Duterte: președintele cu multe fețe

RISAP | 17 ianuarie 2017
Tricou din campania prezidențială a ... +
Tricou din campania prezidențială a lui Rodrigo Duterte -

Dacă Time ar fi fost o revistă centrată pe Asia, cea mai importantă persoană a anului 2016 nu ar fi fost Donald Trump, ci Rodrigo Duterte, noul președinte al Filipinelor. Venit la conducerea țării la sfârșitul lunii iunie 2016, după ce câștigase alegerile prezidențiale care se desfășoară într-un singur tur, cu numai 38,5% din voturi, Duterte a devenit faimos în întreaga lume, ca urmare a comportamentului său nediplomatic și mai ales din cauza campaniei sale violente antidroguri.

Duterte era o figură controversată și cunoscută chiar și înainte de alegerile prezidențiale. Din postura de primar al unuia dintre cele mai importante orașe din Filipine, Davao, Duterte a avut timp să-și creeze o imagine în fața alegătorilor săi, dar și a poporului filipinez. De la om de rând, apărător al cetățeanului cinstit, la imaginea de asasin, de la familist și susținător al femeilor și comunității LGBT, la afemeiat și chiar violator, de la om modest la tiran, toate aceste caracteristici și-au găsit, mai mult sau mai puțin voalat, loc în descrierea lui Duterte.

Când a devenit președinte al Filipinelor, Duterte purta cu el eticheta unui lider abuziv, care a condus un întreg război împotriva cartelurilor de droguri din Davao, folosindu-se chiar de grupări criminale justițiare pentru a-i anihila pe traficanții de droguri. În același timp, întruchipa imaginea liderului iubit, chiar adulat de locuitorii din Davao, care îi recunoșteau modestia și umanitatea manifestată față de cetățeanul de rând. Dovadă a stat modul cald și entuziasmul cu care a fost primit Duterte în Davao, după triumful electoral din mai.

Dar mediul internațional și chiar presa filipineză nu-l priveau cu ochi buni. Jignirile pe care le-a adus Papei, lui Obama, ambasadorului american în Filipine, ONU, femeilor, turiștilor și încălcarea drepturilor omului prin legitimarea omorurilor de către grupări teroriste sau justițiare aveau să-l transforme, în mai puțin de jumătate de an, într-un proscris pe plan internațional. ONU îi critică în mod constant abuzurile privind drepturile omului, ca urmare a războiului împotriva drogurilor pe care îl poartă, iar Duterte îi răspunde cu injurii. De asemenea, Barack Obama și-a anulat o întâlnire cu el cu ocazia summitului ASEAN, după ce Duterte l-a înjurat, iar mass-media internațională nu este deloc îngăduitoare cu modul său de guvernare.

Recent, Duterte a recunoscut că atunci când a avut în față un suspect nu a ezitat când a fost vorba să apese trăgaciul pentru a-l împușca. Și tocmai acest comportament inadecvat poziției de lider de stat i-a făcut relația cu SUA, ONU și alte state care susțin drepturile omului și sunt împotriva derapajele anti-democratice, dificilă.

Duterte și-a început mandatul său de președinte al Filipinelor declarând război total drogurilor, legitimând orice persoană să ucidă în numele său orice infractori de droguri (mari sau mici) cunosc. S-a ajuns astfel, ca până în prezent, statul filipinez, reprezentat de poliție, să ucidă doar o treime din numărul celor aproape 6.000 de persoane care au devenit victimele războiului lui Duterte. Celelalte două treimi dintre victimele cruciadei împotriva drogurilor au fost făcute de luptătorii „pro bono”, cei mai mulți dintre aceștia membri ai unor organizații criminale sau teroriste, cum este Moro Islamic Liberation Front, care au acționat în numele președintelui, omorând dealeri sau consumatori de droguri pe baza unor practici demne de filmele polițiste.

Filipine este un paradis al drogurilor din cauza unui cumul de factori ce ține de poziția geografică, dezvoltare economică și legislație. Poziția geografică transformă Filipine într-un nod logistic al drogurilor, care vin în special din China, Japonia și Coreea de Sud. Sărăcia și nivelul de trai foarte scăzut al populației îi transformă pe filipinezi în vehiculele de distribuție a drogurilor, problema Filipinelor cu drogurile nefiind cauzată de numărul dependenților, ci de numărul persoanele care trăiesc din vânzarea sau traficul de droguri. Iar acest fapt atârnă foarte greu asupra lui Duterte, care nu a pornit concomitent cu cruciada împotriva drogurilor și un război de eradicare a sărăciei, prin facilitatea accesului către piața muncii și reabilitarea unor cetățenilor forțați de circumstanțe să lucreze în domeniul drogurilor.

