Sezonul diplomatic al lui Kim Jong-un

Andrei Lungu | 1 iulie 2018
Donald Trump și Kim Jong-un ... +
Donald Trump și Kim Jong-un în Singapore, în iunie 2018 -

În 1994, Kim Il-sung, fondatorul și liderul Coreei de Nord, a adresat unui vizitator american o întrebare simplă: „Dacă Bill Clinton se poate întâlni cu președintele Coreei de Sud, atunci de ce nu se poate întâlni și cu mine?”

Șase ani mai târziu, fiul său, Kim Jong-il, ajuns la putere în Phenian, era întrebat de un vizitator sud-coreean de ce investește în rachete balistice. Kim și-a justificat atunci programul balistic tot prin referință la Statele Unite: „Trebuie să le arăt că am rachete. Le construiesc pentru că doar atunci SUA va vorbi cu mine”.

După aproape două decenii, reprezentantul celei de-a treia generații a familiei Kim a îndeplinit în sfârșit visul dinastiei nord-coreene: un summit bilateral cu președintele SUA. Kim Jong-un s-a întâlnit pe 12 iunie cu Donald Trump în Singapore, un summit așteptat de comunitatea internațională de trei luni, dar de Coreea de Nord de trei decenii.

Întâlnirea lui Kim cu președintele Statelor Unite este încununarea unui sezon diplomatic fără precedent pentru Coreea de Nord. Dacă anul trecut s-a încheiat sub spectrul amenințărilor nucleare dintre Phenian și Washington, anul aceasta a adus un peisaj complet diferit. În doar trei luni de zile, Kim s-a întâlnit de trei ori cu președintele chinez Xi Jinping, de două ori cu președintele sud-coreean Moon Jae-in, o dată cu prim-ministrul singaporez Lee Hsien Loong, de două ori cu Mike Pompeo, directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), iar apoi secretar de stat al SUA, primind și vizitele miniștrilor de externe ai Chinei și Rusiei. În doar trei luni, Kim a avut mai multe summituri internaționale decât în precedenții șase ani. În acea perioada, cel mai înalt oficial străin cu care se întâlnise Kim Jong-un fusese Liu Yunshan, șeful sistemului de propagandă din China. Coreea de Nord obișnuia să fie cunoscută în Vest sub numele de „regatul izolat” (the Hermit Kingdom). Acum, ar fi mai corect să fie numită regatul summiturilor.

Mike Pompeo și Kim Jong-un în Phenian
Secretarul de stat american Mike ... +
Secretarul de stat american Mike Pompeo și liderul nord-coreean Kim Jong-un, râzând în timpul întâlnirii lor din Phenian, în mai 2018 -

Încă de când Donald Trump a acceptat pe loc oferta lui Kim Jong-un pentru o întâlnire bilaterală, mulți experți au avertizat că Trump se grăbește și că politica altor președinți americani a fost să nu confere legitimitate liderilor nord-coreeni printr-un summit, atât timp cât aceștia nu au luat decizii clare înspre denuclearizare. Un summit ar fi trebuit să fie punctul final al negocierilor, nu momentul de debut al acestora. Trump a insistat însă că doar schimbarea acestei politici tradiționale ar putea rezolva problema nord-coreeană. El a susținut că summitul va duce la un acord de denuclearizare și că ar fi dispus să plece în mijlocul întâlnirii, dacă observă că aceasta nu conduce la rezultate concrete.

Cu mare pompă și aproape 2500 de jurnaliști prezenți, summitul a trecut, dar problema nucleară nord-coreeană a rămas. Mai problematic însă, summitul a fost o dezamăgire din perspectiva unor rezultate concrete. Mai mult, cele două părți par a avea viziuni diferite asupra acordului încheiat. Deși Trump s-a întors în Statele Unite declarând că Nordul nu mai reprezintă o amenințare pentru SUA, realitatea este mai complicată. Declarația semnată de cei doi lideri nu include nicio listă de pași, niciun program și niciun termen limită pentru denuclearizare. Faimoasa sintagmă CVID (complete, verifiable and irreversible dismantlement, adică demontarea completă, verificabilă și ireversibilă a programului nuclear nord-coreean) a lipsit din declarație. Coreea de Nord nu a făcut decât șă-și exprime dorința pentru „denuclearizarea completă a Peninsulei Coreene”. Pentru regimul de la Phenian, asta înseamnă că SUA trebuie să nu mai ofere protecție Coreei de Sud sub umbrela sa nucleară, la schimb cu abandonarea programului nuclear nord-coreean. Lipsa unui termen limită pentru denuclearizare subliniază o altă viziune diferită: administrația Trump vrea ca Nordul să renunțe la program cât mai devreme, preferabil până la alegerile prezidențiale din 2020, în timp ce Nordul dorește un proces mai lent, în etape, în care fiecare concesiune nord-coreeană să fie legată de o concesiune americană. În cadrul acestui proces, Coreea de Nord se așteaptă ca SUA să înceapă ridicarea sancțiunilor economice în schimbul unor concesii, precum distrugerea unor situri de testare. Dar poziția oficială americană este că sancțiunile vor fi ridicare doar după denuclearizarea Coreei de Nord, secretarul de stat Mike Pompeo afirmând că „nu ar trebui să se țină cont” de informațiile apărute în presa nord-coreeană despre ridicarea timpurie a sancțiunilor. Procesul denuclearizării în etape este însă o poziție nord-coreeană veche, pe care regimul de la Phenian nu a dat semne că ar dori să o abandoneze.

