Hiroshima și Nagasaki – moștenirea războiului

George Boghean | 6 august 2016
Răsăritul soarelui deasupra Domului din ... +
Răsăritul soarelui deasupra Domului din Hiroshima, una dintre puținele clădiri din oraș care au rămas în picioare în urma bombardamentului nuclear din 1945 -

Bombardamentele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki au condus la capitularea Japoniei și au schimbat modul în care lumea privește războiul și relațiile internaționale.

Istoria secolului al XX-lea ne ilustrează capacitatea impresionantă a umanității de a progresa științific și tehnologic, evoluție ce este și astăzi un factor al interconectivității și al interdependenței tot mai dezvoltate ce caracterizează scena internațională sub fenomenul globalizării. Totuși, același progres tehnologic a permis oamenilor să apeleze la forme tot mai avansate și mai agresive de coerciție, iar în contextul războiului, consecințele au fost catastrofale.

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) poate fi interpretat drept colapsul potențialului militar al Axei Roma-Berlin-Tokyo, marcat de capitularea Germaniei naziste în data de 9 mai 1945, iar odată încheiat războiul în Europa, atenția Puterilor Aliate s-a concentrat asupra ultimului combatant, Imperiul Japonez.

Istoria Războiului din Pacific (1937-1945) este una de o brutalitate înfiorătoare, unele evenimente din timpul războiului având impact și astăzi asupra scenei internaționale. Printre acestea, probabil cele mai cunoscute publicului sunt cele două atacuri nucleare asupra Japoniei din luna august a anului 1945, asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Probabil, întrebarea cea mai frecvent întâlnită, legată de aceste două tragedii, este: „De ce au atacat americanii două orașe japoneze într-o formă atât de distructivă, făcând victime atât în rândul copiilor, al femeilor, al bătrânilor, al tuturor acestor persoane neajutorate, nevinovate de agresiunea japoneză?”

Pentru a înțelege acest reper emblematic și tragic al istoriei secolului al XX-lea este nevoie de o raportare la contextul internațional. Cu Germania învinsă și războiul în Europa terminat, Puterile Aliate se puteau concentra acum asupra războiului din Pacific, un război care în multe privințe avea să fie mai distructiv decât cel din Europa. Astfel, liderii marilor puteri aliate s-au întâlnit în orașul german Potsdam, pentru a planifica pașii viitori. Rezultatul acestei conferinței a fost elaborarea renumitului document istoric cunoscut drept Declarația de la Potsdam din data de 26 iulie 1945. Această declarație avea să reprezinte poziția oficială a principalilor actori din alianța adversară axei Roma – Berlin – Tokyo, cunoscută drept Națiunile Unite. Un amănunt foarte important în înțelegerea contextului internațional este acela că Uniunea Sovietică nu și-a asumat această declarație din motive de politică externă, între URSS și Japonia fiind în vigoare un tratat de neagresiune[1].

Winston Churchill, Harry Truman și Iosif Stalin, în prima parte a Conferinței de la Potsdam
Winston Churchill, Harry Truman și ... +
Winston Churchill, Harry Truman și Iosif Stalin, în prima parte a Conferinței de la Potsdam, în iulie 1945 -

Începută la data de 17 iulie 1945, Conferința de la Potsdam, la care au participat liderii Națiunilor Unite – președintele Statelor Unite ale Americii, Harry S. Truman, prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii, Winston Churchill înlocuit, mai apoi, de Clement Attlee, liderul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, Iosif V. Stalin, președintele guvernului naționalist al Chinei, Chang Kai-Shek – a avut o însemnătate esențială în încheierea celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), război ce poate fi perceput drept cea mai distructivă formă de conflict practicată vreodată pe scena internațională.

În cadrul Declarației de la Potsdam, Națiunile Unite s-au pronunțat cu fermitate în privința măsurilor ce aveau să fie întreprinse împotriva Japoniei și ce comportament și atitudini aveau să adopte în acest demers. Japoniei i se cerea „să ordone capitularea necondiționată a tuturor forțelor sale armate și să dea garanțiile necesare că acționează de bună credință”[2]. În urma nerespectării cererilor prevăzute în declarație, era emisă avertizarea că „Japonia se expune unei distrugeri rapide și totale”[3]. Referitor la prevederile declarației se specifica faptul că acestea sunt „imuabile, nu admit nici o alternativă și nu tolerează nicio tergiversare”[4]. Cu privire la viitorul societății și al statului japonez, era menționat faptul că Națiunile Unite nu aveau intenția „de a-i reduce pe japonezi la sclavie și nici de a-i desființa ca națiune”[5].

Clement Attlee, Harry Truman și Iosif Stalin, în a doua parte a Conferinței de la Potsdam
Clement Attlee, Harry Truman și ... +
Clement Attlee, Harry Truman și Iosif Stalin, în a doua parte a Conferinței de la Potsdam -

În privința războiului și a consecințelor sale era specificat că „vor fi trași la răspundere toți criminalii de război, inclusiv cei care s-au făcut vinovați de acte de cruzime față de prizonierii de război”[6]. Guvernului japonez i se cerea să înlăture „toate obstacolele care stau în fața renașterii și întăririi tendințelor democratice ale poporului japonez” și să garanteze „libertatea gândirii, a cuvântului și cea religioasă, precum și respectarea principiilor fundamentale ale drepturilor omului”[7].

Declarația de la Potsdam a fost inițial subestimată de către guvernul japonez, dacă ar fi să amintim comportamentul ministrului de război Korechika Anami, care nu a luat în considerare acest gest al Aliaților și chiar pe cel al prim-ministrului de atunci Kantaro Suzuki. Din punct de vedere al consecințelor, reacția prim-ministrului Suzuki a avut o însemnătate istorică, acesta numind declarația drept un mokusatsu[8], afirmând despre aceasta că ar fi un „document de valoare mică”[9]. Din aceste reacții ale oficialilor japonezi poate fi dedusă încrederea pe care o aveau în propriile forțe și modalitatea în care tratau adversarul, acțiunile și declarațiile sale. Poate fi interpretat faptul că în momentul iulie 1945 Japonia încă era încrezătoare în obținerea victoriei în războiul din Pacific.

Capitala Japoniei, Tokyo, după intense bombardamente americane
Capitala Japoniei, Tokyo, după intense ... +
Capitala Japoniei, Tokyo, după intense bombardamente americane -

Declarația de la Potsdam prevedea în mod concret măsurile ce vor fi luate împotriva Japoniei și comportamentul pe care Puterile Aliate îl vor dezvolta în privința statului nipon. A fost amintit anterior faptul că Japoniei i se cerea capitularea necondiționată și respectarea tuturor prevederilor declarației, fără posibilitatea de a modifica cerințele impuse de Aliați. Modalitatea prin care autoritățile japoneze au tratat inițial declarația și comportamentul întreprins față de aceasta a determinat ca Puterile Aliate să acționeze ferm. Intenția Statelor Unite, în evenimentele ce au urmat, a fost să oprească războiul cât mai repede posibil. Faptul că administrația americană dorea prevenirea pierderii altor vieți omenești reprezintă motivul pentru care măsurile ce aveau să fie întreprinse au fost severe și aveau să-și lase amprenta în istorie, însă, cum a fost justificat ulterior, probabil au împiedicat pierderea multor altor vieți.

În absența răspunsului dorit de Puterile Aliate din partea autorităților japoneze, în contextul în care, pe front, zilnic se înregistrau pierderi atât umane, cât și material, majore, administrația americană a recurs la o măsură ce avea să susțină fermitatea cu care SUA și aliații ei s-au pronunțat atunci când au formulat în declarație că „Japonia se expune unei distrugeri rapide și totale”[10].

Ceea ce avea să urmeze a marcat istoria pentru totdeauna. Umanitatea avea să cunoască o nouă armă, una care avea să schimbe pentru totdeauna modalitatea în care țările aveau să perceapă războiul și potențialul militar. Războiul escalada în practici și metode de luptă din ce în ce mai distructive, context în care această armă, inițial concepută împotriva amenințării germane, reprezenta apogeul realizărilor militare. Ca urmare a înarmării tot mai agresive din Perioada Interbelică, despre această armă și despre comportamentul competitiv al statelor și intenția de a dezvolta mijloace tot mai persuasive și impunătoare, omul de știință Albert Einstein spunea că: „O astfel de procedură duce inevitabil la război, care, la rândul său, în condițiile de astăzi înseamnă distrugere universală”. Exemplul Japoniei avea să demonstreze acest pericol.

Echipajul bombardierului B-29 Enola Gay
Echipajul bombardierului B-29 Enola Gay, ... +
Echipajul bombardierului B-29 Enola Gay, cu comandantul Paul Tibbets în centru -

Data de 6 august 1945 a rămas pentru totdeauna în istoria civilizației umane. Un aparat de zbor american pătrundea în spațiul aerian japonez în dimineața acelei zile, urmând ca la ora 08:15, pilotul avionului B-29 Enola Gay, Paul W. Tibbets Jr., să lanseze bomba nucleară Little Boy asupra orașului Hiroshima[11]. Acest oraș situat în sudul insulei japoneze Honshu avea o populație la momentul respectiv de 343.000 de locuitori. Explozia de o forță devastatoare a distrus orașul, provocând moartea a 78.150 de oameni și dispariția a 51.408. Peste 176.987 de japonezi și-au pierdut locuințele în urma acelui atac[12].

Pentru prima dată în istoria umanității a fost folosită într-un conflict militar această armă, care a marcat pentru totdeauna modul în care aveau să se desfășoare conflictele și relațiile internaționale, cântărind greu în luarea deciziilor. Impactul distructiv al bombei nucleare avea să se imprime puternic în mentalul colectiv internațional, în special asupra japonezilor, dar și asupra opiniei publice americane. Japonezii aveau să se identifice drept victimele celei mai distructive arme inventate vreodată de știința umană, societatea japoneză suferind puternice traume din acest motiv. În tot acest timp, americanii aveau să pună sub semnul întrebării decizia luată de administrația Truman.

O poză din Muzeul Păcii din Hiroshima, care ilustrează distrugerea orașului, în urma bombadamentului nuclear de pe 6 august 1945
O poză din Muzeul Păcii ... +
O poză din Muzeul Păcii din Hiroshima, care ilustrează distrugerea orașului, în urma bombadamentului nuclear de pe 6 august 1945 -

În scopul de a folosi atacul nuclear drept factor de a determina Japonia să capituleze, la o zi după atacul de la Hiroshima au început acțiunile de propagandă, fiind aruncate din avioane peste marile orașe japoneze mii de pliante, materiale de propagandă, care să determine scăderea moralului japonez și eventual capitularea. De la atacul de la Hiroshima până când japonezii au început negocierile pentru pace peste șase milioane de astfel de materiale au fost distribuite[13]. Orașul Hiroshima avea înainte de război o populație de aproximativ 380.000 de locuitori însă aceasta a scăzut în timpul războiului din cauza evacuărilor efectuate. A fost ales pentru bombardare din cauza importanței sale militare, aici aflându-se Cartierul celei de-a Doua Armate Japoneze ce coordona apărarea sudului Japoniei și tot aici aflându-se importante obiective strategice și centre de comunicare. Viitoarea victimă nucleară, orașul Nagasaki, avea să fie ales pentru a fi bombardat din cauza faptului că este unul din cele mai largi porturi din sudul Japoniei și pentru că, fiind poziționat geografic foarte bine, a favorizat dezvoltarea industriei și comerțului, fiind un important centru strategic japonez[14].

Ciuperca formată în urma exploziei nucleare din Nagasaki, de pe 9 august 1945
Ciuperca formată în urma exploziei ... +
Ciuperca formată în urma exploziei nucleare din Nagasaki, de pe 9 august 1945 -

Din cauza faptului că atacul nuclear de la Hiroshima n-a determinat guvernul japonez să-și accepte înfrângerea și să capituleze, Statele Unite au decis să forțeze mâna japonezilor cu un alt atac nuclear. Dacă Hiroshima a însemnat pentru administrația americană o măsură de ultimă instanță prin care s-a încercat încheierea războiului cat mai repede și cu cât mai puține pierderi de vieți ale soldaților americani, încercându-se și o demoralizare și intimidare a Japoniei, atunci atacul de la Nagasaki din data de 9 august 1945 a reprezentat măsura prin care SUA și-a demonstrat fermitatea când s-a pronunțat la Potsdam pentru distrugerea totală și rapidă a Japoniei. Era o dovadă a faptului că Statele Unite ale Americii era pregătită pentru o nouă formă de război, atât de distructivă încât societatea internațională ar trebui să facă tot posibilul în vederea menținerii păcii și a securității, astfel încât niciodată să nu mai fie nevoie de o utilizare a acestor arme.

Hiroshima înainte și după explozia nucleară de pe 6 august 1945
Două poze care ilustrează efectele ... +
Două poze care ilustrează efectele bombardamentului nuclear: Hiroshima înainte și după explozia nucleară de pe 6 august 1945 -

Există, de asemenea, o școală de gândire a istoricilor ce nu atribuie armelor nucleare întregul merit pentru încetarea războiului. Este bine cunoscut atacul aviației americane asupra orașelor japoneze încă din primăvara anului 1945. Luând în considerare că luni de zile orașele au fost bombardate, incendiate și unele distruse aproape în totalitate, această școală de gândire caută răspunsurile în multitudinea orașelor distruse, în starea tot mai agravată a economiei, a industriei de război, a populației tot mai înfometate și mai slăbite și, nu în ultimul rând, un aspect foarte important, în declarația de război din partea Uniunii Sovietice și invazia nordului Manciuriei de către aceasta în data de 8 august 1945. Invazia sovietică este interpretată drept unul din factorii principali care au convins conducerea japoneză că războiul este pierdut.

Cele două explozii nucleare din august 1945: Hiroshima și Nagasaki
Ciupercile formate în urma exploziilor ... +
Ciupercile formate în urma exploziilor nucleare din august 1945: Hiroshima, în stânga și Nagasaki, în dreapta -

Cu siguranță există o multitudine de factori ce au determinat capitularea Japoniei și sfârșitul războiului însă poate fi afirmat că atacurile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki au transformat pentru totdeauna percepția umanității asupra desfășurării războiului. Distrugerea totală cu care Puterile Aliate îi avertizau pe japonezi, conform Declarației de la Potsdam, iar în contextul extrem de dificil în care se afla, capitularea era inevitabilă.

După 71 de ani, urmele acestor tragedii istorice încă se simt, iar anul acesta atât secretarul de stat american, John Kerry, cât și președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, au întreprins, separat, două vizite istorice în Hiroshima. În prezent, Japonia reprezintă unul dintre cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite, însă această relație este în continuare supusă încercărilor, având o istorie a relațiilor bilaterale ce a cunoscut probabil cele mai dramatice transformări: de la cooperare economică la coerciție și sancțiuni, urmată de tragedia războiului și consecințele acestuia, ocupație militară și în cele din urmă, alianță politico-militară și interdependență. Este o lecție dureroasă a istoriei, din care toate popoarele au de învățat, astfel încât niciodată în istoria omenirii, astfel de tragedii să nu fie repetate.

Referințe

[1] Alecsandru Duțu, Constantin Olteanu (2011) – Războiul de 2194 de zile. 1939-1945, Tritonic Istorie, București, p. 445.

[2] United States Department of State (1945) – Foreign Relations of the United States: the Conference of Berlin ( The Potsdam Conference, 1945): diplomatic papers (în continuare FRUS), Vol. II, United States Government Printing Office, Washington, p. 1476.

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Denshi Jiho – online Japanese dictionary; mokusatsu însemnând ignorabil, de neluat în seama, tratat cu tăcere, mai multe detalii accesând: http://jisho.org/words?jap=mokusatsu&eng=&dict=edict

[9] Alecsandru Duțu, Constantin Olteanu, Op. Cit., p.445.

[10] FRUS, p. 1476

[11] Douglas MacArthur (1994) – Reports of General MacArthur: Japanese Operations in the Southwest Pacific Area, Vol. II, Pt. II,Washington D.C, U.S. Government Printing Office, p. 706.

[12] Ibidem

[13] „The Atomic Bombings of Hiroshima and Nagasaki: Chapter 2 – Propaganda”, The Avalon Project, http://avalon.law.yale.edu/20th_century/mp02.asp

[14] „The Atomic Bombings of Hiroshima and Nagasaki: Chapter 6 – Description of the Cities Before the Bombings”, The Avalon Project, http://avalon.law.yale.edu/20th_century/mp06.asp

| 6 august 2016|Categories: Japonia, Securitate|Tags: , , , , |0 Comentarii

Despre autor:

George Boghean este fost intern RISAP și absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București. Domeniile sale de cercetare sunt istoria, politica internă și externă a Japoniei, precum și istoria relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și Japonia.

Comenteaza