chinei de Sud la Strâmtoarea Taiwan, aceste evoluții militare, nu doar în China, ci în întreaga regiune, trebuie privite cu atenție.

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza