Marea Chinei de Sud: principalul teatru geopolitic al lumii

RISAP | 2 ianuarie 2016
Portavionul american USS George Washington ... +
Portavionul american USS George Washington în timpul unor exerciții navale SUA-Malaysia în Marea Chine de Sud, în 2014 -

Din cauza disputelor teritoriale asupra insulelor și asupra drepturilor maritime, Marea Chinei de Sud a devenit probabil cea mai periculoasă regiune geopolitică a lumii, fiind teatrul în care China și Statele Unite se confruntă față în față.

2015 a fost anul Mării Chinei de Sud. Deși nu au căpătat la fel de multă atenție precum Războiul din Ucraina în 2014 sau Războiul din Siria în 2015, disputele din Marea Chinei de Sud sunt mult mai complexe și mai periculoase. Anul 2015 a fost martorul acțiunilor chineze de construire a unor insule artificiale, procesului internațional intentat de Filipine împotriva Chinei și operațiunilor militare americane din apropierea unor insule chineze din Marea Chinei de Sud. Disputele din Marea Chinei de Sud implică numeroase părți, dar importanța acestora este dată de confruntarea față în față a Statelor Unite cu China, care poate avea consecințe importante pentru întreaga lume.

Disputele asupra insulelor Paracel și Spratly bântuie Marea Chinei de Sud de decenii, din vremea când hărțile încă includeau Vietnamul de Sud, iar Taiwanul (Republica China) deținea un loc de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, dar nu și tensiunile generate de aceste dispute. Din fericire, confruntările militare precum cele din 1974 sau 1988 au fost evitate. Din nefericire, părțile implicate n-au făcut niciun alt progres în rezolvarea disputelor.

Insulele din Marea Chinei de Sud sunt disputate de șase guverne. China, Taiwan și Vietnam își dispută insulele Paracel, situate în nordul mării. China, Taiwan, Vietnam și Filipine își dispută o bună parte a insulelor Spratly (primele trei le revendică în totalitate), iar Malaysia și Brunei revendică anumite insule sau formațiuni din acest lanț care sunt situate în apropierea coastelor lor. Toate aceste țări (în afară de Brunei) administrează unele insule, deși există și numeroase insule care nu sunt ocupate de nicio țară. Dar poate cea mai mare problemă este legată de statutul acestor formațiuni, numite simplu insule: sunt ele insule în adevăratul sens al cuvântului, generând drepturi legale conform normelor internaționale sau sunt doar roci care nu au efecte juridice? Este o întrebare complicată de existența a peste 100 de formațiuni în lanțul de insule Spratly, unele satisfăcând aparent cerințele impuse unor insule (capacitatea de a susține activitate umană), iar altele fiind vizibile la suprafața apei doar la reflux, negând astfel aproape orice drept legal statului care administrează respectivele formațiuni (în afară de o zonă de siguranță de 500 de metri, pe care o primesc și sondele petroliere).

Dacă toate aceste dispute nu erau deja suficient de complicate, China a decis să mai adauge un element de noutate: cel mai mare program de construire a unor insule artificiale din istorie. Acțiunile chineze au început în 2014, dar rezultatele au ieșit la suprafață (la propriu) în 2015, primind foarte multă atenție nu doar din partea mass-media, ci și din partea multor guverne. Dar ce a făcut mai exact China?

Până acum, excluzând micuțul Brunei, China era statul cu cea mai slabă poziție în Marea Chinei de Sud dintre toate statele implicate în dispute. Toate celelalte, inclusiv Taiwanul, care administrează doar două insule, dețin cel puțin o pistă de avioane și staționează soldați pe aceste insule. Cea mai apropiată pistă a Chinei se afla însă la aproape 1.000 de km distanță, pe insula Woody din insulele Paracel. Chiar dacă administra șapte formațiuni geologice, niciuna dintre acestea nu se asemăna insulelor cu multe garnizoane sau stații radar ale Vietnamului sau Filipinelor. Astfel că liderii de la Beijing au hotărât să scape de acest complex de inferioritate. Șapte dintre cele opt formațiuni deținute de China au devenit insule cu suprafețe de zeci sau chiar sute de hectare, în urma câtorva luni de lucrări de depozitare a nisipului și sedimentelor peste aceste recifuri parțial scufundate. Și Vietnam și Filipine au efectuat astfel de lucrări în trecut, dar la o scară mult mai mică și doar pentru a crește suprafața unor insule deja existente. În schimb, China a construit insule acolo unde înainte era doar apă.

Infografic RISAP ce prezinta insulele artificiale construite de China în Marea Chinei de Sud

Acțiunile Chinei ridică o serie de probleme. Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (United Nations Convention on the Law of the Sea – UNCLOS), la care China este parte, specifică faptul că insulele care pot susține activitate economică au dreptul la zone economice exclusive de până la 200 de mile nautice, în timp ce rocile care nu pot fi locuite au dreptul doar la ape teritoriale de 12 mile nautice. Recifurile scufundate care ies puțin la suprafața apei, doar la reflux, rămân doar cu zona de protecție de 500 de metri. Aceeași convenție menționează că suprafața construită artificial nu poate fi folosită pentru a revendică o zonă economică exclusivă sau ape teritoriale. Deci ce se întâmplă cu noile insule ale Chinei? Câteva dintre cele șapte noi insule erau înainte recifuri scufundate, care nu au dreptul nici măcar la ape teritoriale. Dar acum aceste insule găzduiesc sute de chinezi, clădiri, porturi, chiar și piste aviatice. Beijingul nu a revendicat încă nicio zonă economică exclusivă și nici ape teritoriale, păstrând ambiguitatea caracteristică. Dar este greu de crezut că va accepta ca nave străine să desfășoare exerciții militare la 2-3 mile de insulele sale, unde teoretic sunt ape internaționale. Ce se va întâmpla când China va afirma că aceste insule artificiale sunt înconjurate de ape teritoriale? Se vor confrunta față în față puterea dreptului și dreptul puterii.

Guvernul din Manila își pune această întrebare de mult timp. Dezamăgit de lipsa progresului negocierilor cu China și de ceea ce liderii filipinezi considerau a fi agresivitatea în creștere a Chinei, Filipine a decis să apeleze la un tribunal internațional pentru a clarifica situația din Marea Chinei de Sud. Când a semnat UNCLOS, China nu a fost de acord ca disputele sale asupra suveranității să poată fi decise de un tribunal internațional, dar juriștii filipinezi au găsit o modalitate de a pune la încercare poziția chineză. La mijloc se află linia din nouă puncte (nine dash line), o linie care apare marcată pe hărțile chineze, delimitând aproape toată Marea Chinei de Sud. China nu a clarificat niciodată dacă această zonă este revendicată în totalitate, ca ape interne sau poate ca zonă economică exclusivă sau dacă Beijingul revendică doar insulele din interiorul acestei linii. Ultima interpretare este singura care este permisă de UNCLOS. Dar nine dash line a fost trasată de guvernul naționalist în 1947, cu mult înainte de semnarea convenției ONU, iar interpretarea inițială a liniei rămâne un mister. Filipine a decis să supună unui test juridic această revendicare, cerând Curții Permanente de Arbitraj să decidă asupra legalității nine dash line a Chinei.

De la început, Beijingul a anunțat că procesul este ilegal și că nu va participa la acesta. Conform poziției chineze, scopul procesului este stabilirea suveranității formațiunilor, iar China nu este obligată să participe la astfel de procese. De asemenea, oficialii chinezi au acuzat Filipine că vor să creeze tensiuni și că decizia Manilei va complica rezolvarea disputelor. Deși China nu a trimis niciun document oficial către Curtea Permanentă de Arbitraj, a publicat la sfârșitul lui 2014 o detaliere a poziției sale, afirmând că tribunalul nu are jurisdicție, întrucât este vorba de o dispută de suveranitate.

În 2015, Curtea a luat o decizie importantă: a hotărât că are jurisdicție asupra unor revendicări filipineze din acest caz, astfel încât procesul poate continua. China a criticat hotărârea și a reiterat faptul că nu va ține cont de decizia finală. Dar Filipine a întâmpinat-o cu speranță și entuziasm, oficialii filipinezi prezentând poziția lor în fața tribunalului în luna noiembrie. Decizia Curții Permanente va veni în 2016 și ar putea pune China într-o poziție foarte complicată, dacă va invalida multiplele interpretări ale nine dash line și va hotărî că insulele artificiale nu pot genera drepturi maritime. Va ignora China decizia, riscând să fie criticată de comunitatea internațională pentru încălcarea celui mai important document din dreptul maritim internațional?

Dacă latura legală a disputelor nu era suficient de complexă, situația a devenit și mai tensionată din cauza laturii militare a disputelor. China pare a construi facilități militare pe aceste insule artificiale, inclusiv piste care pot fi folosite de avioane militare grele. Statele din regiune, dar și Statele Unite, se tem că Beijingul ar putea militariza regiunea, detașând numeroase trupe și echipamente pe aceste insule, de unde ar putea controla traficul maritim și aerian din Marea Chinei de Sud. China nu ar fi primul stat care a luat aceste acțiuni, existând deja precedentul celorlalte state care administrează insule. Dar puterea militară pe care China o poate desfășura în insulele Spratly este fără egal.

Teama că Beijingul ar putea să ignore dreptul internațional și să își impună propriile reguli în Marea Chinei de Sud prin intermediul puterii militare a creat multă panică la Washington. Administrația Obama a fost însă pentru multă vreme reticentă în a confrunta Beijingul, în special înainte de vizita președintelui chinez Xi Jinping în SUA. După luni întregi de speculații, președintele Obama a aprobat, până la urmă, o operațiune de libertate a navigației (Freedom of Navitagion Operation – FONOP). Aceasta a constat în navigarea unei nave militare americane (distrugătorul USS Lassen) în interiorul apelor teritoriale ale Recifului Subi (care nu au fost încă revendicate de China), demonstrând faptul că SUA nu acceptă o posibilă revendicare ilegală a unor ape teritoriale. Din cauza modului în care operațiunea a fost executată, au început multe dezbateri despre scopul exact al operațiunii și despre posibilitatea ca ea să fi fost executată în mod greșit, întărind de fapt o posibilă revendicare chineză. Dar mesajul recepționat în Beijing a fost clar: SUA nu se teme să își folosească puterea militară pentru a impune limite Chinei.

Din fericire, operațiunea navală americană nu a condus la niciun accident și la nicio confruntare militară între cele două mari puteri. Evenimentul avea să se repete două luni mai târziu, dar de această dată din pură întâmplare. Un avion de spionaj american care patrula prin Marea Chinei de Sud a zburat accidental deasupra unei insule artificiale a Chinei (de această dată, o insulă care exista și înainte de a fi extinsă, deci care se bucură de ape teritoriale și spațiu aerian propriu). Oficialii americani au dat vina pe vremea proastă, subliniind faptul că nu a fost vorba de o nouă operațiune de libertate a navigației. Din nou, Beijingul a criticat evenimentul, dar militarii staționați pe insula în cauză s-au abținut de la acțiuni periculoase.

SUA a promis însă că va efectua până la două operațiuni FONOP pe trimestru, crescând posibilitatea unui incident sau accident armat. Chiar dacă SUA și China vor reuși să evite un conflict direct în Marea Chinei de Sud, aceste dispute maritime își pot lăsa amprenta asupra relațiilor dintre cele două mari puteri. Până acum, în ciuda suspiciunilor reciproce și a diverselor dispute dintre Washington și Beijing, cele două state au reușit să evite a se privi ca inamici. Între SUA și China există o recunoaștere a faptului că probleme globale pot fi rezolvate doar prin cooperarea dintre ele și că menținerea păcii este în avantajul ambelor. În ciuda faptului că strategii din ambele țări văd celălalt stat ca fiind principalul competitor geopolitic și consideră posibilă o viitoare confruntare între ele, China și SUA au reușit să mențină relațiile stabile. Reacția relativ reținută a Beijingului în urma operațiunii navale americane demonstrează importanța pe care liderii chinezi o acordă relațiilor cu Washingtonul. Dar confruntări repetate din Marea Chinei de Sud ar putea crea o ruptură în această relație, cu consecințe importante pentru întreaga scenă globală. Dacă SUA și China ar începe să se considere inamici și ar porni o competiție militară, chiar și în absența unor blocuri caracteristice Războiului Rece, economia mondială ar avea de suferit.

De aceea este vital ca cele două state să găsească o soluție acestor confruntări. Iar cea mai bună soluție ar fi rezolvarea disputelor teritoriale din insulele Spratly și insulele Paracel. Un asemenea eveniment pare a fi extrem de îndepărtat, dar 2016 va aduce totuși unele vești importante. Curtea Permanentă de Arbitraj va decide în cazul Filipine v. China. Decizia și modul în care Beijingul va reacționa pot reduce sau accentua exponențial tensiunile. De asemenea, 2016 va fi anul schimbărilor: atât Vietnam, cât și Filipine, Taiwan și Statele Unite își vor schimba conducerile, în cazul celor trei din urmă fiind vorba de organizarea alegerilor prezidențiale. Campaniile electorale sunt momentul prefect pentru retorică naționalistă, amenințări și promisiuni. Marea Chinei de Sud nu va lipsi din aceste campanii. Iar celălalt risc semnificativ al anului 2016 va fi viitoarea sau viitoarele operațiuni FONOP ale Statelor Unite. Cel mai probabil, China va opta pentru un răspuns reținut, dar există riscul ca provocările repetate să-i irite pe liderii chinezi, care pot adopta o poziție mai dură. În cazul în care va avea loc vreun incident între o navă americană și una chineză, există suficiente bariere în calea unui război, însă impactul va fi oricum resimțit pe tot mapamondul.

Prin prisma evenimentelor din sfera juridică și militară, 2016 ar putea fi anul în care disputele din Marea Chinei de Sud încep să își găsească o soluție sau anul în care regiunea va fi militarizată definitiv. Până atunci, 2015 rămâne anul în care disputele din Marea Chinei de Sud au căpătat atenția întregii lumi.

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza