Djibouti – primul bastion naval chinez?

Andrei Lungu | 6 iunie 2015
Nava militară chineză Changbaishan se ... +
Nava militară chineză Changbaishan se apropie de portul Djibouti, în 2014. -

China ar putea construi prima sa bază militară în afara țării, în statul african Djibouti. Care sunt obstacolele, care este motivația Chinei și ce înseamnă această evoluție pentru strategia externă a țării?

Pe 6 mai, într-un interviu acordat agenției AFP, Președintele Djibouti, Ismail Omar Guelleh, a declarat că țara sa negociază cu China deschiderea unei baze militare pe teritoriul liliputanului stat african, situat lângă Strâmtoarea Bab el-Mandeb, care face legătura între Marea Roșie și Golful Aden. Guelleh a afirmat că prezența Chinei ar fi „binevenită”: „Prezența Franței este veche, iar americanii au descoperit și ei că poziționarea Djibouti-ului poate ajuta în lupta împotriva terorismului în regiune. […] Japonezii vor să se protejeze împotriva pirateriei – și acum și chinezii vor să își protejeze interesele și sunt bineveniți.” Președintele Guelleh făcea referire în această declarație la cele trei țări care dețin deja baze militare în Djibouti: Franța, Statele Unite ale Americii și Japonia.

Djibouti este un stat cu o suprafață aproape egală cu cea a Olteniei și o populație de numai 850.000 de locuitori. Cu un PIB pe locuitor (exprimat în funcție de Paritatea Puterii de Cumpărare) de numai 2800 de dolari și fără a deține resurse naturale importante, principalul avantaj al Djibouti-ului este poziționarea sa geografică. Mărginit de Somalia, cufundată în război civil de mai bine de două decenii, și de Eritreea, care nu are relații bune cu statele din jur, Djibouti este o oază de stabilitate în Cornul Africii.

Așa cum afirma și președintele Guelleh, acest aspect a fost înțeles și de Statele Unite imediat după atentatele de la 11 septembrie 2001. Începând cu 2002, SUA a început să opereze baza Camp Lemonnier, singura baza militară americană permanentă de pe teritoriul Africii. Aceasta este situată în imediata vecinătate a Aeroportului Internațional Djibouti–Ambouli și găzduiește aproximativ 4000 de militari și civili americani. În 2014, SUA a prelungit înțelegerea de închiriere a teritoriului bazei militare, chiria anuală fiind mărită de la 38 la 63 de milioane de dolari. Importanța bazei militare a crescut datorită operațiunilor anti-teroriste executate de aeronave pilotate de la distanță (drone militare) care decolează și aterizează pe pista militară din Camp Lemonnier. SUA are însă multe probleme cu desfășurarea operațiunilor militare în condiții de siguranță din cauza proastei colaborări cu controlorii de trafic aerian din Djibouti – în ultimii ani, șase drone și un avion cu patru militari la bord s-au prăbușit, accidentul din urmă conducând la moartea tuturor celor patru militari.

Începând cu 2002, SUA a început să opereze baza Camp Lemonnier, singura baza militară americană permanentă de pe teritoriul Africii.

Japonia și-a deschis baza militară, situată tot în apropierea Aeroportului Internațional Djibouti–Ambouli, în 2011, după ce și-a staționat soldați timp de doi ani în baza Camp Lemonnier. Recent, Japonia a anunțat planuri de a extinde această bază și de a lărgi gama de operațiuni desfășurate din baza sa din Djibouti.

China a semnat deja în 2014 un acord cu Djibouti care acorda navelor militare chineze dreptul de a folosi bazele militare din această țară.

În tot acest peisaj, construirea unei baze militare chineze în Djibouti este în același timp predictibilă, cât și surprinzătoare.

Voiajele chineze de explorare a Oceanului Planetar

Primul vas chinez a ajuns în Africa de Est undeva în primele decenii ale secolului al XV-lea, în cadrul expedițiilor conduse de amiralul Zheng He, amiral în timpul dinastiei Ming. Vase din flota lui Zheng He au vizitat Kenya și Somalia și au navigat prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb. A fost apoi nevoie de 600 de ani pentru ca marina chineză să revină pe coasta de Est a Africii. La sfârșitul anului 2008, China a trimis trei nave în Golful Aden pentru a lua parte la operațiunile anti-piraterie. A fost prima misiune a Forțelor Navale chineze în afara Pacificului și, iar astăzi, 7 ani mai târziu, misiunea continuă.

China s-a folosit de oportunitatea de a contribui, din postura de putere responsabilă, la o operațiune internațională pentru a îmbunătăți capacitățile Forțelor Navale chineze. Misiunile de câteva luni, la mii de km distanță de cea mai apropiată bază chineză, i-au familiarizat pe marinarii chinezi cu dificultățile și problemele operațiunilor unei puteri maritime globale. Faptul că China a încercat să profite cât mai mult de acest efort multilateral este demonstrat cel mai bine de trimiterea în misiune, în septembrie 2014, a unui submarin a cărui utilitate în misiuni anti-piraterie este discutabilă. Operațiunea a fost însă o oportunitate foarte bună ca marinarii chinezi să se familiarizeze cu misiuni de lungă durată.

Misiunile anti-piraterie ale Chinei din Golful Aden au fost complicate de lipsa unei baze militare în regiune, unde navele chineze să poată să acosteze pentru reaprovizionare. În general, procedura de reaprovizionare s-au realizat prin intermediul unei nave de reaprovizionare care acosta în porturi din regiune, urmând apoi transferarea în larg a resurselor către vasele principale. O bază militară chineză în Djibouti ar simplifica și eficientiza aceste operațiuni.

Un vas chinez se reaprovizioneaza in larg
Nava militară chineză Changbaishan se ... +
Nava militară chineză Changbaishan se reaprovizionează în larg, în timpul unei misiuni în Goful Aden, în 2014 -

Pe lângă misiunile anti-piraterie din Golful Aden, prezența navală a Chinei s-a făcut simțită și în operațiunile de evacuare a cetățenilor chinezi din Libia și Yemen, în 2011 și 2015. Operațiunea din 2011, când au fost evacuați aproape 35.000 de cetățeni ai Republicii Populare Chineze, a fost atât o lecție pentru Forțele Navale ale RPC, cât și un semnal al noii puteri maritime chineze.

În luna mai a anului curent, Forțele Navale ale Chinei au realizat o nouă premieră: după ce trei nave și-au încheiat misiunea în Golful Aden, acestea s-au îndreptat spre Marea Mediterană pentru primul exercițiu militar comun sino-rus în această regiune. În cadrul exercițiului au fost exersate, printre altele și reaprovizionarea în larg.

În luna aprilie, China a devenit cel mai mare importator de petrol al lumii, depășind Statele Unite. Această evoluție are implicații importante: China devine din ce în ce mai dependentă de liniile maritime de transport prin care sunt distribuite resursele care pun în mișcare economia țării. Liderii chinezi vor dori ca țara lor să poată asigura securitatea acestor linii maritime, misiune ce a revenit în ultimele decenii Statelor Unite. Cum este improbabil ca RPC să delege, în continuare, misiunea apărării transporturilor sale de petrol către marina americană, forțele navale chineze trebuie să înceapă să opereze în Oceanul Planetar. În timp, necesitatea unor baze militare chineze în alte țări va deveni pregnantă.

China devine din ce în ce mai dependentă de liniile maritime de transport prin care sunt distribuite resursele care pun în mișcare economia țării.

Toate aceste fapte explică foarte bine știrea conform căreia Djibouti va găzdui prima bază militară Chineză în afara țării. Spre deosebire de orice alte porturi, China poate argumenta că baza sa din Djibouti are rolul de a sprijini operațiunile anti-piraterie și China nu face nimic altceva decât să-și asume responsabilitățile internaționale care îi revin. De asemenea, China va putea mereu să amintească celor care se tem de extinderea puterii militare chineze că până și pacifista Japonie are o bază în Djibouti. În acest sens, este interesantă declarația purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al RPC, când a fost întrebată de subiectul Djibouti: „China și Djibouti sunt prieteni tradiționali […] Trebuie punctat faptul că pacea și securitatea regională deservește interesele tuturor țărilor și este o aspirație împărtășită de China, Djibouti și alte țări din jurul lumii. Partea chineză este pregătită și obligată să aducă o contribuție mai importantă în acest scop”. Faptul că purtătoarea de cuvânt nu a negat deloc acest zvon, ci a ținut să argumenteze că RPC este pregătită să-și asume mai multe responsabilități pentru a garanta securitatea în regiune este o dovadă că în curând China și-ar putea inaugura baza militară din Djibouti.

O schimbare de paradigmă

Există însă și câteva aspecte care aruncă unele dubii asupra posibilității inaugurării primei baze militare chineze în altă țară.

