Coreea de Sud și noile reforme ale lui Moon Jae-in

Conform declarațiilor ministrului muncii din data de 15 iulie 2017, salariul minim pe economie al Coreei de Sud va crește cu un procent istoric de 16,4% anul viitor, majorare considerată a fi cea mai mare din anul 2001 și până în prezent. Salariul minim va ajunge astfel la suma de 7.530 KRW (6,6 dolari) [...]

Întâlnirea Moon Jae-in – Donald Trump: un prim pas spre cooperare

În data de 29 iunie, noul președinte sud-coreean, Moon Jae-in, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, pentru a îl întâlni pentru prima dată pe președintele Donald Trump. Întâlnirea se anunța a fi una tensionată, în principal din cauza diferențelor de viziune între cei doi lideri. În primul rând, președintele Moon Jae-in [...]

Viitor incert pentru sistemul de apărare THAAD

Sistemul american de apărare antirachetă THAAD, a cărui amplasare a început efectiv la începutul lunii mai 2017 în regiunea Seongju, din provincia Gyeongsang de Nord, sud-estul Coreei de Sud, naște noi controverse. După afirmațiile președintelui Statelor Unite, conform cărora acordul dintre celor două țări privind amplasarea sistemului THAAD pe teritoriul coreean ar putea fi [...]

Coreea de Sud după alegeri

După scandalul de corupție de anul trecut în urma căruia fostul lider de la Casa Albastră – Park Geun-hye – a fost demis de către Adunarea Națională, societatea sud-coreeană a fost angrenată într-o campanie prezidențială timpurie, care s-a încheiat pe 9 mai, cu victoria lui Moon Jae-in, care a obținut 41% din voturi. Cu [...]

Park Geun-hye: din biroul prezidential, în celula de închisoare

Park Geun-hye a fost președintele recordurilor în Coreea de Sud. În 2013 se reîntorcea în Casa Albastră în poziția de prima femeie președinte, nu doar de primă doamnă, iar în 2017 devenea primul președinte demis al Coreei de Sud și, mai nou, unul dintre puținii care au fost arestați. Fiica unui fost dictator sud-coreean, [...]

Demiterea președintei Coreei de Sud, Park Geun-hye

Curtea Constituțională a Coreei de Sud a decis pe 10 martie, în unanimitate, demiterea președintei Park Geun-hye. Park a fost suspendată de parlament pe 9 decembrie 2016, în urma unui scandal de corupție care o implica pe Choi Soon-sil, o apropiată a președintei. Curtea Constituțională a trebuit apoi să se pronunțe asupra legalității deciziei [...]