Pentru moment, se pare că acest proces este și rezultatul summitului. Kim Jong-un anunțase deja suspendarea programului său nuclear și a celui balistic, susținând că acestea și-au atins deja maturitatea, deci nu mai sunt necesare teste suplimentare. Kim a promis că va menține această suspendare și că va dezmembra unele părți ale programului său balistic, precum un sit de teste. De partea cealaltă, deși acest aspect nu a fost redactat în declarația comună, Trump a promis că va opri exercițiile militare comune dintre SUA și Coreea de Sud. Ani la rând, Nordul s-a plâns de aceste exerciții, susținând că ele sunt o simulare a unei invazii. Poziția oficială a Washingtonului și Seulului era însă că exercițiile sunt legitime și legal, fiind desfășurare în scop de auto-apărare, pentru a menține la nivel ridicat pregătirea forțelor militare americane și sud-coreene. Această poziție a fost abandonată pe loc de Trump, care a dat dreptate Nordului, susținând că exercițiile erau amenințătoare și erau, oricum, o risipă de bani. Anunțul lui Trump a luat prin surprindere Coreea de Sud, Japonia și chiar și forțele militare americane. O dorință veche de decenii, despre care până și Kim Jong-un părea, în luna martie, că știe că nu se poate îndeplini, a devenit totuși realitate. Tot ce a fost necesar a fost ca liderul nord-coreean să îl roage pe Trump să oprească aceste exerciții. Ce a obținut în schimb Trump este neclar. Întrucât Trump a declarat, cu mândrie, că nu trebuia să se pregătească pentru summit, fiindcă se bazează pe instinct, este posibil ca acesta să creadă că declarația Nordului privind denuclearizarea Peninsulei Coreene este o promisiune importantă, pentru care merită abandonate exercițiile comune. Costul acestei concesiuni ar putea fi însă foarte mare, dacă va fi interpretat în Seul și Tokyo ca fiind un semnal că administrației Trump nu-i pasă de securitatea aliaților și dorește să-și retragă cât mai curând prezența militară din regiune.

Declarația comună semnată de Coreea de Nord nu are însă nimic nou. Ea a mai fost făcută, și încălcată, de numeroase ori în trecut. În 2005, negocierile celor șase părți (six-party talks), au condus la o declarație mai specifică și mai riguroasă, care spunea explicit că scopul negocierilor este „denuclearizarea verificabilă a Peninsulei Coreene”, iar Coreea de Nord se angaja „să abandoneze toate armele nucleare și programele nucleare existente”. La fix un an după această declarație, Coreea de Nord a testat prima sa bombă nucleară.

Ceea ce este diferit față de toate încercările eșuate din trecut este identitatea și perspectiva președintelui american. Spre deosebire de toți predecesorii săi, Donald Trump nu este deloc interesat de prezența americană din regiune, de balanța de putere din Asia-Pacific, de drepturile omului sau de credibilitatea internațională a SUA. Din contră, el ar fi foarte dornic să retragă trupele americane staționate în Coreea de Sud (Trump a și cerut Pentagonului să schițeze un posibil plan de retragere) sau chiar în Japonia. Dacă orice alt președinte american ar fi insistat în negocieri și pe aspecte ce țin de problemele interne din Coreea de Nord, precum abuzurile drepturilor fundamentale ale cetățenilor, Trump l-a lăudat pe Kim Jong-un, despre care a afirmat că „își iubește mult poporul”. Este deci posibil ca această nouă rundă de negocieri SUA-Coreea de Nord să aibă un alt rezultat final, întrucât președintele american este mult mai deschis unor compromisuri inimaginabile acum câțiva ani. Chiar și așa însă, renunțarea la câteva zeci de armelor nucleare nord-coreene va fi un proces foarte dificil. Numărul exact al armelor nici măcar nu este cunoscut în Vest, deci se ridică întrebarea: cum ar fi posibilă verificarea denuclearizării?

Ironic este și faptul că, deși Trump a retras SUA din acordul multilateral semnat cu Iranul, întrucât acest acord aborda doar problema armelor nucleare, ignorând programul balistic iranian sau activitatea militară a Iranului din Orientul Mijlociu, Trump nu pare interesat de o soluție comprehensivă privind Coreea de Nord, țară care deține și arme chimice și biologice, capabile să ucidă sute de mii de sud-coreeni, sau privind programul său cibernetic ofensiv. Ignorarea acestor aspecte face și mai dificilă tratarea summitului ca un succes pentru SUA.

Trump avea totuși dreptate într-un fel: Coreea de Nord ar putea să nu mai fie un pericol pentru SUA. Așa cum Pakistan sau India sunt state care nu fac parte din Tratatul de Neproliferare Nucleară și dețin arme nucleare, dar nu prezintă un pericol pentru SUA, Coreea de Nord poate și ea să rămână o putere nucleară, fără să fie o amenințare pentru Statele Unite. Într-adevăr, declarația semnată de Kim și Trump specifică destul de clar faptul că cele două țări se angajează să pornească un nou capitol al relațiilor bilaterale, bazate pe pace și garanții de securitate oferite de SUA. Aceste noi relații ar implica ignorarea abuzurilor regimului nord-coreea, abandonarea scutului defensiv acordat Coreei de Sud și poate și acceptarea statului de putere nucleară al Nordului, toate fiind concesiuni pe care Trump pare dornic să le facă. În schimb, acesta probabil consideră că ar putea primi Premiul Nobel pentru Pace. Trump a reamintit recent faptul că anul trecut SUA și Coreea de Nord erau aproape de război, creditând abordarea sa și summitul recent pentru diminuarea tensiunilor. Acest lucru este adevărat, dar Trump a uitat că singurul motiv pentru care SUA și Coreea de Nord erau aproape de un război era chiar agresivitatea sa. Niciodată în perioada administrației Obama nu se mai pusese problema unui război preventiv sau a unui atac nuclear nord-coreean asupra Statelor Unite. Doar odată ce Trump a sosit la Casa Albă, a început să se ia în calcul un astfel de război, iar Nordul a accelerat programul său, testând trei rachete balistice intercontinentale și testând o bombă nucleară cu hidrogen. A rezolva o problemă pe care chiar tu ai provocat-o nu reprezintă un merit. Meritul ar fi denuclearizarea Coreei de Nord fără concesiuni exagerate, un lucru ce pare distant.

Imediat după summitul lui Kim cu Donald Trump, liderul nord-coreean și-a continuat activitatea diplomatică intensă. Kim s-a deplasat la Beijing, pentru a se întâlni cu președintele Xi Jinping, pe care să-l informeze în legătură cu rezultatele summitului. Cu ocazia vizite, Kim a făcut clar faptul că își dorește un proces de denuclearizare în etape, ridicând semne de întrebare asupra implementării acordului semnat de Trump și Kim. Vizita lui Kim a subliniat din nou apropierea rapidă dintre Coreea de Nord și China din ultimele șase luni, liderul nord-coreean asigurându-se de susținerea lui Xi înainte de a porni negocierile cu SUA. Dacă anul trecut China începuse să implementeze cu strictețe sancțiunile economice impuse Nordului, anul acesta lucrurile au început să se schimbe, guvernul chinez exprimându-și și dorința de a vedea ridicarea acestor sancțiuni cât mai curând. Susținerea acordată de Xi lui Kim în ultima perioadă a fost clară: liderul nord-coreean a zburat în Singapore nu cu un avion autohton, ci la bordul unui avion Air China. Iar la doar o săptămână după summit, Kim a dorit să-l informeze personal pe Xi, probabil pentru a transmite un mesaj Washingtonului că guvernul său nu mai este izolat, ci are aliați.

Iar Coreea de Nord nu mai este într-adevăr o țară izolată. În ultimele șase luni, regimul de la Phenian a implementat un plan inteligent de deschidere, care să îi confirme statutul de putere nucleară. Totul a început cu Jocurile Olimpice de la Pyeongchang, când Coreea de Nord a trimis o delegație în Sud. Atunci, vicepreședintele american Mike Pence a refuzat să se întâlnească măcar un minut cu sora lui Kim Jong-un sau cu un alt oficial nord-coreean, susținând că respecta politica presiunii maxime. Dar Moon Jae-in a profitat de ocazie pentru a stabili un summit cu Kim Jong-un. Datorită apropierii dintre cele două Coreei, prin medierea Sudului, Kim Jong-un i-a propus lui Trump o întâlnire, pe care liderul american a acceptat-o aproape instant, în ciuda sfaturilor consilierilor săi. Astfel a început sezonul diplomatic al lui Kim Jong-un. Întâlnirea sa din aprilie cu Moon Jae-in a fost considerată de președintele sud-coreean un succes, acesta făcând apoi tot posibilul pentru a asigura desfășurarea unui summit între Trump și Kim.

Deși unele voci susțineau că deschiderea Phenianului se datorează sancțiunilor dure, este greu de înțeles cum câteva luni de sancțiuni ar fi putut conduce la această schimbare. De asemenea, la șase luni de la inițierea deschiderii, Coreea de Nord încă se află sub sancțiuni internaționale, dar nici economia, nici guvernul nu par a se fi prăbușit. Dacă Kim Jong-un era îngrijorat de sancțiuni, probabil ar fi grăbit procesul denuclearizării, pentru a obține ridicarea sancțiunilor. Nordul a fost destul de sincer când a avertizat că deschiderea sa nu trebuie tratată ca un semn de slăbiciune, ci ca o strategie proprie de revenire în comunitatea națiunilor. Cu sprijinul Chinei și al lui Moon Jae-in și Donald Trump, Coreea de Nord ar putea realiza acest obiectiv, făcând posibilă concentrarea țării pe dezvoltare economică, așa cum a anunțat Kim Jong-un că își dorește.

Este puțin ironic că aproape toate guvernele din regiune au obținut beneficii de pe urma summitului din Singapore, cu excepția Statelor Unite și a Japoniei. China s-a asigurat că regimul nord-coreean nu se va prăbuși sau că nu va începe un nou război coreean, crescându-și și influența asupra Nordului după mulți ani de probleme. Moon Jae-in, președintele Coreei de Sud, al cărui principal obiectiv îl reprezintă apropierea de Coreea de Nord și poate chiar unificarea Coreei, se poate bucura la rândul său că SUA a abandonat politica de presiune maximă aplicată Nordului, un război a devenit pentru moment improbabil, iar Coreea de Sud își poate continua apropierea față de Nord. Doar Japonia a rămas dezamăgită că poziția sa mai dură a fost abandonată de SUA, fiind singurul stat regional care nu a negociat încă cu Kim Jong-un. Drept urmare, și prim-ministrul japonez Shinzō Abe pare dornic să se întâlnească cu Kim, care până acum șase luni era un lider izolat complet pe plan mondial.

Summitul din Singapore deschide măcar posibilitatea ca cele două Coreei, alături de SUA și China, să semneze un acord de pace care să pună oficial capăt Războiului Coreean, încheiat în 1953 cu un simplu armistițiu. Coreea de Sud a declarat că își dorește să semneze un astfel de acord până la sfârșitul anului. Între timp, SUA a anunțat anularea unor exerciții militare comune, inclusiv a exercițiilor Ulchi Freedom Guardian din luna august. Următoarele luni vor demonstra cât de departe sunt atât Coreea de Nord, cât și SUA, să meargă cu concesiunile și dacă negocierile vor conduce la un rezultat pozitiv. Între timp, Coreea de Nord se poate bucura de beneficii nesperate până acum un an: summituri după summituri cu lideri importanți, atenția comunității internaționale, întărirea relațiilor cu China și Coreea de Sud, abandonarea exercițiilor militare dintre SUA și Coreea de Sud. Într-o zi, Kim Jong-un ar putea decide să scrie o carte despre „Arta Negocierii”.

Sursă poze (în ordine): Donald Trump și Kim Jong-un în Singapore (Wikimedia Commons), Mike Pompeo și Kim Jong-un în Phenian (Twitter/Will Ripley), Donald Trump și Kim Jong-un la Hotelul Capella (Wikimedia Commons), Moon Jae-in și Kim Jong-un (Flickr/Republic of Korea), Moon Jae-in și Kim Jong-un trecând granița intercoreeană (Flickr/Republic of Korea), Moon Jae-in și Kim Jong-un sărbătorind semnarea declarației de la Panmunjom (Flickr/Republic of Korea), limuzina lui Kim Jong-un, înconjurată de bodyguarzi (Flickr/Republic of Korea).

Despre autor:

Andrei Lungu este cercetător în cadrul RISAP. Domeniile sale de interes sunt politica externă și internă a Chinei, relațiile sino-americane și balanța puterii din Asia-Pacific.

Comenteaza