Cel mai important argument este că o asemenea mișcare ar reprezenta o schimbare de paradigmă în politica externă chineză, cel puțin la nivel declarativ. În ultimul deceniu, China a încercat să-și prezinte ascensiunea ca fiind una pașnică, accentuând latura economică și pe cea culturală ale acestei ascensiuni. China deplânge des rolul de jandarm mondial al SUA și contrastează acest rol cu faptul că RPC nu desfășoară nicio operațiune militară și nu are nicio bază în alte țări. Inaugurarea bazei din Djibouti ar diminua puterea acestui argument, întrucât ar fi primul pas al Chinei pe drumul de a deveni o putere militară cu operațiuni globale.

Desigur, odată cu creșterea investițiilor străine chineze și intensificarea dependenței economice a Chinei de liniile maritime de transport, deschiderea unei baze militare chineze în altă țară este inevitabilă. Însă, într-un moment în care tensiunile din Marea Chinei de Sud în topul știrilor de la secțiune de politică externă a marilor ziare, iar guvernul american devine din ce în ce mai îngrijorat de puterea militară chineză și manifestarea ei, deschiderea primei baze militare chineze în străinătate nu ar fi o decizie foarte înțeleaptă. Aceasta nu ar face decât să amplifice temerile celor care văd în China o putere în ascensiune agresivă și va conduce la creșterea tensiunilor sino-americane, afectând și imaginea globală a Chinei. Guvernului american îi va fi ușor să puncteze faptul că RPC își deschide o bază pentru a susține operațiuni anti-piraterie într-un moment în care pirateria din Golful Aden nu mai reprezintă un pericol important – ultimul atac care a avut succes a fost în 2012.

Există însă unele dubii și în legătură cu declarația care a stat la baza acestei informații – declarația Președintelui Guelleh. Interviul a avut loc în aceeași zi în care Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, își încheia vizita în Djibouti, începută pe 5 mai. Prima vizită în Djibouti a unui Secretar de Stat american a fost caracterizată ca fiind una de bun augur, însă este greu să ignorăm coincidența celor două evenimente. Este posibil ca Guelleh să fi distorsionat sau chiar inventat această informație pentru a transmite Statelor Unite un mesaj: Djibouti poate oricând să găzduiască o bază militară chineză. În 2014, Rusia a încercat să obțină un teren pentru aterizări militare în Djibouti, dar a fost refuzată. Ministrul de externe al Djibouti declara atunci că decizia a fost luată „pentru a evita conflictele de interese între aceste țări” (n.r. SUA și Rusia) și nu a fost determinată de presiuni din partea SUA. Același argument ar putea fi folosit și în cazul unei posibile oferte chineze. Fie Președintele Guelleh consideră că SUA și China nu au interese conflictuale sau relația Djibouti-SUA s-a răcit, fie acesta a ales alt mediu de a comunica un mesaj Secretarului de Stat John Kerry.

O călătorie lungă

Chiar dacă RPC va decide să-și construiască o bază militară în Djibouti, cel mai probabil baza va fi gata tocmai peste câțiva ani. Zvonuri neconfirmate sugerează că baza va fi situată în orașul Obock, un oraș cu o populație de aproximativ 21.000 de locuitori, situat la o distanță de aproximativ 200 de km de capitală, de care este conectat printr-o infrastructură în stare precară. Infrastructura din Obock este în aceeași stare și ar necesita investiții importante pentru a fi capabilă să susțină o bază militară. China deține resursele financiare necesare, dar timpul necesar construcției nu va fi unul scurt. Experiența construirii portului Gwadar din Pakistan este sugestivă.

Zvonurile legate de posibile bazele militare chineze nu sunt un lucru nou. În noiembrie 2014, un asemenea zvon a apărut în legătură cu o bază militară chineză în orașul Walvis Bay, din Namibia. Zvonul era însă bazat pe „informații din presa chineză”, fiind în realitate vorba de un editorial publicat 2013, în care era sugerată construirea a 18 baze navale chineze, din Nigeria până în Papua Noua Guinee, inclusiv în Djibouti.

O bază militară chineză în Djibouti nu va schimba balanța regională a puterii, fiind, asemenea portavionului Liaoning și a misiunilor anti-piraterie chineze, o platformă de antrenament pentru a perfecționa abilitățile forțelor navale chineze. Ea ar însemna, însă, abandonarea retoricii neintervenționiste a Chinei și, cel mai probabil, va afecta imaginea ascensiunii pașnice a țării. Lunile următoare vor dovedi dacă informația lansată de președintele Guelleh se va concretiza sau lumea va mai avea de așteptat câțiva ani până ce China va porni pe lungul drum al unei puteri maritime globale.

Despre autor:

Andrei Lungu este cercetător în cadrul RISAP. Domeniile sale de interes sunt politica externă și internă a Chinei, relațiile sino-americane și balanța puterii din Asia-Pacific.

Comenteaza