Și pentru că a fost acuzat că și-a canalizat atenția doar către micii traficanți de droguri, Duterte a pornit și o vânătoare de ninja, adică de oficiali, soldați și polițiști corupți.

În ultimele luni ale anului, după vizita lui Duterte în China, numele său avea să fie din nou capul de afiș al știrilor din presa internațională. El, Rodrigo Duterte supranumit „Cel care pedepsește”, războinicul, avea să se transforme în Rodrigo Duterte cel pacifist, președintele care a reușit să aplaneze un posibil conflict între Filipine și China, privind bancul Scarborough din Marea Chinei de Sud.

În luna iulie 2016, o curte internațională constituită în conformitate cu prevederile UNCLOS, avea să dea câștig de cauză Filipinelor, într-un proces pe care statul filipinez l-a intentat Chinei în 2013, ca urmare a ocupării bancului de către nave ale pazei de costă chineză. Bancul Scarborough era un loc tradițional de pescuit al filipinezilor și o zonă pe care Filipine o considera parte a teritoriului său. Intervenția pazei de costă chineze în zona bancului a făcut imposibilă pătrunderea pescarilor filipinezi în interiorul bancului Scarborough, locul lor fiind preluat de pescarii chinezi. Și pentru că Filipine nu avea nave performante și nu se putea baza pe forța sa militară pentru a descuraja China, a apelat la judecata unei curți internaționale. Filipine ar fi putut să se folosească de verdict pentru a pune presiune pe China, însă această acțiune ar fi crescut tensiunile din Marea Chinei de Sud.

Dar toate aceste lucruri se întâmplau în timpul mandatul fostului președinte filipinez, Benigno Aquino III, care avea o deschidere mai mare către SUA, Japonia și față de ideea de democrație. Totul avea să capete o turnură de 180 de grade, când Rodrigo Duterte a venit la conducerea Filipinelor. Nu doar că acesta și-a exprimat în mod repetat afinitatea față de China, dar a declarat și că dorește să evacueze trupele americane de pe teritoriul Filipinelor, începând cu insula Mindanao. Iar aceste afirmații au venit la puțin timp după ce armatei americane i s-a dat dreptul de a folosi portul din Subic Bay, în timpul administrației lui Aquino. Duterte a făcut clar faptul că nu are o părere bună despre Statele Unite, fiind atras în direcția opusă, de China. Ironia este că Filipine era probabil cel mai mare critic al Chinei din regiune, fostul președinte Benigno Aquino comparând acțiunile Chinei în Marea Chinei de Sud cu cele ale lui Hitler. Duterte a reușit însă, în mai puțin de șase luni, un adevărat pivot, obținând în urma vizitei sale la Beijing, accesul pescarilor filipinezi în bancul Scarborough. Astfel, nu doar că decizia din iulie a tribunalului internațional nu a afectat relațiile dintre China și Filipine, dar cele două părți au anunțat și posibilitatea unor negocieri bilaterale, ceva ce Filipine a refuzat în trecut, întrucât statele implicate în disputele din Marea Chinei de Sud și-ar fi dorit o rundă de negocieri multilaterale, astfel încât să poată avea o poziție mai bună față de China. Amenințările lui Duterte față de Statele Unite nu s-au concretizat încă, însă viitorul relațiilor Filipine-SUA este acum nesigur. Deși elita filipineză era în mare parte pro-americană, Duterte nu a întâmpinat foarte multă opoziție în implementarea politicilor sale. Astfel, dintr-unul din cei mai apropiați aliați ai SUA din regiunea Asia-Pacific, Filipine ar putea deveni în următorii ani un stat apropiat Chinei.

Duterte a precizat la momentul anunțării planului său de expulzare a armatei SUA că prezența armatei americane în insula Mindanao nu face decât să amplifice conflictul cu organizații teroriste din regiune, ca Abu Sayyaf. Referitor la aceste organizații, Duterte a preluat ștafeta negocierilor privind pacea în regiunile controlate de grupări teroriste ca Moro Islamic Liberation Front (MILF), făcând pași importanți în această direcție. Întâlnirile cu liderii MILF, cât și ajutorul oferit de grupările armate în eradicarea traficanților de droguri l-au apropiat pe Duterte de aceste grupări, făcând mult mai probabilă semnarea unor acorduri de pace.

În doar șase luni de mandat, Duterte a devenit cunoscut în întreaga lume și a dat peste cap atât politica internă, cât și politica externă a Filipinelor. Anul 2016 a fost un an al surprizelor electorale, prin victoriile unor lider populiști, anti-sistem. Cel care a dat tonul acestei evoluții a fost Rodrigo Duterte – cel care a fost comparat în nenumărate rânduri cu Donald Trump. Dar, spre deosebire de Europa sau SUA, care nu au cunoscut încă consecințele deciziilor lor, Filipine trăiește deja în această nouă lume.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza