Marea Chinei de Sud – tensiuni, dar încă pace

RISAP | 17 ianuarie 2017
Portavioanele americane USS John C. ... +
Portavioanele americane USS John C. Stennis și USS Ronald Reagan, alături de grupurile lor navale, efectuând exerciții în Marea Filipinelor, în 2016 -

2016 ar fi putut fi un an foarte tensionat în Marea Chinei de Sud. În luna iulie, un tribunal internațional constituit în conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (United Nations Convention on the Law of the Sea – UNCLOS), a făcut publică decizia sa în procesul intentat de Filipine împotriva Chinei, privind revendicările maritime chineze din Marea Chinei de Sud. Tribunalul nu s-a pronunțat asupra revendicărilor teritoriale, ignorând disputele privind posesia insulelor și a celorlalte formațiuni maritime, ci s-a referit doar la revendicările asupra drepturilor maritime generate de aceste formațiuni.

Cei mai mulți analiști se așteptau ca verdictul să fie în defavoarea Chinei, iar guvernul chinez făcuse clar în ultimii ani că nu va respecta decizia, întrucât consideră tribunalul ca fiind ilegal. Astfel, reacția imprevizibilă a Chinei față de verdict ar fi putut genera tensiuni și confruntări suplimentare. Verdictul din iulie a fost într-adevăr în defavoarea Chinei, deoarece a negat legalitatea liniei în nouă puncte (line-dash line), linia cu care Beijingul își reprezintă revendicările maritime în Marea Chinei de Sud. Conform UNCLOS, o insulă care poate susține prezență și activitate umană are dreptul doar la 200 de mile nautice (aproximativ 370 de kilometri) de zonă economică exclusivă (care se consideră a fi ape internaționale, dar în care statul în cauză are drept exclusiv asupra exploatării resurselor naturale sau minerale), în timp ce linia în nouă puncte, trasată prima dată de guvernul naționalist al Chinei imediat după al Doilea Război Mondial, se apropie la doar câteva zeci de kilometri de coasta Malaysiei sau de cea a Filipinelor, incluzând și zone din Marea Chinei de Sud situate la sute de kilometri de cea mai apropiată insulă.

O altă concluzie foarte importantă a tribunalului a fost că în arhipelagul Spratly (cunoscut sub numele de insulele Spratly) nu există de fapt nicio insulă, deoarece nicio formațiune de aici nu are capacitatea de a susține activitatea umană cu resursele naturale proprii. Astfel, toate aceste formațiuni maritime intră în categoria rocilor și au dreptul la ape teritoriale de 12 mile nautice, dar nu au dreptul la nicio zonă economică exclusivă. În această situație, chiar dacă China ar reuși să preia controlul asupra mai multor formațiuni din arhipelagul Spratly, deținute acum de Vietnam sau Filipine, nu ar obține foarte multe beneficii economice. Decizia ridica și multe semne de întrebare privind activitățile Chinei din zonă, în special cele de construire a unor insule artificiale, unele dintre acestea deasupra unor formațiuni care nu au dreptul nici la ape teritoriale, deoarece nu se află la suprafața apei la flux, intrând în categoria de low–tide elevation, formațiuni care sunt considerate a fi fundul mării, deci nu pot fi deținute de niciun stat.

Verdictul tribunalului a clarificat problemele legale, dar a creat și mai multe incertitudini, China criticând în termeni duri decizia, promițând că o va ignora și solicitând și altor state să facă la fel. Odată venit verdictul, tensiunile ar fi putut crește dacă state precum Filipine sau Vietnam, care dispută cu China unele formațiuni din arhipelagul Spratly, ar fi încercat să profite de acest verdict.

Vara a rămas însă lipsită de tensiuni, deoarece Filipine, statul care a dat în judecată China, a adoptat, spre fericirea Beijingului, o poziție reconciliantă. Noua administrație a președintelui Rodrigo Duterte pare interesată de o apropiere față de China și de o separare de SUA, aliatul militar al țării. Antipatia lui Duterte față de SUA s-a manifestat prin amenințările sale privind posibila rupere a alianței, dar acțiunile sale mai importante au fost cele față de China. Nu doar că Filipine nu s-a folosit de verdictul tribunalului, dar Manila a deschis ușa unor posibile negocieri cu Beijingul. În schimb, se pare că vasele chineze au permis accesul pescarilor filipinezi în zona bancului Scarborough, o concesie oferită lui Duterte (bancul a intrat în posesia Chinei în 2012, după o confruntare între marinele celor două țări). Celelalte țări care dispută insulele Spratly cu China, adică Vietnam, Malaysia și Brunei, nu au acționat nici ele, menținând calmul în regiune.

În prima parte a anului, cele mai importante evenimente au fost sporadicele operațiuni de libertate a navigației (Freedom of Navigation Operations – FONOP) efectuate de Forțele Navale ale SUA, două în zona insulelor Paracel și una în zona insulelor Spratly. Acestea erau menite să conteste revendicările maritime ale Chinei, însă au generat tensiuni, fiind criticate de Beijing și uneori interpretate greșit în presă. De asemenea, au existat unele incidente între China și Indonezia, din nou din cauza revendicărilor maritime neclare ale Beijingului. Vase de pescuit chineze au apărut în apropierea insulelor Natuna deținute de Indonezia, pe care China nu le revendică. O confruntare între nave ale pazei de coastă din China și Indonezia a crescut tensiunile între cele două țări, dar ulterior acestea s-au diminuat.

În mod neașteptat, tensiunile au reapărut la sfârșit de an, când China a capturat o dronă subacvatică americană, care era folosită pentru cercetări oceanografice la aproximativ 90 de kilometri de coasta filipineză, în zona portului Subic Bay. Din fericire, cele două țări au pornit negocieri, iar China a returnat drona după câteva zile. Unii analiști au indicat posibilitatea ca gestul să fie un semnal transmis de Beijing noului președinte american, Donald Trump, care a atacat China în unele declarații și mesaje postate pe Twitter, punând la îndoială și politica O singură China, în privința insulei Taiwan. Acțiunile din Marea Chinei de Sud ar fi, în această interpretare, un mesaj prin care liderii chinezi doreau să arate că un conflict între China și SUA nu este în interesul Washingtonului. Dar incidentele dintre cele două țări în Marea Chinei de Sud sunt des întâlnite, cauzate în principal de interpretări diferite ale Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS). Astfel, este greu de interpretat dacă acțiunea chineză a fost o problemă legată de UNCLOS, fiind parte a unui comportament mai vechi al Chinei, sau un mesaj transmis lui Donald Trump și viitoarei sale administrații.

Oricum, indiferent de situație, evenimentul a ilustrat actualitatea tensiunilor din Marea Chinei de Sud și a reliefat posibilitatea unei confruntări militare în regiune. În contextul în care relațiile dintre China și SUA erau deja sub lupa presei și a analiștilor, din cauza comportamentului lui Trump în legătură cu Taiwan, incidentul a fost o dovadă vie a pericolului pe care îl reprezintă degradarea relațiilor dintre SUA și China.

Tot la sfârșit de ani, noi imagini din satelit au ilustrat faptul că armata chineză a poziționat arme și echipamente militare pe insulele artificiale construite de China în arhipelagul Spratly din Marea Chinei de Sud, o etapă importantă în procesul de construire a acestor insule. Comunitatea internațională, în frunte cu SUA, spera că militarizarea acestor insule poate fi evitată. Acest pas oferă o putere sporită Chinei, care încetul cu încetul va putea controla regiunea arhipelagului Spratly, hărțuind vasele militare străine care navighează în această zonă.

De aceea, viitorul păcii în Marea Chinei de Sud depinde foarte mult de stabilitatea relațiilor China-SUA. Cum administrația Duterte este înclinată către Beijing, iar celelalte state implicate în aceste dispute teritoriale nu par a fi dornice de o confruntare cu China, principalul pericol în Marea Chinei de Sud este un incident maritim sau aviatic care, pe fondul unor relații deteriorate și a unor tensiuni între Washington și Beijing, s-ar putea transforma într-o confruntare militară. Dacă însă liderii ambelor țări vor rămâne dedicați menținerii unor relații apropiate, atunci asemenea incidente pot fi rezolvate pe cale diplomatică, așa cum a ilustrat-o atât recentul incident al capturării dronei americane, cât și mult mai seriosul incident din zona insulei Hainan din 2001, care a implicat coliziunea a două avioane militare.

Anul 2017 rămâne un an incert pentru Marea Chinei de Sud, în mare parte din cauza norilor negri care plutesc asupra relațiilor sino-americane. Anul tocmai încheiat a fost, în mod ironic, un an bun pentru China, în ciuda verdictului din luna iulie. Chiar dacă acest verdict a pus sub semnul întrebării legalitatea și viitorul revendicărilor maritime chineze din Marea Chinei de Sud, apropierea dintre China și Filipine a întărit poziția Beijingului. Cum China reușise și până acum să oprească formarea unui front comun împotriva ei, atât între statele riverane, cât și în cadrul ASEAN, perspectivele unui astfel de deznodământ sunt și mai slabe. China are în sfârșit șansa de a rezolva disputele prin negocieri bilaterale, unde va avea o mână mult mai puternică. Deși astfel de negocieri ar trebui să conducă la diminuarea tensiunilor, ar putea avea pe termen lung efectul invers, dacă va oferi Chinei mult mai multă putere și încredere în Marea Chinei de Sud, iar confruntările dintre Beijing și Washington vor deveni mai frecvente. Adăugând și ingredientul special al incertitudinii politicilor lui Donald Trump, Marea Chinei de Sud rămâne una dintre principalele zone de interes geopolitic din Asia-Pacific, alături de care se poate adăuga, din nou, Strâmtoarea Taiwan. Ambele vor rămâne centrale pentru relațiile dintre China și SUA, a căror evoluție va influența, la rândul ei, soarta acestor două puncte fierbinți.

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza