India și Bangladesh sau finalizarea unei partide de șah ancestrale

Legenda spune că puzderia de enclave apărute de-a lungul graniței dintre India și Bangladesh a fost rezultatul unei partide de șah jucate între maharajahul Cooch Behar-ului și cel al Rangpur-ului, sutele de enclave fiind miza jocului. Cum niciunul dintre jucători nu a avut o victorie decisivă, bucățile de pământ au fost amestecate în teritoriul lor, fără a se face o delimitare clară.

Bazându-ne totuși pe experiențe factuale, istorie ne spune că așa-zisul joc de șah a fost de fapt o bătălie între Imperiu Mogul și Cooch Behar, ce s-a terminat cu un tratat de pace semnat în 1713 și care evidenția victoria Imperiului Mogul. Această victorie nu a fost însă suficient de puternică pentru a evacua boierii indieni – zamindari – care conduceau moșii autosuficiente – creând astfel insule de populație străină pe teritoriul mogul. Cum mogulii nu au fost deranjați de existența acestor insule-moșii, problema a fost pasată din generație în generație, timp de peste 400 de ani. Problema enclavelor a devenit cu adevărat importantă în 1947, când India britanică a fost împărțită în India și Pakistan și a devenit tragică atunci când Bangladeshul s-a rupt de Pakistan în 1971 și a devenit independent.

Granița India-Bangladesh este presărată cu peste 200 de enclave, cunoscute sub denumirea de chhit (fragment) în limba bengaleză, care reușesc să creeze cea mai absurdă situație geografică – ca urmare a existenței unor enclave în cadrul altor enclave. Dahala Khagrabari este o enclavă de cartea recordurilor, devenind specială datorită unicității sale: sub-sub-enclavă sau, altfel spus, este un teritoriu indian, încadrat într-unul bengalez, care se află într-un teritoriul al Indiei, care, la rândul său, este în Bangladesh – asemenea unei păpuși Matrioșka.

Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi și cel al Bangladeshului, Sheikh Hassina, doresc să pună capăt acestei anomalii geografice, ratificând pe 6 iunie 2015 un acord prin care cele două state vor face schimb de enclave. Mai precis, India va primi de la Bangladesh 51 de enclave, însumând 7110 de acrii (2880 ha), iar Bangladeshul va primi de la India 111 enclave, reprezentând 17160 de acrii (6940 ha). Marii beneficiari ai acestui acord vor fi locuitorii acestor enclave care vor avea pentru prima dată o naționalitate clară și acces la servicii publice. Aceștia au libertatea de a alege în ce stat doresc să locuiască și ce naționalitate vor dori să aibă. Se vor evita astfel situațiile bizare în care o familie își avea locuința pe teritoriul a două state, cât și migrația ilegală cauzată de necesitatea vizelor și lipsa consulatelor.

Procesul de schimbare a enclavelor se va desfășura gradual, pe o perioadă cuprinsă între 31 iulie 2015 și 30 iunie 2016.

Acordul semnat la începutul lunii iunie între cei doi prim-miniștrii nu este prima încercare de rezolvare a problemei enclavelor dintre India și Bangladesh.

Parcurgând firul istoric ajungem în 1974, când Indira Gandhi și Sheikh Mujibur Rahman au semnat un Acord de Delimitare a Graniței (Land Boundery Agreement) care prevedea schimbul a câtorva enclave – mai precis, India păstra enclava Berubari Union Nr.12, în timp ce Bangladesh păstra enclavele Dahagram și Angrapota, iar India îi facilita accesul la ele prin intermediul unui coridor de 178 m pe 85 m, denumit coridorul Tin Bigha. Acest coridor poate fi folosit de rezidenții Dahagram și Angrapota numai în anumite intervale orare, iar enclavele nu se bucură de servicii de bază, India interzicându-i Bangladeshului să creeze linii de curent electric pe teritoriul acestui chhit.

Întrucât acest acord nu a mai fost niciodată ratificat de India și cei doi prim-miniștrii semnatari au fost asasinați (la un interval de 9 ani unul față de celălalt), problemele legate de schimbul de enclave au fost încă o dată rostogolite în timp, ajungându-se ca în 2011, India să semneze un protocol adițional înțelegerii din 1974 prin care cele două state să schimbe 162 de enclave și să le ofere rezidenților dreptul să-și aleagă naționalitatea și țara în care vor să locuiască. Acest amendament trebuia să treacă de Camera Superioară a Parlamentului Indiei, Rajya Sabha, lucru care s-a întâmplat de-abia pe 6 mai 2015, după câteva peripeții.

Un recensământ din 2010 arăta că în enclavele indiene din Bangladesh trăiau aproximativ 37.000 de oameni, iar în cele bengaleze din India, aproximativ 14.000 de persoane.

Suspendarea în istorie a acordului privind schimbul enclavelor între India și Bangladersh a fost cauzată, în special, de problemele și neînțelegerile interne din cadrul Indiei.

Politicienii Indiei, în frunte cu Bharatiya Janata Party (BJP), partid care l-a propulsat pe Modi la conducerea Indiei, nu au fost de acord cu pierderea unei suprafețe de aproximativ 40 de km² din granițele Indiei, deși acest schimb ar fi adus mai multe beneficii statului indian. Prin urmare, BJP s-a opus în 2011 acțiunilor prim-ministrului de atunci, Manmohan Singh, de a ratifica acordul Indira-Mujibur.

Modi, chiar dacă face parte din aceeași aripă naționalistă a politicii din India, s-a luptat cu partidul său pentru a obține ratificarea acordului India-Bangladesh. Modi a reușit acest lucru prin adoptarea unei strategii foarte bune: i-a dat BJP-ului „șansa” unei singure alegeri. Mai precis, BJP – un partid naționalist care dorește integritatea teritorială a Indiei, unul dintre liderii săi, Arun Jaitley, afirmând că „teritoriul Indiei este o parte a Constituției și nu poate fi alterat prin amendamente aduse acesteia” – se opune în mod ferm imigrației. BJP a avut de ales între a stopa imigrația ilegală a musulmanilor veniți din Bangladesh sau a menține un teritoriu care reprezintă un călcâi al lui Ahile în relațiile India-Bangladesh.

Migrația ilegală este amplificată și de faptul că pentru a călători dintr-o enclavă în altă zonă, o persoană necesită o viză ce nu poate fi luată din zona sa de rezidentă din cauza lipsei consulatelor.

De asemenea, enclavele devin un paradis al oamenilor certați cu legea, întrucât, pe teritoriul lor nu operează clar o instituție statală și sunt mari probleme în aplicarea legilor statului de apartenență.

Susținând că prin acest acord securitatea statelor de la granița cu Bangladesh, respectiv Bengalul de Vest, Assam, Meghalaya, Tripura va crește și că populația indiană va avea acces la serviciile oferite de statul indian, Modi a reușit să-și întoarcă partidul la o poziție de 180˚ și să treacă amendamentul prin Camera Superioară, chiar dacă partide regionale ca Asom Gana Parishad și Trinamool Congress s-au opus acestui acord.

Rezolvarea problemelor la graniță reprezintă un pas important pentru un stat care dorește să acceadă la statutul de mare putere mondială, lucru care îi va permite respectivului stat concentrarea pe politica internă și externă, contribuind astfel la potențarea poziției sale internaționale. Astfel, în loc ca India sau China, de exemplu, să-și concentreze atenția și resursele către zone disputate ca Aksai Chin sau Arunachal Pradesh, ar fi mult mai benefic pentru acestea să investească în misiuni externe de pace sau de antrenare a armatelor lor – lucru ce poate participa la sporirea puterii lor militare și economice, un prim pas către poziția de superputere.