Probleme în paradisul Samsung

Alexandra Roșca | 6 septembrie 2016

Pe data de 19 august 2016, compania Samsung introducea pe piață smartphone-ul Samsung Galaxy Note 7. Lansarea produsului a atras reacții pozitive, acesta fiind bine privit atât de către consumatori, cât și de către critici. Entuziasmul clienților cu privire la noul model Samsung s-a materializat prin cererea imensă, căreia compania sud-coreeană a trebuit să îi facă față, cerere care a depășit estimările realizate de către Samsung și care a forțat-o chiar să amâne lansarea produsului pe anumite piețe.

Deși noul model părea a fi un succes, la doar două săptămâni de la apariția produsului, problemele au început să apară pentru gigantul sud-coreean Samsung. Începutul de lună a adus în prim plan o serie de reclamații din partea unor clienți, care au semnalat faptul că telefoanele acestora au luat foc în timp ce dispozitivul se încărca, numărul total al cazurilor raportate la nivel global privind deficiențele produsului ajungând la cifra de 35. Pe fondul acestor evenimente, Samsung s-a văzut în situația de a-și retrage de pe piață modelul Galaxy Note 7 și de a suspenda livrările de dispozitive către acele piețe pe care produsul nu fusese încă lansat.

Acest incident a adus și consecințe previzibile, de altfel: în cursul zilei de 1 septembrie, prețul acțiunilor companiei a scăzut cu 3,5% față de ziua precedentă, iar cele ale principalului furnizor de baterii pentru Samsung Galaxy Note 7 au înregistrat o scădere de 6,1%. Directorul general al Samsung, Koh Dong-jin, și-a exprimat regretul cu privire la acțiunea de retragere a telefoanelor de pe piață, refuzând să dea însă detalii referitoare la numărul total de dispozitive care necesită a fi înlocuite. Se estimează însă că numărul total de telefoane vândute atinge cifra de 2,5 milioane, dintre care va fi necesară înlocuirea a 1 milion de dispozitive.

Totodată, Koh Dong-jin a garantat faptul că acei clienți care au achiziționat produsul vor avea posibilitatea de a-l înlocui cu unul nou. Producătorul Samsung plănuiește să înlocuiască atât telefoanele pentru care s-au semnalat probleme cu bateria, cât și toate piesele din acele unități care se ocupă cu producerea telefoanelor.

Dispozitivul Samsung Galaxy Note 7 a intrat pe 10 piețe din regiuni precum Orientul Mijlociu, America de Nord și Asia. Dintre acestea, cele mai afectate au fost Statele Unite ale Americii și Coreea de Sud. Dat fiind faptul că modelul de baterie folosit pentru producerea telefoanelor nu este același pe toate piețele, în China nu a fost necesară suspendarea vânzărilor.

Compania Samsung va fi afectată atât în plan financiar, cât și în plan de imagine. Retragerea telefoanelor, coroborată cu scăderea vânzărilor, va aduce gigantului sud coreean pierderi în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari. În materie de brand, acest eveniment este de natură să știrbească considerabil imaginea companiei. Mai mult decât atât, actuala problemă a Samsung se sincronizează cu momentul în care cel mai mare competitor al acesteia, Apple, pregătește lansarea unui nou iPhone.

În acest context, rămâne de văzut cum va reuși Samsung să depășescă acest obstacol și să redobândească încrederea consumatorilor.

| 6 septembrie 2016|Categories: Economie, Peninsula Coreeană|Tags: , , , |0 Comentarii

Despre autor:

Alexandra Roșca este analist RISAP. Alexandra a absolvit Masterul de Diplomație în Economia Internațională din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Domeniile sale de interes sunt relațiile internaționale, geopolitica și diplomația, iar principala zonă de interes este Rusia.

Comenteaza